Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Ieud Deal
Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Ieud Deal

Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Ieud Deal

Ieud, Romania

Despre

Străvechea vatră de locuire umană, Valea Izei adăposteşte mai multe sate a căror istorie se pierde în negura vremurilor. Satul Ieud a făcut parte din domeniul lui Bogdan de la Cuhea, legendarul voievod maramureşean care, prin cucerirea pământurilor de la răsărit de Carpaţi şi declararea independenţei faţă de Regatul Ungar, a devenit mai târziu principele întemeietor al Moldovei. Conform legendelor, Biserica din Ieud Deal, având hramul „Naşterea Maicii Domnului”, a fost înălţată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, însă cercetările recente au datat-o la începutul secolului al XVII-lea. Construit din lemn de brad, monumentul demonstrează şi peste ani măiestria meşterilor lemnari de pe aceste meleaguri.

Planul bisericii a fost adaptat necesităţilor cultului creştin ortodox, fiind alcătuit din trei camere: pronaos, naos şi altar.

Accesul în interiorul lăcaşului de cult se face dinspre vest, printr-un portal fără decor, ce se repetă la intrarea în naos. Lumina naturală pătrunde în interiorul monumentului prin ferestre mici pentagonale. Având doar patru deschideri pentagonale, pronaosul este întunecat. Naosul, însă, se bucură de mai multă lumină, provenind de la cele douăsprezece ferestre, aşezate câte şase de fiecare parte: trei la nivelul registrului inferior şi trei la cel superior.
Deasupra pronaosului se înalţă celebra clopotniţă maramureşeană. Soluţie arhitectonică unică în lume pentru construcţiile de lemn, turla susţine un foişor acoperit de coiful piramidal cu baza pătrată care, prin uşurinţa cu care sfidează legea gravitaţiei, se îndreaptă către cer, amintind de formele curajoase ale goticului european.

O valoare deosebită este conferită acestui monument de pictura murală şi de icoanele datând din secolul al XVIII-lea. Biserica a fost pictată, în anul 1782, de Alexandru Ponehalschi, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai curentului post-bizantin din Maramureşul acelei perioade. Un aspect inedit al iconografiei maramureşene e reprezentat de scenele din naosul lăcaşului de cult, ce surprind temele convertirii şi ale botezului. Este vorba despre botezarea de către diaconul Filip a unui mare dregător etiopian şi despre convertirea Sfântului Apostol Pavel.

Adevărat templu al credinţei şi culturii strămoşeşti, biserica din Ieud a adăpostit între bârnele sale unul dintre cele mai vechi manuscrise în limba română, cunoscut sub numele „Codicele de la Ieud”. Cu paginile lui pline de spiritualitate și istorie, manuscrisul îmbogăţeşte în prezent colecţia bibliotecii Academiei Române.

*Sura foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Statut

Patrimoniu UNESCO

Photo Gallery

Alte sugestii

Datând din secolul al XVIII-lea, biserica de lemn „Sfânta Maria” din Fântânele poartră actualmente hramul „Sfântul Nicolae”, fiind construită din bârne de lemn și fundație de piatră, cu planimetria obișnuită compusă din pridvor, pronaos, naos şi altar poligonal. Turnul-clopotniță are coiful octogonal și învelit cu tablă, terminându-se în partea superioară cu un bulb și o cruce simplă. În interior, pereții tencuiți sunt decorați cu motive geometrice și florale.
Fântânele, Romania
Biserica de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” a fost ridicată în secolul al XVIII-lea și a fost adusă în Dumbrava din satul Cărbunari. Construită din bârne de stejar pe fundație de piatră, biserica se înscrie în tipologia specifică zonei Lăpușului, având pridvor, pronaos, naos și altar. Acoperișul și coiful turnului-clopotniță sunt învelite cu tablă. În interior pereții sunt tencuiți și zugrăviți, remarcându-se iconostasul pictat în secolul al XVIII-lea în stilul barocului târziu. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Dumbrava, Romania
Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Drăghia a fost construită în anul 1706 din lemn de stejar pe fundație de piatră, încadrându-se în planimetria clasică alcătuită din pronaos, naos și altar. Pictura interioară, realizată de Petre Diacul din Preluca, este degradată aproape în întregime și necesită de urgență restaurare. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Drăghia 437129, Romania
Biserica de lemn de mici dimensiuni cu hramul „Intrarea în Biserică” din Dobricu Lăpușului a fost ridicată în secolul al XVIII-lea, fiind construită din lemn de stejar și fundație de piatră. Planimetria edificiului cuprinde pronaos, naos şi altar poligonal. Pereții exteriori sunt decorați la nivelul portalului ușii de intrare, în timp ce în interior încă se păstrează în mare parte pictura inițială, aceasta încadrându-se în stilul artistic al pictorului Radu Munteanu. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Dobricu Lăpușului, Romania
Ridicată în secolul al XVIII-lea, biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Dobricu Lăpușului surprinde prin planimetria care relevă un pronaos de formă poligonală, dar și prin decorul pereților exteriori, înconjurați de un brâu sculptat în torsadă. În interior, pictura este diferită în fiecare încăpere, cea din naos putând fi atribuită zugravului Radu Munteanu. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Dobricu Lăpușului, Romania
Denumit, conform tradiției populare „Bisericuța mică”, lăcașul de cult a fost ridicat în secolul al XVIII-lea, fiind amplasat inițial în Peteritea și strămutat în Cupșeni în anul 1847. Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” surprinde prin dimensiunile mici, prin turla cu secțiunea de jos în trei laturi, dar și prin lipsa pridvorului. La interior pictura încă se păstrează, mai puțin la nivelul pronaosului, care este văruit. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Cupșeni 437130, Romania
Deși nu se cunoaște exact data ridicării sale, biserica de lemn „Sfântul Ilie Proorocul” din Cupșeni a fost datată în secolul al XVIII-lea, respectând planimetria clasică a bisericilor din această zonă, cu pridvor, pe latura vestică, pronaos, naos și absidă poligonală. În ceea ce privește pictura interioară, degradată aproape în întregime, inscripția din altar consemnează anul 1823. Edificiul se remarcă atât prin turnul-clopotniță masiv, cât și prin scara care asigură accesul în turn, aceasta având treptele scobite într-un singur trunchi de copac. Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Cupșeni 437130, Romania
Ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea, absida a aparținut de biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Cufoaia, din care se mai păstrează astăzi doar altarul poligonal, piatra Sfintei Mese și ușa de la intrare. În jurul absidei amplasate pe un deal din partea centrală a satului se găsește un vechi cimitir, înconjurat de fragmente ale unui zid de piatră.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Cufoaia 435603, Romania
Biserica de lemn „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Costeni a fost ridicată în anul 1885, având o structură de lemn, tencuită atât pe exterior, cât și pe interior. Coiful lăcașului are patru turnulețe și este îmbrăcat cu tablă, în timp ce pictura parietală inițială a fost înlocuită în timp cu alta, modernă, fără a păstra specificul timpului din care datează edificiul.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Costeni 437131, Romania