Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril” din Buzești

Ridicată în secolul al XIX-lea, biserica de lemn "Naşterea Preacuratei" a trecut prin mai multe procese de restaurare, fiind șindrilită și renovată în exterior în anul 2001. Turnul edificiului are numai 12 metri înălțime, fiind prevăzut cu un foișor înfundat, deasupra căruia se înalță un coif piramidal care are amplasată în vârf o cruce. Pictura interioară a fost realizată în anul 1862 de către pictorul Paul Weisz din Baia Mare, fiind conservată în condiții bune.

Biserica de lemn "Nașterea Maicii Domnului" din Călinești Căieni a fost construită în anul 1663 din lemn de stejar și supusă ulterior, în secolul XIX, unui proces de extindere în cadrul căruia s-a utilizat lemn de brad. Interiorul bisericii se remarcă prin ansamblul de picturi murale realizate de către Alexandru Ponehalschi.

Biserica cu hramul "Înălțarea Domnului" a fost ridicată din lemn, în anul 1992, după specificul arhitectural al bisericilor maramureșene. Lăcașul în formă de cruce are pronaos, naos și altar, fiind acoperit cu șindrilă și având un turn încheiat cu un coif prelung. În interior, frumosul edificiu adăpostește un iconostas sculptat în lemn de stejar și împodobit cu icoane bizantine.

Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului" din Călinești Susani a fost ridicată în anul 1758, fiind neobișnuită pentru bisericile de lemn din Maramureș, formele sale relevând mai degrabă influențe moldovenești. Interiorul mai păstrează astăzi unele fragmente ale picturilor murale realizate în anul 1788.

Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Răzoare datează din anul 1731, pictura pereților interiori, care poate fi atribuită lui Petre Diacul din Preluca, fiind realizată în anul 1759. Lăcașul se înscrie planimetria clasică, alcătuită din pridvor, pronaos, naos şi altar poligonal, având un turn-clopotniță cu foișor, peste care se înalță un coif cu baza pătrată și rotunjit la vârf. Decorațiunea exterioară este concentrată la nivelul pridvorului, prezentând motive geometrice.

Dintr-un muzeu care redă viața satului maramureșean, nu putea lipsi simbolul credinței strămoșești. Așadar, vizitatorii se pot reculege într-o biserică de lemn, ridicată în anul 1630 și adusă aici din satul Chechiș, în 1939. Fiind o biserică "în cult", aici se săvârșesc slujbe religioase în fiecare duminică și în zilele de sărbătoare. Biserica poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtător de Biruință și adăpostește icoane pe lemn din secolul 18, precum și icoane pe sticlă din secolul 19. Odată cu prăznuirea acestui sfânt, Muzeul Satului Baia Mare își deschide porțile pentru vizitatori. Această biserică a fost inclusă de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale "Liviu Borlan" Maramureș în proiectul său Biserici din Țara Chioarului.TururiVirtuale. Troița de lângă biserică a fost sfințită în 2019 și este decorată cu motive tradiționale specifice Maramureșului: funia, copacul vieții, simboluri astrale.

Satul Plopiş de pe Valea Cavnicului uimeşte prin modul în care creativitatea omului se împleteşte cu frumuseţea naturii. Armonia, eleganţa şi supleţea fac din întregul areal un adevărat templu, al cărui punct central este biserica de lemn ce poartă hramul „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Intrarea în cimitirul bisericii se face printr-o portiţă cu pridvor, care deschide aleea ce trece printre mormintele ctitorilor acestui monument. În anul 1789, patruzeci şi nouă de familii de pe Valea Cavnicului (din actuala comună Şişeşti) au început construcţia unui lăcaş de cult nou, care a fost sfinţit în noiembrie 1811. Înaltă de 47 de metri, lungă de 17 şi lată de 7, biserica din Plopiş dăinuie şi astăzi pe platoul cimitirului din sat, dând senzaţia că, fără ea, natura ar fi incompletă. Edificiul, ridicat pe o temelie din piatră, se compune din pridvor, pronaos, naos şi altar. Încadrată în stilul maramureşean de construcţie, biserica prezintă, totuşi, elemente caracteristice: bârnele superioare ale pereţilor nu se prelungesc în consolă, supleţea monumentului fiind mărită datorită streşinii foarte înguste. Ornamentaţiile arcelor pridvorului, lucrate cu fineţe, sunt realizate din mai multe segmente de lemn, cioplite rotund sau în trepte, astfel încât alăturarea lor - cu ajutorul cuielor de lemn - rezolvă problemele tehnice, dar şi aspiraţiile artistice. Toate acestea oferă încă o mărturie a măiestriei meşterilor lemnari de pe Valea Cavnicului. Iconografia este impresionantă prin tematica aleasă de zugravul Ştefan, autorul picturii de aici, dar şi din biserica din Şurdeşti. Stilul baroc al ansamblului iconografic permite pictorului să dezvolte imagini metaforice ce ilustrează în mod plastic complicate pagini din Apocalipsa Sfântului Ioan. Întreaga boltă semicilindrică a naosului înfăţişează a doua venire a lui Hristos, vestită prin trâmbiţe de îngeri. Arhanghelul Mihail, patron al bisericii din Plopiş, se înfăţişează victorios deasupra balconului. Pe peretele de vest al naosului, apare Iisus Hristos sub formă de soare, oferind lui Ioan Evanghelistul textul Apocalipsei. Tot acest ansamblu iconografic, ce vorbeşte despre sfârşitul lumii, este înconjurat de sfatul celor douăzeci şi patru de bătrâni din viziunea lui Ioan, pictaţi în lobii laterali ai unicei bolţi trilobate din Maramureş. Deşi are dimensiuni mici, uimitoarea biserică din Plopiş dovedeşte un deosebit simţ al proporţiilor, motiv pentru care unii cercetători o consideră a fi cea mai unitară şi mai bine echilibrată biserică de lemn a Maramureşului.

Străvechea vatră de locuire umană, Valea Izei adăposteşte mai multe sate a căror istorie se pierde în negura vremurilor. Satul Ieud a făcut parte din domeniul lui Bogdan de la Cuhea, legendarul voievod maramureşean care, prin cucerirea pământurilor de la răsărit de Carpaţi şi declararea independenţei faţă de Regatul Ungar, a devenit mai târziu principele întemeietor al Moldovei. Conform legendelor, Biserica din Ieud Deal, având hramul „Naşterea Maicii Domnului”, a fost înălţată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, însă cercetările recente au datat-o la începutul secolului al XVII-lea. Construit din lemn de brad, monumentul demonstrează şi peste ani măiestria meşterilor lemnari de pe aceste meleaguri. Planul bisericii a fost adaptat necesităţilor cultului creştin ortodox, fiind alcătuit din trei camere: pronaos, naos şi altar. Accesul în interiorul lăcaşului de cult se face dinspre vest, printr-un portal fără decor, ce se repetă la intrarea în naos. Lumina naturală pătrunde în interiorul monumentului prin ferestre mici pentagonale. Având doar patru deschideri pentagonale, pronaosul este întunecat. Naosul, însă, se bucură de mai multă lumină, provenind de la cele douăsprezece ferestre, aşezate câte şase de fiecare parte: trei la nivelul registrului inferior şi trei la cel superior. Deasupra pronaosului se înalţă celebra clopotniţă maramureşeană. Soluţie arhitectonică unică în lume pentru construcţiile de lemn, turla susţine un foişor acoperit de coiful piramidal cu baza pătrată care, prin uşurinţa cu care sfidează legea gravitaţiei, se îndreaptă către cer, amintind de formele curajoase ale goticului european. O valoare deosebită este conferită acestui monument de pictura murală şi de icoanele datând din secolul al XVIII-lea. Biserica a fost pictată, în anul 1782, de Alexandru Ponehalschi, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai curentului post-bizantin din Maramureşul acelei perioade. Un aspect inedit al iconografiei maramureşene e reprezentat de scenele din naosul lăcaşului de cult, ce surprind temele convertirii şi ale botezului. Este vorba despre botezarea de către diaconul Filip a unui mare dregător etiopian şi despre convertirea Sfântului Apostol Pavel. Adevărat templu al credinţei şi culturii strămoşeşti, biserica din Ieud a adăpostit între bârnele sale unul dintre cele mai vechi manuscrise în limba română, cunoscut sub numele „Codicele de la Ieud”. Cu paginile lui pline de spiritualitate și istorie, manuscrisul îmbogăţeşte în prezent colecţia bibliotecii Academiei Române. *Sura foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Pe Valea Izei, drumul ce însoţeşte pâraiele Botiza şi Poieni duce spre satul Poienile Izei, unde se află impresionanta biserică de lemn „Cuvioasa Parascheva”. Construită în prima jumătate a secolului al XVII-lea – perioadă în care voievodul moldovean Vasile Lupu a adus moaştele Cuvioasei Parascheva la Iaşi – biserica atestă peste ani legăturile culturale şi religioase între românii maramureşeni şi cei moldoveni. Formele clare ale monumentului, alături de elementele decorative obţinute prin dirijarea artistică a structurii de lemn, impresionează şi creează armonie cu natura înconjurătoare. Edificiul respectă configuraţia tradiţională, cu pronaos, naos şi altar, la care s-a adăugat mai târziu un pridvor. Spre deosebire de alte monumente păstrate, construcţia altarului aminteşte de vechile biserici cu altar pătrat, soluţie arhitectonică rar întâlnită astăzi. Peste pereţii ridicaţi la două trepte este aşezat acoperişul cu două rânduri de streşini. Altarul are acoperiş propriu, ceva mai coborât decât la alte edificii. Turnul-clopotniţă este prevăzut cu nelipsitul foişor ieşit din consolă, acoperit cu coiful specific. Ascuţit şi foarte evazat, acesta se sprijină pe cei opt stâlpi scurţi, legaţi în partea de sus prin arcade cioplite în lemn, iar în partea de jos – prin parapetul îmbrăcat în şindrilă. Iconografia lăcaşului de cult din Poienile Izei imortalizează arta populară a satelor maramureşene de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Reminiscenţele tradiţionale, tematica postbizantină şi tratarea barocă se contopesc aici în ceea ce s-a numit „stil eclectic”. Pictată în anul 1794 de către zugravul Gheorghe din Dragomireşti, biserica se remarcă prin câteva caracteristici tematice deosebite. Pe lângă dramaticele scene care prezintă chinurile păcătoşilor în iad, în naos e pictată o inedită reprezentare simbolică a jertfei lui Hristos. Este vorba despre un pelican care îşi sfâşie pieptul pentru a-şi hrăni puii cu propria carne; o tragică metaforă ce vorbeşte despre sacrificiul lui Hristos, dar şi despre jertfe oamenilor acestor locuri. Aceste elemente particularizează lăcaşul de cult din Poienile Izei, dar nu-l îndepărtează de stilul celorlalte biserici de lemn din Maramureş, monumente UNESCO, meritându-şi cu prisosinţă locul în cadrul acestora. *Sursa foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel