Rezervația Naturală Coloanele de la Limpedea
Rezervația Naturală Coloanele de la Limpedea

Rezervația Naturală Coloanele de la Limpedea

Strada LunciI 125, Baia Mare, Romania

Despre

Rezervația naturală Coloanele de la Limpedea se află în cartierul Ferneziu al municipiului Baia Mare. Situl este o rezervație naturală de tip geologic, declarată arie protejată de interes național în anul 2000. Stânca vulcanică are un aspect spectaculos, fiind încadrată de păduri de fagi, carpeni, pini și mesteceni. Rezervația se întinde pe o suprafață de trei hectare, la o altitudine medie de 300 metri. Există aici mici terase pe care s-au format petece de vegetație ierboasă, astfel că locul duce cu gândul la perioada preistorică, când toată natura era sălbatică, neatinsă de om.

”Orga de piatră” are mare căutare în rândul alpiniștilor. Traseele de cățărare din zonă sunt extrem de apreciate de către cei care vin aici pentru a-și încerca limitele. Cariera de piatra vulcanica are organizate trasee cu un grad de dificultate ridicat, astfel ca, doar cei pregătiți o pot escalada.

Atracții turistice în apropiere

Baia Mare

Alte sugestii

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Valea Chioarului datează din secolul al XVIII-lea, fiind inițial ridicată în localitatea Recea. De acolo, biserica a fost mutată și reconstruită în Valea Chioarului, prilej cu care a suferit unele modificări prin tencuirea pereților și adăugarea unui pridvor de cărămidă. Edificiul se înscrie în stilul baroc, având  turnul zvelt cu foișor înfundat și un coif etajat cu bulb la bază. Iconostasul original s-a păstrat aproape în întregime, având lipsă medalioanele de pe partea dreaptă. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Valea Chioarului, Romania
Potrivit unei legende locale, biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Săcălășeni datează din 1442, fiind reconstruită în secolul al XVII-lea. Studiile dendrocronologice au relevat însă că aceasta a fost ridicată pe actualul amplasament între anii 1723 – 1725. Edificiul surprinde prin proporțiile impresionante, dar și prin grosimea bârnelor și turnul-clopotniță foarte înalt. În interior se pot distinge picturi murale realizate în 1865, aflate însă într-o stare avansată de degradare. Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Săcălășeni 437280, Romania
Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Stejera a fost ridicată în anul 1700 și este un lăcaș de mici dimensiuni, având o turlă de 13 metri și un pridvor cu arcadă frontală, care se mai sprijină pe trei dintre cei patru stâlpi inițiali. În interior, pereții sunt decorați cu picturi realizate în anul 1843, care au fost reconstituite în anul 1848, astăzi putând fi admirate doar câteva scene din compoziția de atunci. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Stejera, Romania
Biserica de piatră cu hramul „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” a fost ridicată între anii 1770-1775. Turnul-clopotniță, care a fost scurtat în timp de trei ori, adăpostește trei clopote, cel mai vechi dintre acestea fiind turnat în anul 1818. În anul 1986 zidurile exterioare au fost tencuite, iar în anul 1998 șindrila acoperișului a fost înlocuită cu tablă. Biserica a fost împodobită cu picturi abia în perioada 2009-2015. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș 
Preluca Veche, Romania
Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Lăschia a fost ridicată în anul 1861 respectând specificul bisericilor construite din lemn pe temelie de piatră, cu un turn înalt, măsurând 32 de metri de la bază. Pereții interiori au fost decorați de către zugravul Paul Weisz din Baia Mare în anul 1870, în timp ce autorul picturii de pe catapeteasmă a rămas necunoscut. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Lăschia 437108, Romania
Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Frâncenii Boiului a fost construită în anul 1752, acoperișul inițial îmbrăcat cu șiță dublă în coadă de rândunică fiind refăcut complet în anul 1830. Pereții exteriori sunt decorați cu o torsadă în relief, care se întâlnește cu decorația de pe șiruri de caneluri, dinți de lup, semialveole și rozete. Pictura din interior este degradată în totalitate, urme ale acesteia mai regăsindu-se doar în altar. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Frâncenii Boiului 437061, Romania
Biserica din Dealul Corbului a fost datată în anul 1801, fiind strămutată pe actualul amplasament un secol mai târziu. În cadrul lucrărilor de consolidare desfășurate în anul 1987, pereții exteriori ai lăcașului au fost tencuiți, iar acoperișul din șindrilă înlocuit cu unul din tablă zincată. În interior, lăcașul a fost împodobit cu picturi realizate în perioada anilor 1901-1902. Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Dealu Corbului, Romania
Ridicată în anul 1720 pe un deal din partea de vest a satului, Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril” din Culcea este constituită din pridvor, pronaos, naos și altar poligonal. Acoperișul este șindreluit, iar turnul cu turla conică este amplasat deasupra pronaosului. Din păcate, pictura interioară se află într-o stare de degradare avansată, motiv pentru care nu poate fi restaurată. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Culcea, Romania
Biserica de lemn „Sfânta Ana” din Coruia datează din anul 1794 și surprinde prin proporții, prin turnul înalt, dar și prin ornamentele sculptate care complimentează întreaga arhitectură. Lăcașul este singurul din această zonă care are turnul încadrat de alte patru turnulețe amplasate la baza coifului. Pereții sunt ornați la exteriori cu brâul în funie răsucită, în timp ce la interior, pictura realizată în anul 1807 a fost înlocuită cu alta, realizată în anul 1928. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop