Stațiunea Cavnic

Unele surse spun despre Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Bogdan Vodă că a fost construită în anul 1718, pe locul vechii biserici arse de tătari, în timp ce altele menționează anul 1754. Aceasta se remarcă prin poziționare, fiind situată în mijlocul satului, în cimitir, și nu pe coline, așa cum sunt poziționate majoritatea bisericilor maramureșene. O altă caracteristică esențială a monumentului istoric este simplitatea, singurul element de decorațiune a pereților exteriori fiind frânghia răsucită sculptată, care înconjoară întregul lăcaș. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Porțiunea este extrem de renumită în rândul maramureșenilor și nu numai, datorită unei iluzii optice care face ca o zonă de pantă să arate asemeni unei zone de rampă. Numeroși turiști poposesc aici pentru a testa legile fizicii, în locul în care pare că mașina urcă singură la deal și apa curge în sus. Deși în definitiv este vorba despre o iluzie optică, fapt dovedit de măsurătorile efectuate asupra terenului, zona rămâne o atracție care stârnește curiozitatea vizitatorilor.

Vechi de aproape trei secole, cimitirul evreiesc din Ieud este o dovadă a istoriei evreilor în aceste locuri, aici aflându-se atât morminte ale oamenilor simpli, cât și ale unor reprezentanți de seamă ai comunității evreiești. Cimitirul surprinde prin forma, dimensiunea și ornamentarea pietrelor funerare, acestea fiind decorate cu motive precum: leul, ursul, cerbul, pasărea, grifonul, menora, arborele vieţii, mâinile binecuvântării, Tora sau coroana. Acest obiectiv are o valoare istorică și etnografică deosebită, aflându-se printre cele mai renumite atracții ale comunei.

Ridicată în anul 1757 ca o construcție modestă, biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” a fost mutată aproximativ 100 de ani mai târziu pe actualul amplasament. Aici, pe măsură ce populația satului a crescut, a fost necesară și extinderea lăcașului prin adăugarea pridvorului și a cafasului, construirea turnului, lărgirea naosului și refacerea altarului. Modificările suferite au transformat planul bisericii în unul atipic, acesta nemaiavând absida decroșată. 

La a inimii chemare, azi explorăm Baia Mare Nu-i chip să nu recunoaștem că Maramureșul rural este preferatul turiștilor, dar orice traseu ați urma prin frumosul nostru județ, e musai să aibă ca punct de pornire centrul urban Baia Mare, un oraș cu un trecut bogat și un viitor promițător. Nu întâmplător am amintit despre trecutul bogat al orașului atestat documentar încă din anul 1329, acesta dezvoltându-se ca centru aurifer în perioada secolelor XIV-XV. Două fragmente din zidul de apărare al cetăţii Baia Mare încă se pot observa astăzi în oraș. Unul dintre acestea se află în imediata proximitate a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, în timp ce alt fragment este vizibil pe Strada Podul Viilor, în apropierea râului Săsar. Sistemul de fortificaţii a fost construit pe vremea lui Matei Corvin și cuprindea patru porți și șapte turnuri, dintre care doar Bastionul Măcelarilor a supraviețuit timpului. Numele acestuia din urmă vine de la breasla măcelarilor, căreia i-a fost încredințat bastionul, însă mai este cunoscut și sub denumirea de Bastionul de Muniții, întrucât a servit ca loc de depozitare a muniției menită să apere cetatea. De acest bastion se leagă sfârșitul lui Pintea Viteazul care, în timpul răscoalei antihabsburgice, a fost împușcat lângă Poarta de Sud a orașului. În prezent, bastionul găzduiește expoziții și târguri etnografice și folclorice. Despre trecut ne mai vorbește fosta Piață Centrală a orașului, cunoscută astăzi sub denumirea de Centrul Istoric. Ca într-o mașină a timpului se simt cei care cad pradă aerului medieval al zonei, înconjurați de clădiri vechi de secole, cu statut de monument istoric. Casa Iancu de Hunedoara este o astfel de clădire care a purtat peste veacuri povestea ridicării sale. Acestea i se alătură și alte bijuterii arhitecturale precum Casa Degenfeld, frumoasa clădire a fostului Hotel Regele Ștefan, Casa Agricola, Casa Harácsek, Casa Lendvay, Casa Husovski – Petrescu sau Hanul Vulturul Negru.  Oricât de frumoase ar fi toate aceste clădiri, vedeta orașului rămâne tot Turnul Ștefan, situat în Piața Cetății. Datat în secolul al XIV-lea, Turnul Ştefan, simbol al orașului Baia Mare, a servit drept turn clopotniță pentru fosta biserică „Sfântul Rege Ștefan”. Construcția turnului din piatră masivă cu o înălțime de 50 de metri a fost dictată de Ioan de Hunedoara pentru a sărbători o victorie. Ceasul cu lună, montat în anul 1928, întregește aerul medieval al monumentului. Clopotul, vechi de aproximativ cinci secole și-a găsit loc în turn abia în anul 1925. Un număr de 165 de scări înguste fac accesul către foișorul din vârf, care dezvăluie o priveliște greu de egalat asupra orașului. Pe latura sudică a Pieței Cetății regăsim și Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” a fostei mănăstiri iezuite, care a fost ridicată în stil baroc între anii 1717–1720 și a aparținut iezuiților până în anul 1773. Pe fațada acesteia se găsesc două nișe laterale, cu statuile sfinţilor iezuiţi Ignaţiu de Loyola şi Alois Gonzaga, dar și una centrală, unde se poate vedea statuia Sfântului Iosif cu pruncul Iisus în braţe. Picturile murale de pe bolți, realizate la începutul secolului XX, îi sunt atribuite pictorului Károly Kiss, în timp ce tabloul altarului principal, realizat în anul 1823, este opera pictorului László Kármán. Nu departe de acest loc găsim un alt monument istoric al orașului Baia Mare. Este vorba de biserica „Sfântul Anton de Padova” din Piața Păcii, care a fost ridicată în anul 1402 de către Ordinul Minoriților, fiind supusă unor ample lucrări de reabilitare în secolul al XIX-lea. Micul lăcaș de cult surprinde plin simplitate, având un interior decorat modest. Pictura altarului este opera pictorului Megyeri Mayer, din Budapesta. O altă emblemă a orașului Biserica Reformată de pe Strada Podul Viilor. Aceasta a fost construită în perioada 1792-1809, în stil neoclasic, turnul bisericii cu o înălțime de 50 de metri fiind ridicat în anul 1836. Lăcașul de cult cu turnul cu cupolă roșie a devenit, alături de Turnul Ștefan, simbol al orașului Baia Mare. Interiorul bisericii adăpostește o frumoasă tribună preoțească realizată în anul 1786, o masă a altarului realizată în 1873, dar și o orgă construită în anul 1828 și recondiționată în 1891. Păstrând registrul spiritual, ne îndreptăm atenția spre Biserica Evanghelică. Deși în anul 1547 s-a consemnat convertirea întregului oraș Baia Mare la religia reformată, actuala Biserică Evanghelică a fost ridicată abia în anul 1912, după ce prima biserică, construită în anul 1693, a fost demolată, iar cea de-a doua, construită în anul 1805, a fost înlocuită. Actuala biserică descrie stilul Art Nouveau și încă adăpostește băncile, orga si altarul vechii biserici. Pictura altarului poartă semnătura pictorului Iványi Grünwald Béla, fiind realizată în anul 1903. Printre sfintele lăcasuri se mai remarcă Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” și impozanta Catedrală Ortodoxă Episcopală „Sfânta Treime", care astăzi măsoară 85 de metri lungime, 50 de metri lăţime şi 85 de metri înălţime. Municipiul Baia Mare se laudă și cu o generoasă ofertă culturală. Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și Muzeul Județean de Artă <<Centrul Artistic Baia Mare>> sunt câteva dintre instituțiile de cultură care își întâmpină vizitatorii cu un fond muzeistic inedit. Un alt loc reprezentativ pentru viața culturală a orașului Baia Mare este Colonia Pictorilor. Aceasta a constituit vreme de peste un secol punctul de întâlnire al artiștilor din țară și străinătate, care și-au definit și rafinat stilul în cadrul Școlii Băimărene de Pictură. Ansamblul Colonia Pictorilor a fost inclus pe Lista monumentelor istorice în anul 2010, fiind supus unui proiect de reabilitare care s-a finalizat în anul 2017. Complexul expozițional dezvăluie identitatea breslei artistice băimărene, într-un spațiu care îmbină trecutul cu prezentul, fiind o expresie a continuității acestuia. Iubitorii de artă mai pot admira în oraș și trei complexe statuare, respectiv Monumentul Ostașului Român, Sfatul Bătrânilor și Statuia Minerului. Nici pasionații de teatru nu se vor plictisi în Baia Mare, aceștia putând opta pentru spectacolele celor două instituții de profil din oraș, respectiv Teatrul Municipal sau Teatrul de Păpuși. Și când credeați că am terminat periplul prin patrimoniul turistic al Băii Mari, vă spunem că am păstrat pentru final câteva recomandări și pentru cei care vor să se bucure de natură. Pe teritoriul administrativ al orașului veți găsi Rezervația naturală „Arboretul de Castan Comestibil Baia Mare”, Rezervația Coloanele de la Limpedea și Lacul Firiza, trei atracții pe sufletul celor care preferă să-și petreacă timpul în aer liber. De-am rămâne sobri pân’ la capăt, ați zice că nu suntem moroșeni adevărați, așa că vă dăm cuvântul că în urbea noastră veți găsi și distracție cât încape, viața de noapte fiind la fel de efervescentă în orașul așezat la poalele Munților Gutâi. De grăit am cam gătat/ Dăm liber la vizitat!

