Locații

Biserica de lemn de mici dimensiuni cu hramul „Intrarea în Biserică” din Dobricu Lăpușului a fost ridicată în secolul al XVIII-lea, fiind construită din lemn de stejar și fundație de piatră. Planimetria edificiului cuprinde pronaos, naos şi altar poligonal. Pereții exteriori sunt decorați la nivelul portalului ușii de intrare, în timp ce în interior încă se păstrează în mare parte pictura inițială, aceasta încadrându-se în stilul artistic al pictorului Radu Munteanu. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop

Construită la începutul secolului al XVIII-lea, ca loc de rugăciune pentru o importantă comunitate monahală, actuala biserică monument UNESCO a fost catedrala episcopului Gavriil al Maramureşului. Fiu al locului, episcopul a susţinut în Bârsana o şcoală mănăstirească şi un centru de difuzare a cărţilor. Evenimentele petrecute în ultimii trei sute de ani pe Valea Izei şi-au lăsat amprenta pe bârnele bisericii din Bârsana, mai mult decât pe alte monumente. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, curtea imperială a impus în Transilvania şi Maramureş secularizarea averilor mănăstireşti şi închiderea comunităţilor monahale. Această campanie a afectat în mod direct comunitatea monahală, care a fost nevoită să se retragă spre Moldova. Rămasă fără protecţie, biserica a fost salvată de oamenii din sat, care au demontat-o bucată cu bucată şi, în jurul anului 1800, au reconstruit-o pe actualul amplasament. Pentru o bună reasamblare, bârnele au fost marcate cu semne ce se pot vedea şi astăzi. Aşezate pe un soclu de piatră, bârnele cioplite din trunchiuri mari de stejar – din care au fost realizaţi pereţii – au fost îmbinate la colţuri în „coadă de rândunică”. De două sute de ani, biserica păzeşte liniştea maramureşenilor înmormântaţi în cimitirul de pe dealul Jbârului, în stânga drumului ce porneşte de la Sighetu Marmaţiei, însoţind râul Iza. Planul construcţiei este dreptunghiular, cu patru camere: pridvor, pronaos, naos şi altar. Absida altarului are cinci laturi, fiind învelită cu un acoperiş simplu. Deasupra celorlalte camere ale lăcaşului de cult, acoperişul este realizat în două trepte, adăpostind înspre vest un balcon. Ornamentaţiile şi modul de realizare a faţadei vestice sunt identice cu cele ale pridvoarelor caselor tradiţionale. Decorul sculptat în lemn utilizează motive frecvente în Maramureş, precum cel al funiei răsucite sau al discului solar. Întreaga biserică pare a fi încinsă de un brâu torsadat, întrerupt de un motiv solar în formă de cerc. După mutarea ei în sat, a fost pictată de către Toader Hondor şi Ioan Plohod, iconografia monumentului fiind considerată a fi cea mai fericită expresie a barocului şi rococo-ului în pictura populară din această parte a ţării. Scenele sunt plasate în interiorul unor medalioane stilizate ce leagă întreg ansamblul iconografic. Impresionanta biserică de lemn de la Bârsana stă sub semnul unităţii stilistice desăvârşite şi al unui impecabil simţ artistic.

Biserica de lemn "Nașterea Maicii Domnului" din Călinești Căieni a fost construită în anul 1663 din lemn de stejar și supusă ulterior, în secolul XIX, unui proces de extindere în cadrul căruia s-a utilizat lemn de brad. Interiorul bisericii se remarcă prin ansamblul de picturi murale realizate de către Alexandru Ponehalschi.

