Locații

Ansamblul Memorial al Martirilor de la Moisei constituie o comemorare a jertfei supreme a strămoșilor noștri pentru țară. La data fatidică de 14 octombrie 1944, 29 de români și-au pierdut viețile în două case de lemn de la periferia Moiseiului, sub ploaia de gloanțe a trupelor maghiare, care se aflau în retragere. Cele două case ale ororilor au devenit case memoriale în anul 1983, omagiind memoria celor care, în încercarea de a ajunge la familiile lor, au sfârșit fără a avea vreo vină. Aici se pot vedea obiecte personale și fotografii care au aparținut victimelor. Trupurile neînsuflețite ale celor care au căzut pradă gloanțelor au fost îngropate într-o groapă comună abia la două săptămâni de la tragicul episod, deasupra acesteia fiind înălțată o troiță de lemn, care a fost înlocuită mai târziu cu un ansamblu memorial realizat de către renumitul sculptor maramureșean, Vida Géza. Monumentul cuprinde două chipuri omenești și zece măști tradiționale realizate din piatră, fiecare dintre măști având o simbolistică legată de sacrificiu și izbăvire, precum și de nedreptățile și tragediile petrecute în vremea războiului.

Ridicată în anul 1672 din lemn de brad pe temelie de piatră, biserica este una de mici dimensiuni, având un pridvor deschis, pronaos peste care se înalță turla, naos și altar. Din pictura inițială a pereților interiori, dar și din cea care a înlocuit-o pe aceasta, realizată în anul 1871, se mai păstrează astăzi doar fragmente. Unicitatea edificiului este dată de forma altarului, biserica fiind singura din județul nostru care are un altar poligonal, cu șase laturi exterioare. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului" din Călinești Susani a fost ridicată în anul 1758, fiind neobișnuită pentru bisericile de lemn din Maramureș, formele sale relevând mai degrabă influențe moldovenești. Interiorul mai păstrează astăzi unele fragmente ale picturilor murale realizate în anul 1788.

Biserica de lemn cu hramul  „Adormirea Maicii Domnului” din Șieu datează din jurul anilor 1717-1720, însă a trecut prin mai multe procese de renovare la mijlocul secolului al XVIII-lea, în prima jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX. Din construcția inițială s-au mai păstrat structura pereților în partea de jos, cheotorile vechi la altar, scobiturile din consolele interioare, fragmente dintr-o fereastră cu oblon, portalele de intrare în tindă și pronaos, dar și unele icoane vechi împărătești.

Pe Valea Izei, drumul ce însoţeşte pâraiele Botiza şi Poieni duce spre satul Poienile Izei, unde se află impresionanta biserică de lemn „Cuvioasa Parascheva”. Construită în prima jumătate a secolului al XVII-lea – perioadă în care voievodul moldovean Vasile Lupu a adus moaştele Cuvioasei Parascheva la Iaşi – biserica atestă peste ani legăturile culturale şi religioase între românii maramureşeni şi cei moldoveni. Formele clare ale monumentului, alături de elementele decorative obţinute prin dirijarea artistică a structurii de lemn, impresionează şi creează armonie cu natura înconjurătoare. Edificiul respectă configuraţia tradiţională, cu pronaos, naos şi altar, la care s-a adăugat mai târziu un pridvor. Spre deosebire de alte monumente păstrate, construcţia altarului aminteşte de vechile biserici cu altar pătrat, soluţie arhitectonică rar întâlnită astăzi. Peste pereţii ridicaţi la două trepte este aşezat acoperişul cu două rânduri de streşini. Altarul are acoperiş propriu, ceva mai coborât decât la alte edificii. Turnul-clopotniţă este prevăzut cu nelipsitul foişor ieşit din consolă, acoperit cu coiful specific. Ascuţit şi foarte evazat, acesta se sprijină pe cei opt stâlpi scurţi, legaţi în partea de sus prin arcade cioplite în lemn, iar în partea de jos – prin parapetul îmbrăcat în şindrilă. Iconografia lăcaşului de cult din Poienile Izei imortalizează arta populară a satelor maramureşene de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Reminiscenţele tradiţionale, tematica postbizantină şi tratarea barocă se contopesc aici în ceea ce s-a numit „stil eclectic”. Pictată în anul 1794 de către zugravul Gheorghe din Dragomireşti, biserica se remarcă prin câteva caracteristici tematice deosebite. Pe lângă dramaticele scene care prezintă chinurile păcătoşilor în iad, în naos e pictată o inedită reprezentare simbolică a jertfei lui Hristos. Este vorba despre un pelican care îşi sfâşie pieptul pentru a-şi hrăni puii cu propria carne; o tragică metaforă ce vorbeşte despre sacrificiul lui Hristos, dar şi despre jertfe oamenilor acestor locuri. Aceste elemente particularizează lăcaşul de cult din Poienile Izei, dar nu-l îndepărtează de stilul celorlalte biserici de lemn din Maramureş, monumente UNESCO, meritându-şi cu prisosinţă locul în cadrul acestora. *Sursa foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Construită în anul 1699 în Vișeul de Jos, biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” a fost oferită botizenilor în anul 1899. Edificiul respectă specificul bisericilor maramureșene, acoperișul având poală dublă. De asemenea, tocul ușii de la intrare este decorat asemenea porților maramureșene, în timp ce funia sculptată în lemn înconjoară biserica. 

