Mocănița de pe Valea Vaserului

Ridicată în secolul al XIX-lea, biserica de lemn "Naşterea Preacuratei" a trecut prin mai multe procese de restaurare, fiind șindrilită și renovată în exterior în anul 2001. Turnul edificiului are numai 12 metri înălțime, fiind prevăzut cu un foișor înfundat, deasupra căruia se înalță un coif piramidal care are amplasată în vârf o cruce. Pictura interioară a fost realizată în anul 1862 de către pictorul Paul Weisz din Baia Mare, fiind conservată în condiții bune.

Biserica de lemn "Nașterea Maicii Domnului" din Călinești Căieni a fost construită în anul 1663 din lemn de stejar și supusă ulterior, în secolul XIX, unui proces de extindere în cadrul căruia s-a utilizat lemn de brad. Interiorul bisericii se remarcă prin ansamblul de picturi murale realizate de către Alexandru Ponehalschi.

Biserica cu hramul "Înălțarea Domnului" a fost ridicată din lemn, în anul 1992, după specificul arhitectural al bisericilor maramureșene. Lăcașul în formă de cruce are pronaos, naos și altar, fiind acoperit cu șindrilă și având un turn încheiat cu un coif prelung. În interior, frumosul edificiu adăpostește un iconostas sculptat în lemn de stejar și împodobit cu icoane bizantine.

Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului" din Călinești Susani a fost ridicată în anul 1758, fiind neobișnuită pentru bisericile de lemn din Maramureș, formele sale relevând mai degrabă influențe moldovenești. Interiorul mai păstrează astăzi unele fragmente ale picturilor murale realizate în anul 1788.

Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Răzoare datează din anul 1731, pictura pereților interiori, care poate fi atribuită lui Petre Diacul din Preluca, fiind realizată în anul 1759. Lăcașul se înscrie planimetria clasică, alcătuită din pridvor, pronaos, naos şi altar poligonal, având un turn-clopotniță cu foișor, peste care se înalță un coif cu baza pătrată și rotunjit la vârf. Decorațiunea exterioară este concentrată la nivelul pridvorului, prezentând motive geometrice.

Dintr-un muzeu care redă viața satului maramureșean, nu putea lipsi simbolul credinței strămoșești. Așadar, vizitatorii se pot reculege într-o biserică de lemn, ridicată în anul 1630 și adusă aici din satul Chechiș, în 1939. Fiind o biserică "în cult", aici se săvârșesc slujbe religioase în fiecare duminică și în zilele de sărbătoare. Biserica poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtător de Biruință și adăpostește icoane pe lemn din secolul 18, precum și icoane pe sticlă din secolul 19. Odată cu prăznuirea acestui sfânt, Muzeul Satului Baia Mare își deschide porțile pentru vizitatori. Această biserică a fost inclusă de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale "Liviu Borlan" Maramureș în proiectul său Biserici din Țara Chioarului.TururiVirtuale. Troița de lângă biserică a fost sfințită în 2019 și este decorată cu motive tradiționale specifice Maramureșului: funia, copacul vieții, simboluri astrale.

Bastionul Măcelarilor este unul dintre cele șapte ridicate cu aproximativ jumătate de mileniu în urmă, ca parte a sistemului de fortificații care avea scop de apărare a orașului medieval Baia Mare. Fiecare astfel de bastion a fost încredințat unei bresle, iar pentru că breasla măcelarilor era cea mai numeroasă și pentru că acest bastion străjuia una dintre cele mai importante porți de intrare în cetate, respectiv cea de sud, a primit numele de Bastionul Măcelarilor. Acest turn mai este cunoscut și sub denumirea de Bastionul de Muniții, întrucât pentru o perioadă, una dintre încăperile sale a servit ca loc de depozitare a muniției menită să apere cetatea în fața unor presupuse atacuri. De Bastionul Măcelarilor se leagă și sfârșitul legendarului haiduc Pintea Viteazul care, în timpul răscoalei antihabsburgice din anul 1703, a fost împușcat tocmai lângă Poarta de Sud a orașului. În decursul vremii, turnul a trecut prin mai multe procese de restaurare, fiind refăcut în perioada 2009-2011, în cadrul unui amplu proiect. În prezent, bastionul figurează pe lista monumentelor istorice de valoare națională și găzduiește expoziții și târguri cu teme etnografice și folclorice, reușind să poarte vizitatorii în trecutul zbuciumat al vechiului oraș medieval.

