Stațiunea Cavnic
Stațiunea Cavnic

Stațiunea Cavnic

Despre

Cavnicu-i de vizitat, dar nu numai pentru schiat!

De câte ori vorbim despre stațiunea turistică de interes local Cavnic, tindem să ne proiectăm mental direct pe pârtie, într-un decor dominat de întinderi albe și brazi înalți, pudrați cu nea. Cu toate acestea, orașul Cavnic înseamnă mult mai mult decât posibilitatea de practicare a sporturilor de iarnă, astfel că recomandarea noastră este să-l mențineți și pe lista destinațiilor de vizitat în anotimpul cald. 

Micul oraș de munte are o istorie bogată, pe care o puteți descoperi poposind pe la obiectivele prinse în salba trecutului acestui loc. Urmând ordinea cronologică a evenimentelor, începem descoperirea Cavnicului prin admirarea falnicului Stâlp al Tătarilor, un obelisc înalt de peste șapte metri, ce poartă inscripția „Anno 1717 usque hic fuerunt tartari", adică „În anul 1717, până aici au ajuns tătarii".  Acest monument evocă vitejia cu care căvnicarii, ajutați de țăranii din Șurdești, au reușit să împiedice înaintarea tătarilor în anul 1717. Se spune că pentru înfrângerea tătarilor, căvnicarii s-au costumat în brondoși, cu măști și hamuri cu clopote și au speriat astfel caii inamicilor, făcându-le imposibilă înaintarea. Acest eveniment pare să fi fost izvorul obiceiului localnicilor de a se costuma în brondoși în preajma Crăciunului, o tradiție perpetuată și astăzi. Tot în amintirea răsunătoarei victorii, în anul 1736, în locul numit Grădina Regelui s-a plantat o mica rezervație de lariță, câteva dintre exemplarele seculare putând fi observate și astăzi.

Ne referim, mai departe, la dimensiunea spirituală și supunem atenției o perlă a tradiției bisericești a Cavnicului, biserica „Sfânta Varvara”. Hramul lăcașului nu a fost ales întâmplător, Sfânta Varvara fiind protectoarea minerilor, dar și a prizonierilor, geologilor şi arhitecților. Ridicarea lăcașului a fost finalizată cu mai bine de două secole în urmă, în anul 1812, însă împodobirea sa s-a realizat cu aproximativ un secol mai târziu. Construcția surprinde prin turnul impozant, a cărui înălțime depășește 30 de metri, dar și prin faptul că altarul și amvonul au fost sculptate în sare masivă. Acest sfânt lăcaș, între ai cărui pereți s-au spus mii și mii de rugăciuni, vă va răsplăti curiozitatea de-al fi descoperit prin insuflarea unei stări firești de liniște și pace interioară. 

Descoperim apoi perioada de glorie a orașului Cavnic, care se suprapune peste trecutul minier al așezării, o epocă a prosperității, când aici era extras cel mai pur aur din lume. Astăzi se mai pot vedea câteva dintre locurile și clădirile emblematice pentru industria mineritului din zonă, iar dintre acestea, pentru început, poposim la ruinele topitoriei pentru extragerea aurului - „Logolda”. Topitoria Logolda a fost construită în anul 1862 și a devenit în scurt timp renumită datorită tehnologiei cianurării, utilizată pentru extragerea aurului, metoda fiind folosită în premieră în această regiune a lumii. Deși acest obiectiv este demn de atenție și, printr-o amenajare adecvată ar fi putut deveni un magnet pentru turiști, deocamdată nu a făcut obiectul niciunui proces de restaurare. Până se va întâmpla acest lucru, merită totuși să alocați timp vizitării acestui loc în care, zidurile pustii, răpuse de timp, au făcut loc naturii sălbatice. Dintre vechile arhetipuri tehnologice ale Cavnicului, cu o importanță istorică deosebită, fac parte și flotația de metale neferoase, datată în jurul anilor 1810-1820, împreună cu ansamblul de locuințe și administrația minei Cavnic, ridicate între secolele XVIII-XX, în cartierul Handal. Datorită vechimii lor și, mai mult, a importanței pe care au avut-o în parcursul industrial al orașului, toate acestea se regăsesc și pe lista monumentelor de patrimoniu. Încă nu părăsim perioada în care localitatea constituia un important centru minier și vizităm Muzeul Born și Papp, o modestă instituție care îi omagiază pe Ignaz Edler von Born, metalurgist reputat, dedicat studiului mineralelor și Papp Simon, un geolog ilustru, de al cărui nume se leagă tehnologia de extracție a țițeiului. Aici veți putea descoperi documente, fotografii, lucrări științifice, precum și o colecție de minerale care au aparținut celor două personalități. De asemenea, muzeul adăpostește și o serie de unelte și obiecte minerești. Deși industria mineritului a avut beneficii economice de necontestat, munca asiduă din minele de la Cavnic constituie o față mai puțin cunoscută a acestei povești. Pe lângă forța de muncă locală, aici erau siliți să muncească și deținuți politici, o parte dintre aceștia sfârșind în mine. În amintirea deținuților și liderilor partidelor istorice, care în perioada 1951-1955 au fost exploatați în Galeria Rainer, în anul 1993 a fost ridicat un monument din beton.

Am păstrat pentru final aprecierile cu privire la peisajul pitoresc, descris de munții care străjuiesc așezarea, asemeni unor gardieni impunători, dar și de arborii ce concurează voinicește pentru a se uni cu cerul. Din stațiune, în orice parte ați cuteza să vă îndreptați, veți putea alege dintre numeroasele trasee de drumeții, deja bătătorite de pașii curioși ai iubitorilor de natură. Nu vă mai rămâne decât să vă luați doza de energie, trăgând adânc în piept aerul aspru și curat de munte și să vă lăsați purtați printr-o experiență completă, cu iz de istorie bogată și natură și mai minunată.

Alte sugestii

Ridicată în anul 1672 din lemn de brad pe temelie de piatră, biserica este una de mici dimensiuni, având un pridvor deschis, pronaos peste care se înalță turla, naos și altar. Din pictura inițială a pereților interiori, dar și din cea care a înlocuit-o pe aceasta, realizată în anul 1871, se mai păstrează astăzi doar fragmente. Unicitatea edificiului este dată de forma altarului, biserica fiind singura din județul nostru care are un altar poligonal, cu șase laturi exterioare. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș
203, Moisei 437195, Romania
Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din satul Mănăstirea a fost construită în secolul al XVII-lea. Lăcașul ridicat din lemn de stejar are pridvorul închis, deasupra acestuia înălțându-se un turn-clopotniță cu galerie și coif conic. Interior bisericii încă păstrează fresce pe lemn datate în 1783, în timp ce dintre pereții exteriori, doar cel de la intrare a fost pictat. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel
Mănăstirea, Romania
Conform arhivelor, Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Ieud Vale datează din jurul anului 1710, în timp ce în tradiția populară se vehiculează anul 1717. Biserica surprinde prin dimensiuni, fiind una dintre cele mai mari construcții de lemn din România, dar și prin legenda ridicării sale, la care se spune că vestitul haiduc Pintea Viteazul a contribuit cu o căciulă cu galbeni. Din nefericire, pictura pereților interiori este distrusă în mare parte. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel
Ieud, Romania
Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Hoteni a fost construită în anul 1790 în satul Slatina din Ucraina de azi, fiind strămutată la Hoteni după 1895. În anul 1942, pronaosul construcției dreptunghiulare a fost extins spre apus. Sfântul lăcaș are acoperișul cu poală dublă și turnul cu foișor deschis, încheiat cu un coif cu baza pătrată. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel
Hoteni, Romania
Lăcaș de cult declarat monument istoric, biserica de lemn cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Hărnicești a fost datată dendrocronologic în jurul anului 1679, având un plan rectangular și acoperișul supraetajat pe laturi. Proporțiile sale o fac neobișnuită, având în vedere că acoperișul măsoară zece metri, iar turnul doar nouă. În exterior, biserica este înconjurată de un brâu sculptat, în timp ce din pictura interioară nu se disting decât câteva fragmente. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel
Hărnicești, Romania
Există mai multe opinii privind istoricul bisericii de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”, amplasată în centrul localității Glod. Conform unora, aceasta a fost construită în jurul anului 1700, alte păreri plasând ridicarea bisericii în jurul anului 1784. Lăcașul cu influențe moldovenești păstrează în altar fragmente din pictura murală care se presupune că ar fi opera zugravului Ianoș Opriș. În patrimoniul bisericii se regăsesc icoane pe lemn și sticlă, cruci, mobilier și cărți extrem de valoroase. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș
Glod 437311, Romania
Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Ferești datează din anul 1798, fiind ridicată din bârne de stejar. Deși interiorul acesteia este slab luminat, spațiul surprinde prin culorile vii ale picturilor care decorează pereții, acestea trecând printr-un proces de restaurare în prima jumătate a secolului al XIX-lea. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel
Giulești, Romania
Ridicată în anul 1760, biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Budești Susani este atipică datorită proporțiilor, pronaosul acesteia fiind alungit în secolul XIX. Totodată, potrivit inscripțiilor de pe ușile bisericii, iconostasul este mai vechi decât construcția în sine, datând din anul 1628. Ușile împărătești păstrează picturi în care se regăsește influența artei moldovenești. *Sursa foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Karin Lachner
Budești 437070, Romania
Construită în anul 1699 în Vișeul de Jos, biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” a fost oferită botizenilor în anul 1899. Edificiul respectă specificul bisericilor maramureșene, acoperișul având poală dublă. De asemenea, tocul ușii de la intrare este decorat asemenea porților maramureșene, în timp ce funia sculptată în lemn înconjoară biserica. 
Botiza 437065, Romania