Construită din lemn de stejar în jurul anului 1639, biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Sârbi Susani dezvăluie prin forma acoperișului și trecerea spre partea sacră, unele dintre cele mai arhaice trăsături regăsite în arhitectura sacrală de lemn românească. Portalul de intrare care se crede că evocă un calendar bizantin, a supraviețuit timpului, oferind o valoare inestimabilă bisericii.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Sat-Șugatag a fost ridicată din lemn de stejar datat în jurul anilor 1698-1699. Proporțiile ansamblului, acoperișul cu poală dublă deasupra pronaosului și naosului și cu o singură streașină deasupra altarului, turnul cu foișorul scos în afara profilului de bază și cu un coif prelungit în opt ape sunt doar câteva elemente care încadrează lăcașul de cult în tipologia bisericilor de lemn maramureșene. Pereții exteriori sunt decorați cu motivul frânghiei, în timp ce în interior se mai pot distinge doar fragmente din pictura care împodobește lăcașul. 

Construită din lemn de stejar în secolul al XVII-lea, biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Valea Stejarului se înscrie, datorită proporțiilor, în specificul maramureșean. În interior, pictura specifică iconografiei bizantine, realizată pe pânză, se mai păstrează doar în mică parte. Cu toate acestea, în edificiu se regăsesc mai multe obiecte valoroase, precum: icoane, cărți de ritual, Tripticul sau medalioanele de pe ușile împărătești. Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Cea mai veche construcție care îmbogățește patrimoniul Muzeului Satului Maramureșean este biserica, strămutată aici din localitatea Oncești, unde fusese adusă din satul Criciova, de pe malul drept al Tisei. Trăsăturile arhaice ale construcției sunt reliefate de ferestrele mici, structura închiotorată pe două nivele și prezența unei uși împărătești și a uneia diaconești. Pictura lăcașului care datează din secolul al XVI-lea a fost refăcută în anul 1802. 

Biserica cu hramul "Înălțarea Domnului" a fost ridicată din lemn, în anul 1992, după specificul arhitectural al bisericilor maramureșene. Lăcașul în formă de cruce are pronaos, naos și altar, fiind acoperit cu șindrilă și având un turn încheiat cu un coif prelung. În interior, frumosul edificiu adăpostește un iconostas sculptat în lemn de stejar și împodobit cu icoane bizantine.

Biserica de lemn ucraineană „Înălțarea Domnului” din Poienile de sub Munte datează din jurul anilor 1788 - 1798. În arhitectura sa se îmbină două stiluri, cel maramureșean și cel cu influențe rutene, regăsit acoperişul în formă de clopot, dar și în șirul lat de streșini. Totodată, biserica mai surprinde prin poziționare, aceasta fiind situată pe un teren drept, în mijlocul unei curți deschise. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Construită la începutul secolului al XVIII-lea, ca loc de rugăciune pentru o importantă comunitate monahală, actuala biserică monument UNESCO a fost catedrala episcopului Gavriil al Maramureşului. Fiu al locului, episcopul a susţinut în Bârsana o şcoală mănăstirească şi un centru de difuzare a cărţilor. Evenimentele petrecute în ultimii trei sute de ani pe Valea Izei şi-au lăsat amprenta pe bârnele bisericii din Bârsana, mai mult decât pe alte monumente. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, curtea imperială a impus în Transilvania şi Maramureş secularizarea averilor mănăstireşti şi închiderea comunităţilor monahale. Această campanie a afectat în mod direct comunitatea monahală, care a fost nevoită să se retragă spre Moldova. Rămasă fără protecţie, biserica a fost salvată de oamenii din sat, care au demontat-o bucată cu bucată şi, în jurul anului 1800, au reconstruit-o pe actualul amplasament. Pentru o bună reasamblare, bârnele au fost marcate cu semne ce se pot vedea şi astăzi. Aşezate pe un soclu de piatră, bârnele cioplite din trunchiuri mari de stejar – din care au fost realizaţi pereţii – au fost îmbinate la colţuri în „coadă de rândunică”. De două sute de ani, biserica păzeşte liniştea maramureşenilor înmormântaţi în cimitirul de pe dealul Jbârului, în stânga drumului ce porneşte de la Sighetu Marmaţiei, însoţind râul Iza. Planul construcţiei este dreptunghiular, cu patru camere: pridvor, pronaos, naos şi altar. Absida altarului are cinci laturi, fiind învelită cu un acoperiş simplu. Deasupra celorlalte camere ale lăcaşului de cult, acoperişul este realizat în două trepte, adăpostind înspre vest un balcon. Ornamentaţiile şi modul de realizare a faţadei vestice sunt identice cu cele ale pridvoarelor caselor tradiţionale. Decorul sculptat în lemn utilizează motive frecvente în Maramureş, precum cel al funiei răsucite sau al discului solar. Întreaga biserică pare a fi încinsă de un brâu torsadat, întrerupt de un motiv solar în formă de cerc. După mutarea ei în sat, a fost pictată de către Toader Hondor şi Ioan Plohod, iconografia monumentului fiind considerată a fi cea mai fericită expresie a barocului şi rococo-ului în pictura populară din această parte a ţării. Scenele sunt plasate în interiorul unor medalioane stilizate ce leagă întreg ansamblul iconografic. Impresionanta biserică de lemn de la Bârsana stă sub semnul unităţii stilistice desăvârşite şi al unui impecabil simţ artistic.

Biserica de lemn "Nașterea Maicii Domnului" din Călinești Căieni a fost construită în anul 1663 din lemn de stejar și supusă ulterior, în secolul XIX, unui proces de extindere în cadrul căruia s-a utilizat lemn de brad. Interiorul bisericii se remarcă prin ansamblul de picturi murale realizate de către Alexandru Ponehalschi.

