Codrii Seculari de la Strâmbu-Băiuț
Codrii Seculari de la Strâmbu-Băiuț

Codrii Seculari de la Strâmbu-Băiuț

Strâmbu-Băiuț, Romania

Despre

Parte a istoriei și a identității culturale a Maramureșului, codrii seculari de la Strâmbu Băiuț constituie o expresie a echilibrului natural nestăvilit prin intervenția umană. Pădurile virgine și cvasi-virgine de aici, a căror vârstă depășește în unele cazuri 500 de ani, au fost incluse într-un sit de importanță comunitară, cu principalul scop de protejare și conservare a acestora.  Începând cu anul 2017, un număr de 598 de hectare din totalul de 2962 de hectare care constituie suprafața sitului au fost incluse pe lista patrimoniului mondial al UNESCO, o inițiativă importantă pentru conservarea biodiversității din zonă.

Ecosistemele forestiere întâlnite în aceste păduri, despre care se spune că sunt cele mai reprezentative din Carpații Orientali, înglobează numeroase și importante specii floristice și faunistice, care sporesc bogăția naturală a sitului. Peisajul forestier din inima munților, dominat de arbori cu dimensiuni impresionante, promite să răsplătească toți ochii iubitorilor de natură și de frumos.

Pentru informații suplimentare: Centrul Național de Informare si Promovare Turistică Târgu Lăpuș
Telefon: +40 262 384 239
Email: cnipttargulapus@yahoo.com

Atracții turistice în apropiere

Codri seculari de la Strâmbu-Băiuț Defileul Lăpușului

Alte sugestii

Rezervația naturală Arboretul de Castan Comestibil Baia Mare este o arie protejată de interes național, situată pe teritoriul administrativ al Municipiului Baia Mare și al orașelor Baia Sprie și Tăuții Măgherăuș. Această rezervație, care se întinde pe aproximativ 500 de hectare cuprinde suprafețe populate cu castan comestibil, arbore legat puternic de istoria orașului Baia Mare și consemnat pentru prima dată într-un document în anul 1642. Aria protejată dezvăluie vizitatorilor cele mai frumoase spectacole naturale în lunile iunie și octombrie.
Aria protejată Cornu Nedeii - Ciungii Bălăsinii face parte din Parcul Natural Munții Maramureșului. Pe suprafața sa de 500 de hectare, rezervația cuprinde ponoare, izvoare, văi, abrupturi, căldări glaciare, dar și jnepenișuri, pășuni și păduri de confiere. Aria protejată adăpostește exemplare de cocoș de mesteacăn.
Rezervația de tip hidro-geologic „Izvorul Bătrâna” constituie o arie protejată în jurul izbucului care își are punctul de plecare în valea Bătrânei. Aici, apele pârâului Măgura și-au croit drum printre pereții stâncoși, dând naștere unor cascade deosebit de frumoase. Aria protejată se întinde pe o suprafață de o jumătate de hectar, în partea de est a Munților Rodnei.
Moisei, Romania
Situată în cadrul Platoului Izvoare din Munții Gutâi-Igniș, aria protejată se suprapune peste zona de confluență e pârâului și râului Vlășinescu, născând un areal de mlaștini oligotrofe, prielnice dezvoltării florei și faunei specifice turbăriilor. Extrem de ofertantă din punct de vedere peisagistic și științific, rezervația se află la o altitudine de 870 de metri, într-un cadru natural desprins din basme.
Desesti, Romania
Rezervația de tip forestier Bavna este o arie protejată unde, pe o suprafață împădurită regăsim exemplare deosebite de stejar pedunculat, unele având o vârstă de peste 150 de ani. În perioada verii, în această zonă își găsesc adăpost specii rare de păsări migratoare, cum este stârcul cenușiu. Un spectacol natural la fel de impresionant poate fi vizionat aici și primăvara, când înflorește laleaua pestriță, o specie declarată monument al naturii. *Sursa foto: Pagina oficială a Rezervației naturale Pădurea Bavna
Miresu Mare, Romania
Cunoscută și sub denumirea de „La Peșteri”, rezervația naturală face parte din Podișul Someșan, fiind situată în estul localității Boiu Mare. Întinsă pe o lungime de 31 de metri și cu o suprafață de 0.5 hectare, peștera prezintă o cotă de intrare amplasată la atitudinea de 400 de metri. Habitatul natural și fauna cavernicolă deosebită au făcut ca zona să fie declarată arie protejată.
Boiu Mare 437060, Romania
Situată în Munții Lăpușului, la o altitudine de 285 de metri, Peștera cu Oase constituie o arie naturală cu o însemnată importanță speologică. Peștera fosilă cu o singură intrare și o dezvoltare de aproximativ 40 de metri dezvăluie mai multe holuri, săritori și galerii, însă importanța ei deosebită este dată de oasele de ierbivore și cele de urs aparținând unei specii dispărute, descoperite aici, precum și de urmele de locuire pe care le prezintă. Mai mult, localnicii spun că peștera ar fi servit drept ascunzătoare pentru legendarul haiduc, Pintea Viteazul.
Poiana Botizii, Romania
Rezervația naturală Peștera din Dealul Solovan constituie o arie protejată de aproximativ 1.02 hectare, aceasta făcând parte din Situl Natura 2000 - Valea Izei și Dealul Solovan. Peștera săpată în gresii oligocene este situată pe partea superioară a Dealului Solovan, în arealul său fiind întâlnite numeroase și importante specii floristice, dintre care unele extrem de rare.
Sighetu Marmației 435500, Romania