Muzeul Florean

Despre

Muzeul Florean este primul muzeu privat de artă contemporană din România, și se mândrește cu ineditul parc de sculptură monumentală, situat într-o poiană care se întinde pe mai bine de 40 de hectare. Muzeul Florean a fost fondat în anul 1997, printr-un efort conjugat al antreprenorului Victor Florean și al artistului Mircea Bochiș. Statuile din calcar, andezit sau marmură au ajuns să complimenteze atât de frumos peisajul din „Poiana Soarelui”, încât parcă au aparținut locului dintotdeauna. Colecțiile Muzeului Florean au crescut în timp, ajungând să însumeze în prezent peste 10.000 de piese de artă contemporană, semnate de artiști de pe mai multe continente ale lumii. Dincolo de patrimoniul valoros, Muzeul Florean mai este renumit și pentru inițiativele lăudabile de promovare a tinerelor talente. Anual, instituția pune în scenă trei astfel de inițiative, și anume: tabăra de sculptură Cărbunari, Salonul Internațional de Gravură Mică și Festivalul Internațional de Film Experimental. Tabăra de sculptură de la Cărbunari are un caracter de unicitate datorat faptului că toate lucrările sunt concepute pentru a se încadra în peisajul parcului de sculptură, unde ajung să și fie instalate la finalul evenimentului.

Photo Gallery

Alte sugestii

Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Larga a fost ridicată în anul 1802, respectând o planimetrie standard, cu pronaos, naos și altar. Peste acoperișul în patru ape se înalță turnul-clopotniță, al cărui coif are streașina pentagonală. În interior se mai disting fragmente ale picturii realizate de către pictorul Gheorghe Opriș. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Larga, Romania
Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Jugăstreni a fost construită în perioada 1846-1866, la ridicarea acesteia aducându-și aportul cunoscutul meșter lemnar Horța. Planimetria lăcașului este cea standard, cu pridvor, pronaos, naos și altar poligonal, în timp ce acoperișul este învelit în tablă, deasupra acestuia ridicându-se turnul-clopotniță cu coiful în formă octogonală. În interior s-a conservat pictura realizată în anul 1866. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Jugăstreni 437383, Romania
Biserica de lemn „Sfântul Ioan Evanghelistul” datează din anul 1803 și a fost ridicată din lemn de stejar, fiind amplasată inițial în satul Fântânele și strămutată în satul Izvoarele în anul 1926. Având pridvor, pronaos, naos și altar, construcția are un acoperiș din draniță de fag și un turn-clopotniță al cărui coif se termină cu o cruce din fier cu semilună. Pereții interiori au fost pictați în anul 1998. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Izvoarele, Romania
Ridicată în anul 1928 din bârne de fag, biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Izvoarele se înscrie în tiparul clasic al lăcașurilor cu pridvor, pronaos, naos și altar pentagonal. Pereții exteriori sunt îmbrăcați cu lambriuri dispuse orizontal, în timp ce pereții interiori regăsim aplicate icoane realizate pe placaj. Iconostasul edificiului a fost adus de la o veche biserică de lemn din Făurești. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Izvoarele, Romania
Datată în anul 1689, biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” a fost inițial ridicată, conform unor surse, în Rus și mutată în Inău în anul 1778, prilej cu care pereții interiori au fost decorați cu picturile meșterului Palcovici Mihai. Lăcașul respectă tipologia bisericilor maramureșeană, având pridvor, pronaos, naos și altar poligonal. Acoperișul bisericii a fost refăcut în anul 1940. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Inău, Romania
Biserica de lemn „Sfinţii Apostoli” din Groape datează din anul 1830 și a fost ridicată inițial în satul Măgureni, fiind strămutată în Groape în jurul anului 1900. Planimetria lăcașului este cea frecventă, având pridvor, pronaos, naos şi altar poligonal decroşat. Atât la exterior cât și la interior pereții sunt tencuiți, fiind pictați doar la nivelul tavanului din pronaos şi a bolţii din naos şi altar. Peste acoperișul din șindrilă a fost pusă tablă de aluminiu, în anul 2009. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Groape, Romania
Datând din secolul al XVIII-lea, biserica de lemn „Sfânta Maria” din Fântânele poartră actualmente hramul „Sfântul Nicolae”, fiind construită din bârne de lemn și fundație de piatră, cu planimetria obișnuită compusă din pridvor, pronaos, naos şi altar poligonal. Turnul-clopotniță are coiful octogonal și învelit cu tablă, terminându-se în partea superioară cu un bulb și o cruce simplă. În interior, pereții tencuiți sunt decorați cu motive geometrice și florale.
Fântânele, Romania
Biserica de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” a fost ridicată în secolul al XVIII-lea și a fost adusă în Dumbrava din satul Cărbunari. Construită din bârne de stejar pe fundație de piatră, biserica se înscrie în tipologia specifică zonei Lăpușului, având pridvor, pronaos, naos și altar. Acoperișul și coiful turnului-clopotniță sunt învelite cu tablă. În interior pereții sunt tencuiți și zugrăviți, remarcându-se iconostasul pictat în secolul al XVIII-lea în stilul barocului târziu. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Dumbrava, Romania
Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Drăghia a fost construită în anul 1706 din lemn de stejar pe fundație de piatră, încadrându-se în planimetria clasică alcătuită din pronaos, naos și altar. Pictura interioară, realizată de Petre Diacul din Preluca, este degradată aproape în întregime și necesită de urgență restaurare. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Drăghia 437129, Romania