Locații

Lăcașul de cult cu hramul „Sfântul Nicolae” din Berinţa datează din secolul al XVIII-lea și este o biserică de zid care se înscrie în tipologia celor românești, fiind compusă din cele trei spații tradiționale, pronaos, naos și altar, alături de un mic pridvor specific zonei Chioarului. Turnul, de dimensiuni reduse este îmbrăcat în draniță și prezintă sub coama acoperișului o poală de mici dimensiuni. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Mutată din Copalnic în localitatea Întrerâuri în anul 1928, biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost construită din lemn, însă are aparența unei biserici de zid, fiind tencuită atât la interior, cât și la exterior. Aceasta se înscrie în tipologia bisericilor din Țara Chioarului, având acoperișul ascuțit, turnul zvelt și planimetria specifică. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Biserica de piatră cu hramul „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” a fost ridicată între anii 1770-1775. Turnul-clopotniță, care a fost scurtat în timp de trei ori, adăpostește trei clopote, cel mai vechi dintre acestea fiind turnat în anul 1818. În anul 1986 zidurile exterioare au fost tencuite, iar în anul 1998 șindrila acoperișului a fost înlocuită cu tablă. Biserica a fost împodobită cu picturi abia în perioada 2009-2015. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș 

Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril” din Coaș datează din anul 1730, având pereții din piatră și acoperișul și turnul din lemn. Edificiul este considerat unul dintre primele lăcașe de cult cu pereții din piatră din această zonă. Interiorul bisericii a rămas până astăzi zugrăvit în alb, în timp ce ușile împărătești sunt vopsite în albastru. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Poetul-erou, Ion Șugariu, s-a născut în anul 1914 la Băița și s-a remarcat de-a lungul vieții prin importanta activitate publicistică, reliefată prin colaborarea cu publicații cunoscute la nivel național. Poezia sa de debut, "Imn tinereții", a fost publicată în anul 1934 în revista "Observatorul". În perioada studiilor universitare din cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie, a fost numit preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Refugiaţi. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ion Șugariu a fost nevoit să își abandoneze cariera pentru a-și servi patria, inițial ca ofițer de rezervă al unei școli de instrucție, iar mai apoi ca membru al unui Regiment de Infanterie. Poetul a sfârșit în ororile războiului, în Cehoslovacia, unde ajunsese după ce în anul 1944 fusese trimis în Ungaria. În urma sa a rămas și un important manuscris din timpul războiului, un jurnal care descrie impactul în plan emoțional al experienței de pe câmpul de luptă. Casa care astăzi îi poartă numele a fost donată statului în anul 1976 de către Floarea Șugar și s-a aflat în patrimoniul Muzeului Județean Maramureș până în anul 2008, când a intrat în administrarea Consiliului Local al orașului Tăuții-Măgherăuș. Cei care vizitează micuța casă părintească a talentatului poet și gazetar, au ocazia să descopere în una dintre încăperi documente, scrisori și manuscrise care descriu viața autorului, iar în cea de-a doua încăpere o amenajare specifică locuințelor tradiționale ale minerilor din această zonă.

Despre Castelul Teleki se crede că a fost ridicat între anii 1740 – 1760, în vremea împărătesei Maria Tereza. Cel mai renumit proprietar al impunătoarei clădiri construită în stil baroc a fost Teleki Sándor de Szék, cunoscut revoluționar și scriitor, apropiat al unor personalități ale vremii, printre care și poetul Petőfi Sándor. În perioada 1846 – 1847, renumitul poet maghiar a fost de trei ori oaspete în Castelul Teleki, cea mai importantă ședere având loc în anul 1847, când Petőfi Sándor și soția sa și-au petrecut aici luna de miere. Vizita, care s-a întins pe parcursul a mai mult de o lună de zile, a culminat cu îmbogățirea literaturii maghiare cu 24 de poezii de dragoste, opere pe care poetul le-a scris chiar pe o masă de piatră din curtea castelului. Inițial, în castel a fost amenajată o singură cameră memorială Petőfi Sándor, în anul 1960 însă, pe măsură ce colecției i s-au alăturat tot mai multe piese, aceasta a fost extinsă pe un etaj întreg. În anul 2020, clădirea monument istoric a fost inaugurată ca urmare a unui proces de reabilitare, urmând ca și materialul expozițional al muzeului să fie extins prin sprijinul Muzeului Literar Petőfi din Budapesta. Camerele muzeului își întâmpină oaspeții cu tematici care țin de istoria clădirii, de la prezentarea familiei Teleki și a evoluției castelului, la vizitele poetului Petőfi Sándor. Nu doar interiorul castelului surprinde, ci și zona exterioară, unde încă pot fi văzute cornul și masa de piatră pe care s-au născut renumitele opere ale poetului, un grup statuar care reprezintă apropiații contelui Teleki, o troiță, dar și arbori seculari.

Centrul de permacultură "Baza Ulmu" constituie o gospodărie didactică, unde turiștii se pot caza în ecodomuri construite prin tehnica superadobe și pot deprinde cunoștințe prețioase despre stilul de viață ecologic, promovat de către fondatorii acestui proiect inedit. Tot aici, vizitatorii se pot bucura de roadele culese direct din grădină și obținute prin agricultură ecologică.

Parte a Rezervației Naturale Defileul Lăpușului, Cetatea Chioarului a fost atestată documentar în anul 1319, fiind distrusă patru secole mai târziu, sub tunurile autorităților nobiliare austriece. Amplasată la o altitudine de 475 de metri și înconjurată pe trei laturi de Râul Lăpuș, cetatea a servit, secole la rândul, apărării comunităților stabilite în jurul său. În prezent, ruinele Cetății Chioarului fac parte din lista monumentelor istorice de interes național.

Complexul Muzeal și Monumental Dr. Vasile Lucaciu evocă unul dintre personajele istorice cu o contribuție considerabilă în realizarea Marii Uniri, precum și semnatar al Memorandumului care cerea pentru românii din Transilvania drepturi egale cu cele ale etnicilor maghiari. Născut în anul 1852 în localitatea Apa din județul Satu Mare, Vasile Lucaciu și-a dedicat anii tinereții studiului, profesând apoi ca preot și ca profesor. După ce și-a dat demisia din învățământ, începând cu vara anului 1885 a ocupat postul de paroh în localitatea Șișești, devenind mai activ și pe scena politică. Au urmat mai bine de trei decenii în care Vasile Lucaciu s-a remarcat ca figură politică proeminentă, militant pentru unirea Transilvaniei cu România și mare susținător al intereselor tuturor românilor. După o carieră bogată, a trecut în neființă în anul 1922, fiind înmormântat în localitatea Șișești chiar de 1 decembrie, la patru ani de la Marea Unire. Din ansamblul muzeal inaugurat în anul 1968, închinat Leului de la Șișești, fac astăzi parte: casa parohială, care a servit vreme de trei decenii drept reședință pentru familia Lucaciu, școala unde acesta a predat, Biserica Sfintei Uniri a Tuturor Românilor cu mormântul lui Vasile Lucaciu, Locul de adunare, Izvorul Maicii Românilor de la Șișești, coloanele de piatră pentru statuile lui Traian si Decebal, altarul vechii biserici de lemn și biblioteca familiei Lucaciu. În valoroasa bibliotecă care cuprinde aproximativ 15.000 de volume, se regăsesc documente care descriu activitatea și personalitatea lui Vasile Lucaciu. De asemenea, patrimoniul complexului muzeal mai cuprinde și fotografii, documente și piese de mobilier originale, din anii când acest tribun al Marii Uniri lupta neobosit pentru binele românilor.

Flotaţia de metale neferoase a fost datată în jurul anilor 1810 -1820, făcând parte din patrimoniul industrial al orașului Cavnic. Deși până în prezent nu s-au găsit soluții pentru valorificarea turistică a elementelor de tehnică industrială de la Cavnic, vechile arhetipuri tehnologice care au supraviețuit timpului au o importanță istorică deosebită.

Lacul Albastru este clasificat ca monument al naturii, fiind unul dintre cele mai căutate repere turistice ale zonei. Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere unicitatea lacului, care se datorează atât originii sale, prin prăbușirea unei galerii de mină, cât și conținutului de compuși sulfuroși. Culoarea verde-albăstrui a apei se schimbă în funcție de lumină sau anotimp, oferind un spectacol vizual de neegalat.

Situat la o altitudine de aproximativ 730 de metri, Lacul Bodi - Mogoșa deservea inițial buna funcționare a minelor din zonă. Lacul artificial de la poalele vârfului Mogoșa are o suprafață de patru hectare, fiind un loc preferat de excursioniști, atât în sezonul rece, datorită proximității față de pârtiile de schi, cât și în cel cald, când oferă numeroase posibilități de agrement.

Lacul de acumulare Firiza se află la 10 km de municipiul Baia Mare, într-o pădure de conifere și foioase, pe drumul către Stațiunea Izvoare. Barajul are o înălțime de 51,5 metri și o lungime la coronament de 260 metri. Acesta a fost construit pentru alimentarea cu apă, producerea energiei electrice și atenuarea viiturilor. Turiștii pot face drumeții în jurul lacului sau în pădurea care îl împrejmuiește sau pot explora frumusețile barajului, practicând sporturi nautice cu ajutorul bărcilor, a hidrobicicletelor sau a caiacelor. Pentru pescarii împătimiți lacul de acumulare Firiza oferă diferite specii de pești, cum ar fi: crap, somn, păstrăv, plătică, clean, caras, șalău. Atenționări! Pescarii au nevoie de autorizație de pescuit. Fiind un lac de acumulare, înotul este interzis.

Lacul Nistru din Tăuții Măgherăuș este un lac creat artificial, pe malul căruia vizitatorii pot campa în corturi sau în căsuțe de camping și unde pot practica pescuitul sportiv. Pentru cei care iubesc drumeția, peisajul este unul de poveste, lacul fiind înconjurat de o superbă pădure de fag. Chiar și cunoscătorii ciupercilor sunt bineveniți aici întrucât făgetul matur adăpostește diverse specii de ciuperci comestibile. Pescuitul se poate desfășura pe orice parte a lacului, la standurile special amenajate. Speciile de pește întâlnite aici sunt: crapul, somnul și șalăul.

Mănăstirea Habra este amplasată pe hotarul comunei Groși și poartă hramul „Învierea Domnului”. Atestată documentar pentru prima dată în anul 1604, mănăstirea a dispărut un deceniu mai târziu din cauza susținerii pe care clerul românesc i-a acordat-o domnitorului Mihai Viteazul. După ce veacuri la rând credincioșii au perpetuat legendele născute în jurul mănăstirii, din anul 1990 a fost reluat obiceiul pelerinajului de Paște pe locul fostului așezământ, fiind apoi decisă reclădirea mănăstirii. Arhitectura lăcașului a fost inspirată de modelul Mănăstirii Cozia, având însă dimensiuni mai modeste.

Piatra de temelie a așezământului a fost pusă în anul 1995, biserica cu hramul "Nașterea Maicii Domnului" fiind finalizată trei ani mai târziu. Micul lăcaș de cult a fost ridicat din cărămidă, în formă de cruce, pictura interioară în stil bizantin fiind realizată în perioada 2000-2001. De-a lungul vremii, ansamblul a fost extins cu diferite construcții, în anul 2015 fiind lărgită și biserica, prin adăugarea unui pronaos și a unui pridvor în stil brâncovenesc. Acest loc binecuvântat, construit prin depășirea multor provocări, constituie o adevărată punte spre divinitate.

Comitetul de Cultură și Artă al Regiunii Maramureș a decis realizarea Monumentului Ostașului Român în semn de recunoștință pentru militarii romani căzuți în bătăliile celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest monument a fost realizat de sculptorul Andrei Ostap împreună cu arhitectul Anton Drâmboiau și are o lungime de 16 metri și o înălțime de peste10 metri. Pe partea interioară a zidului construit din ciment și piatră, sunt gravați muncitori și agricultori, iar pe partea exterioară regăsim scene de luptă: soldați, arme, tunuri și tancuri. În apropierea monumentului este amenajat un cimitir memorial al ostașilor care au luptat pentru țară.

La a inimii chemare, azi explorăm Baia Mare Nu-i chip să nu recunoaștem că Maramureșul rural este preferatul turiștilor, dar orice traseu ați urma prin frumosul nostru județ, e musai să aibă ca punct de pornire centrul urban Baia Mare, un oraș cu un trecut bogat și un viitor promițător. Nu întâmplător am amintit despre trecutul bogat al orașului atestat documentar încă din anul 1329, acesta dezvoltându-se ca centru aurifer în perioada secolelor XIV-XV. Două fragmente din zidul de apărare al cetăţii Baia Mare încă se pot observa astăzi în oraș. Unul dintre acestea se află în imediata proximitate a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, în timp ce alt fragment este vizibil pe Strada Podul Viilor, în apropierea râului Săsar. Sistemul de fortificaţii a fost construit pe vremea lui Matei Corvin și cuprindea patru porți și șapte turnuri, dintre care doar Bastionul Măcelarilor a supraviețuit timpului. Numele acestuia din urmă vine de la breasla măcelarilor, căreia i-a fost încredințat bastionul, însă mai este cunoscut și sub denumirea de Bastionul de Muniții, întrucât a servit ca loc de depozitare a muniției menită să apere cetatea. De acest bastion se leagă sfârșitul lui Pintea Viteazul care, în timpul răscoalei antihabsburgice, a fost împușcat lângă Poarta de Sud a orașului. În prezent, bastionul găzduiește expoziții și târguri etnografice și folclorice. Despre trecut ne mai vorbește fosta Piață Centrală a orașului, cunoscută astăzi sub denumirea de Centrul Istoric. Ca într-o mașină a timpului se simt cei care cad pradă aerului medieval al zonei, înconjurați de clădiri vechi de secole, cu statut de monument istoric. Casa Iancu de Hunedoara este o astfel de clădire care a purtat peste veacuri povestea ridicării sale. Acestea i se alătură și alte bijuterii arhitecturale precum Casa Degenfeld, frumoasa clădire a fostului Hotel Regele Ștefan, Casa Agricola, Casa Harácsek, Casa Lendvay, Casa Husovski – Petrescu sau Hanul Vulturul Negru.  Oricât de frumoase ar fi toate aceste clădiri, vedeta orașului rămâne tot Turnul Ștefan, situat în Piața Cetății. Datat în secolul al XIV-lea, Turnul Ştefan, simbol al orașului Baia Mare, a servit drept turn clopotniță pentru fosta biserică „Sfântul Rege Ștefan”. Construcția turnului din piatră masivă cu o înălțime de 50 de metri a fost dictată de Ioan de Hunedoara pentru a sărbători o victorie. Ceasul cu lună, montat în anul 1928, întregește aerul medieval al monumentului. Clopotul, vechi de aproximativ cinci secole și-a găsit loc în turn abia în anul 1925. Un număr de 165 de scări înguste fac accesul către foișorul din vârf, care dezvăluie o priveliște greu de egalat asupra orașului. Pe latura sudică a Pieței Cetății regăsim și Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” a fostei mănăstiri iezuite, care a fost ridicată în stil baroc între anii 1717–1720 și a aparținut iezuiților până în anul 1773. Pe fațada acesteia se găsesc două nișe laterale, cu statuile sfinţilor iezuiţi Ignaţiu de Loyola şi Alois Gonzaga, dar și una centrală, unde se poate vedea statuia Sfântului Iosif cu pruncul Iisus în braţe. Picturile murale de pe bolți, realizate la începutul secolului XX, îi sunt atribuite pictorului Károly Kiss, în timp ce tabloul altarului principal, realizat în anul 1823, este opera pictorului László Kármán. Nu departe de acest loc găsim un alt monument istoric al orașului Baia Mare. Este vorba de biserica „Sfântul Anton de Padova” din Piața Păcii, care a fost ridicată în anul 1402 de către Ordinul Minoriților, fiind supusă unor ample lucrări de reabilitare în secolul al XIX-lea. Micul lăcaș de cult surprinde plin simplitate, având un interior decorat modest. Pictura altarului este opera pictorului Megyeri Mayer, din Budapesta. O altă emblemă a orașului Biserica Reformată de pe Strada Podul Viilor. Aceasta a fost construită în perioada 1792-1809, în stil neoclasic, turnul bisericii cu o înălțime de 50 de metri fiind ridicat în anul 1836. Lăcașul de cult cu turnul cu cupolă roșie a devenit, alături de Turnul Ștefan, simbol al orașului Baia Mare. Interiorul bisericii adăpostește o frumoasă tribună preoțească realizată în anul 1786, o masă a altarului realizată în 1873, dar și o orgă construită în anul 1828 și recondiționată în 1891. Păstrând registrul spiritual, ne îndreptăm atenția spre Biserica Evanghelică. Deși în anul 1547 s-a consemnat convertirea întregului oraș Baia Mare la religia reformată, actuala Biserică Evanghelică a fost ridicată abia în anul 1912, după ce prima biserică, construită în anul 1693, a fost demolată, iar cea de-a doua, construită în anul 1805, a fost înlocuită. Actuala biserică descrie stilul Art Nouveau și încă adăpostește băncile, orga si altarul vechii biserici. Pictura altarului poartă semnătura pictorului Iványi Grünwald Béla, fiind realizată în anul 1903. Printre sfintele lăcasuri se mai remarcă Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” și impozanta Catedrală Ortodoxă Episcopală „Sfânta Treime", care astăzi măsoară 85 de metri lungime, 50 de metri lăţime şi 85 de metri înălţime. Municipiul Baia Mare se laudă și cu o generoasă ofertă culturală. Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și Muzeul Județean de Artă <<Centrul Artistic Baia Mare>> sunt câteva dintre instituțiile de cultură care își întâmpină vizitatorii cu un fond muzeistic inedit. Un alt loc reprezentativ pentru viața culturală a orașului Baia Mare este Colonia Pictorilor. Aceasta a constituit vreme de peste un secol punctul de întâlnire al artiștilor din țară și străinătate, care și-au definit și rafinat stilul în cadrul Școlii Băimărene de Pictură. Ansamblul Colonia Pictorilor a fost inclus pe Lista monumentelor istorice în anul 2010, fiind supus unui proiect de reabilitare care s-a finalizat în anul 2017. Complexul expozițional dezvăluie identitatea breslei artistice băimărene, într-un spațiu care îmbină trecutul cu prezentul, fiind o expresie a continuității acestuia. Iubitorii de artă mai pot admira în oraș și trei complexe statuare, respectiv Monumentul Ostașului Român, Sfatul Bătrânilor și Statuia Minerului. Nici pasionații de teatru nu se vor plictisi în Baia Mare, aceștia putând opta pentru spectacolele celor două instituții de profil din oraș, respectiv Teatrul Municipal sau Teatrul de Păpuși. Și când credeați că am terminat periplul prin patrimoniul turistic al Băii Mari, vă spunem că am păstrat pentru final câteva recomandări și pentru cei care vor să se bucure de natură. Pe teritoriul administrativ al orașului veți găsi Rezervația naturală „Arboretul de Castan Comestibil Baia Mare”, Rezervația Coloanele de la Limpedea și Lacul Firiza, trei atracții pe sufletul celor care preferă să-și petreacă timpul în aer liber. De-am rămâne sobri pân’ la capăt, ați zice că nu suntem moroșeni adevărați, așa că vă dăm cuvântul că în urbea noastră veți găsi și distracție cât încape, viața de noapte fiind la fel de efervescentă în orașul așezat la poalele Munților Gutâi. De grăit am cam gătat/ Dăm liber la vizitat!

