Muzeul Totfalusi Kis Miklós

Lăcașul ridicat în Cuhea la început de secol XVI, a fost strămutat în Văleni la finalul secolului următor, fiind demolat în anul 1947. O serie de icoane pictate pe lemn, recuperate din biserică, se găsesc astăzi în patrimoniul Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației. În urma demolării, lemnul bisericii a ajuns în trei destinații Văleni, Cornești și Călinești. Construcția ridicată din lemnul ajuns în Călinești a fost amplasată în curtea parohială, în anul 2005. Totodată, din vechiul lăcaș s-au salvat ușile împărătești, Sfânta Masă, Sfântul Chivot și o serie de prapori.

Vestitele vâltori de pe Valea Chiuzbăii au fost construite pentru curățarea țesăturilor din lână, acestea fiind folosite în trecut și de către minerii din localitate, care obișnuiau să își spele hainele în vâltoare, la ieșirea din mină. Chiar și astăzi, localnicii și nu numai, obișnuiesc să se folosească de vâltori, în special în preajma sărbătorilor, când își curăță covoarele, cergile și gubele în mașinile de spălat tradiționale, construite din lemn de stejar și acționate de forța apei.

Vechea vâltoare din Călinești poate fi văzută la ieșire din localitate, înspre Sârbi și constituie o emblemă a civilizației lemnului din această zonă. Instalația arhaică, construită din lemn și acționată prin forța apei, mai este folosită și astăzi de către unii dintre localnici. Fie că unele textile sunt prea mari pentru a fi spălate în mașinile de spălat moderne, fie că își doresc să continue tradiția spălării ecologice, oamenii locului reușesc să păstreze viu obiceiul secular al vâltorilor de pe Valea Cosăului.

Zile pline, din zori și până la apus - vedem Vișeu de Sus Explorarea stațiunilor turistice de interes local din Maramureș continuă cu Vișeu de Sus, un oraș în care confluența Văii Vaserului cu cea a Vișeului a avut grijă să țeasă o poveste bogată din punct de vedere natural, istoric, etnografic și cultural.    Abundența patrimoniului natural pe care îl puteți descoperi aici a fost sintetizată extrem de cuprinzător în vechea denumire a orașului, și anume „Între Râuri”. Dacă la pădurile întinse, brăzdate de văi cu cursuri de apă care acompaniază vizual, dar și sonor peisajul de poveste, adăugăm faptul că orașul Vișeu de Sus este al doilea din țară ca suprafață, vă puteți face o idee despre măreția acestui loc. Ținem morțiș să menționăm și faptul că este unul dintre orașele pe ale căror teritorii administrative se întinde Parcul Natural Munții Maramureșului, unul dintre cele mai reprezentative obiective din zestrea naturală a județului. Și pentru că întreg Maramureșul este un izvor de legende, nu se putea ca Vișeu de Sus să nu aibă o poveste a sa, purtată prin timp cu aceeași grijă cu care maramureșenii păzesc tot ce-i leagă de trecut, istorie și rădăcini. Se spune că orașul a fost întemeiat de un tăietor de lemne care, pe locul în care fiul său și-a găsit sfârșitul, ar fi ridicat o biserică. Ca un sâmbure roditor, lăcașul de cult a născut în jurul său o comunitate tot mai mare, oamenii ajungând să facă un legământ spiritual cu locurile ce le-au devenit casă. Conform legendei locale, așa ar fi apărut oaza verde, scăldată-n pace, pe care astăzi o numim Vișeu de Sus.   Suntem convinși că dacă deja această destinație se regăsește între planurile voastre de călătorie, principala vinovată de acest aspect este Mocănița de pe Vaser, unul dintre magneții turistici ai județului. Trebuie să fim de acord că orice vizită în ținutul Maramureșului e musai să aibă ca punct de popas și mocănița care pufăie și șerpuiește agale pe Valea Vaserului. Calea ferată forestieră pe ecartament îngust se întinde pe o distanță de 46,3 de km și atrage anual mii de turiști curioși să experimenteze o călătorie așa cum se făcea acum aproape 100 de ani, când bătrâna locomotiva a fost construită. Mocănița este recunoscută ca ultima cale ferată forestieră care funcționează cu abur și încă servește și astăzi scopului inițial, și anume, transportul lemnelor.   Știm că este greu ca ceva să concureze experiența călătoriei cu Mocănița, dar vă sfătuim să nu rezumați la atât vizitarea acestei zone, întrucât aceasta adăpostește și alte comori turistice. Zice-se că sufletul este oglinda omului, iar sufletul oamenilor de aici poate fi descris cel mai frumos de lăcașurile de cult pe care le-au plămădit, ca o manifestare a recunoștinței pure față de binecuvântarea de a fi părtași la fiecare nou răsărit peste ținuturile ce-i adăpostesc. Biserica ortodoxă „Bunavestire” și biserica romano-catolică „Sfânta Ana” sunt două dintre perlele tradiției bisericești din această zonă, construcțiile deosebit de frumoase fiind incluse pe lista monumentelor istorice. La acestea se mai adaugă alte opt sfinte lăcașuri, dar și o mănăstire care poartă hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Numărul mare al locurilor de închinăciune nu e deloc surprinzător dacă ținem cont de faptul că maramureșenii își găsesc refugiul în Divinitate, atât în vremurile bune, cât și în cele de necaz. Lista capodoperelor arhitecturale nu cuprinde, însă, doar biserici, la acestea adăugându-se și „Casa Pop Simion”, care astăzi găzduiește sediul Primăriei şi al Consiliului Local al Oraşului Vişeu de Sus, dar și clădirea liceului Tehnologic Nr. 1.   Ca embleme ale moștenirii culturale a zonei amintim Muzeul de Istorie și Etnografie Vișeu de Sus, Muzeul evreiesc „Casa Elefant" și Centrul Documentar-Expoziţional al Nobilimii Maramureşene. Expoziția permanentă a Muzeului de Istorie și Etnografie aduce în atenția publicului aproximativ 800 de exponate dintre cele peste 1100 deținute în fondul muzeistic. În colecția istorică veți putea admira obiecte, ilustrații, documente și piese arheologice care refac parcursul istoriei locale, în timp ce în cea etnografică se regăsesc poze, unelte de lucru și obiecte casnice, elemente ale portului popular, precum și exponate care amintesc de viața culturală și religioasă a oamenilor din această regiune. Muzeul evreiesc „Casa Elefant" este adăpostit de ultima casă evreiască tradițională din lemn din zonă care a supraviețuit timpului și care adăpostește o bibliotecă-cafenea, dar și obiecte interesante ce au aparținut comunității evreiești. Importanța acestei comunități este reflectată și prin impresionantul cimitir evreiesc din Vișeu de Sus, unde mai pot fi văzute zeci de monumente funerare specifice. Nu în ultimul rând, trebuie să treceți pragul Centrului Documentar-Expoziţional al Nobilimii Maramureşene, care propune o incursiune inedită în lumea unor personalități care au făcut cinste acestei regiuni. Biblioteca centrului adăpostește hărți istorice, Diplome Regale, arbori genealogici, dar și alte documente de epocă, toate grăitoare pentru trecutul județului Maramureș.   Trebuie să ne oprim aici pentru că se spune că nu-i vorbă multă fără minciună, iar noi am fost învățați din fragedă pruncie să „grăim drept”. Vom încheia spunându-vă că orașul Vișeu de Sus este ideal pentru drumeții și conectarea cu natura, dar și pentru experiențe fascinante cu iz de istorie și garnisite din plin cu cultură, fiind înconjurat de o aură care îmbie la explorare și strălucind diferit, dar extrem de frumos, în fiecare sezon. Și pentru că ne sunteți dragi, vă mai dăm un pont: în luna iunie înflorește rododendronul în Munții Maramureșului, un spectacol cromatic MI-NU-NAT, pe care trebuie să-l vedeți cu ochii voștri! V-am păstrat bilete în primul rând!