Ansamblul Memorial al Martirilor de la Moisei constituie o comemorare a jertfei supreme a strămoșilor noștri pentru țară. La data fatidică de 14 octombrie 1944, 29 de români și-au pierdut viețile în două case de lemn de la periferia Moiseiului, sub ploaia de gloanțe a trupelor maghiare, care se aflau în retragere. Cele două case ale ororilor au devenit case memoriale în anul 1983, omagiind memoria celor care, în încercarea de a ajunge la familiile lor, au sfârșit fără a avea vreo vină. Aici se pot vedea obiecte personale și fotografii care au aparținut victimelor. Trupurile neînsuflețite ale celor care au căzut pradă gloanțelor au fost îngropate într-o groapă comună abia la două săptămâni de la tragicul episod, deasupra acesteia fiind înălțată o troiță de lemn, care a fost înlocuită mai târziu cu un ansamblu memorial realizat de către renumitul sculptor maramureșean, Vida Géza. Monumentul cuprinde două chipuri omenești și zece măști tradiționale realizate din piatră, fiecare dintre măști având o simbolistică legată de sacrificiu și izbăvire, precum și de nedreptățile și tragediile petrecute în vremea războiului.

Satul Plopiş de pe Valea Cavnicului uimeşte prin modul în care creativitatea omului se împleteşte cu frumuseţea naturii. Armonia, eleganţa şi supleţea fac din întregul areal un adevărat templu, al cărui punct central este biserica de lemn ce poartă hramul „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Intrarea în cimitirul bisericii se face printr-o portiţă cu pridvor, care deschide aleea ce trece printre mormintele ctitorilor acestui monument. În anul 1789, patruzeci şi nouă de familii de pe Valea Cavnicului (din actuala comună Şişeşti) au început construcţia unui lăcaş de cult nou, care a fost sfinţit în noiembrie 1811. Înaltă de 47 de metri, lungă de 17 şi lată de 7, biserica din Plopiş dăinuie şi astăzi pe platoul cimitirului din sat, dând senzaţia că, fără ea, natura ar fi incompletă. Edificiul, ridicat pe o temelie din piatră, se compune din pridvor, pronaos, naos şi altar. Încadrată în stilul maramureşean de construcţie, biserica prezintă, totuşi, elemente caracteristice: bârnele superioare ale pereţilor nu se prelungesc în consolă, supleţea monumentului fiind mărită datorită streşinii foarte înguste. Ornamentaţiile arcelor pridvorului, lucrate cu fineţe, sunt realizate din mai multe segmente de lemn, cioplite rotund sau în trepte, astfel încât alăturarea lor - cu ajutorul cuielor de lemn - rezolvă problemele tehnice, dar şi aspiraţiile artistice. Toate acestea oferă încă o mărturie a măiestriei meşterilor lemnari de pe Valea Cavnicului. Iconografia este impresionantă prin tematica aleasă de zugravul Ştefan, autorul picturii de aici, dar şi din biserica din Şurdeşti. Stilul baroc al ansamblului iconografic permite pictorului să dezvolte imagini metaforice ce ilustrează în mod plastic complicate pagini din Apocalipsa Sfântului Ioan. Întreaga boltă semicilindrică a naosului înfăţişează a doua venire a lui Hristos, vestită prin trâmbiţe de îngeri. Arhanghelul Mihail, patron al bisericii din Plopiş, se înfăţişează victorios deasupra balconului. Pe peretele de vest al naosului, apare Iisus Hristos sub formă de soare, oferind lui Ioan Evanghelistul textul Apocalipsei. Tot acest ansamblu iconografic, ce vorbeşte despre sfârşitul lumii, este înconjurat de sfatul celor douăzeci şi patru de bătrâni din viziunea lui Ioan, pictaţi în lobii laterali ai unicei bolţi trilobate din Maramureş. Deşi are dimensiuni mici, uimitoarea biserică din Plopiş dovedeşte un deosebit simţ al proporţiilor, motiv pentru care unii cercetători o consideră a fi cea mai unitară şi mai bine echilibrată biserică de lemn a Maramureşului.