Stațiunea Cavnic
Stațiunea Cavnic

Stațiunea Cavnic

Despre

Cavnicu-i de vizitat, dar nu numai pentru schiat!

De câte ori vorbim despre stațiunea turistică de interes local Cavnic, tindem să ne proiectăm mental direct pe pârtie, într-un decor dominat de întinderi albe și brazi înalți, pudrați cu nea. Cu toate acestea, orașul Cavnic înseamnă mult mai mult decât posibilitatea de practicare a sporturilor de iarnă, astfel că recomandarea noastră este să-l mențineți și pe lista destinațiilor de vizitat în anotimpul cald. 

Micul oraș de munte are o istorie bogată, pe care o puteți descoperi poposind pe la obiectivele prinse în salba trecutului acestui loc. Urmând ordinea cronologică a evenimentelor, începem descoperirea Cavnicului prin admirarea falnicului Stâlp al Tătarilor, un obelisc înalt de peste șapte metri, ce poartă inscripția „Anno 1717 usque hic fuerunt tartari", adică „În anul 1717, până aici au ajuns tătarii".  Acest monument evocă vitejia cu care căvnicarii, ajutați de țăranii din Șurdești, au reușit să împiedice înaintarea tătarilor în anul 1717. Se spune că pentru înfrângerea tătarilor, căvnicarii s-au costumat în brondoși, cu măști și hamuri cu clopote și au speriat astfel caii inamicilor, făcându-le imposibilă înaintarea. Acest eveniment pare să fi fost izvorul obiceiului localnicilor de a se costuma în brondoși în preajma Crăciunului, o tradiție perpetuată și astăzi. Tot în amintirea răsunătoarei victorii, în anul 1736, în locul numit Grădina Regelui s-a plantat o mica rezervație de lariță, câteva dintre exemplarele seculare putând fi observate și astăzi.

Ne referim, mai departe, la dimensiunea spirituală și supunem atenției o perlă a tradiției bisericești a Cavnicului, biserica „Sfânta Varvara”. Hramul lăcașului nu a fost ales întâmplător, Sfânta Varvara fiind protectoarea minerilor, dar și a prizonierilor, geologilor şi arhitecților. Ridicarea lăcașului a fost finalizată cu mai bine de două secole în urmă, în anul 1812, însă împodobirea sa s-a realizat cu aproximativ un secol mai târziu. Construcția surprinde prin turnul impozant, a cărui înălțime depășește 30 de metri, dar și prin faptul că altarul și amvonul au fost sculptate în sare masivă. Acest sfânt lăcaș, între ai cărui pereți s-au spus mii și mii de rugăciuni, vă va răsplăti curiozitatea de-al fi descoperit prin insuflarea unei stări firești de liniște și pace interioară. 

Descoperim apoi perioada de glorie a orașului Cavnic, care se suprapune peste trecutul minier al așezării, o epocă a prosperității, când aici era extras cel mai pur aur din lume. Astăzi se mai pot vedea câteva dintre locurile și clădirile emblematice pentru industria mineritului din zonă, iar dintre acestea, pentru început, poposim la ruinele topitoriei pentru extragerea aurului - „Logolda”. Topitoria Logolda a fost construită în anul 1862 și a devenit în scurt timp renumită datorită tehnologiei cianurării, utilizată pentru extragerea aurului, metoda fiind folosită în premieră în această regiune a lumii. Deși acest obiectiv este demn de atenție și, printr-o amenajare adecvată ar fi putut deveni un magnet pentru turiști, deocamdată nu a făcut obiectul niciunui proces de restaurare. Până se va întâmpla acest lucru, merită totuși să alocați timp vizitării acestui loc în care, zidurile pustii, răpuse de timp, au făcut loc naturii sălbatice. Dintre vechile arhetipuri tehnologice ale Cavnicului, cu o importanță istorică deosebită, fac parte și flotația de metale neferoase, datată în jurul anilor 1810-1820, împreună cu ansamblul de locuințe și administrația minei Cavnic, ridicate între secolele XVIII-XX, în cartierul Handal. Datorită vechimii lor și, mai mult, a importanței pe care au avut-o în parcursul industrial al orașului, toate acestea se regăsesc și pe lista monumentelor de patrimoniu. Încă nu părăsim perioada în care localitatea constituia un important centru minier și vizităm Muzeul Born și Papp, o modestă instituție care îi omagiază pe Ignaz Edler von Born, metalurgist reputat, dedicat studiului mineralelor și Papp Simon, un geolog ilustru, de al cărui nume se leagă tehnologia de extracție a țițeiului. Aici veți putea descoperi documente, fotografii, lucrări științifice, precum și o colecție de minerale care au aparținut celor două personalități. De asemenea, muzeul adăpostește și o serie de unelte și obiecte minerești. Deși industria mineritului a avut beneficii economice de necontestat, munca asiduă din minele de la Cavnic constituie o față mai puțin cunoscută a acestei povești. Pe lângă forța de muncă locală, aici erau siliți să muncească și deținuți politici, o parte dintre aceștia sfârșind în mine. În amintirea deținuților și liderilor partidelor istorice, care în perioada 1951-1955 au fost exploatați în Galeria Rainer, în anul 1993 a fost ridicat un monument din beton.

