Biserica de lemn „Sf. Nicolae” din Budeşti – Josani
Biserica de lemn „Sf. Nicolae” din Budeşti – Josani

Biserica de lemn „Sf. Nicolae” din Budeşti – Josani

DJ186B, Budești 437070, Romania

Despre

Bogatele păduri din zona râului Cosău au dăruit oamenilor lemn pentru construirea frumoasei biserici din Budeşti-Josani, situată la circa 30 km sud de Sighetu Marmaţiei, în direcţia oraşului Cavnic. Dedicată Sfântului Nicoară – numele popular al Sfântului Nicolae – edificiul a fost ridicat în anul 1642 şi face parte din grupul bisericilor maramureşene de mari dimensiuni.

Construită în prima parte a secolului al XVII-lea, biserica a fost martora revoltei împotriva Casei de Austria a principelui Transilvaniei Francisc Rakoczi. Acesta a fost susţinut de vestitul haiduc maramureşean Pintea Viteazul. Revolta a fost înfrântă şi Pintea a fost ucis în timpul asedierii oraşului Baia Mare, dar numele îndrăgitului haiduc va rămâne pentru totdeauna legat de biserica din Budeşti-Josani, unde se păstrează o parte din zalele sale. Tot aici se poate vedea şi un steag al lui Rakoczi, principele susţinut de Pintea.

Monumentul se află pe coama unui deal, în mijlocul cimitirului. O poartă tradiţională maramureşeană deschide calea străjuită de mormintele strămoşilor.
Bogatele păduri din zona râului Cosău au dăruit oamenilor lemn pentru construirea frumoasei biserici din Budeşti-Josani, situată la circa 30 km sud de Sighetu Marmaţiei, în direcţia oraşului Cavnic. Dedicată Sfântului Nicoară – numele popular al Sfântului Nicolae – edificiul a fost ridicat în anul 1642 şi face parte din grupul bisericilor maramureşene de mari dimensiuni.

Arhitectura edificiului se remarcă prin dimensiuni (18 metri lungime şi 9 metri lăţime), prin soluţia tehnică adoptată pentru susţinerea pereţilor şi prin acoperişul etajat. Pereţii şi acoperişul sunt armonios îmbinate, astfel încât cele două trepte ale acoperişului înconjoară biserica de jur-împrejur, de la pronaos la altar. Adevărate opere de artă sunt şi îmbinările de la colţuri, prelungite prin console mult ieşite în afară, pentru a susţine acoperişul evazat.

Turnul-clopotniţă se distinge de al altor biserici maramureşene, fiind prevăzut cu un foişor mult extins în exterior şi terminat printr-o cruce din fier forjat. Coiful principal este flancat, la bază, de patru coifuri mici, simbolizând faptul că satul Budeşti avea un Sfat al Bătrânilor. Uşa lăcaşului de cult are un ancadrament monumental, ale cărui ornamentaţii cuprind o serie de motive împletite cu migală.

Iconografic, biserica beneficiază de expresia tradiţiei postbizantine – prin pictura lui Alexandru Ponehalschi, din anul 1762 – dar şi de influenţa barocă prezentă în pictura altarului, executată în anul 1812 de Ioan Opriş. Peretele de sud al naosului se remarcă prin imaginea profetului Ilie care se ridică la cer cu carul de foc. Vizitatorul va descoperi la Budeşti-Josani o importantă colecţie de icoane pe lemn şi pe sticlă, datând din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, ce frapează prin armonia culorilor şi prin simplitatea liniilor. Una dintre acestea este inscripţionată cu următorul text: „Această icoană a fost făcută de prea-păcătosul Gheorghe”.

