Strada 16 Februarie – Dealul Crucii
 Strada 16 Februarie – Dealul Crucii

Strada 16 Februarie – Dealul Crucii

Despre

Grad de dificultate - ușor
Echipare minimă - bocanci de drumeție
Avertismente - nu abordați traseul cu copii foarte mici. Atenție la surpările vechilor galerii miniere aflate în zonă. În partea de sus a coborârii, atenție la pietrele libere
Surse de apă - nu exista surse de apă potabilă în zona
Puncte de interes - priveliștea de pe vârful Dealul Crucii. În funcție de anotimp, se pot culege leurdă, ciuperci sau castane
Stare traseu - traseul este format din drumuri forestiere și poteci

Traseul pleacă din Baia Mare, de pe strada 16 Februarie. Dacă sunteți cu mașina, o puteți lăsa în dreptul ultimei case de pe partea dreaptă, unde se termină și asfaltul. Drumul intră în pădure și urcă șerpuit. În funcție de sezon, putem găsi leurdă (martie-aprilie), ciuperci sau castane (toamna târziu). Continuăm urcușul până ajungem la o pantă mai abruptă, în vârful căreia ne intersectam cu un alt drum, în această intersecție fiind amplasată și o cruce comemorativă din metal. Aici o luam către stânga și continuăm urcușul, văzând în partea stângă coama dealului. Pe la jumătatea dealului, drumul o cotește la stânga, intrând pe o curbă de nivel. Ținem acest drum care ne duce sub Vârful Dealul Crucii. La un moment dat, când apare în stânga noastră vârful de piatră al Dealului Crucii, ne vom intersecta cu o cărare care urcă abrupt pana pe vârf, aceasta fiind folosită de practicanții de motociclism enduro. Odată ajunși în vârf, ni se deschid panorame frumoase asupra orașului Baia Mare, dar deși suntem în cel mai înalt punct al traseului, priveliștile cele mai frumoase sunt la câteva zeci de metri mai încolo, pe coama în partea dinspre oraș, loc in care se găsește și o cruce de lemn. Pentru a cobori ne întoarcem din nou în vârf și o luăm în jos, pe o cărare care coboară șerpuit în partea opusă celei pe care am ajuns în vârf. Ne vom deplasa cu foarte mare atenție și grijă față de tovarășii de drum, deoarece panta este foarte abruptă, iar pe sol sunt pietre libere. După ce scăpam de vârf și panta se mai îndulcește, vom ajunge la o intersecție cu un drum, unde o luăm la dreapta și continuăm coborârea până ajungem în drumul pe care am început traseul. Aici facem tot la dreapta și mergem până ajungem înapoi pe strada 16 Februarie.

*Sursă hartă, text și video: https://maramures-bike.ro/

Grad de dificultate

Mică

Lungime

6.76 km

Video

Alte sugestii

Traseu: Baia Mare - Valea Usturoi - Vârful Pleștioara Marcaj: Cruce Roșie Durată: 2.5 - 3 ore Sezonalitate: tot timpul anului Echipament: de munte, adaptat sezonului Pentru informatii suplimentare cu privire la ceea ce este necesar să aveți aveți asupra dumneavoastră atunci când vă decideți să porniți în drumeție, click aici.
Traseu: Baia Mare (Parcul Municipal) - Dealu Florilor – Vf. Pleștioara Marcaj: Cruce Galbenă Durată: 3 - 3.5 ore Sezonalitate: tot timpul anului Echipament: de munte, adaptat sezonului Pentru informatii suplimentare cu privire la ceea ce este necesar să aveți aveți asupra dumneavoastră atunci când vă decideți să porniți în drumeție, click aici.
Traseu: Baia Mare (Parcul Municipal) - Dealu Florilor - Piatra Șoimului Marcaj: Triunghi Roșu Durată: 2.5-  3 ore Sezonalitate: tot timpul anului Echipament: de munte, adaptat sezonului Pentru informatii suplimentare cu privire la ceea ce este necesar să aveți aveți asupra dumneavoastră atunci când vă decideți să porniți în drumeție, click aici.
Traseu: Baia Mare (Parcul Municipal) – Str Minerilor – Valea Vicleanului Mare - Lacul Bodi – Piatra Șoimului Marcaj: Triunghi Roșu Durată: 3 - 4 ore Sezonalitate: tot timpul anului Echipament: de munte, adaptat sezonului Pentru informatii suplimentare cu privire la ceea ce este necesar să aveți aveți asupra dumneavoastră atunci când vă decideți să porniți în drumeție, click aici.
Traseul parcurs pornește din zona Stadion spre Valea Usturoiului, mergând pe asfalt, până la ultima casă. Mergem pe drumul forestier care urcă, trecem pe lângă Cabana Usturoiul aflată în paragină și ajungem la bariera situată lângă Cabana Usturoiul 2. După ce trecem de bariera, o luăm la stânga și urcăm pe drumul forestier care șerpuieste până ajungem în vârf unde, la intrarea în pădure, drumul o ia la dreapta și începem să coborâm prin pădure către Ulmoasa.  Trecem prin Ulmoasa (coborâre pe asfalt ) și traversăm podul spre Băița. Parcurgem drumul prin Bățta spre Tauții Măgherăuș și o luam la stânga, traversăm râul pe podul Cota de pe strada nr. 4 și mergem drept pe un drum neasfaltat, care trece printre case și apoi urcă ușor. În locul în care se termină casele o luăm la dreapta și parcurgem drumul care străbate fosta livada și iese în Apa Sărată. O luăm la dreapta pe drumul asfaltat până la intersecția cu drumul spre Dru Relax , loc din care o luăm la stânga, trecem pe lângă Dru Relax și urcam drept până pe culmea dealului. De aici o luăm la stânga pe culme, spre pădure, trecând pe lângă o casă veche părăsită, aflată pe partea dreaptă a drumului și pe lângă câteva parcele de vie, după care intrăm în pădure. Din pădure o luăm pe al doilea drum la dreapta și coborâm pe lângă gardul unei case, până la izvorul din Valea Borcutului. De la izvor o luăm la dreapta spre Baia Mare și apoi pe al doilea drum la stânga (după o casă veche placată cu plăci ceramice maronii și galbene). Drumul urcă abrupt până la ultima casă, unde o luăm la dreapta și urcăm pe drumul pietruit, până ajungem la asfalt pe strada Miron Costin, de pe care coborâm până în strada Victoriei. *Sursă hartă, text și video: https://maramures-bike.ro/
Grad de dificultate - ușor Echipare minima - bocanci de drumeție Surse de apă - nu există surse de apă potabilă pe traseu Puncte de interes - priveliștea de pe vârful Tolvaj Denes (Piatra Tâlharului) Stare traseu - traseul este format din străzi, drumuri neasfaltate și potecă Traseul pleacă din Baia Mare și începe de pe strada Valea Roșie, din zona intrării în Parcul Regina Maria (trenuleț/restaurant Athos). Din fața intrării respective, urcăm pe strada Valea Roșie către restaurant Măgura, pe drumul asfaltat și parcurgem o distanță de aproximativ 900m. Înainte de casa cu numărul 205, ce se găsește pe partea stângă a drumului asfaltat de pe strada Valea Roșie, intrăm pe poteca ce merge către vârful Tolvaj Denes. Din acest loc vor fi aproximativ încă 900m de potecă. De la casa cu numărul 205 se merge pe potecă pe o distanță de aproximativ 600m în care poteca este întreținută/umblată, fiind utilizată de către localnici. După 600m de potecă, ajungem într-o poieniță unde se găsește ultima casă locuită. Din această poieniță mai sunt doar 300m de potecă prin pădure, urmând traseul marcat cu CRUCE ALBASTRA. În partea de sus a traseului, înainte de a se ajunge pe vârf, poteca este mai abruptă, așa că avem grijă să nu alunecăm, mergem șerpuit și utilizam bețe de sprijin. Revenim cu avertismentul ca odată ajunși in vârf, sa nu va apropiați de marginea abruptă, pentru a evita riscul producerii unui accident. Coborârea se face pe traseul de urcare. *Sursă hartă, text și video: https://maramures-bike.ro/