Locații

Bogatele păduri din zona râului Cosău au dăruit oamenilor lemn pentru construirea frumoasei biserici din Budeşti-Josani, situată la circa 30 km sud de Sighetu Marmaţiei, în direcţia oraşului Cavnic. Dedicată Sfântului Nicoară – numele popular al Sfântului Nicolae – edificiul a fost ridicat în anul 1642 şi face parte din grupul bisericilor maramureşene de mari dimensiuni. Construită în prima parte a secolului al XVII-lea, biserica a fost martora revoltei împotriva Casei de Austria a principelui Transilvaniei Francisc Rakoczi. Acesta a fost susţinut de vestitul haiduc maramureşean Pintea Viteazul. Revolta a fost înfrântă şi Pintea a fost ucis în timpul asedierii oraşului Baia Mare, dar numele îndrăgitului haiduc va rămâne pentru totdeauna legat de biserica din Budeşti-Josani, unde se păstrează o parte din zalele sale. Tot aici se poate vedea şi un steag al lui Rakoczi, principele susţinut de Pintea. Monumentul se află pe coama unui deal, în mijlocul cimitirului. O poartă tradiţională maramureşeană deschide calea străjuită de mormintele strămoşilor. Bogatele păduri din zona râului Cosău au dăruit oamenilor lemn pentru construirea frumoasei biserici din Budeşti-Josani, situată la circa 30 km sud de Sighetu Marmaţiei, în direcţia oraşului Cavnic. Dedicată Sfântului Nicoară – numele popular al Sfântului Nicolae – edificiul a fost ridicat în anul 1642 şi face parte din grupul bisericilor maramureşene de mari dimensiuni. Arhitectura edificiului se remarcă prin dimensiuni (18 metri lungime şi 9 metri lăţime), prin soluţia tehnică adoptată pentru susţinerea pereţilor şi prin acoperişul etajat. Pereţii şi acoperişul sunt armonios îmbinate, astfel încât cele două trepte ale acoperişului înconjoară biserica de jur-împrejur, de la pronaos la altar. Adevărate opere de artă sunt şi îmbinările de la colţuri, prelungite prin console mult ieşite în afară, pentru a susţine acoperişul evazat. Turnul-clopotniţă se distinge de al altor biserici maramureşene, fiind prevăzut cu un foişor mult extins în exterior şi terminat printr-o cruce din fier forjat. Coiful principal este flancat, la bază, de patru coifuri mici, simbolizând faptul că satul Budeşti avea un Sfat al Bătrânilor. Uşa lăcaşului de cult are un ancadrament monumental, ale cărui ornamentaţii cuprind o serie de motive împletite cu migală. Iconografic, biserica beneficiază de expresia tradiţiei postbizantine – prin pictura lui Alexandru Ponehalschi, din anul 1762 – dar şi de influenţa barocă prezentă în pictura altarului, executată în anul 1812 de Ioan Opriş. Peretele de sud al naosului se remarcă prin imaginea profetului Ilie care se ridică la cer cu carul de foc. Vizitatorul va descoperi la Budeşti-Josani o importantă colecţie de icoane pe lemn şi pe sticlă, datând din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, ce frapează prin armonia culorilor şi prin simplitatea liniilor. Una dintre acestea este inscripţionată cu următorul text: „Această icoană a fost făcută de prea-păcătosul Gheorghe”.

Născut în anul 1895, Ilie Lazăr s-a remarcat ca jurist și, mai cu seamă, ca om politic. Acesta a luptat în Primul Război Mondial, după care a fost membru al Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania și apoi deputat din partea Partidului Național Țărănesc. Dr. Ilie Lazăr este una dintre personalitățile istorice de pe aceste meleaguri, care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri, acesta fiind delegat în cadrul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Casa muzeu din Giuleşti este de asemenea legată de perioada istorică a Marii Unirii, aici fiind convocați membrii delegației maramureșene care au semnat apoi unirea Maramureșului cu Țara Românească. Clădirea, care este un monument de arhitectură tradițională, a fost ridicată în anul 1826 și a aparținut inițial protopopului greco-catolic Vasile Mihalyi, fiind moștenită ulterior de familia Lazăr. Casa cu tălpi din stejar și pereți din bârne de molid îmbinate în sistem „blockbau” respectă tipologia tradițională maramureșeană. Cei care trec pragul locuinței boierești cu șase încăperi vor descoperi documente, fotografii și manuscrise din perioada Unirii, dar și o expoziție de etnografie locală.