Statut

Patrimoniu UNESCO

Photo Gallery

Alte sugestii

Absida din Şişeşti, care a fost cândva altarul bisericii cu hramul „Sfinții Petru și Pavel”, a fost construită din lemn de stejar în anul 1675. Baza construcției este înconjurată de o torsadă în relief, în timp ce din mijlocul pereților pornesc console largi. Deasupra torsadei se remarcă mai multe cruci din lemn. Pereții interiori mai păstrează câteva urme ale picturii inițiale. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Șișești 437325, Romania
Mutată din Copalnic în localitatea Întrerâuri în anul 1928, biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost construită din lemn, însă are aparența unei biserici de zid, fiind tencuită atât la interior, cât și la exterior. Aceasta se înscrie în tipologia bisericilor din Țara Chioarului, având acoperișul ascuțit, turnul zvelt și planimetria specifică. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Întrerâuri, Romania
Lăcașul din lemn din Vărai se crede că a fost ridicat în anul 1571 și, deși în ansamblu se încadrează în arhitectura specifică zonei Chioar, aceasta are și un element aparte, și anume un pridvor cu portic cu șarpantă proprie, deasupra căruia se regăsește un turnuleț cu foișor înfundat. De asemenea, biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli” din Vărai mai surpinde și prin proporțiile turnului de 40 de metri, unul dintre cele mai înalte turnuri de biserică din regiune. Pictura interioară, în stil neobizantin, a fost refăcută în anul 1991. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Vărai 437376, Romania
Conform tradiției, biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din Vălenii Şomcutei a fost construită în anul 1741. Aceasta respectă tipologia bisericilor de lemn maramureșene, având pronaos, naos și altar poligonal. Când a fost renovată, în anul 1845, biserica a fost modificată prin adăgarea pridvorului și mutarea accesului inițial. Pictura realizată în interior, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost degradată în mare măsură. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Vălenii Șomcutei, Romania
Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Valea Chioarului datează din secolul al XVIII-lea, fiind inițial ridicată în localitatea Recea. De acolo, biserica a fost mutată și reconstruită în Valea Chioarului, prilej cu care a suferit unele modificări prin tencuirea pereților și adăugarea unui pridvor de cărămidă. Edificiul se înscrie în stilul baroc, având  turnul zvelt cu foișor înfundat și un coif etajat cu bulb la bază. Iconostasul original s-a păstrat aproape în întregime, având lipsă medalioanele de pe partea dreaptă. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Valea Chioarului, Romania
Potrivit unei legende locale, biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Săcălășeni datează din 1442, fiind reconstruită în secolul al XVII-lea. Studiile dendrocronologice au relevat însă că aceasta a fost ridicată pe actualul amplasament între anii 1723 – 1725. Edificiul surprinde prin proporțiile impresionante, dar și prin grosimea bârnelor și turnul-clopotniță foarte înalt. În interior se pot distinge picturi murale realizate în 1865, aflate însă într-o stare avansată de degradare. Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Săcălășeni 437280, Romania
Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Stejera a fost ridicată în anul 1700 și este un lăcaș de mici dimensiuni, având o turlă de 13 metri și un pridvor cu arcadă frontală, care se mai sprijină pe trei dintre cei patru stâlpi inițiali. În interior, pereții sunt decorați cu picturi realizate în anul 1843, care au fost reconstituite în anul 1848, astăzi putând fi admirate doar câteva scene din compoziția de atunci. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Stejera, Romania
Biserica de piatră cu hramul „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” a fost ridicată între anii 1770-1775. Turnul-clopotniță, care a fost scurtat în timp de trei ori, adăpostește trei clopote, cel mai vechi dintre acestea fiind turnat în anul 1818. În anul 1986 zidurile exterioare au fost tencuite, iar în anul 1998 șindrila acoperișului a fost înlocuită cu tablă. Biserica a fost împodobită cu picturi abia în perioada 2009-2015. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș 
Preluca Veche, Romania
Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Lăschia a fost ridicată în anul 1861 respectând specificul bisericilor construite din lemn pe temelie de piatră, cu un turn înalt, măsurând 32 de metri de la bază. Pereții interiori au fost decorați de către zugravul Paul Weisz din Baia Mare în anul 1870, în timp ce autorul picturii de pe catapeteasmă a rămas necunoscut. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Lăschia 437108, Romania