Muzeul Maramureşului -  Secţia de Ştiinţe Naturale
Muzeul Maramureşului -  Secţia de Ştiinţe Naturale

Muzeul Maramureşului -  Secţia de Ştiinţe Naturale

09:00 - 15:00
Închis

Piața Libertății 15, Sighetu Marmației 435500, Romania

Despre

Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Maramureșului este situată în complexul de clădiri din Piaţa Libertăţii. Istoria acestei instituții merge în timp până în anul 1899, când în Sighetu Marmației a fost înființat un muzeu cu două secții: Științele Naturii și Istorie. Primul Război Mondial a atras după sine desființarea instituției, în colecția actuală a muzeului regăsindu-se doar două exponate care au supraviețuit timpului, și anume o capră neagră naturalizată și un molar de mamut. Actuala secție a muzeului a fost înființată în anul 1968 și descrie prin valoroasele exponate de botanică, vertebrate, ciuperci, minerale, roci şi fosile, ofertanta și surprinzătoarea bogăție naturală a Depresiunii Maramureșului. Flora și fauna din această zonă sunt surprinse în cele peste 17.000 de coli de ierbar parte din „Herbarul Artur Coman”, denumit după renumitul borșean care s-a dedicat acestui domeniu de cercetare, în timp ce colecția de vertebrate reușește să înglobeze aproximativ 96% dintre speciile prezente aici. La acestea se adaugă cele peste 1000 de eșantioane de minerale, flori de mină și fosile, precum și cele peste 1300 de plicuri cu macromicete din colecția de ciuperci.

Alte sugestii

Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Larga a fost ridicată în anul 1802, respectând o planimetrie standard, cu pronaos, naos și altar. Peste acoperișul în patru ape se înalță turnul-clopotniță, al cărui coif are streașina pentagonală. În interior se mai disting fragmente ale picturii realizate de către pictorul Gheorghe Opriș. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Larga, Romania
Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Jugăstreni a fost construită în perioada 1846-1866, la ridicarea acesteia aducându-și aportul cunoscutul meșter lemnar Horța. Planimetria lăcașului este cea standard, cu pridvor, pronaos, naos și altar poligonal, în timp ce acoperișul este învelit în tablă, deasupra acestuia ridicându-se turnul-clopotniță cu coiful în formă octogonală. În interior s-a conservat pictura realizată în anul 1866. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Jugăstreni 437383, Romania
Biserica de lemn „Sfântul Ioan Evanghelistul” datează din anul 1803 și a fost ridicată din lemn de stejar, fiind amplasată inițial în satul Fântânele și strămutată în satul Izvoarele în anul 1926. Având pridvor, pronaos, naos și altar, construcția are un acoperiș din draniță de fag și un turn-clopotniță al cărui coif se termină cu o cruce din fier cu semilună. Pereții interiori au fost pictați în anul 1998. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Izvoarele, Romania
Ridicată în anul 1928 din bârne de fag, biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Izvoarele se înscrie în tiparul clasic al lăcașurilor cu pridvor, pronaos, naos și altar pentagonal. Pereții exteriori sunt îmbrăcați cu lambriuri dispuse orizontal, în timp ce pereții interiori regăsim aplicate icoane realizate pe placaj. Iconostasul edificiului a fost adus de la o veche biserică de lemn din Făurești. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Izvoarele, Romania
Datată în anul 1689, biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” a fost inițial ridicată, conform unor surse, în Rus și mutată în Inău în anul 1778, prilej cu care pereții interiori au fost decorați cu picturile meșterului Palcovici Mihai. Lăcașul respectă tipologia bisericilor maramureșeană, având pridvor, pronaos, naos și altar poligonal. Acoperișul bisericii a fost refăcut în anul 1940. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Inău, Romania
Biserica de lemn „Sfinţii Apostoli” din Groape datează din anul 1830 și a fost ridicată inițial în satul Măgureni, fiind strămutată în Groape în jurul anului 1900. Planimetria lăcașului este cea frecventă, având pridvor, pronaos, naos şi altar poligonal decroşat. Atât la exterior cât și la interior pereții sunt tencuiți, fiind pictați doar la nivelul tavanului din pronaos şi a bolţii din naos şi altar. Peste acoperișul din șindrilă a fost pusă tablă de aluminiu, în anul 2009. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Groape, Romania
Datând din secolul al XVIII-lea, biserica de lemn „Sfânta Maria” din Fântânele poartră actualmente hramul „Sfântul Nicolae”, fiind construită din bârne de lemn și fundație de piatră, cu planimetria obișnuită compusă din pridvor, pronaos, naos şi altar poligonal. Turnul-clopotniță are coiful octogonal și învelit cu tablă, terminându-se în partea superioară cu un bulb și o cruce simplă. În interior, pereții tencuiți sunt decorați cu motive geometrice și florale.
Fântânele, Romania
Biserica de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” a fost ridicată în secolul al XVIII-lea și a fost adusă în Dumbrava din satul Cărbunari. Construită din bârne de stejar pe fundație de piatră, biserica se înscrie în tipologia specifică zonei Lăpușului, având pridvor, pronaos, naos și altar. Acoperișul și coiful turnului-clopotniță sunt învelite cu tablă. În interior pereții sunt tencuiți și zugrăviți, remarcându-se iconostasul pictat în secolul al XVIII-lea în stilul barocului târziu. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Dumbrava, Romania
Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Drăghia a fost construită în anul 1706 din lemn de stejar pe fundație de piatră, încadrându-se în planimetria clasică alcătuită din pronaos, naos și altar. Pictura interioară, realizată de Petre Diacul din Preluca, este degradată aproape în întregime și necesită de urgență restaurare. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Florin Pop
Drăghia 437129, Romania