Stațiunea Cavnic
Stațiunea Cavnic

Stațiunea Cavnic

Despre

Cavnicu-i de vizitat, dar nu numai pentru schiat!

De câte ori vorbim despre stațiunea turistică de interes local Cavnic, tindem să ne proiectăm mental direct pe pârtie, într-un decor dominat de întinderi albe și brazi înalți, pudrați cu nea. Cu toate acestea, orașul Cavnic înseamnă mult mai mult decât posibilitatea de practicare a sporturilor de iarnă, astfel că recomandarea noastră este să-l mențineți și pe lista destinațiilor de vizitat în anotimpul cald. 

Micul oraș de munte are o istorie bogată, pe care o puteți descoperi poposind pe la obiectivele prinse în salba trecutului acestui loc. Urmând ordinea cronologică a evenimentelor, începem descoperirea Cavnicului prin admirarea falnicului Stâlp al Tătarilor, un obelisc înalt de peste șapte metri, ce poartă inscripția „Anno 1717 usque hic fuerunt tartari", adică „În anul 1717, până aici au ajuns tătarii".  Acest monument evocă vitejia cu care căvnicarii, ajutați de țăranii din Șurdești, au reușit să împiedice înaintarea tătarilor în anul 1717. Se spune că pentru înfrângerea tătarilor, căvnicarii s-au costumat în brondoși, cu măști și hamuri cu clopote și au speriat astfel caii inamicilor, făcându-le imposibilă înaintarea. Acest eveniment pare să fi fost izvorul obiceiului localnicilor de a se costuma în brondoși în preajma Crăciunului, o tradiție perpetuată și astăzi. Tot în amintirea răsunătoarei victorii, în anul 1736, în locul numit Grădina Regelui s-a plantat o mica rezervație de lariță, câteva dintre exemplarele seculare putând fi observate și astăzi.

Ne referim, mai departe, la dimensiunea spirituală și supunem atenției o perlă a tradiției bisericești a Cavnicului, biserica „Sfânta Varvara”. Hramul lăcașului nu a fost ales întâmplător, Sfânta Varvara fiind protectoarea minerilor, dar și a prizonierilor, geologilor şi arhitecților. Ridicarea lăcașului a fost finalizată cu mai bine de două secole în urmă, în anul 1812, însă împodobirea sa s-a realizat cu aproximativ un secol mai târziu. Construcția surprinde prin turnul impozant, a cărui înălțime depășește 30 de metri, dar și prin faptul că altarul și amvonul au fost sculptate în sare masivă. Acest sfânt lăcaș, între ai cărui pereți s-au spus mii și mii de rugăciuni, vă va răsplăti curiozitatea de-al fi descoperit prin insuflarea unei stări firești de liniște și pace interioară. 

Descoperim apoi perioada de glorie a orașului Cavnic, care se suprapune peste trecutul minier al așezării, o epocă a prosperității, când aici era extras cel mai pur aur din lume. Astăzi se mai pot vedea câteva dintre locurile și clădirile emblematice pentru industria mineritului din zonă, iar dintre acestea, pentru început, poposim la ruinele topitoriei pentru extragerea aurului - „Logolda”. Topitoria Logolda a fost construită în anul 1862 și a devenit în scurt timp renumită datorită tehnologiei cianurării, utilizată pentru extragerea aurului, metoda fiind folosită în premieră în această regiune a lumii. Deși acest obiectiv este demn de atenție și, printr-o amenajare adecvată ar fi putut deveni un magnet pentru turiști, deocamdată nu a făcut obiectul niciunui proces de restaurare. Până se va întâmpla acest lucru, merită totuși să alocați timp vizitării acestui loc în care, zidurile pustii, răpuse de timp, au făcut loc naturii sălbatice. Dintre vechile arhetipuri tehnologice ale Cavnicului, cu o importanță istorică deosebită, fac parte și flotația de metale neferoase, datată în jurul anilor 1810-1820, împreună cu ansamblul de locuințe și administrația minei Cavnic, ridicate între secolele XVIII-XX, în cartierul Handal. Datorită vechimii lor și, mai mult, a importanței pe care au avut-o în parcursul industrial al orașului, toate acestea se regăsesc și pe lista monumentelor de patrimoniu. Încă nu părăsim perioada în care localitatea constituia un important centru minier și vizităm Muzeul Born și Papp, o modestă instituție care îi omagiază pe Ignaz Edler von Born, metalurgist reputat, dedicat studiului mineralelor și Papp Simon, un geolog ilustru, de al cărui nume se leagă tehnologia de extracție a țițeiului. Aici veți putea descoperi documente, fotografii, lucrări științifice, precum și o colecție de minerale care au aparținut celor două personalități. De asemenea, muzeul adăpostește și o serie de unelte și obiecte minerești. Deși industria mineritului a avut beneficii economice de necontestat, munca asiduă din minele de la Cavnic constituie o față mai puțin cunoscută a acestei povești. Pe lângă forța de muncă locală, aici erau siliți să muncească și deținuți politici, o parte dintre aceștia sfârșind în mine. În amintirea deținuților și liderilor partidelor istorice, care în perioada 1951-1955 au fost exploatați în Galeria Rainer, în anul 1993 a fost ridicat un monument din beton.

