Locații

Ridicată în secolul al XIX-lea, biserica de lemn "Naşterea Preacuratei" a trecut prin mai multe procese de restaurare, fiind șindrilită și renovată în exterior în anul 2001. Turnul edificiului are numai 12 metri înălțime, fiind prevăzut cu un foișor înfundat, deasupra căruia se înalță un coif piramidal care are amplasată în vârf o cruce. Pictura interioară a fost realizată în anul 1862 de către pictorul Paul Weisz din Baia Mare, fiind conservată în condiții bune.

Biserica de lemn „Sfânta Ana” din Coruia datează din anul 1794 și surprinde prin proporții, prin turnul înalt, dar și prin ornamentele sculptate care complimentează întreaga arhitectură. Lăcașul este singurul din această zonă care are turnul încadrat de alte patru turnulețe amplasate la baza coifului. Pereții sunt ornați la exteriori cu brâul în funie răsucită, în timp ce la interior, pictura realizată în anul 1807 a fost înlocuită cu alta, realizată în anul 1928. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop

Datând din secolul al XVIII-lea, biserica de lemn „Sfânta Maria” din Fântânele poartră actualmente hramul „Sfântul Nicolae”, fiind construită din bârne de lemn și fundație de piatră, cu planimetria obișnuită compusă din pridvor, pronaos, naos şi altar poligonal. Turnul-clopotniță are coiful octogonal și învelit cu tablă, terminându-se în partea superioară cu un bulb și o cruce simplă. În interior, pereții tencuiți sunt decorați cu motive geometrice și florale.

Drumul dinspre Baia Mare spre Sighetu Marmaţiei traversează Munţii Gutâiului, trecând prin comuna Deseşti. Pe aceste meleaguri, nu departe de izvoarele râului Mara, se păstrează una dintre cele mai importante biserici ale Maramureşului. Zidită în anul 1717 – după alte surse, în anul 1770, pe locul alteia mai vechi, lăcaşul de cult a primit hramul Cuvioasei Paraschiva şi a fost pictată, în jurul anului 1780, de Radu Munteanu şi Alexandru Ponehalschi. Arhitectura edificiului se înscrie în linia tradiţională a bisericilor maramureşene, armonia proporţiilor întărind impresia de simplitate şi eleganţă, atât de specifice acestor monumente. Bârnele superioare ce susţin şarpanta sunt sculptate în formă de scară, conferind ansamblului o siluetă deosebită. Planul lăcaşului de cult cuprinde un corp principal rectangular – care, la exterior, se aseamănă cu planul unei biserici de tip sală – ce este format din pronaos şi naos, urmat de altarul decroşat. Naosul are bolta semicilindrică şi streaşina dublă. Peste pronaosul tăvănit se înalţă turnul-clopotniţă cu coif ascuţit, întregul ansamblu arhitectonic fiind sprijinit pe un soclu de piatră. În interiorul edificiului se pătrunde printr-un portal încrustat cu motive decorative geometrice şi vegetale, dar şi cu elementul funiei răsucite, simbol al unităţii creştinilor. Pictura, excepţional păstrată, a beneficiat de o restaurare completă, ce conferă monumentului înfăţişarea originală. Temele iconografice ale Deseştiului sunt comune tuturor bisericilor cu pictură postbizantină, însă aici pot fi urmărite mult mai uşor. Pronaosul dezvoltă tema Judecăţii de Apoi, aici – dar şi la Poienile Izei – putând fi identificate foarte uşor valenţele moralizatore ale acestei teme. Dacă în arta de tradiţie bizantină din secolele anterioare, principalii oameni pictaţi în iad sunt ereticii şi împăraţii persecutori, aici putem uşor observa felul cum valenţele teologice ale scenei se diminuează, păcatele trupeşti prevalând celor ce ţin de credinţă. Astfel, cel ce fură pământ nerespectând hotarul, cel ce fură profitând de meseria sa de morar sau de neguţător, sau cel ce distruge familiile, devin personaje principale în scene ce ne prezintă un iad plin de instrumente de tortură folosite în evul mediu. Valoarea monumentului constă în realizarea sa tehnică, în ştiinţa perfectă a execuţiei şi a asamblării elementelor din lemn. Armonia arhitecturală şi integrarea perfectă a elementelor decorative din lemn cu cele iconografice au generat un ansamblu de o simplitate şi de o eleganţă remarcabile.

Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Larga a fost ridicată în anul 1802, respectând o planimetrie standard, cu pronaos, naos și altar. Peste acoperișul în patru ape se înalță turnul-clopotniță, al cărui coif are streașina pentagonală. În interior se mai disting fragmente ale picturii realizate de către pictorul Gheorghe Opriș. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Construită în secolul al XVIII-lea, biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Răzoare se remarca prin lemnul care acoperă construcția la exterior și lambriurile de lemn care pot fi regăsite și în interior, până la jumătatea pereților. Edificiul are o planimetrie tip navă, cu pridvor închis, pronaos, naos și altar rectangular decroșat, un acoperiș învelit în draniță și turn-clopotniță cu coif tronconic. Pereții interiori sunt zugrăviți, fiind împodobiți cu icoane și ștergare tradiționale. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop

Biserica de lemn "Sfântul Ilie" din Posta datează din anul 1675 și se înscrie în tipologia bisericilor maramureșene prin proporțiile sale armonioase. Patru stâlpi din stejar susțin pridvorul, în timp ce acoperișul scoate în evidență turla, care are o înălțime de 30 de metri. Crucile de pe turle sunt ornate și cu simbolul semilunii, care evoca influența turcească. În interior, pe boltă, se mai disting câteva scene din pictura realizată în anul 1781. De o frumusețe aparte sunt și ușile și împărătești, pe care se regăsesc motive florale.

Deși nu se cunoaște exact data ridicării sale, biserica de lemn „Sfântul Ilie Proorocul” din Cupșeni a fost datată în secolul al XVIII-lea, respectând planimetria clasică a bisericilor din această zonă, cu pridvor, pe latura vestică, pronaos, naos și absidă poligonală. În ceea ce privește pictura interioară, degradată aproape în întregime, inscripția din altar consemnează anul 1823. Edificiul se remarcă atât prin turnul-clopotniță masiv, cât și prin scara care asigură accesul în turn, aceasta având treptele scobite într-un singur trunchi de copac. Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop

Biserica de lemn „Sfântul Ioan Evanghelistul” datează din anul 1803 și a fost ridicată din lemn de stejar, fiind amplasată inițial în satul Fântânele și strămutată în satul Izvoarele în anul 1926. Având pridvor, pronaos, naos și altar, construcția are un acoperiș din draniță de fag și un turn-clopotniță al cărui coif se termină cu o cruce din fier cu semilună. Pereții interiori au fost pictați în anul 1998. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Unele surse spun despre Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Bogdan Vodă că a fost construită în anul 1718, pe locul vechii biserici arse de tătari, în timp ce altele menționează anul 1754. Aceasta se remarcă prin poziționare, fiind situată în mijlocul satului, în cimitir, și nu pe coline, așa cum sunt poziționate majoritatea bisericilor maramureșene. O altă caracteristică esențială a monumentului istoric este simplitatea, singurul element de decorațiune a pereților exteriori fiind frânghia răsucită sculptată, care înconjoară întregul lăcaș. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” datează din secolul al XVIII-lea. Monografia Protopopiatului Lăpuș consemnează faptul că biserica a fost dăruită credincioșilor din Boiereni de către cei din Suciu de Jos, în anul 1882. Lăcașul din lemn de stejar este modest ca proporții, fiind acoperit cu draniță, iar turnul cu tablă zincată. În interior, pictura inițială s-a conservat la nivelul bolţii, în naos şi altar.

Ridicată în anul 1760, biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Budești Susani este atipică datorită proporțiilor, pronaosul acesteia fiind alungit în secolul XIX. Totodată, potrivit inscripțiilor de pe ușile bisericii, iconostasul este mai vechi decât construcția în sine, datând din anul 1628. Ușile împărătești păstrează picturi în care se regăsește influența artei moldovenești. *Sursa foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Karin Lachner

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae" din Cornești datează din anul 1615, însă cercetările dendrocronologice au relevat că altarul ar fi fost construit un secol mai târziu. Aceasta se înscrie în specificitatea bisericilor maramureșene, în primul rând prin cele două poale ale acoperișului. Interiorul este decorat cu picturi realizate pe pânză, lipite pe pereții din lemn.

