Muzeul Etnografic al Maramureșului
Muzeul Etnografic al Maramureșului

Muzeul Etnografic al Maramureșului

09:00 - 17:00
Închis

Piața Libertății 1, Sighetu Marmației 435500, Romania

Despre

Muzeul Etnografic al Maramureşului este amenajat într-o impunătoare clădire, monument istoric și arhitectural. Deși eforturile de organizare a unei colecții etnografice cu specific maramureșean merg mai departe în timp, Muzeul Etnografic al Maramureşului a fost inaugurat în anul 1926. Din păcate, în anii ce au urmat Dictatului de la Viena, o însemnată parte a colecțiilor instituției a fost pierdută, muzeul local fiind reînființat abia în anul 1954, cu atenta implicare a lui Francisc Nistor, renumit etnograf, arheolog, profesor și fotograf. Expoziția etnografică permanentă, care poate fi vizitată și astăzi și-a deschis porțile pentru public în anul 1971. Aceasta cuprinde obiecte utilizate în agricultură sau la păstorit, dar și în confecționarea diverselor textile, toate aceste exponate ilustrând ocupațiile specifice zonei Maramureșului. Tot în cadrul expoziției permanente sunt prezentate și piese tradiționale de mobilier, elemente de port popular, piese de ceramică, precum și o colecție de măști autentice, specifice tradițiilor maramureșene din preajma sărbătorilor de iarnă. De asemenea, vizitatorii acestui important obiectiv turistic al județului au ocazia să admire și obiecte de artă religioasă, utilizate în tradiția bisericească a Maramureșului. Întreaga expoziție constituie o ilustrare a vieții țăranului simplu din Maramureș, cu toate etapele firești ale acesteia.

Alte sugestii

Cunoscută și sub denumirea de „La Peșteri”, rezervația naturală face parte din Podișul Someșan, fiind situată în estul localității Boiu Mare. Întinsă pe o lungime de 31 de metri și cu o suprafață de 0.5 hectare, peștera prezintă o cotă de intrare amplasată la atitudinea de 400 de metri. Habitatul natural și fauna cavernicolă deosebită au făcut ca zona să fie declarată arie protejată.
Boiu Mare 437060, Romania
Situată în Munții Lăpușului, la o altitudine de 285 de metri, Peștera cu Oase constituie o arie naturală cu o însemnată importanță speologică. Peștera fosilă cu o singură intrare și o dezvoltare de aproximativ 40 de metri dezvăluie mai multe holuri, săritori și galerii, însă importanța ei deosebită este dată de oasele de ierbivore și cele de urs aparținând unei specii dispărute, descoperite aici, precum și de urmele de locuire pe care le prezintă. Mai mult, localnicii spun că peștera ar fi servit drept ascunzătoare pentru legendarul haiduc, Pintea Viteazul.
Poiana Botizii, Romania
Descoperită în secolul al XVIII-lea, rezervația fosiliferă de la Chiuzbaia a fost declarată arie protejată în anul 1954. Aceasta este întinsă pe o suprafață de 50 de hectare și prezintă resturi fosilifere de floră și faună, vechi de aproximativ 6-10 milioane de ani. Acestea s-au conservat în malurile diatomice ale unor foste lacuri. Cele opt puncte fosilifere cu plante înglobează 55 de familii, din 107 genuri și 240 specii. Rezervația poartă numele profesorului care și-a dedicat mai bine de două decenii din viață cercetării acesteia. *Sursă foto: Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Baia Sprie
Chiuzbaia 435101, Romania
Rezervația naturală de tip științific Piatra Rea face parte din Parcul Național Munții Rodnei și este renumită, în special, datorită numeroaselor exemplare de floare-de-colț regăsite aici. Din cadrul acestei rezervații face parte și spectaculoasa Cascadă a Cailor.
Borșa, Romania
Rezervația naturală de tip geologic, paleontologic şi peisagistic de la Ilba se întinde pe o suprafață de o jumătate de hectar, unde se pot observa coloane andezitice poligonale, dispuse sub forma unei rozete. În cadrul acestei cariere s-au identificat resturi fosile de scoici, ostracode și melci, descoperiri care îi sporesc atractivitatea în rândul pasionaților de paleontologie. *Sursa foto: Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare
Ilba, Romania
Aria protejată este inclusă în Parcul Natural Munții Maramureșului, iar importanța sa este sporită de populația de Cochlearia pyrenaica pe care o adăpostește, o specie floristică protejată de lege. Rezervația botanică și geologică surprinde și prin stâncăriile calcaroase de o frumusețe deosebită. 
Borsa, Romania
5.0 1 recenzie
Rezervația naturală de tip mixt „Vârful Farcău - Lacul Vinderelu - Vârful Mihăilecu” se întinde pe o suprafață de aproximativ 100 de hectare și este alcătuită din zone de pajiști și lacuri, mărginite de două vârfuri montane, dezvăluind un relief glaciar deosebit de frumos. Lacul Vinderelu, una dintre principalele atracții ale ariei protejate, este un lac glaciar de formă ovală, situat la o altitudine de 1615. Rezervația surprinde și prin speciile rare de floră, cum sunt floarea-de-colț, afinul vânăt, vulturica și brândușa de munte, care se întâlnesc pe suprafața pajiștilor.
Vârful Farcău - Lacul Vinderelu - Vârful Mihăilecu, Romania
Rezervația naturală de tip floristic, faunistic și peisagistic este situată în Munții Maramureșului și se remarcă printr-un gol alpin unde, pe o suprafață compactă vegetează Narcissus radiiflorus, dar și alte specii florale specifice reliefului. Cea mai potrivită perioadă pentru vizitarea ariei protejate este la începutul lunii iulie, atunci când un covor de narcise sălbatice îmbracă poiana.
Situată în zona de depresiune a platoului Ignișului, la o altitudine de puțin sub 1000 de metri, Mlaștina Poiana Brazilor a fost declarată arie protejată. Rezervația naturală cuprinde o zonă de mlaștini oligotrofe, ideală pentru dezvoltarea unei faune specifice turbăriilor, dar și zone de pajiști și sectoare acoperite cu material lemnos. Zona mai este cunoscută ca cea mai joasă altitudine la care crește jneapănul în România. Multe specii de mamifere, păsări și reptile își găsesc adăpost în pitoreasca rezervație naturală.
Giulesti, Romania