Ansamblul Memorial al Martirilor de la Moisei

Născut în anul 1895, Ilie Lazăr s-a remarcat ca jurist și, mai cu seamă, ca om politic. Acesta a luptat în Primul Război Mondial, după care a fost membru al Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania și apoi deputat din partea Partidului Național Țărănesc. Dr. Ilie Lazăr este una dintre personalitățile istorice de pe aceste meleaguri, care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri, acesta fiind delegat în cadrul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Casa muzeu din Giuleşti este de asemenea legată de perioada istorică a Marii Unirii, aici fiind convocați membrii delegației maramureșene care au semnat apoi unirea Maramureșului cu Țara Românească. Clădirea, care este un monument de arhitectură tradițională, a fost ridicată în anul 1826 și a aparținut inițial protopopului greco-catolic Vasile Mihalyi, fiind moștenită ulterior de familia Lazăr. Casa cu tălpi din stejar și pereți din bârne de molid îmbinate în sistem „blockbau” respectă tipologia tradițională maramureșeană. Cei care trec pragul locuinței boierești cu șase încăperi vor descoperi documente, fotografii și manuscrise din perioada Unirii, dar și o expoziție de etnografie locală.

Biserica cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul" datează din anul 1704, când a fost ridicată pe vechea vatră a satului, fiind strămutată aproximativ un secol și jumătate mai târziu în locul pe care se află astăzi. Sfântul lăcaș construit din voiog și cărămidă este tencuit atât la interior, cât și la exterior, având o structură care cuprinde pronaos, naos și altar poligonal. Pereții interiori sunt zugrăviți cu motive florale și împodobiți cu icoane pictate recent.

Deși construcția sa a început în anul 1800, biserica "Sfânta Varvara" a fost finalizată abia în anul 1812. Decorarea acesteia s-a realizat aproape un secol mai târziu, pictura pereților interior datând din anul 1909. Edificiul se remarcă prin turnul înalt de 34 de metri, dar și prin faptul că altarul și amvonul au fost sculptate în sare masivă. Hramul lăcașului nu a fost ales întâmplător, Sfânta Varvara fiind protectoarea minerilor, dar și a prizonierilor, geologilor şi arhitecților.

Biserica Reformată din Berchez surprinde prin vechimea fundației pe care a fost ridicată, aceasta fiind datată în jurul secolului XV. De-a lungul timpului, lăcașul a trecut prin mai multe etape de reconstrucție, nava actuală fiind ridicată în anul 1804. Biserica adăpostește o orgă impresionantă, construită în anul 1904.

Construită în secolul al XVIII-lea, biserica de lemn din Remetea Chioarului a avut inițial „Sfântul Nicolae”. La nivel arhitectural, biserica are planul dreptunghiular, absida altarului decroșată, pentagonală  și acoperișul cu două corpuri. Turnul are planul pătrat, o treaptă la mijloc și balcon în consolă. Pereții interiori mai poartă urme ale picturii inițiale, distingându-se motive vegetale.

Ridicată în anul 1720 pe un deal din partea de vest a satului, Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril” din Culcea este constituită din pridvor, pronaos, naos și altar poligonal. Acoperișul este șindreluit, iar turnul cu turla conică este amplasat deasupra pronaosului. Din păcate pictura interioară se află într-o stare de degradare avansată, motiv pentru care nu poate fi restaurată.

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae" din Cornești datează din anul 1615, însă cercetările dendrocronologice au relevat că altarul ar fi fost construit un secol mai târziu. Aceasta se înscrie în specificitatea bisericilor maramureșene, în primul rând prin cele două poale ale acoperișului. Interiorul este decorat cu picturi realizate pe pânză, lipite pe pereții din lemn.

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” datează din secolul al XVIII-lea. Monografia Protopopiatului Lăpuș consemnează faptul că biserica a fost dăruită credincioșilor din Boiereni de către cei din Suciu de Jos, în anul 1882. Lăcașul din lemn de stejar este modest ca proporții, fiind acoperit cu draniță, iar turnul cu tablă zincată. În interior, pictura inițială s-a conservat la nivelul bolţii, în naos şi altar.

Biserica de lemn "Sfântul Ilie" din Posta datează din anul 1675 și se înscrie în tipologia bisericilor maramureșene prin proporțiile sale armonioase. Patru stâlpi din stejar susțin pridvorul, în timp ce acoperișul scoate în evidență turla, care are o înălțime de 30 de metri. Crucile de pe turle sunt ornate și cu simbolul semilunii, care evoca influența turcească. În interior, pe boltă, se mai disting câteva scene din pictura realizată în anul 1781. De o frumusețe aparte sunt și ușile și împărătești, pe care se regăsesc motive florale.