Municipiul Sighetu Marmației
Municipiul Sighetu Marmației

Municipiul Sighetu Marmației

Despre

Astăzi ne plimbăm haihui, unde s-o pus harta-n cui

Deși ne vin de-a valma gândurile când încercăm să cuprindem toate comorile turistice ale Sighetului, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei se detașează, în primul rând pentru că în acest loc încă răsună strigătul mut al suferinței îndurate de cei care au căzut pradă nedreptăților unui regim dictatorial. Fiecare celulă a fostei închisori a fost amenajată ca sală muzeu, descriind cronologic sau tematic teroarea regimului comunist. În una dintre curțile memorialului se poate vizita un Spațiu de Reculegere și Rugăciune, construit în amintirea celor aproape 8000 de deținuți care au sfârșit în închisorile, lagărele și locurile de deportare din România. Muzeul adăpostește mai multe opere de artă care înnobilează spațiul și amplifică experiența profund emoțională pe care vizitatorii acestui loc o resimt, cea mai de amploare lucrare fiind grupul statuar „Cortegiul Sacrificaților”. Tot din ansamblul acestui muzeu face parte și Cimitirul Săracilor, unde se spune că au fost îngropați 54 de deținuți. Acesta este împrejmuit de brazi care descriu forma României, iar în punctul în care se regăsește orașul Sighetu Marmației pe această hartă, a fost înălțat un altar-cenotaf, în spatele căruia tronează o cruce în stil bizantin.
 
Printre nestematele patrimoniului muzeal din municipiul Sighetu Marmației regăsim și secțiile Muzeului Maramureșului, o instituție sub a cărei vastă cupolă se regăsesc colecții dintre cele mai interesante. Niciun vizitator al Maramureșului nu poate să rateze ocazia de a vedea o veritabilă radiografiere a arhitecturii tradiționale locale, pusă în scenă de cele peste 40 de obiective de patrimoniu expuse în cadrul Muzeului Satului Maramureșean. Această experiență trebuie musai completată prin vizitarea Muzeului Etnografic al Maramureșului, ale cărui colecții completează imaginea tradițională a satului maramureșean. Cu adevărat impresionantă poate fi și incursiunea în bogăția naturală a Depresiunii Maramureșului, reliefată prin valoroasele exponate de botanică, vertebrate, ciuperci, minerale, roci şi fosile, regăsite în cadrul Secției de Științe Naturale. Vă propunem și o călătorie în timp, care merge tocmai până în neolitic și care este posibilă prin explorarea fondului muzeistic al Secției de Istorie-Arheologie. Următorul punct de popas este Secţia de Istoria Culturii – Memorialistică – Artă - Casa Muzeu Dr. Ioan Mihalyi de Apşa, adăpostită chiar de clădirea în care a trăit și și-a elaborat opera marele istoric român. Bineînțeles că nu uităm de Muzeul Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș - Casa Memorială Elie Wiesel și vă invităm să treceți pragul locuinței în care renumitul romancier, dramaturg, eseist şi memorialist, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a trăit până la 15 ani. Despre cultura evreiască ne amintește și cimitirul evreiesc, cel mai mare dintre cele 52 existente în Maramureșul Istoric. Acesta adăpostește pietre funerare vechi de sute de ani, dar și renumitul Monument al Săpunului, ridicat în amintirea evreilor care au sfârșit în lagărele de exterminare naziste.
 
Știm că multe dintre obiectivele deja propuse pot să fie copleșitoare, pentru că numai un om sărac în simțiri ar putea să rămână indiferent la supliciile unor timpuri care nici măcar nu sunt foarte departe de noi, motiv pentru care vă oferim câteva sugestii de reculegere, în cele mai frumoase lăcașuri sfinte din Sighetu Marmației. Biserica ucraineană „Înălţarea Sfintei Cruci”, Mănăstirea Piariștilor, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Biserica Reformată și Noua Sinagogă Sefardă sunt câteva dintre locurile de închinăciune, dintre care unele vechi de secole, care promit să vă ia de pe umeri povara unei istorii nedrepte și să vă prezinte câte puțin din varietatea cultural-spirituală a zonei.
 
