Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din Șurdești
Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din Șurdești

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din Șurdești

5.0 1 recenzie
10:00 - 16:00
Închis

Șurdești 437332, Romania

Despre

La poalele munţilor Gutâi, la intersecţia drumurilor care leagă oraşele Baia Sprie de Cavnic, se deschide o frumoasă zonă colinară, înconjurată de munţi. Aici, splendoarea armoniilor naturii e egalată doar de monumentala biserică de lemn ce se înalţă în această depresiune. Ridicat deasupra spaţiului şi timpului, turnul de 54 de metri al bisericii din Şurdeşti dă senzaţia păcii depline între oameni şi natură.

Biserica a fost construită spre mijlocul secolului al XVIII-lea de meşterul Macarie, al cărui nume se păstrează într-o inscripţie vizibilă şi azi în cerdacul suprapus al pridvorului. Iniţial, lăcaşul de cult a avut trei camere: pronaos, naos şi altar. În secolul al XIX-lea s-a adăugat un spectaculos pridvor cu două rânduri de arcade (la parter şi la etaj), obţinându-se astfel un armonios decor decorativ pentru partea de vest a edificiului. Un brâu sculptat în formă de funie înconjoară monumentul, iar intrarea în pronaos se face printr-un portal decorat cu acelaşi motiv al funiei, dar şi cu simboluri solare. În naos se întâlneşte încă un inedit element arhitectonic: este vorba despre două coloane sculptate în piatră, ce susţin balconul pentru cor. Monumentalitatea edificiului este subliniată de modul în care este construită turla. Pentru a obţine uimitoarea înălţime, meşterii lemnari au ridicat o construcţie cu o bază foarte generoasă, ce se sprijină pe pereţii din lemn ai bisericii.
Programul iconografic al bisericii greco-catolice din Şurdeşti este asemănător, stilistic şi tematic, cu cel al bisericii ortodoxe din Plopiş. Altarul a fost pictat tot de zugravul Ştefan, care tratează aici mod inedit tema sfatului celor douăzeci şi patru de bătrâni din Apocalipsă. Naosul, se pare, a fost pictat de un anume Stan. Stilul rămâne tot baroc, iar tematica semicilindrului completează istoria sfârşitului lumii din viziunea Sfântului Ioan Evanghelistul, surprinsă atât de bine la Plopiş. Pe lângă temele comune, aici vom întâlni tema „Scării lui Iacov”; rezemată de norul ce înconjoară icoana Treimii, scara permite îngerilor să urce şi să coboare, mediind astfel între Dumnezeu şi oameni.

Bisericile surori de la Plopiş şi Şurdeşti demonstrează peste timp că diferenţa confesională, apărută la începutul secolului al XVIII-lea în Maramureş, nu a schimbat felul de a fi al locuitorilor şi n-a adus modificări radicale în arhitectura lăcaşelor de cult sau în iconografia lor.

Statut

Patrimoniu UNESCO

Photo Gallery

Alte sugestii

Absida din Şişeşti, care a fost cândva altarul bisericii cu hramul „Sfinții Petru și Pavel”, a fost construită din lemn de stejar în anul 1675. Baza construcției este înconjurată de o torsadă în relief, în timp ce din mijlocul pereților pornesc console largi. Deasupra torsadei se remarcă mai multe cruci din lemn. Pereții interiori mai păstrează câteva urme ale picturii inițiale. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Șișești 437325, Romania
Mutată din Copalnic în localitatea Întrerâuri în anul 1928, biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost construită din lemn, însă are aparența unei biserici de zid, fiind tencuită atât la interior, cât și la exterior. Aceasta se înscrie în tipologia bisericilor din Țara Chioarului, având acoperișul ascuțit, turnul zvelt și planimetria specifică. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Întrerâuri, Romania
Lăcașul din lemn din Vărai se crede că a fost ridicat în anul 1571 și, deși în ansamblu se încadrează în arhitectura specifică zonei Chioar, aceasta are și un element aparte, și anume un pridvor cu portic cu șarpantă proprie, deasupra căruia se regăsește un turnuleț cu foișor înfundat. De asemenea, biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli” din Vărai mai surpinde și prin proporțiile turnului de 40 de metri, unul dintre cele mai înalte turnuri de biserică din regiune. Pictura interioară, în stil neobizantin, a fost refăcută în anul 1991. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Vărai 437376, Romania
Conform tradiției, biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din Vălenii Şomcutei a fost construită în anul 1741. Aceasta respectă tipologia bisericilor de lemn maramureșene, având pronaos, naos și altar poligonal. Când a fost renovată, în anul 1845, biserica a fost modificată prin adăgarea pridvorului și mutarea accesului inițial. Pictura realizată în interior, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost degradată în mare măsură. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Vălenii Șomcutei, Romania
Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Valea Chioarului datează din secolul al XVIII-lea, fiind inițial ridicată în localitatea Recea. De acolo, biserica a fost mutată și reconstruită în Valea Chioarului, prilej cu care a suferit unele modificări prin tencuirea pereților și adăugarea unui pridvor de cărămidă. Edificiul se înscrie în stilul baroc, având  turnul zvelt cu foișor înfundat și un coif etajat cu bulb la bază. Iconostasul original s-a păstrat aproape în întregime, având lipsă medalioanele de pe partea dreaptă. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Valea Chioarului, Romania
Potrivit unei legende locale, biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Săcălășeni datează din 1442, fiind reconstruită în secolul al XVII-lea. Studiile dendrocronologice au relevat însă că aceasta a fost ridicată pe actualul amplasament între anii 1723 – 1725. Edificiul surprinde prin proporțiile impresionante, dar și prin grosimea bârnelor și turnul-clopotniță foarte înalt. În interior se pot distinge picturi murale realizate în 1865, aflate însă într-o stare avansată de degradare. Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Săcălășeni 437280, Romania
Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Stejera a fost ridicată în anul 1700 și este un lăcaș de mici dimensiuni, având o turlă de 13 metri și un pridvor cu arcadă frontală, care se mai sprijină pe trei dintre cei patru stâlpi inițiali. În interior, pereții sunt decorați cu picturi realizate în anul 1843, care au fost reconstituite în anul 1848, astăzi putând fi admirate doar câteva scene din compoziția de atunci. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Stejera, Romania
Biserica de piatră cu hramul „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” a fost ridicată între anii 1770-1775. Turnul-clopotniță, care a fost scurtat în timp de trei ori, adăpostește trei clopote, cel mai vechi dintre acestea fiind turnat în anul 1818. În anul 1986 zidurile exterioare au fost tencuite, iar în anul 1998 șindrila acoperișului a fost înlocuită cu tablă. Biserica a fost împodobită cu picturi abia în perioada 2009-2015. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș 
Preluca Veche, Romania
Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Lăschia a fost ridicată în anul 1861 respectând specificul bisericilor construite din lemn pe temelie de piatră, cu un turn înalt, măsurând 32 de metri de la bază. Pereții interiori au fost decorați de către zugravul Paul Weisz din Baia Mare în anul 1870, în timp ce autorul picturii de pe catapeteasmă a rămas necunoscut. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Lăschia 437108, Romania