Ridicată în anul 1870 de meșterii Petruț Ioan și Petruț Grigore din Măgoaja, biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Costeni prezintă o planimetrie clasică, cu pridvor pe latura vestică, pronaos, naos și altar poligonal. Construcția se încadrează în rândul celor de mari dimensiuni, având un acoperiș în patru ape, un turn-clopotniță înalt, cu patru turnulețe și un coif de formă piramidală. În exterior, pereții sunt decorați la nivelul portalului de intrare, în timp ce în interior sunt văruiți în albastru deschis. În anul 2017, în urma unei furtuni puternice, coiful bisericii s-a prăbușit. Începând cu 2020, lăcașul face obiectul unui amplu proces de reabilitare.

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Ferești datează din anul 1798, fiind ridicată din bârne de stejar. Deși interiorul acesteia este slab luminat, spațiul surprinde prin culorile vii ale picturilor care decorează pereții, acestea trecând printr-un proces de restaurare în prima jumătate a secolului al XIX-lea. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Frâncenii Boiului a fost construită în anul 1752, acoperișul inițial îmbrăcat cu șiță dublă în coadă de rândunică fiind refăcut complet în anul 1830. Pereții exteriori sunt decorați cu o torsadă în relief, care se întâlnește cu decorația de pe șiruri de caneluri, dinți de lup, semialveole și rozete. Pictura din interior este degradată în totalitate, urme ale acesteia mai regăsindu-se doar în altar. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Există mai multe opinii privind istoricul bisericii de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”, amplasată în centrul localității Glod. Conform unora, aceasta a fost construită în jurul anului 1700, alte păreri plasând ridicarea bisericii în jurul anului 1784. Lăcașul cu influențe moldovenești păstrează în altar fragmente din pictura murală care se presupune că ar fi opera zugravului Ianoș Opriș. În patrimoniul bisericii se regăsesc icoane pe lemn și sticlă, cruci, mobilier și cărți extrem de valoroase. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Despre biserica de lemn cu „Sfântul Nicolae” se spune că a fost reconstruită în anul 1724, după ce a fost distrusă în invazia tătarilor din anul 1717. Aceasta se diferențiază de alte biserici de lemn maramureșene datorită dimensiunilor mari ale pridvorului, care este supraetajat și extins, dar și datorită poziționării turlei în mijlocul edificiului. Interiorul lăcașului nu mai păstrează decât o foarte mică parte din pictura inițială. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Săliștea de Sus, Nistorești, a fost construită din lemn de brad în anul 1680 și se află în prezent pe noua listă a monumentelor istorice. Acoperișul lăcașului are dublă poală, în timp ce absida altarului este dreptunghiulară. În interiorul bisericii, pictura murală este parțial conservată, unele dintre icoane putând fi încadrate în opera zugravului Alexandru Ponehalschi. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Sârbi Josani a fost ridicată în jurul anului 1685 din lemn de stejar pe temelie de piatră cioplită. Lăcașul se înscrie în tipologia bisericilor maramureșene, având compartimentarea specifică. Interiorul bisericii mai păstrează câteva icoane pe lemn foarte vechi, două dintre acestea purtând amprenta zugravului peregrin de biserici, Radu Munteanu. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Valea Chioarului datează din secolul al XVIII-lea, fiind inițial ridicată în localitatea Recea. De acolo, biserica a fost mutată și reconstruită în Valea Chioarului, prilej cu care a suferit unele modificări prin tencuirea pereților și adăugarea unui pridvor de cărămidă. Edificiul se înscrie în stilul baroc, având  turnul zvelt cu foișor înfundat și un coif etajat cu bulb la bază. Iconostasul original s-a păstrat aproape în întregime, având lipsă medalioanele de pe partea dreaptă. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Biserica de lemn „Sfinţii Apostoli” din Groape datează din anul 1830 și a fost ridicată inițial în satul Măgureni, fiind strămutată în Groape în jurul anului 1900. Planimetria lăcașului este cea frecventă, având pridvor, pronaos, naos şi altar poligonal decroşat. Atât la exterior cât și la interior pereții sunt tencuiți, fiind pictați doar la nivelul tavanului din pronaos şi a bolţii din naos şi altar. Peste acoperișul din șindrilă a fost pusă tablă de aluminiu, în anul 2009. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop

Ridicată între anii 1809-1819, biserica de lemn „Sfinții Apostoli” din Poiana Botizii a trecut printr-un proces de extindere în anul 1920, când i-a fost adăugată o tindă. Lăcașul de dimensiuni medii, construit din lemn de stejar pe temelie de piatră, a fost pictat în interior în anul 1906. Acoperișul bisericii este învelit în draniță, iar turnul amplasat deasupra naosului este format dintr-o singură secțiune scândurită. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop

Biserica de lemn „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Costeni a fost ridicată în anul 1885, având o structură de lemn, tencuită atât pe exterior, cât și pe interior. Coiful lăcașului are patru turnulețe și este îmbrăcat cu tablă, în timp ce pictura parietală inițială a fost înlocuită în timp cu alta, modernă, fără a păstra specificul timpului din care datează edificiul.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

La poalele munţilor Gutâi, la intersecţia drumurilor care leagă oraşele Baia Sprie de Cavnic, se deschide o frumoasă zonă colinară, înconjurată de munţi. Aici, splendoarea armoniilor naturii e egalată doar de monumentala biserică de lemn ce se înalţă în această depresiune. Ridicat deasupra spaţiului şi timpului, turnul de 54 de metri al bisericii din Şurdeşti dă senzaţia păcii depline între oameni şi natură. Biserica a fost construită spre mijlocul secolului al XVIII-lea de meşterul Macarie, al cărui nume se păstrează într-o inscripţie vizibilă şi azi în cerdacul suprapus al pridvorului. Iniţial, lăcaşul de cult a avut trei camere: pronaos, naos şi altar. În secolul al XIX-lea s-a adăugat un spectaculos pridvor cu două rânduri de arcade (la parter şi la etaj), obţinându-se astfel un armonios decor decorativ pentru partea de vest a edificiului. Un brâu sculptat în formă de funie înconjoară monumentul, iar intrarea în pronaos se face printr-un portal decorat cu acelaşi motiv al funiei, dar şi cu simboluri solare. În naos se întâlneşte încă un inedit element arhitectonic: este vorba despre două coloane sculptate în piatră, ce susţin balconul pentru cor. Monumentalitatea edificiului este subliniată de modul în care este construită turla. Pentru a obţine uimitoarea înălţime, meşterii lemnari au ridicat o construcţie cu o bază foarte generoasă, ce se sprijină pe pereţii din lemn ai bisericii. Programul iconografic al bisericii greco-catolice din Şurdeşti este asemănător, stilistic şi tematic, cu cel al bisericii ortodoxe din Plopiş. Altarul a fost pictat tot de zugravul Ştefan, care tratează aici mod inedit tema sfatului celor douăzeci şi patru de bătrâni din Apocalipsă. Naosul, se pare, a fost pictat de un anume Stan. Stilul rămâne tot baroc, iar tematica semicilindrului completează istoria sfârşitului lumii din viziunea Sfântului Ioan Evanghelistul, surprinsă atât de bine la Plopiş. Pe lângă temele comune, aici vom întâlni tema „Scării lui Iacov”; rezemată de norul ce înconjoară icoana Treimii, scara permite îngerilor să urce şi să coboare, mediind astfel între Dumnezeu şi oameni. Bisericile surori de la Plopiş şi Şurdeşti demonstrează peste timp că diferenţa confesională, apărută la începutul secolului al XVIII-lea în Maramureş, nu a schimbat felul de a fi al locuitorilor şi n-a adus modificări radicale în arhitectura lăcaşelor de cult sau în iconografia lor.

Lăcaș de cult de dimensiuni medii, biserica de lemn din „Sfinţii Arhangheli” din Ungureni datează din secolul al XVIII-lea, fiind construită din lemn de frasin, cu planimetria specifică compusă din pronaos, naos și altar. La exterior, marginea acoperișului este decorată cu un brâu în frânghie răsucită, pe peretele sudic, vestic și pe ușa de intrare mai păstrându-se și urme de pictură. În interior edificiul este pictat în întregime, pictura fiind însă foarte degradată în zona pronaosului. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop

Conform tradiției, biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din Vălenii Şomcutei a fost construită în anul 1741. Aceasta respectă tipologia bisericilor de lemn maramureșene, având pronaos, naos și altar poligonal. Când a fost renovată, în anul 1845, biserica a fost modificată prin adăgarea pridvorului și mutarea accesului inițial. Pictura realizată în interior, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost degradată în mare măsură. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Lăcașul din lemn din Vărai se crede că a fost ridicat în anul 1571 și, deși în ansamblu se încadrează în arhitectura specifică zonei Chioar, aceasta are și un element aparte, și anume un pridvor cu portic cu șarpantă proprie, deasupra căruia se regăsește un turnuleț cu foișor înfundat. De asemenea, biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli” din Vărai mai surpinde și prin proporțiile turnului de 40 de metri, unul dintre cele mai înalte turnuri de biserică din regiune. Pictura interioară, în stil neobizantin, a fost refăcută în anul 1991. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Datată în secolul al XVII-lea, biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli” din Vima Mică are o planimetrie constituită din pronaos poligonal, naos şi altar poligonal, în timp ce turnul-clopotniță prezintă un coif tronconic, care se termină cu o cruce cu trei braţe și semilună. Pictura interioară a fost refăcută în anul 1902 de către pictorul Ioan Coste, însă în lăcaș pot fi văzute și fragmente ale unei picturi mai vechi. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din satul Mănăstirea a fost construită în secolul al XVII-lea. Lăcașul ridicat din lemn de stejar are pridvorul închis, deasupra acestuia înălțându-se un turn-clopotniță cu galerie și coif conic. Interior bisericii încă păstrează fresce pe lemn datate în 1783, în timp ce dintre pereții exteriori, doar cel de la intrare a fost pictat. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Satul Plopiş de pe Valea Cavnicului uimeşte prin modul în care creativitatea omului se împleteşte cu frumuseţea naturii. Armonia, eleganţa şi supleţea fac din întregul areal un adevărat templu, al cărui punct central este biserica de lemn ce poartă hramul „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Intrarea în cimitirul bisericii se face printr-o portiţă cu pridvor, care deschide aleea ce trece printre mormintele ctitorilor acestui monument. În anul 1789, patruzeci şi nouă de familii de pe Valea Cavnicului (din actuala comună Şişeşti) au început construcţia unui lăcaş de cult nou, care a fost sfinţit în noiembrie 1811. Înaltă de 47 de metri, lungă de 17 şi lată de 7, biserica din Plopiş dăinuie şi astăzi pe platoul cimitirului din sat, dând senzaţia că, fără ea, natura ar fi incompletă. Edificiul, ridicat pe o temelie din piatră, se compune din pridvor, pronaos, naos şi altar. Încadrată în stilul maramureşean de construcţie, biserica prezintă, totuşi, elemente caracteristice: bârnele superioare ale pereţilor nu se prelungesc în consolă, supleţea monumentului fiind mărită datorită streşinii foarte înguste. Ornamentaţiile arcelor pridvorului, lucrate cu fineţe, sunt realizate din mai multe segmente de lemn, cioplite rotund sau în trepte, astfel încât alăturarea lor - cu ajutorul cuielor de lemn - rezolvă problemele tehnice, dar şi aspiraţiile artistice. Toate acestea oferă încă o mărturie a măiestriei meşterilor lemnari de pe Valea Cavnicului. Iconografia este impresionantă prin tematica aleasă de zugravul Ştefan, autorul picturii de aici, dar şi din biserica din Şurdeşti. Stilul baroc al ansamblului iconografic permite pictorului să dezvolte imagini metaforice ce ilustrează în mod plastic complicate pagini din Apocalipsa Sfântului Ioan. Întreaga boltă semicilindrică a naosului înfăţişează a doua venire a lui Hristos, vestită prin trâmbiţe de îngeri. Arhanghelul Mihail, patron al bisericii din Plopiş, se înfăţişează victorios deasupra balconului. Pe peretele de vest al naosului, apare Iisus Hristos sub formă de soare, oferind lui Ioan Evanghelistul textul Apocalipsei. Tot acest ansamblu iconografic, ce vorbeşte despre sfârşitul lumii, este înconjurat de sfatul celor douăzeci şi patru de bătrâni din viziunea lui Ioan, pictaţi în lobii laterali ai unicei bolţi trilobate din Maramureş. Deşi are dimensiuni mici, uimitoarea biserică din Plopiş dovedeşte un deosebit simţ al proporţiilor, motiv pentru care unii cercetători o consideră a fi cea mai unitară şi mai bine echilibrată biserică de lemn a Maramureşului.

