Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare

Poetul-erou, Ion Șugariu, s-a născut în anul 1914 la Băița și s-a remarcat de-a lungul vieții prin importanta activitate publicistică, reliefată prin colaborarea cu publicații cunoscute la nivel național. Poezia sa de debut, "Imn tinereții", a fost publicată în anul 1934 în revista "Observatorul". În perioada studiilor universitare din cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie, a fost numit preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Refugiaţi. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ion Șugariu a fost nevoit să își abandoneze cariera pentru a-și servi patria, inițial ca ofițer de rezervă al unei școli de instrucție, iar mai apoi ca membru al unui Regiment de Infanterie. Poetul a sfârșit în ororile războiului, în Cehoslovacia, unde ajunsese după ce în anul 1944 fusese trimis în Ungaria. În urma sa a rămas și un important manuscris din timpul războiului, un jurnal care descrie impactul în plan emoțional al experienței de pe câmpul de luptă. Casa care astăzi îi poartă numele a fost donată statului în anul 1976 de către Floarea Șugar și s-a aflat în patrimoniul Muzeului Județean Maramureș până în anul 2008, când a intrat în administrarea Consiliului Local al orașului Tăuții-Măgherăuș. Cei care vizitează micuța casă părintească a talentatului poet și gazetar, au ocazia să descopere în una dintre încăperi documente, scrisori și manuscrise care descriu viața autorului, iar în cea de-a doua încăpere o amenajare specifică locuințelor tradiționale ale minerilor din această zonă.

Casa Memorială Elie Wiesel reprezintă un loc aparte care onorează memoria uneia dintre cele mai renumite personalități ale Maramureșului. Primele demersuri de evocare a culturii evreilor maramureșeni s-au derulat la începutul anilor ’70, atunci când în cadrul Muzeul Satului Maramureșean s-a dorit o reprezentare a culturii evreiești, inițiativă care s-a și materializat prin restaurarea și amenajarea a două case care au aparținut unor familii de evrei. După acordarea în anul 1986 a Premiului Nobel pentru Pace profesorului Elie Wiesel, supraviețuitor al lagărelor de concentrare care au curmat viețile a milioane de evrei, vreme de mulți ani s-au realizat demersuri pentru transformarea în muzeu a casei în care acesta s-a născut. Casa Memorială Elie Wiesel, care și-a deschis porțile pentru public abia în anul 2002, este amenajată chiar în locuința în care renumitul romancier, dramaturg, eseist şi memorialist a trăit până la 15 ani, în unul dintre vechile cartiere evreiești din Sighetu-Marmației. După ce a resimțit pe propria piele ororile la care au fost supuși evreii, dar și alte grupuri minoritare, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Elie Wiesel a publicat aproape 40 de volume care descriu tratamentul inuman trăit de cei care au căzut victime holocaustului, în lagărele de exterminare naziste. În încăperile casei memoriale sunt expuse piese de mobilier și de decor care au aparținut unor familii de evrei, dar și o reconstituire a mesei de lucru a lui Elie Wiesel, alături de documente și fotografii privind viața memorialistului. De asemenea, una dintre încăperile casei evocă urmările Dictatului de la Viena, care au dus la deportarea evreilor din Maramureș, iar o încăpere prezintă relațiile culturale pe care Elie Wiesel le-a legat cu alte personalități ale comunității evreiești din Sighetu Marmației. Curtea casei a fost amenajată ca spațiu de recreere și reculegere, constituind un bun loc de contemplare la adevărurile crunte dezvăluite în interiorul muzeului.

Născut în anul 1895, Ilie Lazăr s-a remarcat ca jurist și, mai cu seamă, ca om politic. Acesta a luptat în Primul Război Mondial, după care a fost membru al Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania și apoi deputat din partea Partidului Național Țărănesc. Dr. Ilie Lazăr este una dintre personalitățile istorice de pe aceste meleaguri, care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri, acesta fiind delegat în cadrul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Casa muzeu din Giuleşti este de asemenea legată de perioada istorică a Marii Unirii, aici fiind convocați membrii delegației maramureșene care au semnat apoi unirea Maramureșului cu Țara Românească. Clădirea, care este un monument de arhitectură tradițională, a fost ridicată în anul 1826 și a aparținut inițial protopopului greco-catolic Vasile Mihalyi, fiind moștenită ulterior de familia Lazăr. Casa cu tălpi din stejar și pereți din bârne de molid îmbinate în sistem „blockbau” respectă tipologia tradițională maramureșeană. Cei care trec pragul locuinței boierești cu șase încăperi vor descoperi documente, fotografii și manuscrise din perioada Unirii, dar și o expoziție de etnografie locală.

Biserica cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul" datează din anul 1704, când a fost ridicată pe vechea vatră a satului, fiind strămutată aproximativ un secol și jumătate mai târziu în locul pe care se află astăzi. Sfântul lăcaș construit din voiog și cărămidă este tencuit atât la interior, cât și la exterior, având o structură care cuprinde pronaos, naos și altar poligonal. Pereții interiori sunt zugrăviți cu motive florale și împodobiți cu icoane pictate recent.

Deși construcția sa a început în anul 1800, biserica "Sfânta Varvara" a fost finalizată abia în anul 1812. Decorarea acesteia s-a realizat aproape un secol mai târziu, pictura pereților interior datând din anul 1909. Edificiul se remarcă prin turnul înalt de 34 de metri, dar și prin faptul că altarul și amvonul au fost sculptate în sare masivă. Hramul lăcașului nu a fost ales întâmplător, Sfânta Varvara fiind protectoarea minerilor, dar și a prizonierilor, geologilor şi arhitecților.

Biserica Reformată din Berchez surprinde prin vechimea fundației pe care a fost ridicată, aceasta fiind datată în jurul secolului XV. De-a lungul timpului, lăcașul a trecut prin mai multe etape de reconstrucție, nava actuală fiind ridicată în anul 1804. Biserica adăpostește o orgă impresionantă, construită în anul 1904.

Construită în secolul al XVIII-lea, biserica de lemn din Remetea Chioarului a avut inițial „Sfântul Nicolae”. La nivel arhitectural, biserica are planul dreptunghiular, absida altarului decroșată, pentagonală  și acoperișul cu două corpuri. Turnul are planul pătrat, o treaptă la mijloc și balcon în consolă. Pereții interiori mai poartă urme ale picturii inițiale, distingându-se motive vegetale.

Ridicată în anul 1720 pe un deal din partea de vest a satului, Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril” din Culcea este constituită din pridvor, pronaos, naos și altar poligonal. Acoperișul este șindreluit, iar turnul cu turla conică este amplasat deasupra pronaosului. Din păcate pictura interioară se află într-o stare de degradare avansată, motiv pentru care nu poate fi restaurată.

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae" din Cornești datează din anul 1615, însă cercetările dendrocronologice au relevat că altarul ar fi fost construit un secol mai târziu. Aceasta se înscrie în specificitatea bisericilor maramureșene, în primul rând prin cele două poale ale acoperișului. Interiorul este decorat cu picturi realizate pe pânză, lipite pe pereții din lemn.