Lăcaș de cult declarat monument istoric, biserica de lemn cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Hărnicești a fost datată dendrocronologic în jurul anului 1679, având un plan rectangular și acoperișul supraetajat pe laturi. Proporțiile sale o fac neobișnuită, având în vedere că acoperișul măsoară zece metri, iar turnul doar nouă. În exterior, biserica este înconjurată de un brâu sculptat, în timp ce din pictura interioară nu se disting decât câteva fragmente. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Străvechea vatră de locuire umană, Valea Izei adăposteşte mai multe sate a căror istorie se pierde în negura vremurilor. Satul Ieud a făcut parte din domeniul lui Bogdan de la Cuhea, legendarul voievod maramureşean care, prin cucerirea pământurilor de la răsărit de Carpaţi şi declararea independenţei faţă de Regatul Ungar, a devenit mai târziu principele întemeietor al Moldovei. Conform legendelor, Biserica din Ieud Deal, având hramul „Naşterea Maicii Domnului”, a fost înălţată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, însă cercetările recente au datat-o la începutul secolului al XVII-lea. Construit din lemn de brad, monumentul demonstrează şi peste ani măiestria meşterilor lemnari de pe aceste meleaguri. Planul bisericii a fost adaptat necesităţilor cultului creştin ortodox, fiind alcătuit din trei camere: pronaos, naos şi altar. Accesul în interiorul lăcaşului de cult se face dinspre vest, printr-un portal fără decor, ce se repetă la intrarea în naos. Lumina naturală pătrunde în interiorul monumentului prin ferestre mici pentagonale. Având doar patru deschideri pentagonale, pronaosul este întunecat. Naosul, însă, se bucură de mai multă lumină, provenind de la cele douăsprezece ferestre, aşezate câte şase de fiecare parte: trei la nivelul registrului inferior şi trei la cel superior. Deasupra pronaosului se înalţă celebra clopotniţă maramureşeană. Soluţie arhitectonică unică în lume pentru construcţiile de lemn, turla susţine un foişor acoperit de coiful piramidal cu baza pătrată care, prin uşurinţa cu care sfidează legea gravitaţiei, se îndreaptă către cer, amintind de formele curajoase ale goticului european. O valoare deosebită este conferită acestui monument de pictura murală şi de icoanele datând din secolul al XVIII-lea. Biserica a fost pictată, în anul 1782, de Alexandru Ponehalschi, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai curentului post-bizantin din Maramureşul acelei perioade. Un aspect inedit al iconografiei maramureşene e reprezentat de scenele din naosul lăcaşului de cult, ce surprind temele convertirii şi ale botezului. Este vorba despre botezarea de către diaconul Filip a unui mare dregător etiopian şi despre convertirea Sfântului Apostol Pavel. Adevărat templu al credinţei şi culturii strămoşeşti, biserica din Ieud a adăpostit între bârnele sale unul dintre cele mai vechi manuscrise în limba română, cunoscut sub numele „Codicele de la Ieud”. Cu paginile lui pline de spiritualitate și istorie, manuscrisul îmbogăţeşte în prezent colecţia bibliotecii Academiei Române. *Sura foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Conform arhivelor, Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Ieud Vale datează din jurul anului 1710, în timp ce în tradiția populară se vehiculează anul 1717. Biserica surprinde prin dimensiuni, fiind una dintre cele mai mari construcții de lemn din România, dar și prin legenda ridicării sale, la care se spune că vestitul haiduc Pintea Viteazul a contribuit cu o căciulă cu galbeni. Din nefericire, pictura pereților interiori este distrusă în mare parte. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Biserica de lemn cu „Nașterea Maicii Domnului” din Rona de Jos se presupune că a fost construită în perioada 1634 – 1644, fapt confirmat de vechiul clopot al bisericii, datat în anul 1637 și care a fost mutat la noua biserică de zid din sat. Edificiul mai este numit și „biserica cu ochi”, datorită pridvorului în care s-au tăiat deschizături de forma ochilor.  *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Unele surse spun despre Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Bogdan Vodă că a fost construită în anul 1718, pe locul vechii biserici arse de tătari, în timp ce altele menționează anul 1754. Aceasta se remarcă prin poziționare, fiind situată în mijlocul satului, în cimitir, și nu pe coline, așa cum sunt poziționate majoritatea bisericilor maramureșene. O altă caracteristică esențială a monumentului istoric este simplitatea, singurul element de decorațiune a pereților exteriori fiind frânghia răsucită sculptată, care înconjoară întregul lăcaș. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Ridicată în anul 1760, biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Budești Susani este atipică datorită proporțiilor, pronaosul acesteia fiind alungit în secolul XIX. Totodată, potrivit inscripțiilor de pe ușile bisericii, iconostasul este mai vechi decât construcția în sine, datând din anul 1628. Ușile împărătești păstrează picturi în care se regăsește influența artei moldovenești. *Sursa foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Karin Lachner

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae" din Cornești datează din anul 1615, însă cercetările dendrocronologice au relevat că altarul ar fi fost construit un secol mai târziu. Aceasta se înscrie în specificitatea bisericilor maramureșene, în primul rând prin cele două poale ale acoperișului. Interiorul este decorat cu picturi realizate pe pânză, lipite pe pereții din lemn.

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Ferești datează din anul 1798, fiind ridicată din bârne de stejar. Deși interiorul acesteia este slab luminat, spațiul surprinde prin culorile vii ale picturilor care decorează pereții, acestea trecând printr-un proces de restaurare în prima jumătate a secolului al XIX-lea. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Există mai multe opinii privind istoricul bisericii de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”, amplasată în centrul localității Glod. Conform unora, aceasta a fost construită în jurul anului 1700, alte păreri plasând ridicarea bisericii în jurul anului 1784. Lăcașul cu influențe moldovenești păstrează în altar fragmente din pictura murală care se presupune că ar fi opera zugravului Ianoș Opriș. În patrimoniul bisericii se regăsesc icoane pe lemn și sticlă, cruci, mobilier și cărți extrem de valoroase. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Despre biserica de lemn cu „Sfântul Nicolae” se spune că a fost reconstruită în anul 1724, după ce a fost distrusă în invazia tătarilor din anul 1717. Aceasta se diferențiază de alte biserici de lemn maramureșene datorită dimensiunilor mari ale pridvorului, care este supraetajat și extins, dar și datorită poziționării turlei în mijlocul edificiului. Interiorul lăcașului nu mai păstrează decât o foarte mică parte din pictura inițială. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Săliștea de Sus, Nistorești, a fost construită din lemn de brad în anul 1680 și se află în prezent pe noua listă a monumentelor istorice. Acoperișul lăcașului are dublă poală, în timp ce absida altarului este dreptunghiulară. În interiorul bisericii, pictura murală este parțial conservată, unele dintre icoane putând fi încadrate în opera zugravului Alexandru Ponehalschi. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Sârbi Josani a fost ridicată în jurul anului 1685 din lemn de stejar pe temelie de piatră cioplită. Lăcașul se înscrie în tipologia bisericilor maramureșene, având compartimentarea specifică. Interiorul bisericii mai păstrează câteva icoane pe lemn foarte vechi, două dintre acestea purtând amprenta zugravului peregrin de biserici, Radu Munteanu. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din satul Mănăstirea a fost construită în secolul al XVII-lea. Lăcașul ridicat din lemn de stejar are pridvorul închis, deasupra acestuia înălțându-se un turn-clopotniță cu galerie și coif conic. Interior bisericii încă păstrează fresce pe lemn datate în 1783, în timp ce dintre pereții exteriori, doar cel de la intrare a fost pictat. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Ridicată în secolul al XVII-lea, biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost adusă în Strâmtura în anul 1661 de la mănăstirea din Rozavlea. În forma inițială s-au mai păstrat de-a lungul timpului altarul, bolta și iconostasul, în timp ce pictura interioară datează din anul 1775. Lăcașul adăpostește obiecte de valoare precum „Cazania lui Varlaam” și icoane pe sticlă realizate în secolele XVIII și XIX. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Timur Chiș

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Hoteni a fost construită în anul 1790 în satul Slatina din Ucraina de azi, fiind strămutată la Hoteni după 1895. În anul 1942, pronaosul construcției dreptunghiulare a fost extins spre apus. Sfântul lăcaș are acoperișul cu poală dublă și turnul cu foișor deschis, încheiat cu un coif cu baza pătrată. *Sursă foto: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Rada Pavel

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Rozavlea datează din anul 1717 și este construită din lemn de brad și grinzi de stejar, în stilul caracteristic zonei. Exceptând zona altarului, care este pictată pe pânză, întreaga pictură din interiorul bisericii a fost realizată pe lemn. Decorul pereților interiori este, în mare parte, de natură clasică, în puține fragmente regăsindu-se elemente baroce.