Am păstrat pentru final aprecierile cu privire la peisajul pitoresc, descris de munții care străjuiesc așezarea, asemeni unor gardieni impunători, dar și de arborii ce concurează voinicește pentru a se uni cu cerul. Din stațiune, în orice parte ați cuteza să vă îndreptați, veți putea alege dintre numeroasele trasee de drumeții, deja bătătorite de pașii curioși ai iubitorilor de natură. Nu vă mai rămâne decât să vă luați doza de energie, trăgând adânc în piept aerul aspru și curat de munte și să vă lăsați purtați printr-o experiență completă, cu iz de istorie bogată și natură și mai minunată.

Alte sugestii

Flotaţia de metale neferoase a fost datată în jurul anilor 1810 -1820, făcând parte din patrimoniul industrial al orașului Cavnic. Deși până în prezent nu s-au găsit soluții pentru valorificarea turistică a elementelor de tehnică industrială de la Cavnic, vechile arhetipuri tehnologice care au supraviețuit timpului au o importanță istorică deosebită.
Cavnic 435300, Romania
Cu o lungime totală de 36 de kilometri, din care 25 de kilometri alcătuiesc o rezervație naturală, Defileul sau Cheile Lăpușului impresionează prin sectoarele de tip canion și custurile stâncoase, zona fiind pe cât de sălbatică, pe atât de frumoasă. Diversitatea biologică, peisajele deosebite, precum și posibilitățile de practicare a sporturilor extreme pe care le oferă, dau unicitate "Cheilor Lăpușului" și atrag numeroși turiști.
Vima Mica, 435600, Romania
Situat în extremitatea nordică a României, orașul Sighetu Marmației este renumit ca locul în care "se agață harta-n cui", motiv pentru care aici a fost amplasat un monument în formă de cui, cu o înălțime de aproximativ doi metri. Ineditul monument care poate fi văzut în zona istorică a orașului, a devenit, în scurt timp, una dintre principalele atracții căutate de turiști.
Strada Corneliu Coposu 1, Sighetu Marmației 435500, Romania
Amplasată în anul 2014 pe Vârful Țibleș, la o altitudine de 1.839 de metri, crucea monument veghează la granița județelor Maramureș și Bistrița-Năsăud, fiind un omagiu adus celor care, în trecut, s-au refugiat în acest munți și având, totodată, un rol de protecție pentru comunitățile din zonă. Monumentul cu o înălțime de cinci metri este constituit dintr-o cruce construită din blocuri de piatră, deasupra căreia se află un clopot,  ambele încadrate de o arcadă realizată din lemn, care amintește de vestitele porți maramureșene.
Țibleș Mountains, Romania
Complexul Muzeal și Monumental Dr. Vasile Lucaciu evocă unul dintre personajele istorice cu o contribuție considerabilă în realizarea Marii Uniri, precum și semnatar al Memorandumului care cerea pentru românii din Transilvania drepturi egale cu cele ale etnicilor maghiari. Născut în anul 1852 în localitatea Apa din județul Satu Mare, Vasile Lucaciu și-a dedicat anii tinereții studiului, profesând apoi ca preot și ca profesor. După ce și-a dat demisia din învățământ, începând cu vara anului 1885 a ocupat postul de paroh în localitatea Șișești, devenind mai activ și pe scena politică. Au urmat mai bine de trei decenii în care Vasile Lucaciu s-a remarcat ca figură politică proeminentă, militant pentru unirea Transilvaniei cu România și mare susținător al intereselor tuturor românilor. După o carieră bogată, a trecut în neființă în anul 1922, fiind înmormântat în localitatea Șișești chiar de 1 decembrie, la patru ani de la Marea Unire. Din ansamblul muzeal inaugurat în anul 1968, închinat Leului de la Șișești, fac astăzi parte: casa parohială, care a servit vreme de trei decenii drept reședință pentru familia Lucaciu, școala unde acesta a predat, Biserica Sfintei Uniri a Tuturor Românilor cu mormântul lui Vasile Lucaciu, Locul de adunare, Izvorul Maicii Românilor de la Șișești, coloanele de piatră pentru statuile lui Traian si Decebal, altarul vechii biserici de lemn și biblioteca familiei Lucaciu. În valoroasa bibliotecă care cuprinde aproximativ 15.000 de volume, se regăsesc documente care descriu activitatea și personalitatea lui Vasile Lucaciu. De asemenea, patrimoniul complexului muzeal mai cuprinde și fotografii, documente și piese de mobilier originale, din anii când acest tribun al Marii Uniri lupta neobosit pentru binele românilor.