În vacanță știm că vrei și te-așteptăm la Moisei! Vă facem o propunere de nerefuzat și vă invităm să vizitați stațiunea turistică de interes local Moisei, o bucată de pământ pe care timpul a îmbrăcat-o în istorie, natura în veșminte alese, iar oamenii în dragostea lor inepuizabilă pentru glia străbună. Haideți să ne descătușăm sufletele și mințile în fața prețiosului tezaur turistic al județului Maramureș.   În funcție de ruta aleasă, drumul până la Moisei poate să presupună străbaterea județului, însă vă putem promite că efortul vă va fi răsplătit. Pe teritoriul administrativ al comunei Moisei veți găsi două embleme ale cadrului natural al Maramureșului: Parcul Naţional Munţii Rodnei şi Parcul Natural Munţii Maramureşului. Acestea abundă în arii protejate ce adăpostesc specii rare de floră și faună, peisaje pitorești și un dram din spiritul comunităților cărora le stau de strajă piscurile lor înalte. Pentru aceia dintre voi care sunt dornici să exploreze bogăția naturală a acestor munți, există numeroase trasee marcate care vă permit descoperirea, la pas sau chiar călare, a unor zone și obiective spectaculoase. Pe lângă drumeții, cele două parcuri naturale oferă opțiuni de mountain-biking, parapantism sau speoturism, completând astfel portofoliul activităților specifice turismului montan, care se pot practica aici. Și acum gândiți-vă că după o drumeție, vă puteți relaxa la un picnic, într-un punct de popas amenajat în imediata apropiere a unei impresionante cascade. De sunetul apei care se prăvălește neastâmpărată la vale și de întreg peisajul desprins din basmele cu zâne și Feți-Frumoși vă puteți bucura la cascada Măgura, un obiectiv turistic descoperit relativ recent și care a fost amenajat cu pavilioane și băncuțe construite din lemn, care nu doar că nu au stârpit din frumusețea naturală a locului, ci chiar au potențat atractivitatea acestuia.   Tradiția bisericească a acestor locuri se resimte și ea puternic pe teritoriul comunei, aici existând o mănăstire veche de secole. Ansamblul mănăstirii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” adăpostește o biserică de mici dimensiuni, construită din lemn de molid în anul 1672, dar și o biserică de zid mai nouă, ridicată în anul 1911. În jurul mănăstirii s-a coagulat, în secolul al XVII-lea, o școală de iconari extrem de renumită, a cărei istorie este dusă mai departe prin organizarea unor tabere anuale de pictură, în cadrul cărora copiii pot deprinde secretele artei sacre. Pe lângă acest loc sfânt, moiseienii au mai ridicat alte patru lăcașuri de cult care vorbesc, fiecare, despre legătura eternă a oamenilor cu Divinitatea.   Dacă ajungeți la Moisei, trebuie să includeți pe itinerarul vostru și Ansamblul Memorial al Martirilor de la Moisei, a cărui vizitare constituie o experiență extrem de contrastantă pentru că poate, în același timp, să zdruncine și să vindece sufletele vizitatorilor. Ansamblul a fost realizat în amintirea celor 29 de români care, în anul 1944 și-au pierdut viețile în două case de lemn de la periferia Moiseiului, sub ploaia de gloanțe a trupelor maghiare. Casa memorială adăpostește obiecte și fotografii care au aparținut victimelor. Deasupra gropii comune în care își dorm somnul de veci martirii a fost înălțat un ansamblu memorial, realizat de către sculptorul Vida Géza. Monumentul cuprinde două chipuri omenești și zece măști tradiționale din piatră, cu o simbolistică legată de sacrificiu, izbăvire și de nedreptățile petrecute în vremea războiului. Deși rememorarea acestui episod fatidic din istoria Moiseiului poate să atârne greu peste inimile vizitatorilor, păstrarea vie a amintirii martirilor este un gest mic și firesc pe care, cei care ajung aici, îl pot manifesta față de sacrificiul lor.   Nu în ultimul rând, trebuie să vă spunem că Moiseiul câștigă puncte la capitolul localizare, aflându-se la o aruncătură de băț față de Mocănița de pe Valea Vaserului și de stațiunea Borșa, astfel că puteți plusa în momentul în care stabiliți numărul de zile pe care le alocați descoperirii acestei zone. Întregul areal este presărat cu structuri de cazare, una mai primitoare ca alta, care vor desăvârși sejurul vostru. Despre preparatele delicioase pe care le puteți degusta aici nu vom spune foarte multe pentru că se subînțelege că, odată ajunși în Maramureș, în țara în care oamenii au ospitalitatea în sânge, fiecare masă este transformată într-un festin culinar. Cum cu vorb-am terminat, dăm liber la vizitat!

Una dintre destinațiile favorite ale județului Maramureș, stațiunea Mogoșa oferă numeroase posibilități de agrement, specifice atât sezonului cald, cât și celui rece. Pe timpul iernii, stațiunea Mogoșa își întâmpină turiștii cu pârtiile sale de schi, în timp ce vara, Lacul Bodi, situat la poalele Vârfului Mogoșa, oferă condiții ideale pentru înot și recreere.

Cavnicu-i de vizitat, dar nu numai pentru schiat! De câte ori vorbim despre stațiunea turistică de interes local Cavnic, tindem să ne proiectăm mental direct pe pârtie, într-un decor dominat de întinderi albe și brazi înalți, pudrați cu nea. Cu toate acestea, orașul Cavnic înseamnă mult mai mult decât posibilitatea de practicare a sporturilor de iarnă, astfel că recomandarea noastră este să-l mențineți și pe lista destinațiilor de vizitat în anotimpul cald.  Micul oraș de munte are o istorie bogată, pe care o puteți descoperi poposind pe la obiectivele prinse în salba trecutului acestui loc. Urmând ordinea cronologică a evenimentelor, începem descoperirea Cavnicului prin admirarea falnicului Stâlp al Tătarilor, un obelisc înalt de peste șapte metri, ce poartă inscripția „Anno 1717 usque hic fuerunt tartari", adică „În anul 1717, până aici au ajuns tătarii".  Acest monument evocă vitejia cu care căvnicarii, ajutați de țăranii din Șurdești, au reușit să împiedice înaintarea tătarilor în anul 1717. Se spune că pentru înfrângerea tătarilor, căvnicarii s-au costumat în brondoși, cu măști și hamuri cu clopote și au speriat astfel caii inamicilor, făcându-le imposibilă înaintarea. Acest eveniment pare să fi fost izvorul obiceiului localnicilor de a se costuma în brondoși în preajma Crăciunului, o tradiție perpetuată și astăzi. Tot în amintirea răsunătoarei victorii, în anul 1736, în locul numit Grădina Regelui s-a plantat o mica rezervație de lariță, câteva dintre exemplarele seculare putând fi observate și astăzi. Ne referim, mai departe, la dimensiunea spirituală și supunem atenției o perlă a tradiției bisericești a Cavnicului, biserica „Sfânta Varvara”. Hramul lăcașului nu a fost ales întâmplător, Sfânta Varvara fiind protectoarea minerilor, dar și a prizonierilor, geologilor şi arhitecților. Ridicarea lăcașului a fost finalizată cu mai bine de două secole în urmă, în anul 1812, însă împodobirea sa s-a realizat cu aproximativ un secol mai târziu. Construcția surprinde prin turnul impozant, a cărui înălțime depășește 30 de metri, dar și prin faptul că altarul și amvonul au fost sculptate în sare masivă. Acest sfânt lăcaș, între ai cărui pereți s-au spus mii și mii de rugăciuni, vă va răsplăti curiozitatea de-al fi descoperit prin insuflarea unei stări firești de liniște și pace interioară.  Descoperim apoi perioada de glorie a orașului Cavnic, care se suprapune peste trecutul minier al așezării, o epocă a prosperității, când aici era extras cel mai pur aur din lume. Astăzi se mai pot vedea câteva dintre locurile și clădirile emblematice pentru industria mineritului din zonă, iar dintre acestea, pentru început, poposim la ruinele topitoriei pentru extragerea aurului - „Logolda”. Topitoria Logolda a fost construită în anul 1862 și a devenit în scurt timp renumită datorită tehnologiei cianurării, utilizată pentru extragerea aurului, metoda fiind folosită în premieră în această regiune a lumii. Deși acest obiectiv este demn de atenție și, printr-o amenajare adecvată ar fi putut deveni un magnet pentru turiști, deocamdată nu a făcut obiectul niciunui proces de restaurare. Până se va întâmpla acest lucru, merită totuși să alocați timp vizitării acestui loc în care, zidurile pustii, răpuse de timp, au făcut loc naturii sălbatice. Dintre vechile arhetipuri tehnologice ale Cavnicului, cu o importanță istorică deosebită, fac parte și flotația de metale neferoase, datată în jurul anilor 1810-1820, împreună cu ansamblul de locuințe și administrația minei Cavnic, ridicate între secolele XVIII-XX, în cartierul Handal. Datorită vechimii lor și, mai mult, a importanței pe care au avut-o în parcursul industrial al orașului, toate acestea se regăsesc și pe lista monumentelor de patrimoniu. Încă nu părăsim perioada în care localitatea constituia un important centru minier și vizităm Muzeul Born și Papp, o modestă instituție care îi omagiază pe Ignaz Edler von Born, metalurgist reputat, dedicat studiului mineralelor și Papp Simon, un geolog ilustru, de al cărui nume se leagă tehnologia de extracție a țițeiului. Aici veți putea descoperi documente, fotografii, lucrări științifice, precum și o colecție de minerale care au aparținut celor două personalități. De asemenea, muzeul adăpostește și o serie de unelte și obiecte minerești. Deși industria mineritului a avut beneficii economice de necontestat, munca asiduă din minele de la Cavnic constituie o față mai puțin cunoscută a acestei povești. Pe lângă forța de muncă locală, aici erau siliți să muncească și deținuți politici, o parte dintre aceștia sfârșind în mine. În amintirea deținuților și liderilor partidelor istorice, care în perioada 1951-1955 au fost exploatați în Galeria Rainer, în anul 1993 a fost ridicat un monument din beton. Am păstrat pentru final aprecierile cu privire la peisajul pitoresc, descris de munții care străjuiesc așezarea, asemeni unor gardieni impunători, dar și de arborii ce concurează voinicește pentru a se uni cu cerul. Din stațiune, în orice parte ați cuteza să vă îndreptați, veți putea alege dintre numeroasele trasee de drumeții, deja bătătorite de pașii curioși ai iubitorilor de natură. Nu vă mai rămâne decât să vă luați doza de energie, trăgând adânc în piept aerul aspru și curat de munte și să vă lăsați purtați printr-o experiență completă, cu iz de istorie bogată și natură și mai minunată.

Sfatul bătrânilor este un grup statuar alcătuit din cinci personaje, realizat de artistul Gheza Vida, în anul 1973. Opera este amplasată în fața Palatului Administrativ din Baia Mare, fiind clasată ca monument istoric. Prima versiune a lucrării a fost realizată în lemn, în anul 1972 și se află, în prezent, în colecția Muzeului Județean de Artă Centrul Artistic Baia Mare. Sfatul Bătrânilor a fost un for decizional care a funcționat în Maramureș din perioada medievală până la începutul secolului XX, după datina străbună.

Clădirea monument istoric în care a trăit și și-a elaborat valoroasa operă marele jurist, istoric și academician Dr. Ioan Mihalyi de Apşa, dezvăluie un dublu rol expozițional. La parterul acesteia a fost amenajată o Galerie de Artă a Muzeului Maramureșului în care sunt expuse lucrări ale unor mari artiști din Sighetu Marmației, dar și lucrări aparținând unor școli renumite, din țară sau străinătate. La etajul clădirii poate fi vizitată o expoziție de istorie și cultură locală, dar și casa muzeu amenajată în amintirea Dr. Ioan Mihalyi de Apşa, deschisă publicului încă din anul 1984. Ioan Mihalyi s-a dedicat cercetării și adunării documentelor medievale ale românilor maramureșeni, eforturile sale fiind transpuse în celebra lucrare „Istoria Comitatului Maramureș, tomul I, Diplome maramureșene din secolul XIV și XV”. Păstrând un aer de epocă ce poartă vizitatorii în alte timpuri, casa memorială menține nealterată ambianța vremurilor în care a găzduit şedinţele Asociaţiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureş, servind și drept sediu pentru Societatea de Lectură „Dragoşiana”. Aici mai pot fi văzute biblioteca Asociaţiunii pentru Cultura Poporului Român, precum și impresionante colecții de memorialistică.