Biserica din Dealul Corbului a fost datată în anul 1801, fiind strămutată pe actualul amplasament un secol mai târziu. În cadrul lucrărilor de consolidare desfășurate în anul 1987, pereții exteriori ai lăcașului au fost tencuiți, iar acoperișul din șindrilă înlocuit cu unul din tablă zincată. În interior, lăcașul a fost împodobit cu picturi realizate în perioada anilor 1901-1902. Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Lăcaș de cult declarat monument istoric, biserica de lemn cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Hărnicești a fost datată dendrocronologic în jurul anului 1679, având un plan rectangular și acoperișul supraetajat pe laturi. Proporțiile sale o fac neobișnuită, având în vedere că acoperișul măsoară zece metri, iar turnul doar nouă. În exterior, biserica este înconjurată de un brâu sculptat, în timp ce din pictura interioară nu se disting decât câteva fragmente. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Străvechea vatră de locuire umană, Valea Izei adăposteşte mai multe sate a căror istorie se pierde în negura vremurilor. Satul Ieud a făcut parte din domeniul lui Bogdan de la Cuhea, legendarul voievod maramureşean care, prin cucerirea pământurilor de la răsărit de Carpaţi şi declararea independenţei faţă de Regatul Ungar, a devenit mai târziu principele întemeietor al Moldovei. Conform legendelor, Biserica din Ieud Deal, având hramul „Naşterea Maicii Domnului”, a fost înălţată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, însă cercetările recente au datat-o la începutul secolului al XVII-lea. Construit din lemn de brad, monumentul demonstrează şi peste ani măiestria meşterilor lemnari de pe aceste meleaguri. Planul bisericii a fost adaptat necesităţilor cultului creştin ortodox, fiind alcătuit din trei camere: pronaos, naos şi altar. Accesul în interiorul lăcaşului de cult se face dinspre vest, printr-un portal fără decor, ce se repetă la intrarea în naos. Lumina naturală pătrunde în interiorul monumentului prin ferestre mici pentagonale. Având doar patru deschideri pentagonale, pronaosul este întunecat. Naosul, însă, se bucură de mai multă lumină, provenind de la cele douăsprezece ferestre, aşezate câte şase de fiecare parte: trei la nivelul registrului inferior şi trei la cel superior. Deasupra pronaosului se înalţă celebra clopotniţă maramureşeană. Soluţie arhitectonică unică în lume pentru construcţiile de lemn, turla susţine un foişor acoperit de coiful piramidal cu baza pătrată care, prin uşurinţa cu care sfidează legea gravitaţiei, se îndreaptă către cer, amintind de formele curajoase ale goticului european. O valoare deosebită este conferită acestui monument de pictura murală şi de icoanele datând din secolul al XVIII-lea. Biserica a fost pictată, în anul 1782, de Alexandru Ponehalschi, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai curentului post-bizantin din Maramureşul acelei perioade. Un aspect inedit al iconografiei maramureşene e reprezentat de scenele din naosul lăcaşului de cult, ce surprind temele convertirii şi ale botezului. Este vorba despre botezarea de către diaconul Filip a unui mare dregător etiopian şi despre convertirea Sfântului Apostol Pavel. Adevărat templu al credinţei şi culturii strămoşeşti, biserica din Ieud a adăpostit între bârnele sale unul dintre cele mai vechi manuscrise în limba română, cunoscut sub numele „Codicele de la Ieud”. Cu paginile lui pline de spiritualitate și istorie, manuscrisul îmbogăţeşte în prezent colecţia bibliotecii Academiei Române. *Sura foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Conform arhivelor, Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Ieud Vale datează din jurul anului 1710, în timp ce în tradiția populară se vehiculează anul 1717. Biserica surprinde prin dimensiuni, fiind una dintre cele mai mari construcții de lemn din România, dar și prin legenda ridicării sale, la care se spune că vestitul haiduc Pintea Viteazul a contribuit cu o căciulă cu galbeni. Din nefericire, pictura pereților interiori este distrusă în mare parte. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Lăschia a fost ridicată în anul 1861 respectând specificul bisericilor construite din lemn pe temelie de piatră, cu un turn înalt, măsurând 32 de metri de la bază. Pereții interiori au fost decorați de către zugravul Paul Weisz din Baia Mare în anul 1870, în timp ce autorul picturii de pe catapeteasmă a rămas necunoscut. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Biserica de lemn cu „Nașterea Maicii Domnului” din Rona de Jos se presupune că a fost construită în perioada 1634 – 1644, fapt confirmat de vechiul clopot al bisericii, datat în anul 1637 și care a fost mutat la noua biserică de zid din sat. Edificiul mai este numit și „biserica cu ochi”, datorită pridvorului în care s-au tăiat deschizături de forma ochilor.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Ridicată în secolul al XIX-lea, biserica de lemn "Naşterea Preacuratei" a trecut prin mai multe procese de restaurare, fiind șindrilită și renovată în exterior în anul 2001. Turnul edificiului are numai 12 metri înălțime, fiind prevăzut cu un foișor înfundat, deasupra căruia se înalță un coif piramidal care are amplasată în vârf o cruce. Pictura interioară a fost realizată în anul 1862 de către pictorul Paul Weisz din Baia Mare, fiind conservată în condiții bune.

