Stațiunea Moisei
Stațiunea Moisei

Stațiunea Moisei

Despre

În vacanță știm că vrei și te-așteptăm la Moisei!

Vă facem o propunere de nerefuzat și vă invităm să vizitați stațiunea turistică de interes local Moisei, o bucată de pământ pe care timpul a îmbrăcat-o în istorie, natura în veșminte alese, iar oamenii în dragostea lor inepuizabilă pentru glia străbună. Haideți să ne descătușăm sufletele și mințile în fața prețiosului tezaur turistic al județului Maramureș.
 
În funcție de ruta aleasă, drumul până la Moisei poate să presupună străbaterea județului, însă vă putem promite că efortul vă va fi răsplătit. Pe teritoriul administrativ al comunei Moisei veți găsi două embleme ale cadrului natural al Maramureșului: Parcul Naţional Munţii Rodnei şi Parcul Natural Munţii Maramureşului. Acestea abundă în arii protejate ce adăpostesc specii rare de floră și faună, peisaje pitorești și un dram din spiritul comunităților cărora le stau de strajă piscurile lor înalte. Pentru aceia dintre voi care sunt dornici să exploreze bogăția naturală a acestor munți, există numeroase trasee marcate care vă permit descoperirea, la pas sau chiar călare, a unor zone și obiective spectaculoase. Pe lângă drumeții, cele două parcuri naturale oferă opțiuni de mountain-biking, parapantism sau speoturism, completând astfel portofoliul activităților specifice turismului montan, care se pot practica aici. Și acum gândiți-vă că după o drumeție, vă puteți relaxa la un picnic, într-un punct de popas amenajat în imediata apropiere a unei impresionante cascade. De sunetul apei care se prăvălește neastâmpărată la vale și de întreg peisajul desprins din basmele cu zâne și Feți-Frumoși vă puteți bucura la cascada Măgura, un obiectiv turistic descoperit relativ recent și care a fost amenajat cu pavilioane și băncuțe construite din lemn, care nu doar că nu au stârpit din frumusețea naturală a locului, ci chiar au potențat atractivitatea acestuia.
 
Tradiția bisericească a acestor locuri se resimte și ea puternic pe teritoriul comunei, aici existând o mănăstire veche de secole. Ansamblul mănăstirii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” adăpostește o biserică de mici dimensiuni, construită din lemn de molid în anul 1672, dar și o biserică de zid mai nouă, ridicată în anul 1911. În jurul mănăstirii s-a coagulat, în secolul al XVII-lea, o școală de iconari extrem de renumită, a cărei istorie este dusă mai departe prin organizarea unor tabere anuale de pictură, în cadrul cărora copiii pot deprinde secretele artei sacre. Pe lângă acest loc sfânt, moiseienii au mai ridicat alte patru lăcașuri de cult care vorbesc, fiecare, despre legătura eternă a oamenilor cu Divinitatea.
 
Dacă ajungeți la Moisei, trebuie să includeți pe itinerarul vostru și Ansamblul Memorial al Martirilor de la Moisei, a cărui vizitare constituie o experiență extrem de contrastantă pentru că poate, în același timp, să zdruncine și să vindece sufletele vizitatorilor. Ansamblul a fost realizat în amintirea celor 29 de români care, în anul 1944 și-au pierdut viețile în două case de lemn de la periferia Moiseiului, sub ploaia de gloanțe a trupelor maghiare. Casa memorială adăpostește obiecte și fotografii care au aparținut victimelor. Deasupra gropii comune în care își dorm somnul de veci martirii a fost înălțat un ansamblu memorial, realizat de către sculptorul Vida Géza. Monumentul cuprinde două chipuri omenești și zece măști tradiționale din piatră, cu o simbolistică legată de sacrificiu, izbăvire și de nedreptățile petrecute în vremea războiului. Deși rememorarea acestui episod fatidic din istoria Moiseiului poate să atârne greu peste inimile vizitatorilor, păstrarea vie a amintirii martirilor este un gest mic și firesc pe care, cei care ajung aici, îl pot manifesta față de sacrificiul lor.
 
Nu în ultimul rând, trebuie să vă spunem că Moiseiul câștigă puncte la capitolul localizare, aflându-se la o aruncătură de băț față de Mocănița de pe Valea Vaserului și de stațiunea Borșa, astfel că puteți plusa în momentul în care stabiliți numărul de zile pe care le alocați descoperirii acestei zone. Întregul areal este presărat cu structuri de cazare, una mai primitoare ca alta, care vor desăvârși sejurul vostru. Despre preparatele delicioase pe care le puteți degusta aici nu vom spune foarte multe pentru că se subînțelege că, odată ajunși în Maramureș, în țara în care oamenii au ospitalitatea în sânge, fiecare masă este transformată într-un festin culinar. Cum cu vorb-am terminat, dăm liber la vizitat!

Alte sugestii

Deși nu se cunoaște exact data ridicării sale, biserica de lemn „Sfântul Ilie Proorocul” din Cupșeni a fost datată în secolul al XVIII-lea, respectând planimetria clasică a bisericilor din această zonă, cu pridvor, pe latura vestică, pronaos, naos și absidă poligonală. În ceea ce privește pictura interioară, degradată aproape în întregime, inscripția din altar consemnează anul 1823. Edificiul se remarcă atât prin turnul-clopotniță masiv, cât și prin scara care asigură accesul în turn, aceasta având treptele scobite într-un singur trunchi de copac. Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Cupșeni 437130, Romania
Ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea, absida a aparținut de biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Cufoaia, din care se mai păstrează astăzi doar altarul poligonal, piatra Sfintei Mese și ușa de la intrare. În jurul absidei amplasate pe un deal din partea centrală a satului se găsește un vechi cimitir, înconjurat de fragmente ale unui zid de piatră.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Cufoaia 435603, Romania
Biserica de lemn „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Costeni a fost ridicată în anul 1885, având o structură de lemn, tencuită atât pe exterior, cât și pe interior. Coiful lăcașului are patru turnulețe și este îmbrăcat cu tablă, în timp ce pictura parietală inițială a fost înlocuită în timp cu alta, modernă, fără a păstra specificul timpului din care datează edificiul.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Costeni 437131, Romania
Potrivit Monografiei Protopopiatului Lăpuș, biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” a ridicată între anii 1735-1738 și strămutată din Suciu de Jos în satul Boiereni, în anul 1810. Având dimensiuni medii, lăcașul este constituit din pronaos, naos şi altar, distingându-se prin turnul scurt şi drăniţit în partea superioară. Coiful, de formă piramidală, este acoperit cu tablă și susținut de opt stâlpi. Interiorul bisericii este tencuit, pictura regăsindu-se numai pe uşile împărăteşti şi diaconeşti. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Boiereni 435601, Romania
Ridicată în anul 1870 de meșterii Petruț Ioan și Petruț Grigore din Măgoaja, biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Costeni prezintă o planimetrie clasică, cu pridvor pe latura vestică, pronaos, naos și altar poligonal. Construcția se încadrează în rândul celor de mari dimensiuni, având un acoperiș în patru ape, un turn-clopotniță înalt, cu patru turnulețe și un coif de formă piramidală. În exterior, pereții sunt decorați la nivelul portalului de intrare, în timp ce în interior sunt văruiți în albastru deschis. În anul 2017, în urma unei furtuni puternice, coiful bisericii s-a prăbușit. Începând cu 2020, lăcașul face obiectul unui amplu proces de reabilitare.
Costeni 437131, Romania
Datând din anul 1892, biserica „Sfinţii Împăraţi” din Aspra a fost construită din lemn rotund nefățuit. Pereții exteriori sunt îmbrăcați un lut și vopsiți într-o nuanță de albastru specifică zonei. Tot de zonă reamintește și planimetria construcției, care duce cu gândul la casele din Țara Lăpușului. Pereții interiori au fost văruiți, fiind decorate cu picturi doar bolta, iconostasul şi parapetul balconului.
Construită din lemn de stejar în secolul al XVII-lea, biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Valea Stejarului se înscrie, datorită proporțiilor, în specificul maramureșean. În interior, pictura specifică iconografiei bizantine, realizată pe pânză, se mai păstrează doar în mică parte. Cu toate acestea, în edificiu se regăsesc mai multe obiecte valoroase, precum: icoane, cărți de ritual, Tripticul sau medalioanele de pe ușile împărătești. Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel
Valea Stejarului, Romania
Ridicată în secolul al XVII-lea, biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost adusă în Strâmtura în anul 1661 de la mănăstirea din Rozavlea. În forma inițială s-au mai păstrat de-a lungul timpului altarul, bolta și iconostasul, în timp ce pictura interioară datează din anul 1775. Lăcașul adăpostește obiecte de valoare precum „Cazania lui Varlaam” și icoane pe sticlă realizate în secolele XVIII și XIX. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș
Strâmtura, Romania
Biserica de lemn cu hramul  „Adormirea Maicii Domnului” din Șieu datează din jurul anilor 1717-1720, însă a trecut prin mai multe procese de renovare la mijlocul secolului al XVIII-lea, în prima jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX. Din construcția inițială s-au mai păstrat structura pereților în partea de jos, cheotorile vechi la altar, scobiturile din consolele interioare, fragmente dintr-o fereastră cu oblon, portalele de intrare în tindă și pronaos, dar și unele icoane vechi împărătești.
DJ171A 103, Șieu 437320, Romania