Complexul Muzeal și Monumental „Dr. Vasile Lucaciu”
Complexul Muzeal și Monumental „Dr. Vasile Lucaciu”

Complexul Muzeal și Monumental „Dr. Vasile Lucaciu”

10:00 - 17:00
Închis Opens at 10:00

250, Șișești 437325, Romania

Despre

Complexul Muzeal și Monumental Dr. Vasile Lucaciu evocă unul dintre personajele istorice cu o contribuție considerabilă în realizarea Marii Uniri, precum și semnatar al Memorandumului care cerea pentru românii din Transilvania drepturi egale cu cele ale etnicilor maghiari. Născut în anul 1852 în localitatea Apa din județul Satu Mare, Vasile Lucaciu și-a dedicat anii tinereții studiului, profesând apoi ca preot și ca profesor. După ce și-a dat demisia din învățământ, începând cu vara anului 1885 a ocupat postul de paroh în localitatea Șișești, devenind mai activ și pe scena politică. Au urmat mai bine de trei decenii în care Vasile Lucaciu s-a remarcat ca figură politică proeminentă, militant pentru unirea Transilvaniei cu România și mare susținător al intereselor tuturor românilor. După o carieră bogată, a trecut în neființă în anul 1922, fiind înmormântat în localitatea Șișești chiar de 1 decembrie, la patru ani de la Marea Unire. Din ansamblul muzeal inaugurat în anul 1968, închinat Leului de la Șișești, fac astăzi parte: casa parohială, care a servit vreme de trei decenii drept reședință pentru familia Lucaciu, școala unde acesta a predat, Biserica Sfintei Uniri a Tuturor Românilor cu mormântul lui Vasile Lucaciu, Locul de adunare, Izvorul Maicii Românilor de la Șișești, coloanele de piatră pentru statuile lui Traian si Decebal, altarul vechii biserici de lemn și biblioteca familiei Lucaciu. În valoroasa bibliotecă care cuprinde aproximativ 15.000 de volume, se regăsesc documente care descriu activitatea și personalitatea lui Vasile Lucaciu. De asemenea, patrimoniul complexului muzeal mai cuprinde și fotografii, documente și piese de mobilier originale, din anii când acest tribun al Marii Uniri lupta neobosit pentru binele românilor.

Alte sugestii

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Rozavlea datează din anul 1717 și este construită din lemn de brad și grinzi de stejar, în stilul caracteristic zonei. Exceptând zona altarului, care este pictată pe pânză, întreaga pictură din interiorul bisericii a fost realizată pe lemn. Decorul pereților interiori este, în mare parte, de natură clasică, în puține fragmente regăsindu-se elemente baroce.
DJ186 396, Rozavlea 437255, Romania
Biserica de lemn cu „Nașterea Maicii Domnului” din Rona de Jos se presupune că a fost construită în perioada 1634 – 1644, fapt confirmat de vechiul clopot al bisericii, datat în anul 1637 și care a fost mutat la noua biserică de zid din sat. Edificiul mai este numit și „biserica cu ochi”, datorită pridvorului în care s-au tăiat deschizături de forma ochilor.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș
Rona de Jos, Romania
Biserica de lemn ucraineană „Înălțarea Domnului” din Poienile de sub Munte datează din jurul anilor 1788 - 1798. În arhitectura sa se îmbină două stiluri, cel maramureșean și cel cu influențe rutene, regăsit acoperişul în formă de clopot, dar și în șirul lat de streșini. Totodată, biserica mai surprinde prin poziționare, aceasta fiind situată pe un teren drept, în mijlocul unei curți deschise. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș
Bisericii, Poienile de sub Munte, Romania
Ridicată în anul 1672 din lemn de brad pe temelie de piatră, biserica este una de mici dimensiuni, având un pridvor deschis, pronaos peste care se înalță turla, naos și altar. Din pictura inițială a pereților interiori, dar și din cea care a înlocuit-o pe aceasta, realizată în anul 1871, se mai păstrează astăzi doar fragmente. Unicitatea edificiului este dată de forma altarului, biserica fiind singura din județul nostru care are un altar poligonal, cu șase laturi exterioare. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș
203, Moisei 437195, Romania
Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din satul Mănăstirea a fost construită în secolul al XVII-lea. Lăcașul ridicat din lemn de stejar are pridvorul închis, deasupra acestuia înălțându-se un turn-clopotniță cu galerie și coif conic. Interior bisericii încă păstrează fresce pe lemn datate în 1783, în timp ce dintre pereții exteriori, doar cel de la intrare a fost pictat. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel
Mănăstirea, Romania
Conform arhivelor, Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Ieud Vale datează din jurul anului 1710, în timp ce în tradiția populară se vehiculează anul 1717. Biserica surprinde prin dimensiuni, fiind una dintre cele mai mari construcții de lemn din România, dar și prin legenda ridicării sale, la care se spune că vestitul haiduc Pintea Viteazul a contribuit cu o căciulă cu galbeni. Din nefericire, pictura pereților interiori este distrusă în mare parte. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel
Ieud, Romania
Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Hoteni a fost construită în anul 1790 în satul Slatina din Ucraina de azi, fiind strămutată la Hoteni după 1895. În anul 1942, pronaosul construcției dreptunghiulare a fost extins spre apus. Sfântul lăcaș are acoperișul cu poală dublă și turnul cu foișor deschis, încheiat cu un coif cu baza pătrată. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel
Hoteni, Romania
Lăcaș de cult declarat monument istoric, biserica de lemn cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Hărnicești a fost datată dendrocronologic în jurul anului 1679, având un plan rectangular și acoperișul supraetajat pe laturi. Proporțiile sale o fac neobișnuită, având în vedere că acoperișul măsoară zece metri, iar turnul doar nouă. În exterior, biserica este înconjurată de un brâu sculptat, în timp ce din pictura interioară nu se disting decât câteva fragmente. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel
Hărnicești, Romania
Există mai multe opinii privind istoricul bisericii de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”, amplasată în centrul localității Glod. Conform unora, aceasta a fost construită în jurul anului 1700, alte păreri plasând ridicarea bisericii în jurul anului 1784. Lăcașul cu influențe moldovenești păstrează în altar fragmente din pictura murală care se presupune că ar fi opera zugravului Ianoș Opriș. În patrimoniul bisericii se regăsesc icoane pe lemn și sticlă, cruci, mobilier și cărți extrem de valoroase. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș
Glod 437311, Romania