Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Plopiș
Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Plopiș

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Plopiș

Plopiș 437331, Romania

Despre

Satul Plopiş de pe Valea Cavnicului uimeşte prin modul în care creativitatea omului se împleteşte cu frumuseţea naturii. Armonia, eleganţa şi supleţea fac din întregul areal un adevărat templu, al cărui punct central este biserica de lemn ce poartă hramul „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Intrarea în cimitirul bisericii se face printr-o portiţă cu pridvor, care deschide aleea ce trece printre mormintele ctitorilor acestui monument.

În anul 1789, patruzeci şi nouă de familii de pe Valea Cavnicului (din actuala comună Şişeşti) au început construcţia unui lăcaş de cult nou, care a fost sfinţit în noiembrie 1811. Înaltă de 47 de metri, lungă de 17 şi lată de 7, biserica din Plopiş dăinuie şi astăzi pe platoul cimitirului din sat, dând senzaţia că, fără ea, natura ar fi incompletă. Edificiul, ridicat pe o temelie din piatră, se compune din pridvor, pronaos, naos şi altar. Încadrată în stilul maramureşean de construcţie, biserica prezintă, totuşi, elemente caracteristice: bârnele superioare ale pereţilor nu se prelungesc în consolă, supleţea monumentului fiind mărită datorită streşinii foarte înguste.
Ornamentaţiile arcelor pridvorului, lucrate cu fineţe, sunt realizate din mai multe segmente de lemn, cioplite rotund sau în trepte, astfel încât alăturarea lor - cu ajutorul cuielor de lemn - rezolvă problemele tehnice, dar şi aspiraţiile artistice. Toate acestea oferă încă o mărturie a măiestriei meşterilor lemnari de pe Valea Cavnicului.

Iconografia este impresionantă prin tematica aleasă de zugravul Ştefan, autorul picturii de aici, dar şi din biserica din Şurdeşti. Stilul baroc al ansamblului iconografic permite pictorului să dezvolte imagini metaforice ce ilustrează în mod plastic complicate pagini din Apocalipsa Sfântului Ioan. Întreaga boltă semicilindrică a naosului înfăţişează a doua venire a lui Hristos, vestită prin trâmbiţe de îngeri. Arhanghelul Mihail, patron al bisericii din Plopiş, se înfăţişează victorios deasupra balconului. Pe peretele de vest al naosului, apare Iisus Hristos sub formă de soare, oferind lui Ioan Evanghelistul textul Apocalipsei. Tot acest ansamblu iconografic, ce vorbeşte despre sfârşitul lumii, este înconjurat de sfatul celor douăzeci şi patru de bătrâni din viziunea lui Ioan, pictaţi în lobii laterali ai unicei bolţi trilobate din Maramureş.

Deşi are dimensiuni mici, uimitoarea biserică din Plopiş dovedeşte un deosebit simţ al proporţiilor, motiv pentru care unii cercetători o consideră a fi cea mai unitară şi mai bine echilibrată biserică de lemn a Maramureşului.

Statut

Patrimoniu UNESCO

Photo Gallery

Alte sugestii

Biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Peteritea datează din secolul al XVIII-lea, având o planimetrie constituită din pridvor susţinut de şase stâlpi, pronaos, naos și altar poligonal. Acoperișul este realizat din șițe, iar coiful turnului-clopotniță este de formă octogonală, având în extremitatea superioară o cruce cu bulb. Pictura din interior a fost realizată, cel mai probabil, în anul 1900, când biserica a fost supusă unui amplu proces de restaurare.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Peteritea 437384, Romania
Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Lăpuş datează din anul 1697, fiind construită din lemn de frasin pe temelie de piatră. Edificiul este realizat pe un plan tip navă, având un turn cu un coif conic. La exterior biserica prezintă decorațiuni la nivelul pereților și al portalului de intrare, predominând motivul fagurelui și crucile cenotafe. Din pictura inițială se mai disting fragmente pe pereții pronaosului și ai naosului. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Lăpuș 437175, Romania
Biserica din lemn de ulm „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Libotin datează din anul 1671. Aceasta a fost ridicată inițial în localitatea Remetea Chioarului, fiind strămutată în Libotin în anul 1811. Lăcașul se înscrie în rândul celor de mici dimensiuni, având formă de navă și un turn-clopotniță de formă pătrată. Exceptând bolta absidei și tavanul pronaosului, interiorul construcției este zugrăvit în întregime.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Libotin 437132, Romania
Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Larga a fost ridicată în anul 1802, respectând o planimetrie standard, cu pronaos, naos și altar. Peste acoperișul în patru ape se înalță turnul-clopotniță, al cărui coif are streașina pentagonală. În interior se mai disting fragmente ale picturii realizate de către pictorul Gheorghe Opriș. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Larga, Romania
Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Jugăstreni a fost construită în perioada 1846-1866, la ridicarea acesteia aducându-și aportul cunoscutul meșter lemnar Horța. Planimetria lăcașului este cea standard, cu pridvor, pronaos, naos și altar poligonal, în timp ce acoperișul este învelit în tablă, deasupra acestuia ridicându-se turnul-clopotniță cu coiful în formă octogonală. În interior s-a conservat pictura realizată în anul 1866. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Jugăstreni 437383, Romania
Biserica de lemn „Sfântul Ioan Evanghelistul” datează din anul 1803 și a fost ridicată din lemn de stejar, fiind amplasată inițial în satul Fântânele și strămutată în satul Izvoarele în anul 1926. Având pridvor, pronaos, naos și altar, construcția are un acoperiș din draniță de fag și un turn-clopotniță al cărui coif se termină cu o cruce din fier cu semilună. Pereții interiori au fost pictați în anul 1998. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Izvoarele, Romania
Ridicată în anul 1928 din bârne de fag, biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Izvoarele se înscrie în tiparul clasic al lăcașurilor cu pridvor, pronaos, naos și altar pentagonal. Pereții exteriori sunt îmbrăcați cu lambriuri dispuse orizontal, în timp ce pereții interiori regăsim aplicate icoane realizate pe placaj. Iconostasul edificiului a fost adus de la o veche biserică de lemn din Făurești. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Izvoarele, Romania
Datată în anul 1689, biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” a fost inițial ridicată, conform unor surse, în Rus și mutată în Inău în anul 1778, prilej cu care pereții interiori au fost decorați cu picturile meșterului Palcovici Mihai. Lăcașul respectă tipologia bisericilor maramureșeană, având pridvor, pronaos, naos și altar poligonal. Acoperișul bisericii a fost refăcut în anul 1940. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Inău, Romania
Biserica de lemn „Sfinţii Apostoli” din Groape datează din anul 1830 și a fost ridicată inițial în satul Măgureni, fiind strămutată în Groape în jurul anului 1900. Planimetria lăcașului este cea frecventă, având pridvor, pronaos, naos şi altar poligonal decroşat. Atât la exterior cât și la interior pereții sunt tencuiți, fiind pictați doar la nivelul tavanului din pronaos şi a bolţii din naos şi altar. Peste acoperișul din șindrilă a fost pusă tablă de aluminiu, în anul 2009. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Groape, Romania