V. Usturoiului – Ulmoasa – Băița – Apa Sărată – V. Borcutului
V. Usturoiului – Ulmoasa – Băița – Apa Sărată – V. Borcutului

V. Usturoiului – Ulmoasa – Băița – Apa Sărată – V. Borcutului

Despre

Traseul parcurs pornește din zona Stadion spre Valea Usturoiului, mergând pe asfalt, până la ultima casă. Mergem pe drumul forestier care urcă, trecem pe lângă Cabana Usturoiul aflată în paragină și ajungem la bariera situată lângă Cabana Usturoiul 2. După ce trecem de bariera, o luăm la stânga și urcăm pe drumul forestier care șerpuieste până ajungem în vârf unde, la intrarea în pădure, drumul o ia la dreapta și începem să coborâm prin pădure către Ulmoasa.  Trecem prin Ulmoasa (coborâre pe asfalt ) și traversăm podul spre Băița. Parcurgem drumul prin Bățta spre Tauții Măgherăuș și o luam la stânga, traversăm râul pe podul Cota de pe strada nr. 4 și mergem drept pe un drum neasfaltat, care trece printre case și apoi urcă ușor. În locul în care se termină casele o luăm la dreapta și parcurgem drumul care străbate fosta livada și iese în Apa Sărată. O luăm la dreapta pe drumul asfaltat până la intersecția cu drumul spre Dru Relax , loc din care o luăm la stânga, trecem pe lângă Dru Relax și urcam drept până pe culmea dealului. De aici o luăm la stânga pe culme, spre pădure, trecând pe lângă o casă veche părăsită, aflată pe partea dreaptă a drumului și pe lângă câteva parcele de vie, după care intrăm în pădure. Din pădure o luăm pe al doilea drum la dreapta și coborâm pe lângă gardul unei case, până la izvorul din Valea Borcutului. De la izvor o luăm la dreapta spre Baia Mare și apoi pe al doilea drum la stânga (după o casă veche placată cu plăci ceramice maronii și galbene). Drumul urcă abrupt până la ultima casă, unde o luăm la dreapta și urcăm pe drumul pietruit, până ajungem la asfalt pe strada Miron Costin, de pe care coborâm până în strada Victoriei.

*Sursă hartă, text și video: https://maramures-bike.ro/

Grad de dificultate

Medie

Lungime

31.72 km

Video

Alte sugestii

Traseu: Paltinu – Plai - Poiana cu narcise Tomnatec Sehleanu - Valea Tomnatec Marcaj: Punct Albastru Durată: 5 - 6 ore Sezonalitate: tot timpul anului Echipament: de munte, adaptat sezonului Atenționări: în sezonul de iarnă, traseul presupune un grad mare de dificultate Pentru informatii suplimentare cu privire la ceea ce este necesar să aveți aveți asupra dumneavoastră atunci când vă decideți să porniți în drumeție, click aici.
Traseu: Budești - La Borcut - Măgura Budeștiului - Tăul Chendroaiei - Rezervația Creasta Cocoșului Marcaj: Cruce Galbenă Durată: 3.5 - 4.5 ore Sezonalitate: tot timpul anului Echipament: de munte, adaptat sezonului Pentru informatii suplimentare cu privire la ceea ce este necesar să aveți aveți asupra dumneavoastră atunci când vă decideți să porniți în drumeție, click aici.
Traseu: Breb - Tăul Morărenilor - Drumul Măriuței - Masa de Piatră - Rezervația Creasta Cocoșului Marcaj: Cruce Roșie Durată: 3 - 4 ore Sezonalitate: tot timpul anului Echipament: de munte, adaptat sezonului Pentru informatii suplimentare cu privire la ceea ce este necesar să aveți aveți asupra dumneavoastră atunci când vă decideți să porniți în drumeție, click aici.
Traseu: Mara - Valea Hopsia - Masa de Piatră - Rezervația Creasta Cocoșului Marcaj: Cruce Albastră Durată: 4 - 4.5 ore Sezonalitate: tot timpul anului Echipament: de munte, adaptat sezonului Pentru informatii suplimentare cu privire la ceea ce este necesar să aveți aveți asupra dumneavoastră atunci când vă decideți să porniți în drumeție, click aici.
Traseu: Mara - Valea Crivini - Cheile Tătarului - Poiana Brazilor - Tăul lui Dumitru Marcaj: Cruce Roșie Durată: 7 - 9 ore Sezonalitate: tot timpul anului Echipament: de munte, adaptat sezonului Pentru informatii suplimentare cu privire la ceea ce este necesar să aveți aveți asupra dumneavoastră atunci când vă decideți să porniți în drumeție, click aici.
Traseu: Groape - Borcutul Chiuzbăii - Vârful Igniș Marcaj: Punct Albastru Durată: 2.5 ore Sezonalitate: tot timpul anului Echipament: de munte, adaptat sezonului Pentru informatii suplimentare cu privire la ceea ce este necesar să aveți aveți asupra dumneavoastră atunci când vă decideți să porniți în drumeție, click aici.
Traseu: Baia Sprie - Valea Borcutului - Șaua Poca – Chiuzbaia - Groape Marcaj: Punct Galben Durată: 3 - 4 ore Sezonalitate: tot timpul anului Echipament: de munte, adaptat sezonului Pentru informatii suplimentare cu privire la ceea ce este necesar să aveți aveți asupra dumneavoastră atunci când vă decideți să porniți în drumeție, click aici.
Traseu: Baia Sprie (Fosta Flotație) - Fostul Canton 1 - Poiana Șuior - Drumul Măriuții - Poiana Boului Marcaj: Bandă Albastră Durată: 3 - 3.5 ore Sezonalitate: tot timpul anului Echipament: de munte, adaptat sezonului Pentru informatii suplimentare cu privire la ceea ce este necesar să aveți aveți asupra dumneavoastră atunci când vă decideți să porniți în drumeție, click aici.
Traseu: Baia Sprie (Flotație) - Lacul Bodi – Mogoșa - Complex Turistic Șuior - Poiana Boului Marcaj: Triunghi Roșu Durată: 4 ore Sezonalitate: tot timpul anului Echipament: de munte, adaptat sezonului Pentru informatii suplimentare cu privire la ceea ce este necesar să aveți aveți asupra dumneavoastră atunci când vă decideți să porniți în drumeție, click aici.