Pentru a marca un important moment din trecutul așezării, aici a fost ridicat un obelisc, cu o înălțime de 7.2 metri, ce poartă inscripția "Anno 1717 usque hic fuerunt tartari.", adică "În anul 1717, până aici au ajuns tătarii." Monumentul aflat în cartierul Erștiol evocă vitejia cu care localnicii, cu ajutorul țăranilor din Șurdești, au reușit să împiedice înaintarea tătarilor și astfel, devastarea zonei. Cunoscut și sub denumirea de Piatra Tătarilor sau Piatra Scrisă, monumentul istoric a dat naștere unei legende privind victoria pe care o reiterează. Din bătrâni se spune că pentru înfrângerea tătarilor, căvnicarii au apelat la o metodă inedită, s-au costumat în brondoși, cu măști și hamuri cu clopote și au speriat astfel caii inamicilor, făcându-le imposibilă înaintarea. În amintirea momentului victorios, căvnicarii păstrează și astăzi obiceiul de a se costuma în brondoși, în preajma Crăciunului.

Lăcașul ridicat în Cuhea la început de secol XVI, a fost strămutat în Văleni la finalul secolului următor, fiind demolat în anul 1947. O serie de icoane pictate pe lemn, recuperate din biserică, se găsesc astăzi în patrimoniul Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației. În urma demolării, lemnul bisericii a ajuns în trei destinații Văleni, Cornești și Călinești. Construcția ridicată din lemnul ajuns în Călinești a fost amplasată în curtea parohială, în anul 2005. Totodată, din vechiul lăcaș s-au salvat ușile împărătești, Sfânta Masă, Sfântul Chivot și o serie de prapori.

Vestitele vâltori de pe Valea Chiuzbăii au fost construite pentru curățarea țesăturilor din lână, acestea fiind folosite în trecut și de către minerii din localitate, care obișnuiau să își spele hainele în vâltoare, la ieșirea din mină. Chiar și astăzi, localnicii și nu numai, obișnuiesc să se folosească de vâltori, în special în preajma sărbătorilor, când își curăță covoarele, cergile și gubele în mașinile de spălat tradiționale, construite din lemn de stejar și acționate de forța apei.

Vechea vâltoare din Călinești poate fi văzută la ieșire din localitate, înspre Sârbi și constituie o emblemă a civilizației lemnului din această zonă. Instalația arhaică, construită din lemn și acționată prin forța apei, mai este folosită și astăzi de către unii dintre localnici. Fie că unele textile sunt prea mari pentru a fi spălate în mașinile de spălat moderne, fie că își doresc să continue tradiția spălării ecologice, oamenii locului reușesc să păstreze viu obiceiul secular al vâltorilor de pe Valea Cosăului.