250, Șișești 437325, Romania
Complexul Mănăstirii Ruoaia, care poartă hramul „Nașterea Maicii Domnului" și a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 1995, cuprinde o biserică în stil maramureșean, un paraclis, un altar de vara și corpuri de chilii. Tradiția bisericească a locului merge în trecut, până în anul 1315, când aici exista un alt lăcaș monahal, care avea să fie distrus mai bine de trei secole mai târziu. În cadrul ansamblului monahal poate fi vizitată Colecția Muzeală Sătească Lăpuş, alcătuită din obiecte, unelte tradiționale și piese vestimentare, care poartă amprenta etnografică a acestei zone.
Lăpuș 437175, Romania
Colecția Muzeală Sătească Lăpuş este parte a ansamblului Mănăstirii Ruoaia, un așezământ monastic care îmbogățește spiritualitatea meleagurilor maramureșene. Tradiția bisericească a locului pe care astăzi se află mănăstirea merge mult în trecut, până în anul 1315, când aici exista un alt lăcaș monahal, care avea să fie distrus mai bine de trei secole mai târziu. Piatra de temelie a Mănăstirii Ruoaia a fost pusă în anul 1995, pe același loc ferit din care vechea mănăstire veghea, în trecut, asupra lăpușenilor. Colecția Muzeală Sătească Lăpuş este alcătuită din obiecte și unelte tradiționale, dar și din piese vestimentare care poartă amprenta etnografică a acestei zone, sporind atractivitatea mănăstirii în rândul turiștilor dorinci să îmbine experiența spirituală cu cea culturală. Din ansamblul acestei mănăstiri fac parte biserica în stil maramureșean, paraclisul, altarul de vară și corpurile de chilii, care dispun de un număr generos de locuri de cazare. Măicuțele care au trudit la făurirea acestui colț de rai, au reușit să pună pe picioare și un atelier de broderii, ţesături și covoare.
Lăpuș 437175, Romania
Mănăstirea Sfânta Ana - Rohia dispune de un ansamblu muzeal foarte valoros. Lăcașul de cult din inima Maramureșului se află pe harta locurilor care poartă cea mai mare încărcătură spirituală, fiind grăitor pentru tradiția bisericească a acestor meleaguri. Anual, mii de vizitatori din toate colțurile lumii vizitează Mănăstirea Rohia, destinație care dezvăluie un bogat patrimoniu religios și cultural. Muzeul mănăstirii este amenajat în biserica de lemn cu hramul "Sfânta Ana" și aduce în atenția publicului o colecție cuprinzând peste 100 de exemplare de cărți bisericești, dar și o valoroasă colecție de icoane vechi, pictate pe lemn sau sticlă. Pe lângă acest muzeu care adăpostește exponate de o valoare inestimabilă, vechi de sute de ani, din ansamblul muzeal al mănăstirii mai fac parte și chilia lui Nicolae Steinhardt, dar și o bogată biblioteca cuprinzând peste 40.000 cărți de cult și reviste teologice, dar și volume de literatură universală și românească. Chilia în care și-a petrecut ultimii ani din viață Părintele Nicolae Steinhardt și care se găsește la parterul "Casei Poetului", păstrează lucrurile personale ale monahului mănăstirii, cunoscut ca doctor în drept, scriitor, publicist şi critic literar. Nicolae Steinhardt, evreu de origine, s-a convertit la religia ortodoxă în închisoarea de la Jilava, unde ajunsese să-și ispășească pedeapsa pentru că refuzase să depună mărturie împotriva prietenului său, Constantin Noica. Între anii 1979 – 1989, Nicolae Steinhardt a viețuit aici, ca monah al Mănăstirii Rohia.
Aleea Mănăstirii 18, Rohia 435612, Romania
Muzeul care adăpostește colecția a fost inaugurat în anul 2019, printr-un efort conjugat al Fundației Ucrainenilor Huțuli din România și al Asociației Sinaptica – Maramureș. Micul muzeu a fost amenajat într-o fostă construcție anexă și găzduiește obiecte specifice culturii tradiționale a huțulilor. Obiectele, înscrisurile vechi și fotografiile expuse reflectă cultura materială și însăși identitatea huțulă, comunitatea ucraineană din care face parte acest subgrup etnic având o prezență bine înrădăcinată în aceste locuri. Din colecția de tip muzeal fac parte și lucrări de artă contemporană prin care este descrisă bogăția culturală și etnografică a Văii Ruscovei, un loc de o frumusețe aparte.
Strada Repedea nr 573, Repedea 437240, Romania