Locații
Destinația ecoturistică Mara – Cosău – Creasta Cocoșului este susținută printr-un parteneriat local care include reprezentanți ai administratorilor ariilor protejate, autorități publice locale, ONG-uri dedicate dezvoltării durabile și conservării naturii și reprezentanți ai sectorului privat.
Obiectivul nostru: să dezvoltăm, alături de localnici și de turiștii care ne sunt oaspeți, un turism responsabil, întemeiat pe respectul pentru valorile naturale și culturale ale acestui loc fără seamăn în lume – să-i conservăm valorile patrimoniale să le dăm mai departe generațiilor care vin, așa cum și noi le-am primit de la înaintașii noștri.
*Sursă text și foto: Eco Maramureș
Strada Florilor 8, Baia Mare, Romania
„Izvoare Resort” s-a născut din dorința de a le oferi iubitorilor de sport o oază de relaxare, în inima naturii. Situată la aproximativ 40 de km de Baia Mare, Pârtia Izvoare se află în comuna Desești, nr. 407, județul Maramureș (fosta Stațiune Izvoare).
La Izvoare vă puteți buucura de: pârtie de tubing, închirieri snowmobile, pârtie de schi.
• Grad de dificultate: Scăzut
• Lungime: 743 m
• Transport cablu: Teleschi
Desesti, Romania
Închis
Pârtia Olimpică, Borșa
Telegondola și Pârtia Olimpică din Stațiunea Turistică Borșa sunt situate în Complexul Turistic, pe versantul vestic al Munților Rodnei. Pârtia dispune de instalație pe cablu tip telegondolă de 2.650 m lungime, cu o capacitate de 1800 de persoane pe oră și beneficiază, totodată, de instalație nocturnă și instalație de zăpadă artificială.
Amplasamentul ales pentru pârtie este același pe care, în urmă cu peste 70 de ani, s-a desfășurat prima competiție internațională de schi din Borșa.
În acest sezon pârtia este deschisă de la stația intermediară.
• Grad de dificultate: Mediu/ Mare
• Transport cablu: Telegondolă
*Sursă text și foto: CNIPT Borșa
JQ34+C7, Borșa, Romania
Pârtia Poiana Știol
• Grad de dificultate: Mediu
• Lungime: 1980 m
• Transport cablu: Telescaun
Complexul turistic Borșa se poate lăuda cu două pârtii pe care iubitorii de sport alb le pot încerca. Instalațiile de transport pe cablu includ liniile de telescaun (pârtia Poiana Ştiol) sau teleschi (pârtia Vârful Știol), care leagă stațiunea Borșa de Vârful Runcul Știlolului (altitudine de 1.611 de metri).
Totodată Complexul turistic Borșa oferă alternative pentru cei ce doresc să descopere tainele schiatului, o scoală de schi.
În cadrul fiecărei pârtii, turiștii au la dispoziție spații amenajate pentru servirea mesei sau a băuturilor calde, precum și zone de unde pot închiria echipamente de schi, dar și snowboarduri și săniuțe, pentru o distracție pe cinste!
*Sursă text și foto: CNIPT Borșa
Rodna, Romania
Pârtia Prislop
În Pasul Prislop a fost inaugurată o nouă pârtie: pârtia Prislop, amenajată la o altitudine de 1.400 de metri. Pârtia are o lungime de 1.100 de metri, are un grad mediu de dificultate și cel mai important, momentan este singura pârtie din Borșa cu nocturnă.
În cadrul fiecărei pârtii, turiștii au la dispoziție spații amenajate pentru servirea mesei sau a băuturilor calde, precum și zone de unde pot închiria echipamente de schi, dar și snowboarduri și săniuțe, pentru o distracție pe cinste!
• Grad de dificultate: Mediu
• Lungime: 1100 m
• Transport cablu: Telescaun
*Sursă text și foto: CNIPT Borșa
Borșa, Romania
Pârtia Vârful Știol
Complexul turistic Borșa se poate lăuda cu două pârtii pe care iubitorii de sport alb le pot încerca. Instalațiile de transport pe cablu includ liniile de telescaun (pârtia Poiana Ştiol) sau teleschi (pârtia Vârful Știol), care leagă stațiunea Borșa de Vârful Runcul Știlolului (altitudine de 1.611 de metri).
Totodată Complexul turistic Borșa oferă alternative pentru cei ce doresc să descopere tainele schiatului, o scoală de schi.
În cadrul fiecărei pârtii, turiștii au la dispoziție spații amenajate pentru servirea mesei sau a băuturilor calde, precum și zone de unde pot închiria echipamente de schi, dar și snowboarduri și săniuțe, pentru o distracție pe cinste!
• Grad de dificultate: Mediu
• Lungime: 730 m
• Transport cablu: Teleschi
*Sursă text și foto: CNIPT Borșa
Borșa, Romania
Am construit Pensiunea Pasul Prislop cu scopul de a deveni oaza dvs de liniște, locul de refugiu în mijlocul naturii, atunci când simțiți nevoia de aer curat, liniște și bună dispoziție.
Pensiunea Pasul Prislop este amplasată într-o locație de excepție, înconjurată de Lacul Stiol, Cascada Cailor și Munții Rodnei. Vă așteptăm cu drag!
Închiriem și echipament sportiv!
DN18, Romania
Într-o oază de verdeață și un peisaj de poveste, Pescăria Han Moroșan este situată în Maramureșul Istoric, între localitatea Câmpulung la Tisa și localitatea Săpânța, la doar 12 km distanță de Sighetu Marmației. Locația își întâmpină oaspeții cu un restaurant tradițional, sală de nunți, pescărie, spații de recreere și o mini-grădină zoologică.
DN19 nr. 975, Sighetu Marmației 437080, Romania