Micul muzeu îi omagiază pe Ignaz Edler von Born (Born Ignac maghiarizat), un renumit metalurgist care s-a dedicat studiului mineralelor și pe Papp Simon, un geolog ilustru de al cărui nume se leagă tehnologia de extracție a țițeiului. Expertiza lui Ignaz von Born a fost recunoscută până și de împărăteasa Maria Teresa, pentru care metalurgistul a catalogat mineralele din colecția imperială. Tot el a contribuit decisiv și la tehnologia amalgamării cu mercur, utilizată pentru creșterea gradului de puritate a metalelor extrase. Aportul său considerabil la domeniul pe care l-a îndrăgit atât de mult a fost recunoscut prin decizia ca un mineral, și anume bornitul, să îi poarte numele. Personalitatea lui Born i-a servit drept muză chiar și compozitorului W. A. Mozart, care a fost inspirat de renumitul savant în elaborarea personajului principal din celebra operă „Flautul Fermecat”. Deși cariera în metalurgie este cea care i-a adus lui Ignaz von Born succesul binemeritat, acesta s-a remarcat și ca scriitor satiric. Geologul Papp Simon a avut, la rândul său, o traiectorie profesională strălucită, făcându-se cunoscut peste hotare, atât prin lucrările de cartografie geologică, cât și prin contribuția semnificativă la dezvoltarea industriei petrolifere. În patrimoniul muzeului amenajat în cinstea celor doi fii ai Cavnicului se găsesc azi numeroase obiecte care păstrează vie memoria lor. Vizitatorii pot vedea aici documente, fotografii, lucrări științifice, precum și o colecție de minerale care au aparținut celor două personalități. Tot aici sunt găzduite și o serie de unelte și obiecte minerești, care amintesc de perioada de aur a micului oraș minier, Cavnic. 

Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare, cunoscut până nu demult sub denumirea de Complexul Astronomic Baia Mare și situat în zona centrului nou al orașului și-a deschis pentru prima dată porțile în anul 1969 fiind, la acea vreme, primul planetariu public din România. În acea perioadă, planetariul se mândrea cu observatorul astronomic pentru monitorizarea cerului de noapte. Începând cu anul 2015, complexul astronomic intră în posesia celui mai modern echipament de planetariu din întreaga țară, noul proiector stelar opto-mecanic permițând cea mai mare claritate a câmpului stelar. Astfel, instituția din Baia Mare deschide lista celor mai moderne planetarii optice nu doar din România, ci și din Europa de Sud-Est. Din anul 2020, muzeul aduce în fața publicului o prezentare captivantă și interactivă, care permite familiarizarea cu astronomia științifică și cea culturală, fiind destinată atât audienței generale, cât și publicului educațional. Spațiul expozițional al Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare cuprinde cinci expoziții, și anume: expoziția de bază "Sistemul Solar”, expoziția permanentă "Obiecte DeepSky în Catalogul Messier”, expoziţia "Momente Solare – fotografii de Ilie Tudorel”, expoziția obiect de istorie a planetariului, precum și expoziția digitală multimedia "Constelații Românești Tradiționale”. Pe lângă acestea, instituția se mai mândrește cu expozițiile temporare inedite, găzduite periodic în incinta muzeului. În ceea ce privește patrimoniul tehnic și cultural al muzeului, la instrumentele optice de demonstrație și observație se mai adaugă și două colecții de astro-filatelie.

Muzeul Florean este primul muzeu privat de artă contemporană din România, și se mândrește cu ineditul parc de sculptură monumentală, situat într-o poiană care se întinde pe mai bine de 40 de hectare. Muzeul Florean a fost fondat în anul 1997, printr-un efort conjugat al antreprenorului Victor Florean și al artistului Mircea Bochiș. Statuile din calcar, andezit sau marmură au ajuns să complimenteze atât de frumos peisajul din „Poiana Soarelui”, încât parcă au aparținut locului dintotdeauna. Colecțiile Muzeului Florean au crescut în timp, ajungând să însumeze în prezent peste 10.000 de piese de artă contemporană, semnate de artiști de pe mai multe continente ale lumii. Dincolo de patrimoniul valoros, Muzeul Florean mai este renumit și pentru inițiativele lăudabile de promovare a tinerelor talente. Anual, instituția pune în scenă trei astfel de inițiative, și anume: tabăra de sculptură Cărbunari, Salonul Internațional de Gravură Mică și Festivalul Internațional de Film Experimental. Tabăra de sculptură de la Cărbunari are un caracter de unicitate datorat faptului că toate lucrările sunt concepute pentru a se încadra în peisajul parcului de sculptură, unde ajung să și fie instalate la finalul evenimentului.