Un loc aparte printre atracțiile municipiului îl ocupă monumentele de arhitectură care, la cât sunt de numeroase, par că se află într-o competiție constantă pentru atenția turiștilor. Tribunalul Comitatens, Palatul Reduta, Palatul Cultural Astra, Palatul Szabó Aurel, casa cu cariatide, Sediul Lojei Francmasonice, Casa Darvay și clădirile liceelor Pedagogic, Dragoș Vodă, Leowey Klara și „Taraș Sevcenko” sunt câteva dintre bijuteriile arhitecturale care îmbină stiluri, viziuni și tot atâtea povești trecute prin clepsidra timpului.
 
Când negura amenințărilor actuale va înceta să se mai abată asupra noastră, veți putea gusta din plin și din viața culturală a Sighetului Marmației, care se laudă cu două festivaluri de poveste. Festivalul Antic și Medieval Aeternus Maramorosiensis reproduce o atmosferă ancestrală, redată printr-un program variat, care cuprinde spectacole pirotehnice, concerte, concursuri și expoziții. Cel de-al doilea eveniment cu tradiție aici este Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Marmaţia", un prilej inedit de a vă familiariza cu felul în care maramureșenii se pregătesc, simt și trăiesc cele mai frumoase sărbători din an.
 
După toată această experiență, vrem să încheiem într-un registru vesel și vă invităm să vedeți cu ochii voștri cuiul în care se agață harta, un monument cu o înălțime de aproximativ doi metri, care redă plastic renumele municipiului Sighetu Marmației, cunoscut drept „locul în care se agață harta-n cui”. Dacă ne-ați rămas alături până aici, nu ne mai rămâne decât să vă spunem că nouă statutul de gazde ne șade cel mai bine, iar călătorului îi șade bine cu drumul. Cu alte cuvinte, bucuroși, vă așteptăm!

Alte sugestii

Unul dintre cele mai apreciate obiective turistice ale Maramureșului este Rezervația Creasta Cocoșului. Formațiunea de roci vulcanice, care și-au croit drum la suprafață în zona înaltă a Munților Gutâi și care seamănă de la distanță cu o creastă de cocoș, dezvăluie o panoramă superbă asupra întinselor păduri de amestec și zonelor de ienuperete și pășuni montane. Extrem de ofertantă din punct de vedere al habitatului, dar și al activităților și sporturilor care se pot practica în aer liber, Rezervația Creasta Cocoșului a fost și va rămâne una dintre destinațiile favorite ale județului.
Desesti, Romania
Drumul dinspre Baia Mare spre Sighetu Marmaţiei traversează Munţii Gutâiului, trecând prin comuna Deseşti. Pe aceste meleaguri, nu departe de izvoarele râului Mara, se păstrează una dintre cele mai importante biserici ale Maramureşului. Zidită în anul 1717 – după alte surse, în anul 1770, pe locul alteia mai vechi, lăcaşul de cult a primit hramul Cuvioasei Paraschiva şi a fost pictată, în jurul anului 1780, de Radu Munteanu şi Alexandru Ponehalschi. Arhitectura edificiului se înscrie în linia tradiţională a bisericilor maramureşene, armonia proporţiilor întărind impresia de simplitate şi eleganţă, atât de specifice acestor monumente. Bârnele superioare ce susţin şarpanta sunt sculptate în formă de scară, conferind ansamblului o siluetă deosebită. Planul lăcaşului de cult cuprinde un corp principal rectangular – care, la exterior, se aseamănă cu planul unei biserici de tip sală – ce este format din pronaos şi naos, urmat de altarul decroşat. Naosul are bolta semicilindrică şi streaşina dublă. Peste pronaosul tăvănit se înalţă turnul-clopotniţă cu coif ascuţit, întregul ansamblu arhitectonic fiind sprijinit pe un soclu de piatră. În interiorul edificiului se pătrunde printr-un portal încrustat cu motive decorative geometrice şi vegetale, dar şi cu elementul funiei răsucite, simbol al unităţii creştinilor. Pictura, excepţional păstrată, a beneficiat de o restaurare completă, ce conferă monumentului înfăţişarea originală. Temele iconografice ale Deseştiului sunt comune tuturor bisericilor cu pictură postbizantină, însă aici pot fi urmărite mult mai uşor. Pronaosul dezvoltă tema Judecăţii de Apoi, aici – dar şi la Poienile Izei – putând fi identificate foarte uşor valenţele moralizatore ale acestei teme. Dacă în arta de tradiţie bizantină din secolele anterioare, principalii oameni pictaţi în iad sunt ereticii şi împăraţii persecutori, aici putem uşor observa felul cum valenţele teologice ale scenei se diminuează, păcatele trupeşti prevalând celor ce ţin de credinţă. Astfel, cel ce fură pământ nerespectând hotarul, cel ce fură profitând de meseria sa de morar sau de neguţător, sau cel ce distruge familiile, devin personaje principale în scene ce ne prezintă un iad plin de instrumente de tortură folosite în evul mediu. Valoarea monumentului constă în realizarea sa tehnică, în ştiinţa perfectă a execuţiei şi a asamblării elementelor din lemn. Armonia arhitecturală şi integrarea perfectă a elementelor decorative din lemn cu cele iconografice au generat un ansamblu de o simplitate şi de o eleganţă remarcabile.
Desești 437135, Romania
5.0 1 recenzie
Construită la începutul secolului al XVIII-lea, ca loc de rugăciune pentru o importantă comunitate monahală, actuala biserică monument UNESCO a fost catedrala episcopului Gavriil al Maramureşului. Fiu al locului, episcopul a susţinut în Bârsana o şcoală mănăstirească şi un centru de difuzare a cărţilor. Evenimentele petrecute în ultimii trei sute de ani pe Valea Izei şi-au lăsat amprenta pe bârnele bisericii din Bârsana, mai mult decât pe alte monumente. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, curtea imperială a impus în Transilvania şi Maramureş secularizarea averilor mănăstireşti şi închiderea comunităţilor monahale. Această campanie a afectat în mod direct comunitatea monahală, care a fost nevoită să se retragă spre Moldova. Rămasă fără protecţie, biserica a fost salvată de oamenii din sat, care au demontat-o bucată cu bucată şi, în jurul anului 1800, au reconstruit-o pe actualul amplasament. Pentru o bună reasamblare, bârnele au fost marcate cu semne ce se pot vedea şi astăzi. Aşezate pe un soclu de piatră, bârnele cioplite din trunchiuri mari de stejar – din care au fost realizaţi pereţii – au fost îmbinate la colţuri în „coadă de rândunică”. De două sute de ani, biserica păzeşte liniştea maramureşenilor înmormântaţi în cimitirul de pe dealul Jbârului, în stânga drumului ce porneşte de la Sighetu Marmaţiei, însoţind râul Iza. Planul construcţiei este dreptunghiular, cu patru camere: pridvor, pronaos, naos şi altar. Absida altarului are cinci laturi, fiind învelită cu un acoperiş simplu. Deasupra celorlalte camere ale lăcaşului de cult, acoperişul este realizat în două trepte, adăpostind înspre vest un balcon. Ornamentaţiile şi modul de realizare a faţadei vestice sunt identice cu cele ale pridvoarelor caselor tradiţionale. Decorul sculptat în lemn utilizează motive frecvente în Maramureş, precum cel al funiei răsucite sau al discului solar. Întreaga biserică pare a fi încinsă de un brâu torsadat, întrerupt de un motiv solar în formă de cerc. După mutarea ei în sat, a fost pictată de către Toader Hondor şi Ioan Plohod, iconografia monumentului fiind considerată a fi cea mai fericită expresie a barocului şi rococo-ului în pictura populară din această parte a ţării. Scenele sunt plasate în interiorul unor medalioane stilizate ce leagă întreg ansamblul iconografic. Impresionanta biserică de lemn de la Bârsana stă sub semnul unităţii stilistice desăvârşite şi al unui impecabil simţ artistic.
Bârsana 437035, Romania