Stațiunea Vișeu de Sus
Stațiunea Vișeu de Sus

Stațiunea Vișeu de Sus

Despre

Zile pline, din zori și până la apus - vedem Vișeu de Sus

Explorarea stațiunilor turistice de interes local din Maramureș continuă cu Vișeu de Sus, un oraș în care confluența Văii Vaserului cu cea a Vișeului a avut grijă să țeasă o poveste bogată din punct de vedere natural, istoric, etnografic și cultural. 
 
Abundența patrimoniului natural pe care îl puteți descoperi aici a fost sintetizată extrem de cuprinzător în vechea denumire a orașului, și anume „Între Râuri”. Dacă la pădurile întinse, brăzdate de văi cu cursuri de apă care acompaniază vizual, dar și sonor peisajul de poveste, adăugăm faptul că orașul Vișeu de Sus este al doilea din țară ca suprafață, vă puteți face o idee despre măreția acestui loc. Ținem morțiș să menționăm și faptul că este unul dintre orașele pe ale căror teritorii administrative se întinde Parcul Natural Munții Maramureșului, unul dintre cele mai reprezentative obiective din zestrea naturală a județului. Și pentru că întreg Maramureșul este un izvor de legende, nu se putea ca Vișeu de Sus să nu aibă o poveste a sa, purtată prin timp cu aceeași grijă cu care maramureșenii păzesc tot ce-i leagă de trecut, istorie și rădăcini. Se spune că orașul a fost întemeiat de un tăietor de lemne care, pe locul în care fiul său și-a găsit sfârșitul, ar fi ridicat o biserică. Ca un sâmbure roditor, lăcașul de cult a născut în jurul său o comunitate tot mai mare, oamenii ajungând să facă un legământ spiritual cu locurile ce le-au devenit casă. Conform legendei locale, așa ar fi apărut oaza verde, scăldată-n pace, pe care astăzi o numim Vișeu de Sus.
 
Suntem convinși că dacă deja această destinație se regăsește între planurile voastre de călătorie, principala vinovată de acest aspect este Mocănița de pe Vaser, unul dintre magneții turistici ai județului. Trebuie să fim de acord că orice vizită în ținutul Maramureșului e musai să aibă ca punct de popas și mocănița care pufăie și șerpuiește agale pe Valea Vaserului. Calea ferată forestieră pe ecartament îngust se întinde pe o distanță de 46,3 de km și atrage anual mii de turiști curioși să experimenteze o călătorie așa cum se făcea acum aproape 100 de ani, când bătrâna locomotiva a fost construită. Mocănița este recunoscută ca ultima cale ferată forestieră care funcționează cu abur și încă servește și astăzi scopului inițial, și anume, transportul lemnelor.
 
Știm că este greu ca ceva să concureze experiența călătoriei cu Mocănița, dar vă sfătuim să nu rezumați la atât vizitarea acestei zone, întrucât aceasta adăpostește și alte comori turistice. Zice-se că sufletul este oglinda omului, iar sufletul oamenilor de aici poate fi descris cel mai frumos de lăcașurile de cult pe care le-au plămădit, ca o manifestare a recunoștinței pure față de binecuvântarea de a fi părtași la fiecare nou răsărit peste ținuturile ce-i adăpostesc. Biserica ortodoxă „Bunavestire” și biserica romano-catolică „Sfânta Ana” sunt două dintre perlele tradiției bisericești din această zonă, construcțiile deosebit de frumoase fiind incluse pe lista monumentelor istorice. La acestea se mai adaugă alte opt sfinte lăcașuri, dar și o mănăstire care poartă hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Numărul mare al locurilor de închinăciune nu e deloc surprinzător dacă ținem cont de faptul că maramureșenii își găsesc refugiul în Divinitate, atât în vremurile bune, cât și în cele de necaz. Lista capodoperelor arhitecturale nu cuprinde, însă, doar biserici, la acestea adăugându-se și „Casa Pop Simion”, care astăzi găzduiește sediul Primăriei şi al Consiliului Local al Oraşului Vişeu de Sus, dar și clădirea liceului Tehnologic Nr. 1.
 
Ca embleme ale moștenirii culturale a zonei amintim Muzeul de Istorie și Etnografie Vișeu de Sus, Muzeul evreiesc „Casa Elefant" și Centrul Documentar-Expoziţional al Nobilimii Maramureşene. Expoziția permanentă a Muzeului de Istorie și Etnografie aduce în atenția publicului aproximativ 800 de exponate dintre cele peste 1100 deținute în fondul muzeistic. În colecția istorică veți putea admira obiecte, ilustrații, documente și piese arheologice care refac parcursul istoriei locale, în timp ce în cea etnografică se regăsesc poze, unelte de lucru și obiecte casnice, elemente ale portului popular, precum și exponate care amintesc de viața culturală și religioasă a oamenilor din această regiune. Muzeul evreiesc „Casa Elefant" este adăpostit de ultima casă evreiască tradițională din lemn din zonă care a supraviețuit timpului și care adăpostește o bibliotecă-cafenea, dar și obiecte interesante ce au aparținut comunității evreiești. Importanța acestei comunități este reflectată și prin impresionantul cimitir evreiesc din Vișeu de Sus, unde mai pot fi văzute zeci de monumente funerare specifice. Nu în ultimul rând, trebuie să treceți pragul Centrului Documentar-Expoziţional al Nobilimii Maramureşene, care propune o incursiune inedită în lumea unor personalități care au făcut cinste acestei regiuni. Biblioteca centrului adăpostește hărți istorice, Diplome Regale, arbori genealogici, dar și alte documente de epocă, toate grăitoare pentru trecutul județului Maramureș.
 