Muzeul Judeţean de Artă "Centrul Artistic Baia Mare" este o instituție care aduce în atenția iubitorilor de artă creația artistică născută în Centrul Artistic Baia Mare, începând cu anul 1896, când acesta se afla sub atenta îndrumare a pictorului și pedagogului Simon Hollósy. Lucrări aparținând unui număr de peste 3000 de artiști vizuali din țară și străinătate fac parte astăzi din patrimoniul generos al instituției, de la pictură, grafică și sculptură, până la artă decorativă și fotografie. Colonia artistică înființată la Baia Mare în urmă cu mai bine de un veac, are un caracter de unicitate, întărit de continuitatea acestei bresle până în zilele noastre. Mulți artiști de renume și-au rafinat talentul aici, ajungând să fie parte a unor mișcări de avangardă și să-și expună creațiile alături de nume sonore din domeniu. Aproximativ 4500 de artefacte, dar și un generos fond documentar (documente, fotografii, cataloage, tipărituri, clișee, medalistică, grafică) întregesc colecțiile Muzeului Judeţean de Artă "Centrul Artistic Baia Mare". Dincolo de lucrările care poartă amprenta plastică a coloniei artistice de la Baia Mare și care constituie 95% din fondul muzeistic al acestei instituții, în muzeu se mai pot vedea și alte exponate de artă modernă românească, dar și lucrări care refac traseul artei europene pe parcursul a două secole, respectiv din secolul al XVIII-lea, până în secolul XX. Muzeul funcționează în actuala clădire din anul 1984, însă construcția datează din anul 1748, servind inițial ca sediul al Oficiului Salinar Maramureș, iar mai apoi trecând în proprietate privată.

Muzeul Județean de Etnografie şi Artă Populară Maramureș este una dintre instituțiile publice de cultură emblematice ale județului, aflată în subordinea Consiliului Județean Maramureș și care cuprinde două locații: Secția Pavilionară și Muzeul Satului. Spațiul expozițional al Secției Pavilionare funcționează în clădirea fostului Teatru de Vară, unde în două dintre săli poate fi vizitată expoziția permanentă și în una expoziția temporară. Expoziția permanentă, intitulată "Lemnul în comunitatea tradițională din nordul Transilvaniei – de la leagăn la mormânt", aduce în atenția publicului etapele urmate în prelucrarea lemnului, uneltele tradiționale, interioarele țărănești, dar și elemente de port popular, podoabe tradiționale, obiecte de cult și ceramică, aparținând tuturor celor patru zone etnografice ale Maramureșului: Maramureșul Istoric, Țara Chioarului, Țara Lăpușului și Țara Codrului. Nu doar interiorul acestui muzeu surprinde, ci și zona exterioară unde, dincolo de peisajul impresionant redat de câmpia întinsă de un verde care fură privirile, se mai poate observa și un ansamblu statuar format din 12 coloane, care poartă semnătura marelui sculptor Vida Géza. Muzeul Satului, cea de-a doua locație a Muzeului Județean de Etnografie şi Artă Populară Maramureș a fost inaugurat în anul 1984 și funcționează în aer liber. Din patrimoniul său fac parte adevărate capodopere ale arhitecturii populare, reprezentative, la rândul lor, pentru toate cele patru "țări" ale județului. O poartă maramureșeană impunătoare face tranziția dinspre oraș spre satul de pe deal, aceasta fiind realizată de renumitul meșter popular Găvrilă Hotico. Casele și anexele tradiționale adunate în acest colț de rai care rescrie file din trecutul Maramureșului, poartă vizitatorii într-o epocă dominată de simplitate, autenticitate și frumos.

