Rezervația Naturală Mlaştinile Vlăşinescu
Rezervația Naturală Mlaştinile Vlăşinescu

Rezervația Naturală Mlaştinile Vlăşinescu

Desesti, Romania

Despre

Situată în cadrul Platoului Izvoare din Munții Gutâi-Igniș, aria protejată se suprapune peste zona de confluență e pârâului și râului Vlășinescu, născând un areal de mlaștini oligotrofe, prielnice dezvoltării florei și faunei specifice turbăriilor. Extrem de ofertantă din punct de vedere peisagistic și științific, rezervația se află la o altitudine de 870 de metri, într-un cadru natural desprins din basme.

Alte sugestii

Descoperită în secolul al XVIII-lea, rezervația fosiliferă de la Chiuzbaia a fost declarată arie protejată în anul 1954. Aceasta este întinsă pe o suprafață de 50 de hectare și prezintă resturi fosilifere de floră și faună, vechi de aproximativ 6-10 milioane de ani. Acestea s-au conservat în malurile diatomice ale unor foste lacuri. Cele opt puncte fosilifere cu plante înglobează 55 de familii, din 107 genuri și 240 specii. Rezervația poartă numele profesorului care și-a dedicat mai bine de două decenii din viață cercetării acesteia. *Sursă foto: Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Baia Sprie
Chiuzbaia 435101, Romania
Rezervația naturală de tip științific Piatra Rea face parte din Parcul Național Munții Rodnei și este renumită, în special, datorită numeroaselor exemplare de floare-de-colț regăsite aici. Din cadrul acestei rezervații face parte și spectaculoasa Cascadă a Cailor.
Borșa, Romania
Rezervația naturală de tip geologic, paleontologic şi peisagistic de la Ilba se întinde pe o suprafață de o jumătate de hectar, unde se pot observa coloane andezitice poligonale, dispuse sub forma unei rozete. În cadrul acestei cariere s-au identificat resturi fosile de scoici, ostracode și melci, descoperiri care îi sporesc atractivitatea în rândul pasionaților de paleontologie. *Sursa foto: Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare
Ilba, Romania
Aria protejată este inclusă în Parcul Natural Munții Maramureșului, iar importanța sa este sporită de populația de Cochlearia pyrenaica pe care o adăpostește, o specie floristică protejată de lege. Rezervația botanică și geologică surprinde și prin stâncăriile calcaroase de o frumusețe deosebită. 
Borsa, Romania
5.0 1 recenzie
Rezervația naturală de tip mixt „Vârful Farcău - Lacul Vinderelu - Vârful Mihăilecu” se întinde pe o suprafață de aproximativ 100 de hectare și este alcătuită din zone de pajiști și lacuri, mărginite de două vârfuri montane, dezvăluind un relief glaciar deosebit de frumos. Lacul Vinderelu, una dintre principalele atracții ale ariei protejate, este un lac glaciar de formă ovală, situat la o altitudine de 1615. Rezervația surprinde și prin speciile rare de floră, cum sunt floarea-de-colț, afinul vânăt, vulturica și brândușa de munte, care se întâlnesc pe suprafața pajiștilor.
Vârful Farcău - Lacul Vinderelu - Vârful Mihăilecu, Romania
Rezervația naturală de tip floristic, faunistic și peisagistic este situată în Munții Maramureșului și se remarcă printr-un gol alpin unde, pe o suprafață compactă vegetează Narcissus radiiflorus, dar și alte specii florale specifice reliefului. Cea mai potrivită perioadă pentru vizitarea ariei protejate este la începutul lunii iulie, atunci când un covor de narcise sălbatice îmbracă poiana.
Situată în zona de depresiune a platoului Ignișului, la o altitudine de puțin sub 1000 de metri, Mlaștina Poiana Brazilor a fost declarată arie protejată. Rezervația naturală cuprinde o zonă de mlaștini oligotrofe, ideală pentru dezvoltarea unei faune specifice turbăriilor, dar și zone de pajiști și sectoare acoperite cu material lemnos. Zona mai este cunoscută ca cea mai joasă altitudine la care crește jneapănul în România. Multe specii de mamifere, păsări și reptile își găsesc adăpost în pitoreasca rezervație naturală.
Giulesti, Romania
Aria protejată Mlaștina Iezerul Mare constituie o rezervație naturală de tip floristic și faunistic. Din totalul suprafeței înmlăștinite, extrem de bine conservate, care se întinde pe aproximativ 20 de hectare, cinci hectare intră sub protecția legii. Zona cuprinde un ochi de apă, în jurul căruia se găsesc mlaștini oligotrofe, bogate în vegetație de tipul turbăriilor. Rezervația situată pe platoul Munților Igniș, la o altitudine de 1.014 metri, constituie habitatul ideal pentru multe specii de păsări, mamifere și reptile, fiind un veritabil monument al naturii.
Desești, Romania
Situată la o altitudine de 1040 de metri, mlaștina oligotrofă Tăul Negru constituie o arie naturală protejată, în al cărei areal se găsesc specii vegetale deosebite, impunându-se astfel conservarea biodiversității din zonă. Turbăria, care ajunge în unele zone la înălțimi cuprinse între 1.8 și 3 metri, prezintă în partea centrală un ochi de apă negricioasă.
Baiut, Romania