Am păstrat pentru final aprecierile cu privire la peisajul pitoresc, descris de munții care străjuiesc așezarea, asemeni unor gardieni impunători, dar și de arborii ce concurează voinicește pentru a se uni cu cerul. Din stațiune, în orice parte ați cuteza să vă îndreptați, veți putea alege dintre numeroasele trasee de drumeții, deja bătătorite de pașii curioși ai iubitorilor de natură. Nu vă mai rămâne decât să vă luați doza de energie, trăgând adânc în piept aerul aspru și curat de munte și să vă lăsați purtați printr-o experiență completă, cu iz de istorie bogată și natură și mai minunată.

Alte sugestii

Parte a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, cimitirul în care se crede că au fost îngropați cei 54 de deținuți care au sfârșit în închisoarea politică este împrejmuit de brazi care descriu forma României. În punctul în care se regăsește orașul Sighetu Marmației pe această hartă a fost înălțat un altar-cenotaf, în spatele căruia tronează o cruce în stil bizantin. Cimitirul mai adăpostește plăci comemorative, o Poartă a Memoriei, troițe, precum și urne care conțin pământ adus din diferite închisori, lagăre și centre de deportare.
Sighetu Marmației 435500, Romania
Parte a Rezervației Naturale Defileul Lăpușului, Cetatea Chioarului a fost atestată documentar în anul 1319, fiind distrusă patru secole mai târziu, sub tunurile autorităților nobiliare austriece. Amplasată la o altitudine de 475 de metri și înconjurată pe trei laturi de Râul Lăpuș, cetatea a servit, secole la rândul, apărării comunităților stabilite în jurul său. În prezent, ruinele Cetății Chioarului fac parte din lista monumentelor istorice de interes național.
Remetea Chioarului, Romania
Cascada Șipot se află la ieșirea din localitatea Săpânța, județul Maramureș, pe drumul către Negrești – Oaș. Pe Valea Nadoșa există mai multe căderi de apă, Cascada Șipot fiind cea mai mare dintre ele, aceasta revărsându-se peste o stâncărie cu o înălțime de aproximativ 7 – 8 metri. Traseul turistic are un grad redus de dificultate, putând fi practicat atât pe jos cât și cu autovehicule de teren. Acesta se desfășoară printr-o pădure de foioase care oferă turiștilor inedite spectacole de culori, indiferent de anotimp. Zona de drumeție este una foarte cunoscută de amatorii de borcut, datorită izvoarelor sale feruginoase bogate în minerale naturale.
Sapanta, Romania
Centrul de permacultură "Baza Ulmu" constituie o gospodărie didactică, unde turiștii se pot caza în ecodomuri construite prin tehnica superadobe și pot deprinde cunoștințe prețioase despre stilul de viață ecologic, promovat de către fondatorii acestui proiect inedit. Tot aici, vizitatorii se pot bucura de roadele culese direct din grădină și obținute prin agricultură ecologică.
Ulmoasa, Romania
Despre Castelul Teleki se crede că a fost ridicat între anii 1740 – 1760, în vremea împărătesei Maria Tereza. Cel mai renumit proprietar al impunătoarei clădiri construită în stil baroc a fost Teleki Sándor de Szék, cunoscut revoluționar și scriitor, apropiat al unor personalități ale vremii, printre care și poetul Petőfi Sándor. În perioada 1846 – 1847, renumitul poet maghiar a fost de trei ori oaspete în Castelul Teleki, cea mai importantă ședere având loc în anul 1847, când Petőfi Sándor și soția sa și-au petrecut aici luna de miere. Vizita, care s-a întins pe parcursul a mai mult de o lună de zile, a culminat cu îmbogățirea literaturii maghiare cu 24 de poezii de dragoste, opere pe care poetul le-a scris chiar pe o masă de piatră din curtea castelului. Inițial, în castel a fost amenajată o singură cameră memorială Petőfi Sándor, în anul 1960 însă, pe măsură ce colecției i s-au alăturat tot mai multe piese, aceasta a fost extinsă pe un etaj întreg. În anul 2020, clădirea monument istoric a fost inaugurată ca urmare a unui proces de reabilitare, urmând ca și materialul expozițional al muzeului să fie extins prin sprijinul Muzeului Literar Petőfi din Budapesta. Camerele muzeului își întâmpină oaspeții cu tematici care țin de istoria clădirii, de la prezentarea familiei Teleki și a evoluției castelului, la vizitele poetului Petőfi Sándor. Nu doar interiorul castelului surprinde, ci și zona exterioară, unde încă pot fi văzute cornul și masa de piatră pe care s-au născut renumitele opere ale poetului, un grup statuar care reprezintă apropiații contelui Teleki, o troiță, dar și arbori seculari.
Piata Eroilor Nr. 43, Coltău 437283, Romania
Casa modestă de lemn redă stilul inconfundabil al maestrului făuritor de cruci, care a făcut cunoscut numele Maramureșului în întreaga lume. Meșterul cioplitor Stan Ioan Pătraș avea doar 14 ani când a început să transforme bucăți de stejar în opere de artă, ajungând să-și perfecționeze stilul de-a lungul vremii. Astfel, crucile pe care acesta le sculpta nu mai aminteau de monumentele funerare anoste, arta lui îmbinând meșteșugul popular cu pictura, sculptura și poezia. Culorile vii, figurile sculptate, dar și celebrele epitafuri care vorbesc ironic despre soarta defuncților împodobesc cele peste 700 de cruci lucrate Stan Ioan Pătraș. Pe lângă celebrele cruci cu epitafuri, artistul a lăsat în urma sa și alte obiecte sculptate, dar și numeroase icoane pictate. Obiectivul care omagiază viața meșterului popular se află la doar câteva sute de metri de Cimitirul Vesel și are în componență casa, grajdul şi atelierul din curte, care au aparţinut celui mai vestit săpânțean. În interiorul casei se pot vedea mobilierul specific, alături de textile ce țin de gospodărie, dar și o însemnată colecție de obiecte lucrate cu migală și pricepere de însuși Stan Ioan Pătraș. Povestea meșterului este dusă mai departe nu doar de lucrările care îi poartă amprenta, ci și de către succesorul său, Dumitru Tincu Pop, care îi continuă munca, restaurând cruci vechi și lucrând altele noi, în același „albastru de Săpânța”, conform canoanelor artistice transmise de maestrul său.
Unnamed Road, Săpânța 437305, Romania
Poetul-erou, Ion Șugariu, s-a născut în anul 1914 la Băița și s-a remarcat de-a lungul vieții prin importanta activitate publicistică, reliefată prin colaborarea cu publicații cunoscute la nivel național. Poezia sa de debut, "Imn tinereții", a fost publicată în anul 1934 în revista "Observatorul". În perioada studiilor universitare din cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie, a fost numit preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Refugiaţi. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ion Șugariu a fost nevoit să își abandoneze cariera pentru a-și servi patria, inițial ca ofițer de rezervă al unei școli de instrucție, iar mai apoi ca membru al unui Regiment de Infanterie. Poetul a sfârșit în ororile războiului, în Cehoslovacia, unde ajunsese după ce în anul 1944 fusese trimis în Ungaria. În urma sa a rămas și un important manuscris din timpul războiului, un jurnal care descrie impactul în plan emoțional al experienței de pe câmpul de luptă. Casa care astăzi îi poartă numele a fost donată statului în anul 1976 de către Floarea Șugar și s-a aflat în patrimoniul Muzeului Județean Maramureș până în anul 2008, când a intrat în administrarea Consiliului Local al orașului Tăuții-Măgherăuș. Cei care vizitează micuța casă părintească a talentatului poet și gazetar, au ocazia să descopere în una dintre încăperi documente, scrisori și manuscrise care descriu viața autorului, iar în cea de-a doua încăpere o amenajare specifică locuințelor tradiționale ale minerilor din această zonă.
Strada 80, Băița, Romania
Casa Memorială Elie Wiesel reprezintă un loc aparte care onorează memoria uneia dintre cele mai renumite personalități ale Maramureșului. Primele demersuri de evocare a culturii evreilor maramureșeni s-au derulat la începutul anilor ’70, atunci când în cadrul Muzeul Satului Maramureșean s-a dorit o reprezentare a culturii evreiești, inițiativă care s-a și materializat prin restaurarea și amenajarea a două case care au aparținut unor familii de evrei. După acordarea în anul 1986 a Premiului Nobel pentru Pace profesorului Elie Wiesel, supraviețuitor al lagărelor de concentrare care au curmat viețile a milioane de evrei, vreme de mulți ani s-au realizat demersuri pentru transformarea în muzeu a casei în care acesta s-a născut. Casa Memorială Elie Wiesel, care și-a deschis porțile pentru public abia în anul 2002, este amenajată chiar în locuința în care renumitul romancier, dramaturg, eseist şi memorialist a trăit până la 15 ani, în unul dintre vechile cartiere evreiești din Sighetu-Marmației. După ce a resimțit pe propria piele ororile la care au fost supuși evreii, dar și alte grupuri minoritare, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Elie Wiesel a publicat aproape 40 de volume care descriu tratamentul inuman trăit de cei care au căzut victime holocaustului, în lagărele de exterminare naziste. În încăperile casei memoriale sunt expuse piese de mobilier și de decor care au aparținut unor familii de evrei, dar și o reconstituire a mesei de lucru a lui Elie Wiesel, alături de documente și fotografii privind viața memorialistului. De asemenea, una dintre încăperile casei evocă urmările Dictatului de la Viena, care au dus la deportarea evreilor din Maramureș, iar o încăpere prezintă relațiile culturale pe care Elie Wiesel le-a legat cu alte personalități ale comunității evreiești din Sighetu Marmației. Curtea casei a fost amenajată ca spațiu de recreere și reculegere, constituind un bun loc de contemplare la adevărurile crunte dezvăluite în interiorul muzeului.
Strada Tudor Vladimirescu 1, Sighetu Marmației 435500, Romania
Născut în anul 1895, Ilie Lazăr s-a remarcat ca jurist și, mai cu seamă, ca om politic. Acesta a luptat în Primul Război Mondial, după care a fost membru al Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania și apoi deputat din partea Partidului Național Țărănesc. Dr. Ilie Lazăr este una dintre personalitățile istorice de pe aceste meleaguri, care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri, acesta fiind delegat în cadrul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Casa muzeu din Giuleşti este de asemenea legată de perioada istorică a Marii Unirii, aici fiind convocați membrii delegației maramureșene care au semnat apoi unirea Maramureșului cu Țara Românească. Clădirea, care este un monument de arhitectură tradițională, a fost ridicată în anul 1826 și a aparținut inițial protopopului greco-catolic Vasile Mihalyi, fiind moștenită ulterior de familia Lazăr. Casa cu tălpi din stejar și pereți din bârne de molid îmbinate în sistem „blockbau” respectă tipologia tradițională maramureșeană. Cei care trec pragul locuinței boierești cu șase încăperi vor descoperi documente, fotografii și manuscrise din perioada Unirii, dar și o expoziție de etnografie locală.
Giulești 437160, Romania