Casa Memorială Elie Wiesel reprezintă un loc aparte care onorează memoria uneia dintre cele mai renumite personalități ale Maramureșului. Primele demersuri de evocare a culturii evreilor maramureșeni s-au derulat la începutul anilor ’70, atunci când în cadrul Muzeul Satului Maramureșean s-a dorit o reprezentare a culturii evreiești, inițiativă care s-a și materializat prin restaurarea și amenajarea a două case care au aparținut unor familii de evrei. După acordarea în anul 1986 a Premiului Nobel pentru Pace profesorului Elie Wiesel, supraviețuitor al lagărelor de concentrare care au curmat viețile a milioane de evrei, vreme de mulți ani s-au realizat demersuri pentru transformarea în muzeu a casei în care acesta s-a născut. Casa Memorială Elie Wiesel, care și-a deschis porțile pentru public abia în anul 2002, este amenajată chiar în locuința în care renumitul romancier, dramaturg, eseist şi memorialist a trăit până la 15 ani, în unul dintre vechile cartiere evreiești din Sighetu-Marmației. După ce a resimțit pe propria piele ororile la care au fost supuși evreii, dar și alte grupuri minoritare, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Elie Wiesel a publicat aproape 40 de volume care descriu tratamentul inuman trăit de cei care au căzut victime holocaustului, în lagărele de exterminare naziste. În încăperile casei memoriale sunt expuse piese de mobilier și de decor care au aparținut unor familii de evrei, dar și o reconstituire a mesei de lucru a lui Elie Wiesel, alături de documente și fotografii privind viața memorialistului. De asemenea, una dintre încăperile casei evocă urmările Dictatului de la Viena, care au dus la deportarea evreilor din Maramureș, iar o încăpere prezintă relațiile culturale pe care Elie Wiesel le-a legat cu alte personalități ale comunității evreiești din Sighetu Marmației. Curtea casei a fost amenajată ca spațiu de recreere și reculegere, constituind un bun loc de contemplare la adevărurile crunte dezvăluite în interiorul muzeului.

Casa modestă de lemn redă stilul inconfundabil al maestrului făuritor de cruci, care a făcut cunoscut numele Maramureșului în întreaga lume. Meșterul cioplitor Stan Ioan Pătraș avea doar 14 ani când a început să transforme bucăți de stejar în opere de artă, ajungând să-și perfecționeze stilul de-a lungul vremii. Astfel, crucile pe care acesta le sculpta nu mai aminteau de monumentele funerare anoste, arta lui îmbinând meșteșugul popular cu pictura, sculptura și poezia. Culorile vii, figurile sculptate, dar și celebrele epitafuri care vorbesc ironic despre soarta defuncților împodobesc cele peste 700 de cruci lucrate Stan Ioan Pătraș. Pe lângă celebrele cruci cu epitafuri, artistul a lăsat în urma sa și alte obiecte sculptate, dar și numeroase icoane pictate. Obiectivul care omagiază viața meșterului popular se află la doar câteva sute de metri de Cimitirul Vesel și are în componență casa, grajdul şi atelierul din curte, care au aparţinut celui mai vestit săpânțean. În interiorul casei se pot vedea mobilierul specific, alături de textile ce țin de gospodărie, dar și o însemnată colecție de obiecte lucrate cu migală și pricepere de însuși Stan Ioan Pătraș. Povestea meșterului este dusă mai departe nu doar de lucrările care îi poartă amprenta, ci și de către succesorul său, Dumitru Tincu Pop, care îi continuă munca, restaurând cruci vechi și lucrând altele noi, în același „albastru de Săpânța”, conform canoanelor artistice transmise de maestrul său.

Frumoasa cascadă care oferă un spectacol greu de egalat este situată pe versantul nordic al Munților Rodnei, dezvăluind mai multe trepte cu căderi succesive. Amplasată la o altitudine de 1300 de metri și având o lungime totală de 90 de metri, cascada care se scurge pe spectaculosul abrupt calcaros numit „Podul Cailor” este cea mai mare din România. Dincolo de peisajul de poveste, aerul mistic al Cascadei Cailor este sporit și de cele trei legende născute în jurul său. Prima dintre acestea leagă numele cascadei de o herghelie de cai, trimisă pe aceste meleaguri de pe tărâmul celălalt. Conform celei de-a doua legende, numele cascadei face trimitere la o herghelie de cai sălbatici care, urmăriți fiind de urșii numeroși din zonă, au căzut în prăpastia adâncă. Cea de-a treia legendă amintește de perioada zbuciumată a anilor 1700, pusă sub însemnul năvălirilor tătarilor. Se spune că pentru a scăpa de furia năvălitorilor, cei mai frumoși cai ai comunității s-au aruncat în hău, la originea cascadei stând lacrimile borșenilor, care au plâns îndelung animalele pierdute. Accesul spre această veritabilă capodoperă a naturii se poate face dinspre mai multe direcții, cel mai facil fiind cu telescaunul, dinspre Complexul Turistic Borșa. Pentru informații suplimentare: Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Borșa Telefon: +40 262 343 973 E-mail: info@infoborsa.ro 

Cascada Șipot se află la ieșirea din localitatea Săpânța, județul Maramureș, pe drumul către Negrești – Oaș. Pe Valea Nadoșa există mai multe căderi de apă, Cascada Șipot fiind cea mai mare dintre ele, aceasta revărsându-se peste o stâncărie cu o înălțime de aproximativ 7 – 8 metri. Traseul turistic are un grad redus de dificultate, putând fi practicat atât pe jos cât și cu autovehicule de teren. Acesta se desfășoară printr-o pădure de foioase care oferă turiștilor inedite spectacole de culori, indiferent de anotimp. Zona de drumeție este una foarte cunoscută de amatorii de borcut, datorită izvoarelor sale feruginoase bogate în minerale naturale.

Muzeul Nobilimii propune o incursiune inedită în lumea unor personalități care au făcut cinste acestei regiuni. Biblioteca centrului adăpostește hărți istorice, Diplome Regale, arbori genealogici, dar și alte documente de epocă, toate grăitoare pentru trecutul județului Maramureș.

Vechi de aproape trei secole, cimitirul evreiesc din Ieud este o dovadă a istoriei evreilor în aceste locuri, aici aflându-se atât morminte ale oamenilor simpli, cât și ale unor reprezentanți de seamă ai comunității evreiești. Cimitirul surprinde prin forma, dimensiunea și ornamentarea pietrelor funerare, acestea fiind decorate cu motive precum: leul, ursul, cerbul, pasărea, grifonul, menora, arborele vieţii, mâinile binecuvântării, Tora sau coroana. Acest obiectiv are o valoare istorică și etnografică deosebită, aflându-se printre cele mai renumite atracții ale comunei.

Parte a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, cimitirul în care se crede că au fost îngropați cei 54 de deținuți care au sfârșit în închisoarea politică este împrejmuit de brazi care descriu forma României. În punctul în care se regăsește orașul Sighetu Marmației pe această hartă a fost înălțat un altar-cenotaf, în spatele căruia tronează o cruce în stil bizantin. Cimitirul mai adăpostește plăci comemorative, o Poartă a Memoriei, troițe, precum și urne care conțin pământ adus din diferite închisori, lagăre și centre de deportare.

De departe unul dintre cele mai renumite obiective turistice ale județului Maramureș, Cimitirul Vesel din Săpânța reprezintă un loc unic în lume, care estompează granițele dintre lumi și aruncă un crâmpei de optimism asupra percepției morții, pe care o dezbracă de tragismul clasic. Devenit, odată cu creșterea notorietății, un veritabil muzeu în aer liber, cimitirul care a înlocuit griul apăsător al monumentelor funerare cu deja celebrul „albastru de Săpânța”, surprinde la fiecare pas. Specificitatea Cimitirului Vesel este dată de rodul muncii de-o viață a meșterului cioplitor Stan Ioan Pătraș, din ale cărui mâini înzestrate s-au născut adevărate opera de artă. După trecerea în neființă a maestrului făuritor de cruci, moștenirea sa a fost dusă mai departe de către succesorul său, Dumitru Tincu Pop. Aproximativ 800 de cruci, viu colorate și atent sculptate întregesc patrimoniul valoros al acestui obiectiv. Pe lângă culorile specifice și basoreliefurile inedite, crucile se mai remarcă prin epitafurile care descriu, uneori într-un registru hazliu, evenimente din viața defuncților.

Muzeul care adăpostește colecția a fost inaugurat în anul 2019, printr-un efort conjugat al Fundației Ucrainenilor Huțuli din România și al Asociației Sinaptica – Maramureș. Micul muzeu a fost amenajat într-o fostă construcție anexă și găzduiește obiecte specifice culturii tradiționale a huțulilor. Obiectele, înscrisurile vechi și fotografiile expuse reflectă cultura materială și însăși identitatea huțulă, comunitatea ucraineană din care face parte acest subgrup etnic având o prezență bine înrădăcinată în aceste locuri. Din colecția de tip muzeal fac parte și lucrări de artă contemporană prin care este descrisă bogăția culturală și etnografică a Văii Ruscovei, un loc de o frumusețe aparte.

Situat în extremitatea nordică a României, orașul Sighetu Marmației este renumit ca locul în care "se agață harta-n cui", motiv pentru care aici a fost amplasat un monument în formă de cui, cu o înălțime de aproximativ doi metri. Ineditul monument care poate fi văzut în zona istorică a orașului, a devenit, în scurt timp, una dintre principalele atracții căutate de turiști.

Monumentalul fus de pe Dealul Babelor are o lungime de aproximativ 14 metri și a fost realizat din lemn de stejar de către meșterul Petru Godja. Acest obiectiv omagiază vitejia femeilor care au ținut piept tătarilor la năvălirile din anul 1717. Pe cele patru laturi ale fusului se pot distinge patru figuri de femei care întruchipează femeia războinică, femeia harnică, femeia mamă și femeia văduvă, într-o încercare de a surprinde personalitățile bravelor localnice care și-au apărat comunitatea.

Pitorescul lac din Munții Rodnei, renumit datorită formei sale care se aseamănă cu harta României, se află la atitudinea de 1825 de metri. Întins pe o suprafață de 3450 de metri, lacul cu apa limpede este alimentat de două izvoare naturale. Deasupra lacului se află Vârful Pietrosu, la o altitudine de 2303 metri, acesta fiind și cel mai înalt vârf al Carpaților Orientali.

Situat la poalele Vârfului Gârgalău, la o altitudine de peste 1650 de metri, lacul Știol este un lac glaciar, din preajma căruia izvorăște cursul superior al râului Bistrița, cunoscut sub numele de Bistrița Aurie. La lacul Știol se poate ajunge urmând mai multe trasee care pornesc din zona Complexului Turistic Borșa.

Mănăstirea cu hramul „Soborul Sfinţilor celor 12 apostoli” reprezintă unul dintre cele mai îndrăgite puncte de atracție ale Maramureșului. Locul, de o frumusețe aparte, aduce cerul mai aproape de pământ și oamenii mai aproape de divinitate, reprezentând o sursă inepuizabilă de liniște și pace interioară.   Deși există documente care fac trimitere la Mănăstirea Bârsana încă din anul 1390, ansamblul actual al acestei mănăstiri a fost ridicat în anul 1993, pe locul alteia mai vechi, inclusă actualmente în patrimonioul mondial UNESCO și strămutată pe Podurile Jbârului.   Din ansamblul Mănăstirii Bârsana fac parte, în prezent: Biserica de lemn în stil maramureșean, Altarul de vară, Aghiasmatarul, Stăreția, Casa Voievodală, Casa maicilor, Casa artistului, Casa duhovnicului, Arhondaricul, Prăznicarul cu trapeza, Turnul-clopotniță, Poarta maramureșeană, Monumentul funerar, troițe, lac, pod peste lac, alei care duc la diferite obiective și altele.   Biserica de lemn construită în anul 1993 este una impunătoare, având 57 de metri înălțime, 23 de metri lungime și 12,5 metri lățime, dimensiuni care o plasează în topul celor mai înalte construcții de lemn din Europa. Edificiul cuprinde două nivele, și anume demisolul, unde se regăsește paraclisul mare al mănăstirii și parterul, care găzduiește biserica propriu-zisă. Construcția cu plan treflat și două abside poligonale este alcătuită din altar, naos, pronaos și un pridvor din lemn de stejar, decorat cu motive maramureșene. Deasupra pronaosului se înalță turnul cu foișor și coif prelung. Pereții demisolului sunt îmbrăcați în fresce realizate de pictorul Ioan Botiș, însă deocamdată pereții bisericii propriu-zise nu au fost pictați. Acoperișul lăcașului are streașina dublă și este învelit cu șindrilă din lemn de brad.

Construcția mănăstirii a început în anul 1999, așezământul primindu-și primii viețuitori abia în anul 2008. Întregul complex monahal a fost ridicat în cinstea eroilor căzuţi în cele două Războaie Mondiale, o parte dintre aceștia fiind îngropați în cimitirul din apropierea mănăstirii. Ansamblul mănăstirii cuprinde biserica de zid, corpul de chilii și o troiţă din marmură. Biserica Mănăstirii Prislop are două Hramuri: "Schimbarea la Faţă" şi "Sfânta Treime". Iconostasul acesteia a fost sculptat în lemn de tei, icoanele care îl împodobesc fiind pictate în localitatea Târgu Frumos.

Mănăstirea cu hramul "Sfinții Mihail și Gavril" a fost înființată în anul 1997, ansamblul fiind construit preponderent din lemn de stejar și brad. Biserica mănăstirii surprinde prin dimensiuni, având 78 de metri înălțime, cifră care o plasează în topul celor mai înalte construcții de lemn din Europa. Totodată, aceasta se remarcă prin arhitectura deosebită, având un pridvor în formă pentagonală, un demisol și un etaj în trei trepte. Crucea bisericii, care măsoară șapte metri înălțime, a fost placată cu patru kilograme de aur.

Mănăstirea cu hramul "Schimbarea la Față" din Botiza este un așezământ monahal de maici, ridicat în formă de cruce, a cărui construcție a fost demarată la începutul anilor '90. Complexul a fost ridicat din lemn de brad pe temelie de beton și prezintă un decor specific maramureșean. Deși a fost inițial acoperită cu tablă, în prezent mănăstirea are acoperișul din șindrilă. Biserica din cadrul așezământului a fost sfințită în anul 2007 și prezintă un interior frumos decorat cu scene biblice, pictate în stil neobizantin. Mănăstirea adăpostește și o icoană despre care se spune că ar fi făcătoare de minuni.

Ansamblul monahal cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” a fost înființat în anul 2003, pe locul în care în urmă cu secole era ctitorită „Mănăstirea de la Recea''. Proporțiile armonioase, turla impunătoare și frumusețea ornamentelor plasează acest monument al tradiției bisericești în topul celor mai apreciate sfinte lăcașuri de lemn din județul Maramureș.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenței, unul dintre punctele de reper ale județului nostru, a fost deschis în amintirea nedreptăților unui regim dictatorial, dar și a sufletelor care i-au căzut pradă și pe care nu ne permitem să le dăm uitării. Ideea înființării acestui Memorial care constituie un „un mijloc de resuscitare a memoriei colective”, a început să se materializeze în anul 1993, prin inițiativele Fundaţiei Academia Civică, propunerea proiectului-cadru către Consiliul Europei fiind făcută de către Ana Blandiana. După ani de eforturi laborioase, Memorialul a fost inaugurat la data de 20 iunie 1997, fiecare celulă devenind o sală muzeu care descrie cronologic sau tematic prețul scump plătit de națiunile Europei de Est sub teroarea regimului comunist. În una dintre curțile fostei închisori se poate vizita și un Spațiu de Reculegere și Rugăciune proiectat de către arhitectul Radu Mihăilescu, loc în care estetica antică se împletește cu cea modernă, într-un strigăt mut al suferinței îndurate de către cei aproape 8000 de deținuți care au sfârșit în închisorile, lagărele și locurile de deportare din România și ale căror nume au fost gravate pe pereții rampei de coborâre. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei adăpostește mai multe opere de artă care înnobilează spațiul și amplifică experiența profund emoțională pe care vizitatorii acestui loc o resimt. Cea mai de amploare lucrare care poate fi văzută aici este grupul statuar „Cortegiul Sacrificaților”, care poartă semnătura sculptorului Aurel I. Vlad și care evocă impactul regimului comunist asupra vieților oamenilor. Tot din ansamblul acestui muzeu face parte și Cimitirul Săracilor, amplasat la aproximativ doi kilometri în afara orașului, unde se spune că au fost îngropați 54 de deținuți care și-au pierdut viața în închisoarea politică.

Orice vizită în ținutul Maramureșului e musai să aibă ca punct de popas și mocănița care pufăie și șerpuiește agale pe Valea Vaserului. Calea ferată forestieră pe ecartament îngust din județul Maramureș este situată în nordul României, aproape de granița cu Ucraina și se întinde pe o distanță de 46,3 de km.   Mocăniţa de pe Valea Vaserului atrage anual mii de turiști curioși să experimenteze o călătorie așa cum se făcea acum aproape 100 de ani, când bătrâna locomotiva a fost construită, fiind recunoscută ca ultima cale ferată forestieră care funcționează cu abur. De altfel, pe lângă componenta turistică, Mocănița încă servește și astăzi scopului inițial, și anume, transportul lemnelor.   Traseul Mocăniței își are punctul de plecare în Gara CFF Vişeu de Sus, care funcționează din anul 1930. La kilometrul 21,6 al căii ferate forestiere, Mocănița poposește în stația Paltin, lăsând turiștilor timp suficient pentru un picnic sau o drumeție scurtă, înainte de întoarcerea spre punctul de pornire.

Astăzi ne plimbăm haihui, unde s-o pus harta-n cui Deși ne vin de-a valma gândurile când încercăm să cuprindem toate comorile turistice ale Sighetului, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei se detașează, în primul rând pentru că în acest loc încă răsună strigătul mut al suferinței îndurate de cei care au căzut pradă nedreptăților unui regim dictatorial. Fiecare celulă a fostei închisori a fost amenajată ca sală muzeu, descriind cronologic sau tematic teroarea regimului comunist. În una dintre curțile memorialului se poate vizita un Spațiu de Reculegere și Rugăciune, construit în amintirea celor aproape 8000 de deținuți care au sfârșit în închisorile, lagărele și locurile de deportare din România. Muzeul adăpostește mai multe opere de artă care înnobilează spațiul și amplifică experiența profund emoțională pe care vizitatorii acestui loc o resimt, cea mai de amploare lucrare fiind grupul statuar „Cortegiul Sacrificaților”. Tot din ansamblul acestui muzeu face parte și Cimitirul Săracilor, unde se spune că au fost îngropați 54 de deținuți. Acesta este împrejmuit de brazi care descriu forma României, iar în punctul în care se regăsește orașul Sighetu Marmației pe această hartă, a fost înălțat un altar-cenotaf, în spatele căruia tronează o cruce în stil bizantin.   Printre nestematele patrimoniului muzeal din municipiul Sighetu Marmației regăsim și secțiile Muzeului Maramureșului, o instituție sub a cărei vastă cupolă se regăsesc colecții dintre cele mai interesante. Niciun vizitator al Maramureșului nu poate să rateze ocazia de a vedea o veritabilă radiografiere a arhitecturii tradiționale locale, pusă în scenă de cele peste 40 de obiective de patrimoniu expuse în cadrul Muzeului Satului Maramureșean. Această experiență trebuie musai completată prin vizitarea Muzeului Etnografic al Maramureșului, ale cărui colecții completează imaginea tradițională a satului maramureșean. Cu adevărat impresionantă poate fi și incursiunea în bogăția naturală a Depresiunii Maramureșului, reliefată prin valoroasele exponate de botanică, vertebrate, ciuperci, minerale, roci şi fosile, regăsite în cadrul Secției de Științe Naturale. Vă propunem și o călătorie în timp, care merge tocmai până în neolitic și care este posibilă prin explorarea fondului muzeistic al Secției de Istorie-Arheologie. Următorul punct de popas este Secţia de Istoria Culturii – Memorialistică – Artă - Casa Muzeu Dr. Ioan Mihalyi de Apşa, adăpostită chiar de clădirea în care a trăit și și-a elaborat opera marele istoric român. Bineînțeles că nu uităm de Muzeul Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș - Casa Memorială Elie Wiesel și vă invităm să treceți pragul locuinței în care renumitul romancier, dramaturg, eseist şi memorialist, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a trăit până la 15 ani. Despre cultura evreiască ne amintește și cimitirul evreiesc, cel mai mare dintre cele 52 existente în Maramureșul Istoric. Acesta adăpostește pietre funerare vechi de sute de ani, dar și renumitul Monument al Săpunului, ridicat în amintirea evreilor care au sfârșit în lagărele de exterminare naziste.   Știm că multe dintre obiectivele deja propuse pot să fie copleșitoare, pentru că numai un om sărac în simțiri ar putea să rămână indiferent la supliciile unor timpuri care nici măcar nu sunt foarte departe de noi, motiv pentru care vă oferim câteva sugestii de reculegere, în cele mai frumoase lăcașuri sfinte din Sighetu Marmației. Biserica ucraineană „Înălţarea Sfintei Cruci”, Mănăstirea Piariștilor, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Biserica Reformată și Noua Sinagogă Sefardă sunt câteva dintre locurile de închinăciune, dintre care unele vechi de secole, care promit să vă ia de pe umeri povara unei istorii nedrepte și să vă prezinte câte puțin din varietatea cultural-spirituală a zonei.   Un loc aparte printre atracțiile municipiului îl ocupă monumentele de arhitectură care, la cât sunt de numeroase, par că se află într-o competiție constantă pentru atenția turiștilor. Tribunalul Comitatens, Palatul Reduta, Palatul Cultural Astra, Palatul Szabó Aurel, casa cu cariatide, Sediul Lojei Francmasonice, Casa Darvay și clădirile liceelor Pedagogic, Dragoș Vodă, Leowey Klara și „Taraș Sevcenko” sunt câteva dintre bijuteriile arhitecturale care îmbină stiluri, viziuni și tot atâtea povești trecute prin clepsidra timpului.   Când negura amenințărilor actuale va înceta să se mai abată asupra noastră, veți putea gusta din plin și din viața culturală a Sighetului Marmației, care se laudă cu două festivaluri de poveste. Festivalul Antic și Medieval Aeternus Maramorosiensis reproduce o atmosferă ancestrală, redată printr-un program variat, care cuprinde spectacole pirotehnice, concerte, concursuri și expoziții. Cel de-al doilea eveniment cu tradiție aici este Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Marmaţia", un prilej inedit de a vă familiariza cu felul în care maramureșenii se pregătesc, simt și trăiesc cele mai frumoase sărbători din an.   După toată această experiență, vrem să încheiem într-un registru vesel și vă invităm să vedeți cu ochii voștri cuiul în care se agață harta, un monument cu o înălțime de aproximativ doi metri, care redă plastic renumele municipiului Sighetu Marmației, cunoscut drept „locul în care se agață harta-n cui”. Dacă ne-ați rămas alături până aici, nu ne mai rămâne decât să vă spunem că nouă statutul de gazde ne șade cel mai bine, iar călătorului îi șade bine cu drumul. Cu alte cuvinte, bucuroși, vă așteptăm!

Parte a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, Munții Gutâi surprind prin peisaje de poveste, dominate de păduri de conifere și foioase, dar și de pășuni. Deși cel mai înalt vârf al acestei grupe muntoase este Gutâiul Mare, cu o înălțime de 1.443 de metri, preferatul turiștilor este Vârful Creasta Cocoșului în preajma căruia, pe o suprafață de aproximativ 50 de hectare se întinde o impresionantă rezervație de tip mixt. Pe lângă Creasta Cocoșului, Munții Gutâi adăpostesc alte nouă zone cu statut de rezervație.

Grupa muntoasă Munții Maramureșului face parte din Carpații Maramureșului și Bucovinei și se întinde atât pe teritoriul României, cât și al Ucrainei. Pe teritoriul românesc, Vârful Farcău este cel mai înalt pisc, atingând 1.957 de metri. Un teritoriu considerabil din Munții Maramureșului a fost declarat arie protejată, constituind cel mai mare parc natural din România. Parcul Natural Munții Maramureșului cuprinde patru rezervații naturale, ce se suprapun peste două situri Natura 2000, unde găsim 171 de kilometri de trasee turistice marcate.

Munții Rodnei ating cele mai mari altitudini din Carpații Orientali, Vârful Pietrosu, cel mai înalt din această grupă montană, măsurând 2.303 metri. Aici se poate explora al doilea parc național ca mărime din România, care dezvăluie printre cele mai frumoase peisaje glaciare. În cadrul acestui parc există trei zone de protecție strictă și patru zone de protecție integrală care surprind prin peisajul deosebit, dar și prin prezența unor specii de floră și faună extrem de rare.

Muzeul de icoane și carte veche „Episcopul Gavril de Bârsana" este parte a ansamblului Mănăstirii Bârsana, unul dintre reperele spirituale ale Maramureșului, ale cărei funcții au fost întregite în anul 2005, prin deschiderea unui muzeu care expune artă bisericească și o colecție etnografică. Clădirea cu trei nivele în care funcționează muzeul a fost cea de-a douăsprezecea ridicată ca parte a ansamblului mănăstirii, încadrându-se în tipologia arhitecturală specifică zonei, care poate fi observată și în celelalte construcții monahale, aflate într-o perfectă unitate stilistică. La demisol au fost amenajate ateliere de iconografie religioasă și țesut, unde mâinile pricepute ale maicilor lucrează adevărate opere de artă, în timp ce la parter, în vitrine, sunt expuse cărți și icoane vechi. Cărțile sfinte și manuscrisele găzduite aici datează din secolele XVI – XIX și alcătuiesc un adevărat tezaur. La etaj se poate vizita o expoziție cu specific etnografic local, care întărește și mai mult spiritul autentic maramureșean resimțit în întregul ansamblu monahal.

Instituția a fost inaugurată la 1 decembrie 2003 și își desfășoară activitatea sub umbrela Centrului Cultural-Social Vișeu de Sus, având un bogat și important patrimoniu ce cuprinde peste 1100 de piese. Bazele colecțiilor muzeului au fost puse în jurul anului 1970 în cadrul școlilor din localitate. Expoziția permanentă a muzeului este structurată pe două secții, istorie și etnografie, și aduce în atenția publicului aproximativ 800 de exponate dintre cele deținute în fondul muzeistic. Colecția istorică are în componență obiecte, ilustrații, documente și piese arheologice care refac parcursul istoriei locale, în timp ce în colecția etnografică se regăsesc poze, unelte de lucru și obiecte casnice, elemente ale portului popular, precum și exponate care amintesc de viața culturală și religioasă a oamenilor din această regiune. Deși vorbește despre trecut, Muzeul de Istorie și Etnografie din Vișeu de Sus este un obiectiv de actualitate, care a pus la adăpost crâmpeie din moștenirea materială și spirituală pe care avem datoria să o perpetuăm.

Muzeul Etnografic al Maramureşului este amenajat într-o impunătoare clădire, monument istoric și arhitectural. Deși eforturile de organizare a unei colecții etnografice cu specific maramureșean merg mai departe în timp, Muzeul Etnografic al Maramureşului a fost inaugurat în anul 1926. Din păcate, în anii ce au urmat Dictatului de la Viena, o însemnată parte a colecțiilor instituției a fost pierdută, muzeul local fiind reînființat abia în anul 1954, cu atenta implicare a lui Francisc Nistor, renumit etnograf, arheolog, profesor și fotograf. Expoziția etnografică permanentă, care poate fi vizitată și astăzi și-a deschis porțile pentru public în anul 1971. Aceasta cuprinde obiecte utilizate în agricultură sau la păstorit, dar și în confecționarea diverselor textile, toate aceste exponate ilustrând ocupațiile specifice zonei Maramureșului. Tot în cadrul expoziției permanente sunt prezentate și piese tradiționale de mobilier, elemente de port popular, piese de ceramică, precum și o colecție de măști autentice, specifice tradițiilor maramureșene din preajma sărbătorilor de iarnă. De asemenea, vizitatorii acestui important obiectiv turistic al județului au ocazia să admire și obiecte de artă religioasă, utilizate în tradiția bisericească a Maramureșului. Întreaga expoziție constituie o ilustrare a vieții țăranului simplu din Maramureș, cu toate etapele firești ale acesteia.

Muzeul a fost inaugurat în anul 2011 și este amenajat într-o casă evreiască tradițională conservată. Casa Elefant reprezintă o mărturie a comunității evreiești din zonă, în interiorul acesteia fiind expuse obiecte într-o bibliotecă-cafenea inedită. *Sursă foto: Primăria orașului Vișeu de Sus

Secția de Istorie – Arheologie din cadrul Muzeului Maramureșului funcționează într-o frumoasă clădire monument istoric, veche de aproape 300 de ani. Această secție a Muzeului Maramureșului aduce în atenția vizitatorilor expoziția intitulată "Sighetu-Marmaţiei – 680", care a fost pentru prima dată deschisă publicului în anul 2006. Din valorosul fond muzeistic fac parte exponate din paleolitic, mezolitic și neolitic, precum și una dintre cele mai cuprinzătoare colecții din epoca bronzului, cuprinzând peste 140 de exponate. Același interes îl suscită și colecția de arme albe și de foc, care încă poartă încărcătura conflictelor care au lăsat răni adânci în trecutul nostru. Tot aici, vizitatorii pot vedea file din istoria Sighetului, fiind expuse documente care refac parcursul vieții politice, economice și culturale a acestei zone, începând cu evul mediu și până în prezent. Mărturiile istorice ne poartă prin momentele cheie ale trecutului, precum Marea Unire care a dat viață dezideratului vechi de secole al poporului nostru, ororile celui de-Al Doilea Război Mondial sau momentul de cumpănă al Revoluţiei din decembrie 1989. Eforturile muzeului de conservare și promovare a valorilor culturale românești au fost recunoscute în anul 2020, când instituția a fost distinsă cu Medalia Aniversară "Centenarul Marii Uniri", conferită de către președintele României, Klaus Iohannis.

Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Maramureșului este situată în complexul de clădiri din Piaţa Libertăţii. Istoria acestei instituții merge în timp până în anul 1899, când în Sighetu Marmației a fost înființat un muzeu cu două secții: Științele Naturii și Istorie. Primul Război Mondial a atras după sine desființarea instituției, în colecția actuală a muzeului regăsindu-se doar două exponate care au supraviețuit timpului, și anume o capră neagră naturalizată și un molar de mamut. Actuala secție a muzeului a fost înființată în anul 1968 și descrie prin valoroasele exponate de botanică, vertebrate, ciuperci, minerale, roci şi fosile, ofertanta și surprinzătoarea bogăție naturală a Depresiunii Maramureșului. Flora și fauna din această zonă sunt surprinse în cele peste 17.000 de coli de ierbar parte din „Herbarul Artur Coman”, denumit după renumitul borșean care s-a dedicat acestui domeniu de cercetare, în timp ce colecția de vertebrate reușește să înglobeze aproximativ 96% dintre speciile prezente aici. La acestea se adaugă cele peste 1000 de eșantioane de minerale, flori de mină și fosile, precum și cele peste 1300 de plicuri cu macromicete din colecția de ciuperci.

Chiar la granița judetului Maramureș cu județul Suceava regăsim Muzeul Rădăcinilor, o expoziție unică care relevă pasiunea de-o viață a lui Ștefan Grec, cel care și-a dedicat ultimii 40 de ani colecționării de rădăcini de arbori cu forme inedite. Cele peste 100 de exponate prelucrate care alcătuiesc colecția sunt adăpostite într-o modestă casă bătrânească acoperită cu draniță. Rădăcinile bizare regăsite aici poartă câte o denumire dată chiar de către colecționar, în funcție de ceea ce îi inspira fiecare exponat în parte. Pe lângă impresionanta colecție de rădăcini, în muzeul din inima munților mai poate fi văzută și o încăpere în care sunt expuse obiecte militare aparținând soldaților din cele două Războaie Mondiale și care au fost găsite în aceleași păduri din zonă, de unde au fost adunate și celebrele rădăcini. Tot aici, turiștii mai pot admira și mici expoziții de bancnote vechi, de ouă încondeiate cu motive maramureșene și bucovinene, dar și de flori de mină.

Deschis publicului în anul 1981, muzeul care arăta inițial asemeni unui sat răsfirat a ajuns să cuprindă astăzi peste 40 de obiective de patrimoniu. Cea mai veche construcție care îmbogățește patrimoniul muzeal este biserica, strămutată aici din localitatea Oncești, unde fusese adusă din satul Criciova, de pe malul drept al Tisei. Pictura lăcașului care datează din secolul al XVI-lea a fost refăcută în anul 1802. Monumentele arhitecturale tradiționale din muzeu au fost dispuse astfel încât să descrie specificitatea subzonelor Cosău - Mara şi Iza Inferioară, Iza Mijlocie, Vişeu - Borşa, Tisa şi bazinul Ruscova, din Maramureșul Istoric. Casele și anexele sunt construite din lemn pe fundație de piatră sau bolovani, menținând o planimetrie simplă. Fiecare construcție vorbește despre statutul social al proprietarilor, fie prin inscripții, fie prin elemente decorative specifice. Mai trebuie menționat că acest muzeu constituie o veritabilă radiografiere a satului maramureșean, aici fiind expuse inclusiv case specifice minorităților etnice din aceste zone: evrei, maghiari, nemți, ucraineni. Interioarele caselor sunt la rândul lor decorate tradițional, unele dintre acestea păstrând piesele de mobilier și alte dotări originale. Muzeul inclus în reţelele ICOM şi UNESCO, a găzduit în anul 1993 cea de-a XVI-a Conferinţă a Asociaţiei Europene a Muzeelor în Aer Liber, iar în anul 2000, conferinţa europeană "Drumul lemnului în Europa". Un an mai târziu, instituția a obținut din partea Ministerului Culturii şi Cultelor Premiul "Gheorghe Focşa", iar în anul 2019 a fost inclusă în topul muzeelor din România, conform prestigiosului Ghid Michelin.