Stațiunea Moisei

Rezervația naturală mixtă, geologică și peisagistică, Peștera și Izvorul Albastru al Izei este una dintre cele mai vizitate dintre ariile protejate de interes național din județul Maramureș. Această arie protejată face parte din Parcul Național Munții Rodnei și se întinde pe o suprafață de aproximativ 100 de hectare, cuprinzând peșteri, stâncării și canioane. Denumirea este dată de unul dintre afluenții râului Iza, a cărui apă este de un albastru - verzui rar întâlnit pe teritoriul României. Deși se află pe teritoriul administrativ al comunei Săcel, cel mai accesibil traseu pornește din localitatea Moisei, străbătând o zonă cu văi și coline de o frumusețe rară.

Pe aproximativ 50 de kilometri se întinde drumul care leagă Maramureșul de Bucovina, dezvăluind una dintre cele mai frumoase trecători din România. Situat la altitudinea de 1413 metri, Pasul Prislop este mai abrupt în zona județului Maramureș, panta devenind mai lină spre sud. Zona pitorească, dar și faimosul festival Hora de la Prislop care se organizează anual aici, atrag numeroși turiști.

Pădurea Crăiască este un petec verde de 49 ha, care a devenit în 1964 rezervație de semințe pentru speciile de stejar și larice, iar în anul 2000 a fost declarată arie naturală protejată, aflându-se în proprietatea Ocolului Silvic Mara. Această pădure este deosebită pentru asocierea neobișnuită de specii de arbori: stejar, gorun și larice, care vegetează alături de carpen, cireș sălbatic, alun, mur. Aici există încă multe exemplare monumentale de stejar, cu vârste de peste 250 de ani, înălțime de 30 m și diametru al trunchiului de peste 2 metri.

Muzeul memorial deschis în anul 1991 în clădirea vechii parohii a bisericii reformate, constituie un omagiu adus celui dintâi tipograf din Transilvania de nord-vest. Totfalusi Kis Miklós a fost o figură marcantă a industriei tipografice din România, fiind renumit pentru aportul său covârșitor în tipărirea primelor cărți românești. Renumitul tipograf născut în anul 1650, la Tăuții-Măgherăuș, a început studiile în localitatea natală și le-a continuat la Baia Mare și Aiud. Deși finalizarea studiilor a culminat cu obținerea unui post de rector în Făgăraș, acesta a ales să părăsească România la vârsta de 30 de ani, devenind ucenic tipograf în Amsterdam. Vreme de doi ani, între 1684 și 1686, a tipărit Biblia Aurită, un exemplar corectat al bibliei maghiare. Printre realizările care i-au adus titlul de cel mai vestit gravator și turnător din Amsterdam se numără editarea primei cărți de bucate sau realizarea primului alfabet georgian tipărit. La zece ani după ce a părăsit țara a revenit la Cluj-Napoca, unde a transpus valoroasele cunoștințe privind arta tipăritului în gestionarea tipografiei de carte. Din păcate, unele dintre volumele tipărite i-au atras mulți dușmani, iar condițiile economice nefavorabile s-au resimțit în numărul tot mai redus al cumpărătorilor de carte. Tipograful a încetat din viață în anul 1702, la Cluj-Napoca. Muzeul Totfalusi Kis Miklós prezintă publicului un valoros fond muzeistic constituit din cărți de epocă, componente de prese tipografice, modele de alfabete, portrete și litografii.

Nu departe de Biserica din Deal, găsim Muzeul Țărănesc Pleș. Acesta a fost deschis în anul 2000 și este amenajat într-o gospodărie țărănească care cuprinde o casă și o anexă, construcțiile din lemn având o vechime de peste 250 de ani. Gardul din nuiele care împrejmuiește gospodăria și poarta de lemn prin care se face accesul, asigură tranziția spre universul simplu al omului de la țară. În curte se pot vedea instalații tehnice țărănești precum meliţă, perie, fus, răştitori, vârtelniţă, război de ţesut, toate utilizate în prelucrarea cânepii, în timp ce în șatră sunt adăpostite instalațiile utilizate în prelucrarea cerealelor, precum moară de mână, oloiniță sau lușitoare de desprins porumbul. Interiorul casei găzduiește obiecte care odinioară se găseau în orice locuință maramureșeană, de la vase de bucătărie și piese tradiționale de mobilier, la obiecte de port popular sau țesături și icoane utilizate pentru decorarea pereților. Piesele din această valoroasă colecție etnografică au aparținut fie familiei Pleș, fie sătenilor din Ieud, care le-au donat pentru a îmbogăți patrimoniul micului muzeu.

Muzeul Țărăncii Române este unicul muzeu din România dedicat exclusiv femeii. "Muzeul femeii maramureșence", așa cum mai este numit, a fost decshis publicului în anul 2001 și cuprinde o gospodărie care, atât prin amenajarea interioară, cât și prin cea exterioară, omagiază femeia. Casa din lemn pe fundație de piatră, amplasată în curte, este o dovadă grăitoare a faptului că lucrurile îngrijite cu dăruire și pricepere supraviețuiesc timpului. Aceasta a fost construită în anul 1720 și a aparținut Ilenei Chiș, dorința proprietarei fiind ca după trecerea sa în neființă, locuința să fie transformată în muzeu. Casa adăpostește obiecte casnice și piese de mobilier tradiționale, dar și un important patrimoniu textil care cuprinde costume populare, costume de mireasă, măști, traiste și alte piese care se regăseau în zestrea fetei, precum și elemente decorative. Curtea constituie, la rândul său, un univers al tradiției, o zonă de ritual care debutează odată cu trecerea prin poarta sculptată în stil maramureșean, care descrie prin semne și simboluri obiceiurile acestor locuri. Pe stâlpii porții se pot vedea o mireasă și două druște, cocoșul care este și simbolul localității, steagul dacic, redarea lupoaicei cu Romulus și Remus, precum și un grup de femei lângă un leagăn, semnificând taina botezului, la care în trecut participau doar femeile. În curte tronează o troiță de lemn și un fus, dar și un grup statuar care ilustrează femeia în toate stadiile vieții, de la copilărie până la bătrânețe. Un alt punct de atracție este copacul din curte, pe ale cărui crengi sunt așezate oalele gospodinei, conform tradiției locului, și în al cărui vârf regăsim oala roșie, amintind de Ileana Chiș și simbolizând că în curte se găsește o fată nemăritată.

Muzeul Satului, parte a Muzeului Județean de Etnografie şi Artă Populară Maramureș, a fost inaugurat în anul 1984 și funcționează în aer liber. Din patrimoniul său fac parte adevărate capodopere ale arhitecturii populare, reprezentative pentru toate cele patru „țări” ale județului. O poartă maramureșeană impunătoare face tranziția dinspre oraș spre satul de pe deal, aceasta fiind realizată de meșterul popular Găvrilă Hotico. Casele și anexele tradiționale adunate în acest colț de rai poartă vizitatorii într-o epocă dominată de simplitate, autenticitate și frumos.

Numele muzeului sugerează destinația pe care acest ansamblu încearcă să o descrie în ochii vizitatorilor și anume, aceea de casă părintească. De altfel, întregul ansamblu care constituie acest muzeu și care cuprinde: casa, șura, grajdul, șopronul, colnița și cotețul, a servit drept gospodărie reală. Ultima gazdă a gospodăriei tradiționale, veche de aproximativ trei veacuri, a fost lelea Florița din Bozânta Mică. Urmașii acesteia au luat decizia de a dona ansamblul către Primăria Orașului Tăuții-Măgherăuș, odată cu relocarea acesta urmând să fie amenajat ca muzeu. Din patrimoniul muzeului mai fac parte peste 300 de exponate care vorbesc despre trecutul simplu și îndeletnicirile tradiționale ale oamenilor locului. Această colecție interioară a precedat amenajarea casei muzeu, fiind inițial găzduită în incinta Școlii Generale din Tăuții-Măgherăuș. În timp, colecția a crescut considerabil prin eforturile profesorilor Ștefan Rusu și Emil Crâncău, care s-au dedicat îmbogățirii acesteia. Muzeul Satului "Acasă", dincolo de aerul tradițional specific vetrelor plămădirii neamului românesc, oferă vizitatorilor și un sentiment de confort familiar, similar celui resimțit odinioară în gospodăriile părinților și bunicilor.

Deschis publicului în anul 1981, muzeul care arăta inițial asemeni unui sat răsfirat a ajuns să cuprindă astăzi peste 40 de obiective de patrimoniu. Cea mai veche construcție care îmbogățește patrimoniul muzeal este biserica, strămutată aici din localitatea Oncești, unde fusese adusă din satul Criciova, de pe malul drept al Tisei. Pictura lăcașului care datează din secolul al XVI-lea a fost refăcută în anul 1802. Monumentele arhitecturale tradiționale din muzeu au fost dispuse astfel încât să descrie specificitatea subzonelor Cosău - Mara şi Iza Inferioară, Iza Mijlocie, Vişeu - Borşa, Tisa şi bazinul Ruscova, din Maramureșul Istoric. Casele și anexele sunt construite din lemn pe fundație de piatră sau bolovani, menținând o planimetrie simplă. Fiecare construcție vorbește despre statutul social al proprietarilor, fie prin inscripții, fie prin elemente decorative specifice. Mai trebuie menționat că acest muzeu constituie o veritabilă radiografiere a satului maramureșean, aici fiind expuse inclusiv case specifice minorităților etnice din aceste zone: evrei, maghiari, nemți, ucraineni. Interioarele caselor sunt la rândul lor decorate tradițional, unele dintre acestea păstrând piesele de mobilier și alte dotări originale. Muzeul inclus în reţelele ICOM şi UNESCO, a găzduit în anul 1993 cea de-a XVI-a Conferinţă a Asociaţiei Europene a Muzeelor în Aer Liber, iar în anul 2000, conferinţa europeană "Drumul lemnului în Europa". Un an mai târziu, instituția a obținut din partea Ministerului Culturii şi Cultelor Premiul "Gheorghe Focşa", iar în anul 2019 a fost inclusă în topul muzeelor din România, conform prestigiosului Ghid Michelin.