Biserica de lemn „Sfânta Ana” din Coruia datează din anul 1794 și surprinde prin proporții, prin turnul înalt, dar și prin ornamentele sculptate care complimentează întreaga arhitectură. Lăcașul este singurul din această zonă care are turnul încadrat de alte patru turnulețe amplasate la baza coifului. Pereții sunt ornați la exteriori cu brâul în funie răsucită, în timp ce la interior, pictura realizată în anul 1807 a fost înlocuită cu alta, realizată în anul 1928. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop

Datând din secolul al XVIII-lea, biserica de lemn „Sfânta Maria” din Fântânele poartră actualmente hramul „Sfântul Nicolae”, fiind construită din bârne de lemn și fundație de piatră, cu planimetria obișnuită compusă din pridvor, pronaos, naos şi altar poligonal. Turnul-clopotniță are coiful octogonal și învelit cu tablă, terminându-se în partea superioară cu un bulb și o cruce simplă. În interior, pereții tencuiți sunt decorați cu motive geometrice și florale.

Drumul dinspre Baia Mare spre Sighetu Marmaţiei traversează Munţii Gutâiului, trecând prin comuna Deseşti. Pe aceste meleaguri, nu departe de izvoarele râului Mara, se păstrează una dintre cele mai importante biserici ale Maramureşului. Zidită în anul 1717 – după alte surse, în anul 1770, pe locul alteia mai vechi, lăcaşul de cult a primit hramul Cuvioasei Paraschiva şi a fost pictată, în jurul anului 1780, de Radu Munteanu şi Alexandru Ponehalschi. Arhitectura edificiului se înscrie în linia tradiţională a bisericilor maramureşene, armonia proporţiilor întărind impresia de simplitate şi eleganţă, atât de specifice acestor monumente. Bârnele superioare ce susţin şarpanta sunt sculptate în formă de scară, conferind ansamblului o siluetă deosebită. Planul lăcaşului de cult cuprinde un corp principal rectangular – care, la exterior, se aseamănă cu planul unei biserici de tip sală – ce este format din pronaos şi naos, urmat de altarul decroşat. Naosul are bolta semicilindrică şi streaşina dublă. Peste pronaosul tăvănit se înalţă turnul-clopotniţă cu coif ascuţit, întregul ansamblu arhitectonic fiind sprijinit pe un soclu de piatră. În interiorul edificiului se pătrunde printr-un portal încrustat cu motive decorative geometrice şi vegetale, dar şi cu elementul funiei răsucite, simbol al unităţii creştinilor. Pictura, excepţional păstrată, a beneficiat de o restaurare completă, ce conferă monumentului înfăţişarea originală. Temele iconografice ale Deseştiului sunt comune tuturor bisericilor cu pictură postbizantină, însă aici pot fi urmărite mult mai uşor. Pronaosul dezvoltă tema Judecăţii de Apoi, aici – dar şi la Poienile Izei – putând fi identificate foarte uşor valenţele moralizatore ale acestei teme. Dacă în arta de tradiţie bizantină din secolele anterioare, principalii oameni pictaţi în iad sunt ereticii şi împăraţii persecutori, aici putem uşor observa felul cum valenţele teologice ale scenei se diminuează, păcatele trupeşti prevalând celor ce ţin de credinţă. Astfel, cel ce fură pământ nerespectând hotarul, cel ce fură profitând de meseria sa de morar sau de neguţător, sau cel ce distruge familiile, devin personaje principale în scene ce ne prezintă un iad plin de instrumente de tortură folosite în evul mediu. Valoarea monumentului constă în realizarea sa tehnică, în ştiinţa perfectă a execuţiei şi a asamblării elementelor din lemn. Armonia arhitecturală şi integrarea perfectă a elementelor decorative din lemn cu cele iconografice au generat un ansamblu de o simplitate şi de o eleganţă remarcabile.

Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Larga a fost ridicată în anul 1802, respectând o planimetrie standard, cu pronaos, naos și altar. Peste acoperișul în patru ape se înalță turnul-clopotniță, al cărui coif are streașina pentagonală. În interior se mai disting fragmente ale picturii realizate de către pictorul Gheorghe Opriș. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Construită în secolul al XVIII-lea, biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Răzoare se remarca prin lemnul care acoperă construcția la exterior și lambriurile de lemn care pot fi regăsite și în interior, până la jumătatea pereților. Edificiul are o planimetrie tip navă, cu pridvor închis, pronaos, naos și altar rectangular decroșat, un acoperiș învelit în draniță și turn-clopotniță cu coif tronconic. Pereții interiori sunt zugrăviți, fiind împodobiți cu icoane și ștergare tradiționale. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop

Biserica de lemn "Sfântul Ilie" din Posta datează din anul 1675 și se înscrie în tipologia bisericilor maramureșene prin proporțiile sale armonioase. Patru stâlpi din stejar susțin pridvorul, în timp ce acoperișul scoate în evidență turla, care are o înălțime de 30 de metri. Crucile de pe turle sunt ornate și cu simbolul semilunii, care evoca influența turcească. În interior, pe boltă, se mai disting câteva scene din pictura realizată în anul 1781. De o frumusețe aparte sunt și ușile și împărătești, pe care se regăsesc motive florale.

Deși nu se cunoaște exact data ridicării sale, biserica de lemn „Sfântul Ilie Proorocul” din Cupșeni a fost datată în secolul al XVIII-lea, respectând planimetria clasică a bisericilor din această zonă, cu pridvor, pe latura vestică, pronaos, naos și absidă poligonală. În ceea ce privește pictura interioară, degradată aproape în întregime, inscripția din altar consemnează anul 1823. Edificiul se remarcă atât prin turnul-clopotniță masiv, cât și prin scara care asigură accesul în turn, aceasta având treptele scobite într-un singur trunchi de copac. Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop

Biserica de lemn „Sfântul Ioan Evanghelistul” datează din anul 1803 și a fost ridicată din lemn de stejar, fiind amplasată inițial în satul Fântânele și strămutată în satul Izvoarele în anul 1926. Având pridvor, pronaos, naos și altar, construcția are un acoperiș din draniță de fag și un turn-clopotniță al cărui coif se termină cu o cruce din fier cu semilună. Pereții interiori au fost pictați în anul 1998. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Unele surse spun despre Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Bogdan Vodă că a fost construită în anul 1718, pe locul vechii biserici arse de tătari, în timp ce altele menționează anul 1754. Aceasta se remarcă prin poziționare, fiind situată în mijlocul satului, în cimitir, și nu pe coline, așa cum sunt poziționate majoritatea bisericilor maramureșene. O altă caracteristică esențială a monumentului istoric este simplitatea, singurul element de decorațiune a pereților exteriori fiind frânghia răsucită sculptată, care înconjoară întregul lăcaș. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” datează din secolul al XVIII-lea. Monografia Protopopiatului Lăpuș consemnează faptul că biserica a fost dăruită credincioșilor din Boiereni de către cei din Suciu de Jos, în anul 1882. Lăcașul din lemn de stejar este modest ca proporții, fiind acoperit cu draniță, iar turnul cu tablă zincată. În interior, pictura inițială s-a conservat la nivelul bolţii, în naos şi altar.

Ridicată în anul 1760, biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Budești Susani este atipică datorită proporțiilor, pronaosul acesteia fiind alungit în secolul XIX. Totodată, potrivit inscripțiilor de pe ușile bisericii, iconostasul este mai vechi decât construcția în sine, datând din anul 1628. Ușile împărătești păstrează picturi în care se regăsește influența artei moldovenești. *Sursa foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Karin Lachner

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae" din Cornești datează din anul 1615, însă cercetările dendrocronologice au relevat că altarul ar fi fost construit un secol mai târziu. Aceasta se înscrie în specificitatea bisericilor maramureșene, în primul rând prin cele două poale ale acoperișului. Interiorul este decorat cu picturi realizate pe pânză, lipite pe pereții din lemn.

Ridicată în anul 1870 de meșterii Petruț Ioan și Petruț Grigore din Măgoaja, biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Costeni prezintă o planimetrie clasică, cu pridvor pe latura vestică, pronaos, naos și altar poligonal. Construcția se încadrează în rândul celor de mari dimensiuni, având un acoperiș în patru ape, un turn-clopotniță înalt, cu patru turnulețe și un coif de formă piramidală. În exterior, pereții sunt decorați la nivelul portalului de intrare, în timp ce în interior sunt văruiți în albastru deschis. În anul 2017, în urma unei furtuni puternice, coiful bisericii s-a prăbușit. Începând cu 2020, lăcașul face obiectul unui amplu proces de reabilitare.

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Ferești datează din anul 1798, fiind ridicată din bârne de stejar. Deși interiorul acesteia este slab luminat, spațiul surprinde prin culorile vii ale picturilor care decorează pereții, acestea trecând printr-un proces de restaurare în prima jumătate a secolului al XIX-lea. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Frâncenii Boiului a fost construită în anul 1752, acoperișul inițial îmbrăcat cu șiță dublă în coadă de rândunică fiind refăcut complet în anul 1830. Pereții exteriori sunt decorați cu o torsadă în relief, care se întâlnește cu decorația de pe șiruri de caneluri, dinți de lup, semialveole și rozete. Pictura din interior este degradată în totalitate, urme ale acesteia mai regăsindu-se doar în altar. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Există mai multe opinii privind istoricul bisericii de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”, amplasată în centrul localității Glod. Conform unora, aceasta a fost construită în jurul anului 1700, alte păreri plasând ridicarea bisericii în jurul anului 1784. Lăcașul cu influențe moldovenești păstrează în altar fragmente din pictura murală care se presupune că ar fi opera zugravului Ianoș Opriș. În patrimoniul bisericii se regăsesc icoane pe lemn și sticlă, cruci, mobilier și cărți extrem de valoroase. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Despre biserica de lemn cu „Sfântul Nicolae” se spune că a fost reconstruită în anul 1724, după ce a fost distrusă în invazia tătarilor din anul 1717. Aceasta se diferențiază de alte biserici de lemn maramureșene datorită dimensiunilor mari ale pridvorului, care este supraetajat și extins, dar și datorită poziționării turlei în mijlocul edificiului. Interiorul lăcașului nu mai păstrează decât o foarte mică parte din pictura inițială. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Săliștea de Sus, Nistorești, a fost construită din lemn de brad în anul 1680 și se află în prezent pe noua listă a monumentelor istorice. Acoperișul lăcașului are dublă poală, în timp ce absida altarului este dreptunghiulară. În interiorul bisericii, pictura murală este parțial conservată, unele dintre icoane putând fi încadrate în opera zugravului Alexandru Ponehalschi. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Sârbi Josani a fost ridicată în jurul anului 1685 din lemn de stejar pe temelie de piatră cioplită. Lăcașul se înscrie în tipologia bisericilor maramureșene, având compartimentarea specifică. Interiorul bisericii mai păstrează câteva icoane pe lemn foarte vechi, două dintre acestea purtând amprenta zugravului peregrin de biserici, Radu Munteanu. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Valea Chioarului datează din secolul al XVIII-lea, fiind inițial ridicată în localitatea Recea. De acolo, biserica a fost mutată și reconstruită în Valea Chioarului, prilej cu care a suferit unele modificări prin tencuirea pereților și adăugarea unui pridvor de cărămidă. Edificiul se înscrie în stilul baroc, având  turnul zvelt cu foișor înfundat și un coif etajat cu bulb la bază. Iconostasul original s-a păstrat aproape în întregime, având lipsă medalioanele de pe partea dreaptă. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Biserica de lemn „Sfinţii Apostoli” din Groape datează din anul 1830 și a fost ridicată inițial în satul Măgureni, fiind strămutată în Groape în jurul anului 1900. Planimetria lăcașului este cea frecventă, având pridvor, pronaos, naos şi altar poligonal decroşat. Atât la exterior cât și la interior pereții sunt tencuiți, fiind pictați doar la nivelul tavanului din pronaos şi a bolţii din naos şi altar. Peste acoperișul din șindrilă a fost pusă tablă de aluminiu, în anul 2009. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop

Ridicată între anii 1809-1819, biserica de lemn „Sfinții Apostoli” din Poiana Botizii a trecut printr-un proces de extindere în anul 1920, când i-a fost adăugată o tindă. Lăcașul de dimensiuni medii, construit din lemn de stejar pe temelie de piatră, a fost pictat în interior în anul 1906. Acoperișul bisericii este învelit în draniță, iar turnul amplasat deasupra naosului este format dintr-o singură secțiune scândurită. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop

Biserica de lemn „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Costeni a fost ridicată în anul 1885, având o structură de lemn, tencuită atât pe exterior, cât și pe interior. Coiful lăcașului are patru turnulețe și este îmbrăcat cu tablă, în timp ce pictura parietală inițială a fost înlocuită în timp cu alta, modernă, fără a păstra specificul timpului din care datează edificiul.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

La poalele munţilor Gutâi, la intersecţia drumurilor care leagă oraşele Baia Sprie de Cavnic, se deschide o frumoasă zonă colinară, înconjurată de munţi. Aici, splendoarea armoniilor naturii e egalată doar de monumentala biserică de lemn ce se înalţă în această depresiune. Ridicat deasupra spaţiului şi timpului, turnul de 54 de metri al bisericii din Şurdeşti dă senzaţia păcii depline între oameni şi natură. Biserica a fost construită spre mijlocul secolului al XVIII-lea de meşterul Macarie, al cărui nume se păstrează într-o inscripţie vizibilă şi azi în cerdacul suprapus al pridvorului. Iniţial, lăcaşul de cult a avut trei camere: pronaos, naos şi altar. În secolul al XIX-lea s-a adăugat un spectaculos pridvor cu două rânduri de arcade (la parter şi la etaj), obţinându-se astfel un armonios decor decorativ pentru partea de vest a edificiului. Un brâu sculptat în formă de funie înconjoară monumentul, iar intrarea în pronaos se face printr-un portal decorat cu acelaşi motiv al funiei, dar şi cu simboluri solare. În naos se întâlneşte încă un inedit element arhitectonic: este vorba despre două coloane sculptate în piatră, ce susţin balconul pentru cor. Monumentalitatea edificiului este subliniată de modul în care este construită turla. Pentru a obţine uimitoarea înălţime, meşterii lemnari au ridicat o construcţie cu o bază foarte generoasă, ce se sprijină pe pereţii din lemn ai bisericii. Programul iconografic al bisericii greco-catolice din Şurdeşti este asemănător, stilistic şi tematic, cu cel al bisericii ortodoxe din Plopiş. Altarul a fost pictat tot de zugravul Ştefan, care tratează aici mod inedit tema sfatului celor douăzeci şi patru de bătrâni din Apocalipsă. Naosul, se pare, a fost pictat de un anume Stan. Stilul rămâne tot baroc, iar tematica semicilindrului completează istoria sfârşitului lumii din viziunea Sfântului Ioan Evanghelistul, surprinsă atât de bine la Plopiş. Pe lângă temele comune, aici vom întâlni tema „Scării lui Iacov”; rezemată de norul ce înconjoară icoana Treimii, scara permite îngerilor să urce şi să coboare, mediind astfel între Dumnezeu şi oameni. Bisericile surori de la Plopiş şi Şurdeşti demonstrează peste timp că diferenţa confesională, apărută la începutul secolului al XVIII-lea în Maramureş, nu a schimbat felul de a fi al locuitorilor şi n-a adus modificări radicale în arhitectura lăcaşelor de cult sau în iconografia lor.

Lăcaș de cult de dimensiuni medii, biserica de lemn din „Sfinţii Arhangheli” din Ungureni datează din secolul al XVIII-lea, fiind construită din lemn de frasin, cu planimetria specifică compusă din pronaos, naos și altar. La exterior, marginea acoperișului este decorată cu un brâu în frânghie răsucită, pe peretele sudic, vestic și pe ușa de intrare mai păstrându-se și urme de pictură. În interior edificiul este pictat în întregime, pictura fiind însă foarte degradată în zona pronaosului. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop