Complexul Muzeal și Monumental „Dr. Vasile Lucaciu”
Complexul Muzeal și Monumental „Dr. Vasile Lucaciu”

Complexul Muzeal și Monumental „Dr. Vasile Lucaciu”

10:00 - 17:00
Închis

250, Șișești 437325, Romania

Despre

Complexul Muzeal și Monumental Dr. Vasile Lucaciu evocă unul dintre personajele istorice cu o contribuție considerabilă în realizarea Marii Uniri, precum și semnatar al Memorandumului care cerea pentru românii din Transilvania drepturi egale cu cele ale etnicilor maghiari. Născut în anul 1852 în localitatea Apa din județul Satu Mare, Vasile Lucaciu și-a dedicat anii tinereții studiului, profesând apoi ca preot și ca profesor. După ce și-a dat demisia din învățământ, începând cu vara anului 1885 a ocupat postul de paroh în localitatea Șișești, devenind mai activ și pe scena politică. Au urmat mai bine de trei decenii în care Vasile Lucaciu s-a remarcat ca figură politică proeminentă, militant pentru unirea Transilvaniei cu România și mare susținător al intereselor tuturor românilor. După o carieră bogată, a trecut în neființă în anul 1922, fiind înmormântat în localitatea Șișești chiar de 1 decembrie, la patru ani de la Marea Unire. Din ansamblul muzeal inaugurat în anul 1968, închinat Leului de la Șișești, fac astăzi parte: casa parohială, care a servit vreme de trei decenii drept reședință pentru familia Lucaciu, școala unde acesta a predat, Biserica Sfintei Uniri a Tuturor Românilor cu mormântul lui Vasile Lucaciu, Locul de adunare, Izvorul Maicii Românilor de la Șișești, coloanele de piatră pentru statuile lui Traian si Decebal, altarul vechii biserici de lemn și biblioteca familiei Lucaciu. În valoroasa bibliotecă care cuprinde aproximativ 15.000 de volume, se regăsesc documente care descriu activitatea și personalitatea lui Vasile Lucaciu. De asemenea, patrimoniul complexului muzeal mai cuprinde și fotografii, documente și piese de mobilier originale, din anii când acest tribun al Marii Uniri lupta neobosit pentru binele românilor.

Alte sugestii

Datată în secolul al XVII-lea, biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli” din Vima Mică are o planimetrie constituită din pronaos poligonal, naos şi altar poligonal, în timp ce turnul-clopotniță prezintă un coif tronconic, care se termină cu o cruce cu trei braţe și semilună. Pictura interioară a fost refăcută în anul 1902 de către pictorul Ioan Coste, însă în lăcaș pot fi văzute și fragmente ale unei picturi mai vechi. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Vima Mică 437380, Romania
Lăcaș de cult de dimensiuni medii, biserica de lemn din „Sfinţii Arhangheli” din Ungureni datează din secolul al XVIII-lea, fiind construită din lemn de frasin, cu planimetria specifică compusă din pronaos, naos și altar. La exterior, marginea acoperișului este decorată cu un brâu în frânghie răsucită, pe peretele sudic, vestic și pe ușa de intrare mai păstrându-se și urme de pictură. În interior edificiul este pictat în întregime, pictura fiind însă foarte degradată în zona pronaosului. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Ungureni 437133, Romania
Datată în anul 1860, biserica de lemn din „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Stoiceni respectă planimetria clasică, cu pridvor, pronaos, naos şi altar poligonal. Acoperișul este învelit cu tablă zincată și turla cu șindrilă, în timp ce la nivelul turnului-clopotniță regăsim un balcon în trei trepte. Interiorul lăcașului a fost pictat în anul 1872. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Stoiceni, Romania
Construită în secolul al XVIII-lea, biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Răzoare se remarca prin lemnul care acoperă construcția la exterior și lambriurile de lemn care pot fi regăsite și în interior, până la jumătatea pereților. Edificiul are o planimetrie tip navă, cu pridvor închis, pronaos, naos și altar rectangular decroșat, un acoperiș învelit în draniță și turn-clopotniță cu coif tronconic. Pereții interiori sunt zugrăviți, fiind împodobiți cu icoane și ștergare tradiționale. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Răzoare 435610, Romania
Cu o datare incertă, care o plasează fie în secolul al XVII-lea, fie în secolul al XVIII-lea, biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” a fost strămutată din Suciu de Jos în satul Rogoz, în anul 1883. Lăcașul surprinde prin proporțiile turnului drănițit, având coiful așezat pe opt stâlpi de formă tronconică. În interior pictura s-a conservat în pronaos și pe cafas, fiind însă degradată în altar. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
273, Rogoz 435611, Romania
Ridicată între anii 1809-1819, biserica de lemn „Sfinții Apostoli” din Poiana Botizii a trecut printr-un proces de extindere în anul 1920, când i-a fost adăugată o tindă. Lăcașul de dimensiuni medii, construit din lemn de stejar pe temelie de piatră, a fost pictat în interior în anul 1906. Acoperișul bisericii este învelit în draniță, iar turnul amplasat deasupra naosului este format dintr-o singură secțiune scândurită. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Poiana Botizii, Romania
Biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Peteritea datează din secolul al XVIII-lea, având o planimetrie constituită din pridvor susţinut de şase stâlpi, pronaos, naos și altar poligonal. Acoperișul este realizat din șițe, iar coiful turnului-clopotniță este de formă octogonală, având în extremitatea superioară o cruce cu bulb. Pictura din interior a fost realizată, cel mai probabil, în anul 1900, când biserica a fost supusă unui amplu proces de restaurare.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Peteritea 437384, Romania
Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Lăpuş datează din anul 1697, fiind construită din lemn de frasin pe temelie de piatră. Edificiul este realizat pe un plan tip navă, având un turn cu un coif conic. La exterior biserica prezintă decorațiuni la nivelul pereților și al portalului de intrare, predominând motivul fagurelui și crucile cenotafe. Din pictura inițială se mai disting fragmente pe pereții pronaosului și ai naosului. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Lăpuș 437175, Romania
Biserica din lemn de ulm „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Libotin datează din anul 1671. Aceasta a fost ridicată inițial în localitatea Remetea Chioarului, fiind strămutată în Libotin în anul 1811. Lăcașul se înscrie în rândul celor de mici dimensiuni, având formă de navă și un turn-clopotniță de formă pătrată. Exceptând bolta absidei și tavanul pronaosului, interiorul construcției este zugrăvit în întregime.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Libotin 437132, Romania