Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli” din Vima Mică
Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli” din Vima Mică

Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli” din Vima Mică

Vima Mică 437380, Romania

Despre

Datată în secolul al XVII-lea, biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli” din Vima Mică are o planimetrie constituită din pronaos poligonal, naos şi altar poligonal, în timp ce turnul-clopotniță prezintă un coif tronconic, care se termină cu o cruce cu trei braţe și semilună. Pictura interioară a fost refăcută în anul 1902 de către pictorul Ioan Coste, însă în lăcaș pot fi văzute și fragmente ale unei picturi mai vechi.

*Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Statut

Monument istoric

Alte sugestii

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Frâncenii Boiului a fost construită în anul 1752, acoperișul inițial îmbrăcat cu șiță dublă în coadă de rândunică fiind refăcut complet în anul 1830. Pereții exteriori sunt decorați cu o torsadă în relief, care se întâlnește cu decorația de pe șiruri de caneluri, dinți de lup, semialveole și rozete. Pictura din interior este degradată în totalitate, urme ale acesteia mai regăsindu-se doar în altar. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Frâncenii Boiului 437061, Romania
Biserica din Dealul Corbului a fost datată în anul 1801, fiind strămutată pe actualul amplasament un secol mai târziu. În cadrul lucrărilor de consolidare desfășurate în anul 1987, pereții exteriori ai lăcașului au fost tencuiți, iar acoperișul din șindrilă înlocuit cu unul din tablă zincată. În interior, lăcașul a fost împodobit cu picturi realizate în perioada anilor 1901-1902. Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Dealu Corbului, Romania
Ridicată în anul 1720 pe un deal din partea de vest a satului, Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril” din Culcea este constituită din pridvor, pronaos, naos și altar poligonal. Acoperișul este șindreluit, iar turnul cu turla conică este amplasat deasupra pronaosului. Din păcate, pictura interioară se află într-o stare de degradare avansată, motiv pentru care nu poate fi restaurată. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Culcea, Romania
Biserica de lemn „Sfânta Ana” din Coruia datează din anul 1794 și surprinde prin proporții, prin turnul înalt, dar și prin ornamentele sculptate care complimentează întreaga arhitectură. Lăcașul este singurul din această zonă care are turnul încadrat de alte patru turnulețe amplasate la baza coifului. Pereții sunt ornați la exteriori cu brâul în funie răsucită, în timp ce la interior, pictura realizată în anul 1807 a fost înlocuită cu alta, realizată în anul 1928. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Copalnic a fost ridicată în anul 1735, având fundația și zidăria din piatră și suprastructura de lemn. Lăcașul de dimensiuni medii este prevăzut cu compartimentarea specifică, respectiv pronaos, naos și altar. De-a lungul vremii, biserica a trecut prin mai multe etape de restaurare, cea mai recentă având loc în perioada 2011 – 2012. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Copalnic 437103, Romania
Biserica de lemn din Codru Butesii datează din secolul al XIX-lea, aceasta ajungând în locația actuală după ce inițial a fost ridicată la Copalnic Mănăștur și apoi strămutată la Preluca Nouă. Edificiul de mici dimensiuni a fost tencuit și acoperit cu tablă. În interior, pereții au fost pictați în secolul al XX-lea de către pictorul Karpaty J. Turnul de lemn de deasupra pridvorului găzduiește două clopote, în timp ce pe biserică sunt amplasate patru cruci din fier. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Codru Butesii, Romania
Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril” din Coaș datează din anul 1730, având pereții din piatră și acoperișul și turnul din lemn. Edificiul este considerat unul dintre primele lăcașe de cult cu pereții din piatră din această zonă. Interiorul bisericii a rămas până astăzi zugrăvit în alb, în timp ce ușile împărătești sunt vopsite în albastru. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Coaș 437282, Romania
Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Cetățele a fost ridicată în anul 1794, fiind construită din piatră, cu șarpantă de lemn și învelitoare din eternit. Deși a trecut prin numeroase reparații, lăcașul și-a păstrat compartimentarea cu pridvor, pronaos, naos și altar. Biserica adăpostește icoane extrem de valoroase realizate în anii 1754 și 1785, una dintre ele fiindu-i atribuită renumitului pictor Ștefan Zugravul. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Cetățele 437327, Romania
Datând din anul 1800, biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Buteasa este lăcașul de cult din Maramureș aflat în cea mai avansată stare de degradare. În anul 2019, acoperișul bisericii a cedat, rămânând în picioare doar turnul bisericii și pereții exteriori. Sub dărâmături se mai pot distinge fragmente ale picturii cu care a fost decorat interiorul naosului.   *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Buteasa, Romania