Trebuie să ne oprim aici pentru că se spune că nu-i vorbă multă fără minciună, iar noi am fost învățați din fragedă pruncie să „grăim drept”. Vom încheia spunându-vă că orașul Vișeu de Sus este ideal pentru drumeții și conectarea cu natura, dar și pentru experiențe fascinante cu iz de istorie și garnisite din plin cu cultură, fiind înconjurat de o aură care îmbie la explorare și strălucind diferit, dar extrem de frumos, în fiecare sezon. Și pentru că ne sunteți dragi, vă mai dăm un pont: în luna iunie înflorește rododendronul în Munții Maramureșului, un spectacol cromatic MI-NU-NAT, pe care trebuie să-l vedeți cu ochii voștri! V-am păstrat bilete în primul rând!

Alte sugestii

Construită în secolul al XVIII-lea, biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Răzoare se remarca prin lemnul care acoperă construcția la exterior și lambriurile de lemn care pot fi regăsite și în interior, până la jumătatea pereților. Edificiul are o planimetrie tip navă, cu pridvor închis, pronaos, naos și altar rectangular decroșat, un acoperiș învelit în draniță și turn-clopotniță cu coif tronconic. Pereții interiori sunt zugrăviți, fiind împodobiți cu icoane și ștergare tradiționale. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Răzoare 435610, Romania
Cu o datare incertă, care o plasează fie în secolul al XVII-lea, fie în secolul al XVIII-lea, biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” a fost strămutată din Suciu de Jos în satul Rogoz, în anul 1883. Lăcașul surprinde prin proporțiile turnului drănițit, având coiful așezat pe opt stâlpi de formă tronconică. În interior pictura s-a conservat în pronaos și pe cafas, fiind însă degradată în altar. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
273, Rogoz 435611, Romania
Ridicată între anii 1809-1819, biserica de lemn „Sfinții Apostoli” din Poiana Botizii a trecut printr-un proces de extindere în anul 1920, când i-a fost adăugată o tindă. Lăcașul de dimensiuni medii, construit din lemn de stejar pe temelie de piatră, a fost pictat în interior în anul 1906. Acoperișul bisericii este învelit în draniță, iar turnul amplasat deasupra naosului este format dintr-o singură secțiune scândurită. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Poiana Botizii, Romania
Biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Peteritea datează din secolul al XVIII-lea, având o planimetrie constituită din pridvor susţinut de şase stâlpi, pronaos, naos și altar poligonal. Acoperișul este realizat din șițe, iar coiful turnului-clopotniță este de formă octogonală, având în extremitatea superioară o cruce cu bulb. Pictura din interior a fost realizată, cel mai probabil, în anul 1900, când biserica a fost supusă unui amplu proces de restaurare.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Peteritea 437384, Romania
Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Lăpuş datează din anul 1697, fiind construită din lemn de frasin pe temelie de piatră. Edificiul este realizat pe un plan tip navă, având un turn cu un coif conic. La exterior biserica prezintă decorațiuni la nivelul pereților și al portalului de intrare, predominând motivul fagurelui și crucile cenotafe. Din pictura inițială se mai disting fragmente pe pereții pronaosului și ai naosului. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Lăpuș 437175, Romania
Biserica din lemn de ulm „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Libotin datează din anul 1671. Aceasta a fost ridicată inițial în localitatea Remetea Chioarului, fiind strămutată în Libotin în anul 1811. Lăcașul se înscrie în rândul celor de mici dimensiuni, având formă de navă și un turn-clopotniță de formă pătrată. Exceptând bolta absidei și tavanul pronaosului, interiorul construcției este zugrăvit în întregime.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Libotin 437132, Romania
Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Larga a fost ridicată în anul 1802, respectând o planimetrie standard, cu pronaos, naos și altar. Peste acoperișul în patru ape se înalță turnul-clopotniță, al cărui coif are streașina pentagonală. În interior se mai disting fragmente ale picturii realizate de către pictorul Gheorghe Opriș. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Larga, Romania
Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Jugăstreni a fost construită în perioada 1846-1866, la ridicarea acesteia aducându-și aportul cunoscutul meșter lemnar Horța. Planimetria lăcașului este cea standard, cu pridvor, pronaos, naos și altar poligonal, în timp ce acoperișul este învelit în tablă, deasupra acestuia ridicându-se turnul-clopotniță cu coiful în formă octogonală. În interior s-a conservat pictura realizată în anul 1866. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Jugăstreni 437383, Romania
Biserica de lemn „Sfântul Ioan Evanghelistul” datează din anul 1803 și a fost ridicată din lemn de stejar, fiind amplasată inițial în satul Fântânele și strămutată în satul Izvoarele în anul 1926. Având pridvor, pronaos, naos și altar, construcția are un acoperiș din draniță de fag și un turn-clopotniță al cărui coif se termină cu o cruce din fier cu semilună. Pereții interiori au fost pictați în anul 1998. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Izvoarele, Romania