Colecția muzeală a Mănăstirii Rohia

Muzeul Țărăncii Române este unicul muzeu din România dedicat exclusiv femeii. "Muzeul femeii maramureșence", așa cum mai este numit, a fost decshis publicului în anul 2001 și cuprinde o gospodărie care, atât prin amenajarea interioară, cât și prin cea exterioară, omagiază femeia. Casa din lemn pe fundație de piatră, amplasată în curte, este o dovadă grăitoare a faptului că lucrurile îngrijite cu dăruire și pricepere supraviețuiesc timpului. Aceasta a fost construită în anul 1720 și a aparținut Ilenei Chiș, dorința proprietarei fiind ca după trecerea sa în neființă, locuința să fie transformată în muzeu. Casa adăpostește obiecte casnice și piese de mobilier tradiționale, dar și un important patrimoniu textil care cuprinde costume populare, costume de mireasă, măști, traiste și alte piese care se regăseau în zestrea fetei, precum și elemente decorative. Curtea constituie, la rândul său, un univers al tradiției, o zonă de ritual care debutează odată cu trecerea prin poarta sculptată în stil maramureșean, care descrie prin semne și simboluri obiceiurile acestor locuri. Pe stâlpii porții se pot vedea o mireasă și două druște, cocoșul care este și simbolul localității, steagul dacic, redarea lupoaicei cu Romulus și Remus, precum și un grup de femei lângă un leagăn, semnificând taina botezului, la care în trecut participau doar femeile. În curte tronează o troiță de lemn și un fus, dar și un grup statuar care ilustrează femeia în toate stadiile vieții, de la copilărie până la bătrânețe. Un alt punct de atracție este copacul din curte, pe ale cărui crengi sunt așezate oalele gospodinei, conform tradiției locului, și în al cărui vârf regăsim oala roșie, amintind de Ileana Chiș și simbolizând că în curte se găsește o fată nemăritată.

Muzeul Satului, parte a Muzeului Județean de Etnografie şi Artă Populară Maramureș, a fost inaugurat în anul 1984 și funcționează în aer liber. Din patrimoniul său fac parte adevărate capodopere ale arhitecturii populare, reprezentative pentru toate cele patru „țări” ale județului. O poartă maramureșeană impunătoare face tranziția dinspre oraș spre satul de pe deal, aceasta fiind realizată de meșterul popular Găvrilă Hotico. Casele și anexele tradiționale adunate în acest colț de rai poartă vizitatorii într-o epocă dominată de simplitate, autenticitate și frumos.

Numele muzeului sugerează destinația pe care acest ansamblu încearcă să o descrie în ochii vizitatorilor și anume, aceea de casă părintească. De altfel, întregul ansamblu care constituie acest muzeu și care cuprinde: casa, șura, grajdul, șopronul, colnița și cotețul, a servit drept gospodărie reală. Ultima gazdă a gospodăriei tradiționale, veche de aproximativ trei veacuri, a fost lelea Florița din Bozânta Mică. Urmașii acesteia au luat decizia de a dona ansamblul către Primăria Orașului Tăuții-Măgherăuș, odată cu relocarea acesta urmând să fie amenajat ca muzeu. Din patrimoniul muzeului mai fac parte peste 300 de exponate care vorbesc despre trecutul simplu și îndeletnicirile tradiționale ale oamenilor locului. Această colecție interioară a precedat amenajarea casei muzeu, fiind inițial găzduită în incinta Școlii Generale din Tăuții-Măgherăuș. În timp, colecția a crescut considerabil prin eforturile profesorilor Ștefan Rusu și Emil Crâncău, care s-au dedicat îmbogățirii acesteia. Muzeul Satului "Acasă", dincolo de aerul tradițional specific vetrelor plămădirii neamului românesc, oferă vizitatorilor și un sentiment de confort familiar, similar celui resimțit odinioară în gospodăriile părinților și bunicilor.

Deschis publicului în anul 1981, muzeul care arăta inițial asemeni unui sat răsfirat a ajuns să cuprindă astăzi peste 40 de obiective de patrimoniu. Cea mai veche construcție care îmbogățește patrimoniul muzeal este biserica, strămutată aici din localitatea Oncești, unde fusese adusă din satul Criciova, de pe malul drept al Tisei. Pictura lăcașului care datează din secolul al XVI-lea a fost refăcută în anul 1802. Monumentele arhitecturale tradiționale din muzeu au fost dispuse astfel încât să descrie specificitatea subzonelor Cosău - Mara şi Iza Inferioară, Iza Mijlocie, Vişeu - Borşa, Tisa şi bazinul Ruscova, din Maramureșul Istoric. Casele și anexele sunt construite din lemn pe fundație de piatră sau bolovani, menținând o planimetrie simplă. Fiecare construcție vorbește despre statutul social al proprietarilor, fie prin inscripții, fie prin elemente decorative specifice. Mai trebuie menționat că acest muzeu constituie o veritabilă radiografiere a satului maramureșean, aici fiind expuse inclusiv case specifice minorităților etnice din aceste zone: evrei, maghiari, nemți, ucraineni. Interioarele caselor sunt la rândul lor decorate tradițional, unele dintre acestea păstrând piesele de mobilier și alte dotări originale. Muzeul inclus în reţelele ICOM şi UNESCO, a găzduit în anul 1993 cea de-a XVI-a Conferinţă a Asociaţiei Europene a Muzeelor în Aer Liber, iar în anul 2000, conferinţa europeană "Drumul lemnului în Europa". Un an mai târziu, instituția a obținut din partea Ministerului Culturii şi Cultelor Premiul "Gheorghe Focşa", iar în anul 2019 a fost inclusă în topul muzeelor din România, conform prestigiosului Ghid Michelin.

Muzeul din Chiuzbaia a fost înființat din inițiativa lui Romică Breban, un localnic care, de peste 30 de ani colecționează obiecte vechi cu specific etnografic sau mineresc, având în vedere tradiția localității în industria mineritului. Micul muzeu a fost inaugurat în anul 2016. Colecțiile sunt adăpostite în vechea casă părintească a localnicului unde, în una dintre încăperi poate fi văzută colecția alcătuită din piese vestimentare tradiționale și obiecte de uz casnic, în cea de-a doua încăpere fiind expuse flori de mină și unelte utilizate în minerit.

Chiar la granița judetului Maramureș cu județul Suceava regăsim Muzeul Rădăcinilor, o expoziție unică care relevă pasiunea de-o viață a lui Ștefan Grec, cel care și-a dedicat ultimii 40 de ani colecționării de rădăcini de arbori cu forme inedite. Cele peste 100 de exponate prelucrate care alcătuiesc colecția sunt adăpostite într-o modestă casă bătrânească acoperită cu draniță. Rădăcinile bizare regăsite aici poartă câte o denumire dată chiar de către colecționar, în funcție de ceea ce îi inspira fiecare exponat în parte. Pe lângă impresionanta colecție de rădăcini, în muzeul din inima munților mai poate fi văzută și o încăpere în care sunt expuse obiecte militare aparținând soldaților din cele două Războaie Mondiale și care au fost găsite în aceleași păduri din zonă, de unde au fost adunate și celebrele rădăcini. Tot aici, turiștii mai pot admira și mici expoziții de bancnote vechi, de ouă încondeiate cu motive maramureșene și bucovinene, dar și de flori de mină.

Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Maramureșului este situată în complexul de clădiri din Piaţa Libertăţii. Istoria acestei instituții merge în timp până în anul 1899, când în Sighetu Marmației a fost înființat un muzeu cu două secții: Științele Naturii și Istorie. Primul Război Mondial a atras după sine desființarea instituției, în colecția actuală a muzeului regăsindu-se doar două exponate care au supraviețuit timpului, și anume o capră neagră naturalizată și un molar de mamut. Actuala secție a muzeului a fost înființată în anul 1968 și descrie prin valoroasele exponate de botanică, vertebrate, ciuperci, minerale, roci şi fosile, ofertanta și surprinzătoarea bogăție naturală a Depresiunii Maramureșului. Flora și fauna din această zonă sunt surprinse în cele peste 17.000 de coli de ierbar parte din „Herbarul Artur Coman”, denumit după renumitul borșean care s-a dedicat acestui domeniu de cercetare, în timp ce colecția de vertebrate reușește să înglobeze aproximativ 96% dintre speciile prezente aici. La acestea se adaugă cele peste 1000 de eșantioane de minerale, flori de mină și fosile, precum și cele peste 1300 de plicuri cu macromicete din colecția de ciuperci.

Secția de Istorie – Arheologie din cadrul Muzeului Maramureșului funcționează într-o frumoasă clădire monument istoric, veche de aproape 300 de ani. Această secție a Muzeului Maramureșului aduce în atenția vizitatorilor expoziția intitulată "Sighetu-Marmaţiei – 680", care a fost pentru prima dată deschisă publicului în anul 2006. Din valorosul fond muzeistic fac parte exponate din paleolitic, mezolitic și neolitic, precum și una dintre cele mai cuprinzătoare colecții din epoca bronzului, cuprinzând peste 140 de exponate. Același interes îl suscită și colecția de arme albe și de foc, care încă poartă încărcătura conflictelor care au lăsat răni adânci în trecutul nostru. Tot aici, vizitatorii pot vedea file din istoria Sighetului, fiind expuse documente care refac parcursul vieții politice, economice și culturale a acestei zone, începând cu evul mediu și până în prezent. Mărturiile istorice ne poartă prin momentele cheie ale trecutului, precum Marea Unire care a dat viață dezideratului vechi de secole al poporului nostru, ororile celui de-Al Doilea Război Mondial sau momentul de cumpănă al Revoluţiei din decembrie 1989. Eforturile muzeului de conservare și promovare a valorilor culturale românești au fost recunoscute în anul 2020, când instituția a fost distinsă cu Medalia Aniversară "Centenarul Marii Uniri", conferită de către președintele României, Klaus Iohannis.

Muzeul Județean de Mineralogie "Victor Gorduza" Baia Mare, instituție care a funcționat inițial în cadrul Secției de Științe Naturale a Muzeului Județean Maramureș încă din 1976, a primit statutul juridic de muzeu în anul 1992. În cei aproximativ 45 de ani de activitate, Muzeul Județean de Mineralogie "Victor Gorduza" Baia Mare a reușit să se plaseze în topul muzeelor cu profil geologic din România. Patrimoniul muzeal care provine exclusiv din aflorimentele și minele din nord-vestul țării, a adus instituției statutul de cel mai mare muzeu de mineralogie cu reprezentare regională de pe întregul continent european. Cele patru colecții ale muzeului, respectiv cea de minerale, cea de fosile, cea de roci și cea de minereuri, înglobează peste 20.800 de piese. Pe lângă expoziția permanentă, organizată pe patru secțiuni, și anume petrografie, mineralogie, zăcăminte și flori de mină, renumitul muzeu a adus în atenția publicului și peste 195 de expoziții temporare, organizate atât în țară, cât și în străinătate. În cadrul expoziției permanente, eșantioanele unice de stibină, calcit, baritină, pirită, rondocrozit, fluorină, cuarț, ametist, gips și realgar fascinează irecuperabil vizitatorii, dezvăluind forme, varietăți, dimensiuni și culori nemaiîntâlnite. Tocmai acest caracter de raritate al exponatelor, dublat de spectaculozitatea acestora, conferă unora dintre acestea calitatea de tezaur al patrimoniului cultural național al României.