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureș este o instituţie publică de cultură cu o lungă tradiție în viața culturală a județului. Acesta a fost inițial înființat în anul 1904, sub denumirea de Muzeul orăşenesc Baia Mare. Din anul 2006 funcționează cu numele de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie, având sediul în localul Monetăriei, o clădire inclusă pe lista monumentelor istorice. Pe lângă acest sediu, în gestiunea muzeului se mai află și Bastionul Măcelarilor, un alt obiectiv emblematic al orașului Baia Mare. Expoziția permanentă a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureș cuprinde bunuri culturale care descriu evoluția comunităților din această zonă, unele dintre vestigiile arheologice datând chiar din Epoca Bronzului, iar altele din perioada medievală sau cea modernă. Vizitatorii au ocazia să descopere și peste 1500 de piese care reconstituie traiectoria mineritului din această zonă, de la unelte și mijloace de transport, până la documente și fotografii. De neratat este și colecția de ceasornice expuse în muzeu, care cuprinde aproximativ 300 de exponate, cu o inestimabilă valoare culturală și științifică. Această „călătorie” poartă vizitatorii printre diverse și interesante piese de toate tipurile și dimensiunile, care au servit, dea lungul timpului, mai multor scopuri: orologii de turn, ceasuri de masă şi de buzunar, pendule de perete și altele.

Muzeul Județean de Mineralogie "Victor Gorduza" Baia Mare, instituție care a funcționat inițial în cadrul Secției de Științe Naturale a Muzeului Județean Maramureș încă din 1976, a primit statutul juridic de muzeu în anul 1992. În cei aproximativ 45 de ani de activitate, Muzeul Județean de Mineralogie "Victor Gorduza" Baia Mare a reușit să se plaseze în topul muzeelor cu profil geologic din România. Patrimoniul muzeal care provine exclusiv din aflorimentele și minele din nord-vestul țării, a adus instituției statutul de cel mai mare muzeu de mineralogie cu reprezentare regională de pe întregul continent european. Cele patru colecții ale muzeului, respectiv cea de minerale, cea de fosile, cea de roci și cea de minereuri, înglobează peste 20.800 de piese. Pe lângă expoziția permanentă, organizată pe patru secțiuni, și anume petrografie, mineralogie, zăcăminte și flori de mină, renumitul muzeu a adus în atenția publicului și peste 195 de expoziții temporare, organizate atât în țară, cât și în străinătate. În cadrul expoziției permanente, eșantioanele unice de stibină, calcit, baritină, pirită, rondocrozit, fluorină, cuarț, ametist, gips și realgar fascinează irecuperabil vizitatorii, dezvăluind forme, varietăți, dimensiuni și culori nemaiîntâlnite. Tocmai acest caracter de raritate al exponatelor, dublat de spectaculozitatea acestora, conferă unora dintre acestea calitatea de tezaur al patrimoniului cultural național al României.

Muzeul din Chiuzbaia a fost înființat din inițiativa lui Romică Breban, un localnic care, de peste 30 de ani colecționează obiecte vechi cu specific etnografic sau mineresc, având în vedere tradiția localității în industria mineritului. Micul muzeu a fost inaugurat în anul 2016. Colecțiile sunt adăpostite în vechea casă părintească a localnicului unde, în una dintre încăperi poate fi văzută colecția alcătuită din piese vestimentare tradiționale și obiecte de uz casnic, în cea de-a doua încăpere fiind expuse flori de mină și unelte utilizate în minerit.

Numele muzeului sugerează destinația pe care acest ansamblu încearcă să o descrie în ochii vizitatorilor și anume, aceea de casă părintească. De altfel, întregul ansamblu care constituie acest muzeu și care cuprinde: casa, șura, grajdul, șopronul, colnița și cotețul, a servit drept gospodărie reală. Ultima gazdă a gospodăriei tradiționale, veche de aproximativ trei veacuri, a fost lelea Florița din Bozânta Mică. Urmașii acesteia au luat decizia de a dona ansamblul către Primăria Orașului Tăuții-Măgherăuș, odată cu relocarea acesta urmând să fie amenajat ca muzeu. Din patrimoniul muzeului mai fac parte peste 300 de exponate care vorbesc despre trecutul simplu și îndeletnicirile tradiționale ale oamenilor locului. Această colecție interioară a precedat amenajarea casei muzeu, fiind inițial găzduită în incinta Școlii Generale din Tăuții-Măgherăuș. În timp, colecția a crescut considerabil prin eforturile profesorilor Ștefan Rusu și Emil Crâncău, care s-au dedicat îmbogățirii acesteia. Muzeul Satului "Acasă", dincolo de aerul tradițional specific vetrelor plămădirii neamului românesc, oferă vizitatorilor și un sentiment de confort familiar, similar celui resimțit odinioară în gospodăriile părinților și bunicilor.

Muzeul Satului, parte a Muzeului Județean de Etnografie şi Artă Populară Maramureș, a fost inaugurat în anul 1984 și funcționează în aer liber. Din patrimoniul său fac parte adevărate capodopere ale arhitecturii populare, reprezentative pentru toate cele patru „țări” ale județului. O poartă maramureșeană impunătoare face tranziția dinspre oraș spre satul de pe deal, aceasta fiind realizată de meșterul popular Găvrilă Hotico. Casele și anexele tradiționale adunate în acest colț de rai poartă vizitatorii într-o epocă dominată de simplitate, autenticitate și frumos.

Muzeul memorial deschis în anul 1991 în clădirea vechii parohii a bisericii reformate, constituie un omagiu adus celui dintâi tipograf din Transilvania de nord-vest. Totfalusi Kis Miklós a fost o figură marcantă a industriei tipografice din România, fiind renumit pentru aportul său covârșitor în tipărirea primelor cărți românești. Renumitul tipograf născut în anul 1650, la Tăuții-Măgherăuș, a început studiile în localitatea natală și le-a continuat la Baia Mare și Aiud. Deși finalizarea studiilor a culminat cu obținerea unui post de rector în Făgăraș, acesta a ales să părăsească România la vârsta de 30 de ani, devenind ucenic tipograf în Amsterdam. Vreme de doi ani, între 1684 și 1686, a tipărit Biblia Aurită, un exemplar corectat al bibliei maghiare. Printre realizările care i-au adus titlul de cel mai vestit gravator și turnător din Amsterdam se numără editarea primei cărți de bucate sau realizarea primului alfabet georgian tipărit. La zece ani după ce a părăsit țara a revenit la Cluj-Napoca, unde a transpus valoroasele cunoștințe privind arta tipăritului în gestionarea tipografiei de carte. Din păcate, unele dintre volumele tipărite i-au atras mulți dușmani, iar condițiile economice nefavorabile s-au resimțit în numărul tot mai redus al cumpărătorilor de carte. Tipograful a încetat din viață în anul 1702, la Cluj-Napoca. Muzeul Totfalusi Kis Miklós prezintă publicului un valoros fond muzeistic constituit din cărți de epocă, componente de prese tipografice, modele de alfabete, portrete și litografii.

Descoperită în secolul al XVIII-lea, rezervația fosiliferă de la Chiuzbaia a fost declarată arie protejată în anul 1954. Aceasta este întinsă pe o suprafață de 50 de hectare și prezintă resturi fosilifere de floră și faună, vechi de aproximativ 6-10 milioane de ani. Acestea s-au conservat în malurile diatomice ale unor foste lacuri. Cele opt puncte fosilifere cu plante înglobează 55 de familii, din 107 genuri și 240 specii. Rezervația poartă numele profesorului care și-a dedicat mai bine de două decenii din viață cercetării acesteia. *Sursă foto: Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Baia Sprie

Rezervația naturală Arboretul de Castan Comestibil Baia Mare este o arie protejată de interes național, situată pe teritoriul administrativ al Municipiului Baia Mare și al orașelor Baia Sprie și Tăuții Măgherăuș. Această rezervație, care se întinde pe aproximativ 500 de hectare cuprinde suprafețe populate cu castan comestibil, arbore legat puternic de istoria orașului Baia Mare și consemnat pentru prima dată într-un document în anul 1642. Aria protejată dezvăluie vizitatorilor cele mai frumoase spectacole naturale în lunile iunie și octombrie.

Rezervația naturală Coloanele de la Limpedea se află în cartierul Ferneziu al municipiului Baia Mare. Situl este o rezervație naturală de tip geologic, declarată arie protejată de interes național în anul 2000. Stânca vulcanică are un aspect spectaculos, fiind încadrată de păduri de fagi, carpeni, pini și mesteceni. Rezervația se întinde pe o suprafață de trei hectare, la o altitudine medie de 300 metri. Există aici mici terase pe care s-au format petece de vegetație ierboasă, astfel că locul duce cu gândul la perioada preistorică, când toată natura era sălbatică, neatinsă de om. ”Orga de piatră” are mare căutare în rândul alpiniștilor. Traseele de cățărare din zonă sunt extrem de apreciate de către cei care vin aici pentru a-și încerca limitele. Cariera de piatra vulcanica are organizate trasee cu un grad de dificultate ridicat, astfel ca, doar cei pregătiți o pot escalada.

Rezervația de tip forestier Bavna este o arie protejată unde, pe o suprafață împădurită regăsim exemplare deosebite de stejar pedunculat, unele având o vârstă de peste 150 de ani. În perioada verii, în această zonă își găsesc adăpost specii rare de păsări migratoare, cum este stârcul cenușiu. Un spectacol natural la fel de impresionant poate fi vizionat aici și primăvara, când înflorește laleaua pestriță, o specie declarată monument al naturii. *Sursa foto: Pagina oficială a Rezervației naturale Pădurea Bavna

Cunoscută și sub denumirea de „La Peșteri”, rezervația naturală face parte din Podișul Someșan, fiind situată în estul localității Boiu Mare. Întinsă pe o lungime de 31 de metri și cu o suprafață de 0.5 hectare, peștera prezintă o cotă de intrare amplasată la atitudinea de 400 de metri. Habitatul natural și fauna cavernicolă deosebită au făcut ca zona să fie declarată arie protejată.