Cimitirul Vesel
Cimitirul Vesel

Cimitirul Vesel

5.0 2 recenzii
10:00 - 18:00
Deschis

Săpânța 437305, Romania

Despre

De departe unul dintre cele mai renumite obiective turistice ale județului Maramureș, Cimitirul Vesel din Săpânța reprezintă un loc unic în lume, care estompează granițele dintre lumi și aruncă un crâmpei de optimism asupra percepției morții, pe care o dezbracă de tragismul clasic. Devenit, odată cu creșterea notorietății, un veritabil muzeu în aer liber, cimitirul care a înlocuit griul apăsător al monumentelor funerare cu deja celebrul „albastru de Săpânța”, surprinde la fiecare pas.

Specificitatea Cimitirului Vesel este dată de rodul muncii de-o viață a meșterului cioplitor Stan Ioan Pătraș, din ale cărui mâini înzestrate s-au născut adevărate opera de artă. După trecerea în neființă a maestrului făuritor de cruci, moștenirea sa a fost dusă mai departe de către succesorul său, Dumitru Tincu Pop. Aproximativ 800 de cruci, viu colorate și atent sculptate întregesc patrimoniul valoros al acestui obiectiv. Pe lângă culorile specifice și basoreliefurile inedite, crucile se mai remarcă prin epitafurile care descriu, uneori într-un registru hazliu, evenimente din viața defuncților.

Photo Gallery

Alte sugestii

Mănăstirea Habra este amplasată pe hotarul comunei Groși și poartă hramul „Învierea Domnului”. Atestată documentar pentru prima dată în anul 1604, mănăstirea a dispărut un deceniu mai târziu din cauza susținerii pe care clerul românesc i-a acordat-o domnitorului Mihai Viteazul. După ce veacuri la rând credincioșii au perpetuat legendele născute în jurul mănăstirii, din anul 1990 a fost reluat obiceiul pelerinajului de Paște pe locul fostului așezământ, fiind apoi decisă reclădirea mănăstirii. Arhitectura lăcașului a fost inspirată de modelul Mănăstirii Cozia, având însă dimensiuni mai modeste.
Grosi, Romania
Rezervația naturală Arboretul de Castan Comestibil Baia Mare este o arie protejată de interes național, situată pe teritoriul administrativ al Municipiului Baia Mare și al orașelor Baia Sprie și Tăuții Măgherăuș. Această rezervație, care se întinde pe aproximativ 500 de hectare cuprinde suprafețe populate cu castan comestibil, arbore legat puternic de istoria orașului Baia Mare și consemnat pentru prima dată într-un document în anul 1642. Aria protejată dezvăluie vizitatorilor cele mai frumoase spectacole naturale în lunile iunie și octombrie.
Aria protejată Cornu Nedeii - Ciungii Bălăsinii face parte din Parcul Natural Munții Maramureșului. Pe suprafața sa de 500 de hectare, rezervația cuprinde ponoare, izvoare, văi, abrupturi, căldări glaciare, dar și jnepenișuri, pășuni și păduri de confiere. Aria protejată adăpostește exemplare de cocoș de mesteacăn.
Rezervația de tip hidro-geologic „Izvorul Bătrâna” constituie o arie protejată în jurul izbucului care își are punctul de plecare în valea Bătrânei. Aici, apele pârâului Măgura și-au croit drum printre pereții stâncoși, dând naștere unor cascade deosebit de frumoase. Aria protejată se întinde pe o suprafață de o jumătate de hectar, în partea de est a Munților Rodnei.
Moisei, Romania
Situată în cadrul Platoului Izvoare din Munții Gutâi-Igniș, aria protejată se suprapune peste zona de confluență e pârâului și râului Vlășinescu, născând un areal de mlaștini oligotrofe, prielnice dezvoltării florei și faunei specifice turbăriilor. Extrem de ofertantă din punct de vedere peisagistic și științific, rezervația se află la o altitudine de 870 de metri, într-un cadru natural desprins din basme.
Desesti, Romania
Rezervația de tip forestier Bavna este o arie protejată unde, pe o suprafață împădurită regăsim exemplare deosebite de stejar pedunculat, unele având o vârstă de peste 150 de ani. În perioada verii, în această zonă își găsesc adăpost specii rare de păsări migratoare, cum este stârcul cenușiu. Un spectacol natural la fel de impresionant poate fi vizionat aici și primăvara, când înflorește laleaua pestriță, o specie declarată monument al naturii. *Sursa foto: Pagina oficială a Rezervației naturale Pădurea Bavna
Miresu Mare, Romania
Cunoscută și sub denumirea de „La Peșteri”, rezervația naturală face parte din Podișul Someșan, fiind situată în estul localității Boiu Mare. Întinsă pe o lungime de 31 de metri și cu o suprafață de 0.5 hectare, peștera prezintă o cotă de intrare amplasată la atitudinea de 400 de metri. Habitatul natural și fauna cavernicolă deosebită au făcut ca zona să fie declarată arie protejată.
Boiu Mare 437060, Romania
Situată în Munții Lăpușului, la o altitudine de 285 de metri, Peștera cu Oase constituie o arie naturală cu o însemnată importanță speologică. Peștera fosilă cu o singură intrare și o dezvoltare de aproximativ 40 de metri dezvăluie mai multe holuri, săritori și galerii, însă importanța ei deosebită este dată de oasele de ierbivore și cele de urs aparținând unei specii dispărute, descoperite aici, precum și de urmele de locuire pe care le prezintă. Mai mult, localnicii spun că peștera ar fi servit drept ascunzătoare pentru legendarul haiduc, Pintea Viteazul.
Poiana Botizii, Romania
Descoperită în secolul al XVIII-lea, rezervația fosiliferă de la Chiuzbaia a fost declarată arie protejată în anul 1954. Aceasta este întinsă pe o suprafață de 50 de hectare și prezintă resturi fosilifere de floră și faună, vechi de aproximativ 6-10 milioane de ani. Acestea s-au conservat în malurile diatomice ale unor foste lacuri. Cele opt puncte fosilifere cu plante înglobează 55 de familii, din 107 genuri și 240 specii. Rezervația poartă numele profesorului care și-a dedicat mai bine de două decenii din viață cercetării acesteia. *Sursă foto: Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Baia Sprie
Chiuzbaia 435101, Romania