Despre
Ștefan Fărcaș este meșterul popular cioplitor în lemn, din Cavnic, județul Maramureș, care după pensionarea din minerit și-a dedicat viața promovării tradițiilor.
Cu pricepere și răbdare de ceasornicar el cioplește în lemn bijuterii miniaturale: case tradiționale, biserici, mori de apă, fântâni și porți maramureșene. Însă, piesele de rezistență ale meșterului sunt sticle artizanale în interiorul cărora sunt asamblate ornamente cum sunt: nodul dacic, fusul și scara. Toate acestea și-au găsit drumul către Franța, Belgia, Ucraina, Canada, Statele Unite ale Americii și Emiratele Arabe Unite.
Ștefan Fărcaș este un meșter popular foarte activ, care a participat cu drag la toate edițiile Târgului Bun de Maramureș, precum și la alte evenimente locale sau naționale de promovare a culturii tradiționale maramureșene.
Date contact meșter popular: Oraș Cavnic, str. Independenței, nr.1, Telefon mobil: 0745 053 421.
Posibilități de acces atelier: Din Comuna Șișești, Sat Șurdești se parcurg 7,8 km pe DJ 184 până în Orașul Cavnic, pe strada Independenței, nr. 1.
Cu pricepere și răbdare de ceasornicar el cioplește în lemn bijuterii miniaturale: case tradiționale, biserici, mori de apă, fântâni și porți maramureșene. Însă, piesele de rezistență ale meșterului sunt sticle artizanale în interiorul cărora sunt asamblate ornamente cum sunt: nodul dacic, fusul și scara. Toate acestea și-au găsit drumul către Franța, Belgia, Ucraina, Canada, Statele Unite ale Americii și Emiratele Arabe Unite.
Ștefan Fărcaș este un meșter popular foarte activ, care a participat cu drag la toate edițiile Târgului Bun de Maramureș, precum și la alte evenimente locale sau naționale de promovare a culturii tradiționale maramureșene.
Date contact meșter popular: Oraș Cavnic, str. Independenței, nr.1, Telefon mobil: 0745 053 421.
Posibilități de acces atelier: Din Comuna Șișești, Sat Șurdești se parcurg 7,8 km pe DJ 184 până în Orașul Cavnic, pe strada Independenței, nr. 1.
Meșteșug
Lemnăritul
Alte sugestii
Ioana Mihuț este meșterul popular din Șurdești, județul Maramureș, care s-a specializat în confecționarea iilor din pânză cu flori viu colorate. De asemenea, ea țese zgărdane cu diferite motive tradiționale specifice Maramureșului, cum sunt: soarele, funia, steaua nordului, fagurele, cârligul ciobanului, spicul, dăpănătoarea.
Ioana Mihuț este un meșter popular foarte activ, care a participat cu drag la toate edițiile Târgului Bun de Maramureș, precum și la alte evenimente locale sau naționale de promovare a culturii tradiționale maramureșene.
Date contact meșter popular: Comuna Șișești, Sat Șurdești, str. Principală, nr. 406, Telefon mobil: 0736 642 851.
Posibilități de acces atelier: De la numărul 30A, ne vom îndrepta spre numărul 406 în Sat Șurdești și vom poposi la Atelier Meșter Ioana Mihuț.
Șurdești 437332, Romania
Ileana Erdeli este meșterul popular din Săcel, județul Maramureș, care s-a specializat în realizarea podoabelor specifice Țării Maramureșului.
Ea țese cu multă pasiune zgărdane și alte podoabe tradiționale din mărgele. Creațiile sale poartă simboluri arhaice specifice Maramureșului, cum sunt: soarele, funia, steaua nordului, fagurele, cârligul ciobanului, spicul, vârtelnița și grebla, oferind astfel unicitate și eleganță fiecărei piese.
Ileana Erdeli este un meșter popular foarte activ, care a participat cu drag la toate edițiile Târgului Bun de Maramureș, precum și la alte evenimente locale sau naționale de promovare a culturii tradiționale maramureșene.
Date contact meșter popular: Comuna Săcel, Sat Săcel, str. Principală nr. 621, Telefon mobil: 0755 522 755.
Posibilități de acces atelier: De pe strada Principală nr. 363 parcurgeți 250 m pietonal până la Strada Principală nr. 621, Sat Săcel (200 m distanță de intersecția cu Bistrița) la Atelier Meșter popular Erdeli Ileana.
Săcel 437290, Romania
Dana Dobrai este meșterul popular din Ungureni, județul Maramureș, care s-a specializat în confecționarea costumelor populare specifice Țării Lăpuș.
Cu multă dăruire continuă tradiția cămeșilor din pânză de casă, cusute cu flori viu colorate și a zadiilor multicolore. Tot ea țese cu mărgele brâie, șorțuri și veste pentru costumele populare. De asemenea, ea coase șterguri și fețe de masă cu motive lăpușene. Meșterul nostru organizează șezători în atelierul său deschis în casa părintească din Ungureni, unde este dispusă să-i învețe pe toți cei care doresc tainele urzitului, țesutului și a cusutului.
Dana Dobrai este un meșter popular foarte activ, care a participat cu drag la toate edițiile Târgului Bun de Maramureș, precum și la alte evenimente locale sau naționale de promovare a culturii tradiționale maramureșene.
Date contact meșter popular: Comuna Cupșeni, Sat Ungureni, str. Principală nr. 130, Telefon mobil: 0753 516 180.
Posibilități de acces atelier: de la strada Principala nr. 481, în direcția sud, se întoarce către Libotin, Rogoz. Destinația este pe partea stângă, la numărul 130.
Ungureni 437133, Romania
Maria Demian este meșterul popular din Plopiș, județul Maramureș, care s-a specializat în confecționarea costumelor populare specifice Țării Chioarului.
Cu multă dragoste continuă tradiția spăcelului din pânză cu dantelărie modelată din ciur tăiat, în formă de flori sau colțunași, și cusut doar cu ață albă, fiecare piesă fiind unicat. Tot ea țese cu mărgele brâie, șorțuri și veste pentru costumele populare. De asemenea, ea coase șterguri și fețe de masă cu cele mai frumoase flori viu colorate.
Maria Demian este un meșter popular foarte activ, care a participat cu drag la toate edițiile Târgului Bun de Maramureș, precum și la alte evenimente locale sau naționale de promovare a culturii tradiționale maramureșene.
Date contact meșter popular: Comuna Șișești, Sat Plopiș, str. Principală, nr. 160, Telefon mobil: 0742 895 713.
Posibilități de acces atelier: Din Dănești se merge spre nord 150 m, se virează la dreapta și după 400 m, din nou la dreapta pe DJ 184, unde se parcurg 1,7 km; se virează din nou la dreapta pe DJ 182C și se parcurg 2,3 km, după aceea virăm la stânga pe DJ 182 G și parcurgem 800 m pentru a ajunge în Plopiș. În Plopiș ne vom opri la nr. 160, să vizităm Atelier Meșter popular Maria Demian.
Plopiș 437331, Romania
Ioana Creț este meșterul popular din Sighetu Marmației, județul Maramureș, care s-a specializat în confecționarea costumelor populare specifice "Țării Maramureșului". Meșterul nostru îmbracă în costume populare atât păpuși cât și sticle pentru pălincă, accesorii de nelipsit la evenimentele festive.
Ioana Creț este un meșter popular foarte activ, care a participat cu drag la toate edițiile Târgului Bun de Maramureș, precum și la alte evenimente locale sau naționale de promovare a culturii tradiționale maramureșene.
Date contact meșter popular: Sighetu Marmației, Telefon mobil: 0758 633 872.
Posibilități de acces atelier: Din centrul orașului Baia Mare 1,5 până pe strada Vasile Lucaciu, apoi se continua pe DN 18 până în Sighetu Marmației.
Sighetu Marmației 435500, Romania
Antonela Ciocan este meșterul popular din Ungureni, județul Maramureș, care s-a specializat în realizarea podoabelor specifice Țării Lăpușului.
Cu multă îndemânare și imaginație, ea continuă tradiția țesutului celebrelor brâie, zgărdane și alte podoabe tradiționale din mărgele. Creațiile sale poartă simboluri arhaice specifice Maramureșului, cum sunt: spicul, grebla, soarele, colacul, funia, steaua nordului, cârligul ciobanului sau fagurele.
Antonela Ciocan este un meșter popular foarte activ, care a participat cu drag la toate edițiile Târgului Bun de Maramureș, precum și la alte evenimente locale sau naționale de promovare a culturii tradiționale maramureșene.
Date contact meșter popular: Comuna Cupșeni, Sat Ungureni, strada Principală numărul 481, Telefon mobil: 0742 584 692 dna. Călina Mârzac; 0769 756 348 dna. Reghina Cozma.
Posibilități de acces atelier: De la Muzeul Etnografic și Artă Populară "Casa Lăpușeană", Rogoz, mergeți către Est 130m, apoi stânga. În 130m faceți stânga din nou, și continuați 5,4 km; stânga iar și continuați 2,3km. La intersecție virați dreapta. În 5 km se ajunge în sat. Destinația este pe strada Principală, numărul 481.
Ungureni 437133, Romania
Ileana Bizău este meșterul popular din Bogdan Vodă, județul Maramureș, care s-a specializat în confecționarea costumelor populare specifice zonei etnografice denumită "Țara Maramureșului".
Ea continuă tradiția cămeșilor din pânză de casă cu dantelărie din cipcă și flori multicolore. De asemenea, ea țese celebrele zadii moroșenești (roșu și negru sau galben și negru), precum și fustele înflorate mereu asortate cu năfrămile. Meșterul nostru îmbracă în costume populare atât oamenii cât și păpușile.
Ileana Bizău este un meșter popular foarte activ, care a participat cu drag la toate edițiile Târgului Bun de Maramureș, precum și la alte evenimente locale sau naționale de promovare a culturii tradiționale maramureșene.
Date contact meșter popular: Comuna Bogdan Vodă, Sat Bogdan Vodă, str. Principală nr. 737, Telefon mobil: 0743 206 109.
Posibilități de acces atelier: Din Comuna Botiza, Sat Botiza se parcurg 16,4 km pe DJ 186 pâna în Comuna Bogdan Vodă, Sat Bogdan Vodă, pe strada Principală nr. 737 unde vizităm atelierul meşterului popular Ileana Bizău.
Strada Principală 737, Bogdan Vodă, Romania
IN MEMORIAM
Victoria Berbecar a fost meșterul popular care a readus în actualitate covoarele tradiționale din lână, vopsite în culori din plantele adunate de pe câmpiile și din pădurile Botizei.
Țesăturile realizate de ea păstrează motivele populare maramureșene, folosind simboluri antropomorfe, zoomorfe și romboidale. Victoria Berbecar a ajuns să fie recunoscută în lumea întreagă datorită "scoarțelor" sale, care au fost mereu admirate și apreciate la târguri și expoziții naționale și internaționale.
În semn de recunoștință pentru promovarea culturii și a meșteșugurilor maramureșene, Consiliul Județean Maramureș i-a acordat meșterului popular Victoria Berbecar titlul onorific de "Ambasador al Turismului Maramureșean".
Victoria Berbecar a încetat din viață în luna ianuarie a anului 2022.
Botiza 437065, Romania