Biserica de lemn „Sfânta Paraschiva” din Deseşti
Biserica de lemn „Sfânta Paraschiva” din Deseşti

Biserica de lemn „Sfânta Paraschiva” din Deseşti

09:00 - 17:00
Închis

Desești 437135, Romania

Despre

Drumul dinspre Baia Mare spre Sighetu Marmaţiei traversează Munţii Gutâiului, trecând prin comuna Deseşti. Pe aceste meleaguri, nu departe de izvoarele râului Mara, se păstrează una dintre cele mai importante biserici ale Maramureşului. Zidită în anul 1717 – după alte surse, în anul 1770, pe locul alteia mai vechi, lăcaşul de cult a primit hramul Cuvioasei Paraschiva şi a fost pictată, în jurul anului 1780, de Radu Munteanu şi Alexandru Ponehalschi.

Arhitectura edificiului se înscrie în linia tradiţională a bisericilor maramureşene, armonia proporţiilor întărind impresia de simplitate şi eleganţă, atât de specifice acestor monumente. Bârnele superioare ce susţin şarpanta sunt sculptate în formă de scară, conferind ansamblului o siluetă deosebită.

Planul lăcaşului de cult cuprinde un corp principal rectangular – care, la exterior, se aseamănă cu planul unei biserici de tip sală – ce este format din pronaos şi naos, urmat de altarul decroşat. Naosul are bolta semicilindrică şi streaşina dublă. Peste pronaosul tăvănit se înalţă turnul-clopotniţă cu coif ascuţit, întregul ansamblu arhitectonic fiind sprijinit pe un soclu de piatră.
În interiorul edificiului se pătrunde printr-un portal încrustat cu motive decorative geometrice şi vegetale, dar şi cu elementul funiei răsucite, simbol al unităţii creştinilor. Pictura, excepţional păstrată, a beneficiat de o restaurare completă, ce conferă monumentului înfăţişarea originală. Temele iconografice ale Deseştiului sunt comune tuturor bisericilor cu pictură postbizantină, însă aici pot fi urmărite mult mai uşor.

Pronaosul dezvoltă tema Judecăţii de Apoi, aici – dar şi la Poienile Izei – putând fi identificate foarte uşor valenţele moralizatore ale acestei teme. Dacă în arta de tradiţie bizantină din secolele anterioare, principalii oameni pictaţi în iad sunt ereticii şi împăraţii persecutori, aici putem uşor observa felul cum valenţele teologice ale scenei se diminuează, păcatele trupeşti prevalând celor ce ţin de credinţă. Astfel, cel ce fură pământ nerespectând hotarul, cel ce fură profitând de meseria sa de morar sau de neguţător, sau cel ce distruge familiile, devin personaje principale în scene ce ne prezintă un iad plin de instrumente de tortură folosite în evul mediu.

Valoarea monumentului constă în realizarea sa tehnică, în ştiinţa perfectă a execuţiei şi a asamblării elementelor din lemn. Armonia arhitecturală şi integrarea perfectă a elementelor decorative din lemn cu cele iconografice au generat un ansamblu de o simplitate şi de o eleganţă remarcabile.

Statut

Patrimoniu UNESCO

Photo Gallery

Alte sugestii

Datând din secolul al XVIII-lea, biserica de lemn „Sfânta Maria” din Fântânele poartră actualmente hramul „Sfântul Nicolae”, fiind construită din bârne de lemn și fundație de piatră, cu planimetria obișnuită compusă din pridvor, pronaos, naos şi altar poligonal. Turnul-clopotniță are coiful octogonal și învelit cu tablă, terminându-se în partea superioară cu un bulb și o cruce simplă. În interior, pereții tencuiți sunt decorați cu motive geometrice și florale.
Fântânele, Romania
Biserica de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” a fost ridicată în secolul al XVIII-lea și a fost adusă în Dumbrava din satul Cărbunari. Construită din bârne de stejar pe fundație de piatră, biserica se înscrie în tipologia specifică zonei Lăpușului, având pridvor, pronaos, naos și altar. Acoperișul și coiful turnului-clopotniță sunt învelite cu tablă. În interior pereții sunt tencuiți și zugrăviți, remarcându-se iconostasul pictat în secolul al XVIII-lea în stilul barocului târziu. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Dumbrava, Romania
Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Drăghia a fost construită în anul 1706 din lemn de stejar pe fundație de piatră, încadrându-se în planimetria clasică alcătuită din pronaos, naos și altar. Pictura interioară, realizată de Petre Diacul din Preluca, este degradată aproape în întregime și necesită de urgență restaurare. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Drăghia 437129, Romania
Biserica de lemn de mici dimensiuni cu hramul „Intrarea în Biserică” din Dobricu Lăpușului a fost ridicată în secolul al XVIII-lea, fiind construită din lemn de stejar și fundație de piatră. Planimetria edificiului cuprinde pronaos, naos şi altar poligonal. Pereții exteriori sunt decorați la nivelul portalului ușii de intrare, în timp ce în interior încă se păstrează în mare parte pictura inițială, aceasta încadrându-se în stilul artistic al pictorului Radu Munteanu. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Dobricu Lăpușului, Romania
Ridicată în secolul al XVIII-lea, biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Dobricu Lăpușului surprinde prin planimetria care relevă un pronaos de formă poligonală, dar și prin decorul pereților exteriori, înconjurați de un brâu sculptat în torsadă. În interior, pictura este diferită în fiecare încăpere, cea din naos putând fi atribuită zugravului Radu Munteanu. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Dobricu Lăpușului, Romania
Denumit, conform tradiției populare „Bisericuța mică”, lăcașul de cult a fost ridicat în secolul al XVIII-lea, fiind amplasat inițial în Peteritea și strămutat în Cupșeni în anul 1847. Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” surprinde prin dimensiunile mici, prin turla cu secțiunea de jos în trei laturi, dar și prin lipsa pridvorului. La interior pictura încă se păstrează, mai puțin la nivelul pronaosului, care este văruit. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Cupșeni 437130, Romania
Deși nu se cunoaște exact data ridicării sale, biserica de lemn „Sfântul Ilie Proorocul” din Cupșeni a fost datată în secolul al XVIII-lea, respectând planimetria clasică a bisericilor din această zonă, cu pridvor, pe latura vestică, pronaos, naos și absidă poligonală. În ceea ce privește pictura interioară, degradată aproape în întregime, inscripția din altar consemnează anul 1823. Edificiul se remarcă atât prin turnul-clopotniță masiv, cât și prin scara care asigură accesul în turn, aceasta având treptele scobite într-un singur trunchi de copac. Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Cupșeni 437130, Romania
Ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea, absida a aparținut de biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Cufoaia, din care se mai păstrează astăzi doar altarul poligonal, piatra Sfintei Mese și ușa de la intrare. În jurul absidei amplasate pe un deal din partea centrală a satului se găsește un vechi cimitir, înconjurat de fragmente ale unui zid de piatră.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Cufoaia 435603, Romania
Biserica de lemn „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Costeni a fost ridicată în anul 1885, având o structură de lemn, tencuită atât pe exterior, cât și pe interior. Coiful lăcașului are patru turnulețe și este îmbrăcat cu tablă, în timp ce pictura parietală inițială a fost înlocuită în timp cu alta, modernă, fără a păstra specificul timpului din care datează edificiul.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Costeni 437131, Romania