Pensiunea La Gorgan
Pensiunea La Gorgan

Pensiunea La Gorgan

Despre

Pensiunea "La Gorgan" din Vadu Izei este situată pe malul drept al râului Mară, la aproximativ 200m de DJ 186, în zona pe care oamenii locului o numesc Scobai.
La Gorgan
Pensiunea La Gorgan cuprinde un mic complex turistic tradiţional, construcţie din lemn de brad, cu interiorul amenajat rustic, având la faţadă terasă și o zonă liniştită, cu multă verdeaţă, dealuri împădurite, dantelate cu flori .
Situată în mijlocul naturii unde liniştea deplină a locului se îmbină armonios cu păsările care îşi cântă trilurile de dimineaţa până seara într-un cadru natural plăcut şi liniştit cu aer curat unde se poate găsi liniştea şi relaxarea de care ai nevoie, deoarece pe o rază de câteva sute de metri, nu există alte case.
La nici 300 m se află renumita vâltoare unde veţi avea ocazia să vedeţi localnicele spălând binecunoscutele cergi şi covoare moroşene iar dacă preferaţi o baie în vârtejul apei din vâltoare veţi avea parte de un hidromasaj natural.
Vă puteţi simţi categoric în sânul naturii, puteţi îmbrăca frumoasele costume tradiţionale maramureşene specifice satului nostru.

Capacitate

14

Facilități

Grădină/ terasă/ zonă verde

Clasificare

2 stele

Tipul proprietății

Pensiune

Atracții turistice în apropiere

Mânăstirea Bârsana Cimitirul Vesel Sighetu Marmației

Alte sugestii

Intre munții și pădurile Maramureșului, într-un adevărat colț de răi, se află comună Poienile Izei, locul unde ai ocazia să experimentezi viață la țară în cel mai pur mod cu putință. Aici, localnicii păstrează  tradițiile și stilul de viață vechi de secole. La Poienile Izei, totul este așa cum ai auzit din povești, deoarece izolarea  satului a contribuit la conservarea în cele mai mici amănunte a tot ceea ce înseamnă obiceiuri și tradiții specific maramureșene. Te invităm, călătorule, la pensiunea La Maria** din Poienile Izei, că să te convingi singur de farmecul acestor locuri!
DJ171D, Poienile Izei 437215, Romania
   Poienile Izei este locul unde ai ocazia să experimentezi viață la țară în cel mai pur mod, unde tradițiile și stilul de viață vechi de secole se păstrează și în zilele noastre.       Aici, în acest loc minunat, pe un vârf de deal se află Pensiunea Adriana**, o construcție din lemn cu gard de nuiele împletit după tradiția moroșenească și cu o priveliște mirifică asupra întregii zone.       La Pensiunea Adriana** te vei bucură pe deplin de liniște, relaxare, peisaje deosebite, plimbări prin împrejurimile maramureșene și de multă voie bună.
DJ171D, Poienile Izei 437215, Romania
Loc. Moisei Nr. 475E, jud. Maramures, Moisei 437195, Romania
Str. Eroilor 2/E, Moisei 437195, Romania
Principala numarul 428, Moisei 437195, Romania
Poienile Izei 437215, Romania
DJ171B 11, Poienile Izei 437065, Romania
Strada Gării 323D, Moisei 437195, Romania