Situat chiar în inima Ţării Lăpuşului, satul Rogoz se mândreşte cu una dintre cele mai frumoase biserici de lemn ale Maramureşului. A fost înălţată în anul 1663, pe locul unei biserici arse de tătari la invazia lor din 1661, iar legendele spun că a fost construită din două lemne uriaşe aduse din Dealul Popii. Biserica închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil se înscrie, în linii mari, în arhitectura specifică acestor locuri. Spre deosebire de alte biserici, lăcaşul de cult din Rogoz se distinge printr-o asimetrie armonioasă. Acoperişul, pe un singur nivel, este mult mai coborât în partea de nord a edificiului, oferind protecţie unei mese amenajate pentru pomenirea celor adormiţi. Monumentala masă este alcătuită din două bârne şi este delimitată de segmente, destinate diferitelor familii, ale căror nume sunt scrijelite pe peretele de nord al bisericii. Aceste familii păstrează tradiţia şi, în fiecare an, în Joia Mare, aduc „bucate”, lăsându-le pe masă şi peste noapte, pentru ca în vinerea Răstignirii lui Hristos să fie dăruite săracilor. Liniile arhitectonice armonioase se împletesc elegant cu ineditele elemente de decor. Pe lângă interesantul coif cu trei inele, situat deasupra foişorului turlei, întâlnim la Rogoz un frumos portal de intrare în pronaos şi o funie răsucită, întreruptă de un simbol solar, ce parcurge întregul zid din partea de sud. Unice în Maramureş sunt, însă, capetele de grinzi ce susţin acoperişul, sculptate în formă de cai stilizaţi. Cei de pe faţada de sud sunt consideraţi în sat cărăuşi ai soarelui pe bolta cerească, iar cei de pe partea de nord, cărăuşi ai soarelui pe timp de noapte, în împărăţia morţilor. Altarul are, spre est, o fereastră circulară prin care, în perioada 1-15 august, razele soarelui pătrund şi luminează, timp de 30 de minute, masa Sfântului Altar. Acest aspect individualizează edificiul, alăturându-l altor monumente din istoria artei, care dirijează razele soarelui spre elemente simbolice importante. Monumentul îşi întregeşte valoarea prin pictura executată în anul 1785 de către pictorii Radu Munteanu şi Nicolae Man. Programul iconografic e apropiat de cel din Deseşti şi se păstrează foarte bine. E interesant de urmărit un element din Judecata de Apoi, care este pictată în pronaos, şi anume: drumul spre rai, pe care îl parcurge sufletul, însoţit de înger. Tema este inspirată dintr-o credinţă populară ce vorbeşte despre vămile prin care trebuie să treacă omul după moarte pentru a ajunge alături de Dumnezeu. Biserica şi oamenii din satul Rogoz te introduc rapid într-o lume a basmului, în care întâlnirea dintre natural şi supranatural pare cel mai firesc lucru.

Ridicată în secolul al XVII-lea, biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost adusă în Strâmtura în anul 1661 de la mănăstirea din Rozavlea. În forma inițială s-au mai păstrat de-a lungul timpului altarul, bolta și iconostasul, în timp ce pictura interioară datează din anul 1775. Lăcașul adăpostește obiecte de valoare precum „Cazania lui Varlaam” și icoane pe sticlă realizate în secolele XVIII și XIX. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Potrivit Monografiei Protopopiatului Lăpuș, biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” a ridicată între anii 1735-1738 și strămutată din Suciu de Jos în satul Boiereni, în anul 1810. Având dimensiuni medii, lăcașul este constituit din pronaos, naos şi altar, distingându-se prin turnul scurt şi drăniţit în partea superioară. Coiful, de formă piramidală, este acoperit cu tablă și susținut de opt stâlpi. Interiorul bisericii este tencuit, pictura regăsindu-se numai pe uşile împărăteşti şi diaconeşti. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop

Datând din anul 1800, biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Buteasa este lăcașul de cult din Maramureș aflat în cea mai avansată stare de degradare. În anul 2019, acoperișul bisericii a cedat, rămânând în picioare doar turnul bisericii și pereții exteriori. Sub dărâmături se mai pot distinge fragmente ale picturii cu care a fost decorat interiorul naosului.   *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop