Cascada Cailor
Cascada Cailor

Cascada Cailor

Borșa, Romania

Despre

Frumoasa cascadă care oferă un spectacol greu de egalat este situată pe versantul nordic al Munților Rodnei, dezvăluind mai multe trepte cu căderi succesive. Amplasată la o altitudine de 1300 de metri și având o lungime totală de 90 de metri, cascada care se scurge pe spectaculosul abrupt calcaros numit „Podul Cailor” este cea mai mare din România.

Dincolo de peisajul de poveste, aerul mistic al Cascadei Cailor este sporit și de cele trei legende născute în jurul său. Prima dintre acestea leagă numele cascadei de o herghelie de cai, trimisă pe aceste meleaguri de pe tărâmul celălalt. Conform celei de-a doua legende, numele cascadei face trimitere la o herghelie de cai sălbatici care, urmăriți fiind de urșii numeroși din zonă, au căzut în prăpastia adâncă. Cea de-a treia legendă amintește de perioada zbuciumată a anilor 1700, pusă sub însemnul năvălirilor tătarilor. Se spune că pentru a scăpa de furia năvălitorilor, cei mai frumoși cai ai comunității s-au aruncat în hău, la originea cascadei stând lacrimile borșenilor, care au plâns îndelung animalele pierdute.

Accesul spre această veritabilă capodoperă a naturii se poate face dinspre mai multe direcții, cel mai facil fiind cu telescaunul, dinspre Complexul Turistic Borșa.

Pentru informații suplimentare: Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Borșa
Telefon: +40 262 343 973
E-mail: info@infoborsa.ro 

Atracții turistice în apropiere

Cascada Cailor Mocănița de pe Vaser

Photo Gallery

Alte sugestii

Rezervația naturală Arboretul de Castan Comestibil Baia Mare este o arie protejată de interes național, situată pe teritoriul administrativ al Municipiului Baia Mare și al orașelor Baia Sprie și Tăuții Măgherăuș. Această rezervație, care se întinde pe aproximativ 500 de hectare cuprinde suprafețe populate cu castan comestibil, arbore legat puternic de istoria orașului Baia Mare și consemnat pentru prima dată într-un document în anul 1642. Aria protejată dezvăluie vizitatorilor cele mai frumoase spectacole naturale în lunile iunie și octombrie.
Aria protejată Cornu Nedeii - Ciungii Bălăsinii face parte din Parcul Natural Munții Maramureșului. Pe suprafața sa de 500 de hectare, rezervația cuprinde ponoare, izvoare, văi, abrupturi, căldări glaciare, dar și jnepenișuri, pășuni și păduri de confiere. Aria protejată adăpostește exemplare de cocoș de mesteacăn.
Rezervația de tip hidro-geologic „Izvorul Bătrâna” constituie o arie protejată în jurul izbucului care își are punctul de plecare în valea Bătrânei. Aici, apele pârâului Măgura și-au croit drum printre pereții stâncoși, dând naștere unor cascade deosebit de frumoase. Aria protejată se întinde pe o suprafață de o jumătate de hectar, în partea de est a Munților Rodnei.
Moisei, Romania
Situată în cadrul Platoului Izvoare din Munții Gutâi-Igniș, aria protejată se suprapune peste zona de confluență e pârâului și râului Vlășinescu, născând un areal de mlaștini oligotrofe, prielnice dezvoltării florei și faunei specifice turbăriilor. Extrem de ofertantă din punct de vedere peisagistic și științific, rezervația se află la o altitudine de 870 de metri, într-un cadru natural desprins din basme.
Desesti, Romania
Rezervația de tip forestier Bavna este o arie protejată unde, pe o suprafață împădurită regăsim exemplare deosebite de stejar pedunculat, unele având o vârstă de peste 150 de ani. În perioada verii, în această zonă își găsesc adăpost specii rare de păsări migratoare, cum este stârcul cenușiu. Un spectacol natural la fel de impresionant poate fi vizionat aici și primăvara, când înflorește laleaua pestriță, o specie declarată monument al naturii. *Sursa foto: Pagina oficială a Rezervației naturale Pădurea Bavna
Miresu Mare, Romania
Cunoscută și sub denumirea de „La Peșteri”, rezervația naturală face parte din Podișul Someșan, fiind situată în estul localității Boiu Mare. Întinsă pe o lungime de 31 de metri și cu o suprafață de 0.5 hectare, peștera prezintă o cotă de intrare amplasată la atitudinea de 400 de metri. Habitatul natural și fauna cavernicolă deosebită au făcut ca zona să fie declarată arie protejată.
Boiu Mare 437060, Romania
Situată în Munții Lăpușului, la o altitudine de 285 de metri, Peștera cu Oase constituie o arie naturală cu o însemnată importanță speologică. Peștera fosilă cu o singură intrare și o dezvoltare de aproximativ 40 de metri dezvăluie mai multe holuri, săritori și galerii, însă importanța ei deosebită este dată de oasele de ierbivore și cele de urs aparținând unei specii dispărute, descoperite aici, precum și de urmele de locuire pe care le prezintă. Mai mult, localnicii spun că peștera ar fi servit drept ascunzătoare pentru legendarul haiduc, Pintea Viteazul.
Poiana Botizii, Romania
Rezervația naturală Peștera din Dealul Solovan constituie o arie protejată de aproximativ 1.02 hectare, aceasta făcând parte din Situl Natura 2000 - Valea Izei și Dealul Solovan. Peștera săpată în gresii oligocene este situată pe partea superioară a Dealului Solovan, în arealul său fiind întâlnite numeroase și importante specii floristice, dintre care unele extrem de rare.
Sighetu Marmației 435500, Romania