Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Boiereni

Cavnicu-i de vizitat, dar nu numai pentru schiat! De câte ori vorbim despre stațiunea turistică de interes local Cavnic, tindem să ne proiectăm mental direct pe pârtie, într-un decor dominat de întinderi albe și brazi înalți, pudrați cu nea. Cu toate acestea, orașul Cavnic înseamnă mult mai mult decât posibilitatea de practicare a sporturilor de iarnă, astfel că recomandarea noastră este să-l mențineți și pe lista destinațiilor de vizitat în anotimpul cald.  Micul oraș de munte are o istorie bogată, pe care o puteți descoperi poposind pe la obiectivele prinse în salba trecutului acestui loc. Urmând ordinea cronologică a evenimentelor, începem descoperirea Cavnicului prin admirarea falnicului Stâlp al Tătarilor, un obelisc înalt de peste șapte metri, ce poartă inscripția „Anno 1717 usque hic fuerunt tartari", adică „În anul 1717, până aici au ajuns tătarii".  Acest monument evocă vitejia cu care căvnicarii, ajutați de țăranii din Șurdești, au reușit să împiedice înaintarea tătarilor în anul 1717. Se spune că pentru înfrângerea tătarilor, căvnicarii s-au costumat în brondoși, cu măști și hamuri cu clopote și au speriat astfel caii inamicilor, făcându-le imposibilă înaintarea. Acest eveniment pare să fi fost izvorul obiceiului localnicilor de a se costuma în brondoși în preajma Crăciunului, o tradiție perpetuată și astăzi. Tot în amintirea răsunătoarei victorii, în anul 1736, în locul numit Grădina Regelui s-a plantat o mica rezervație de lariță, câteva dintre exemplarele seculare putând fi observate și astăzi. Ne referim, mai departe, la dimensiunea spirituală și supunem atenției o perlă a tradiției bisericești a Cavnicului, biserica „Sfânta Varvara”. Hramul lăcașului nu a fost ales întâmplător, Sfânta Varvara fiind protectoarea minerilor, dar și a prizonierilor, geologilor şi arhitecților. Ridicarea lăcașului a fost finalizată cu mai bine de două secole în urmă, în anul 1812, însă împodobirea sa s-a realizat cu aproximativ un secol mai târziu. Construcția surprinde prin turnul impozant, a cărui înălțime depășește 30 de metri, dar și prin faptul că altarul și amvonul au fost sculptate în sare masivă. Acest sfânt lăcaș, între ai cărui pereți s-au spus mii și mii de rugăciuni, vă va răsplăti curiozitatea de-al fi descoperit prin insuflarea unei stări firești de liniște și pace interioară.  Descoperim apoi perioada de glorie a orașului Cavnic, care se suprapune peste trecutul minier al așezării, o epocă a prosperității, când aici era extras cel mai pur aur din lume. Astăzi se mai pot vedea câteva dintre locurile și clădirile emblematice pentru industria mineritului din zonă, iar dintre acestea, pentru început, poposim la ruinele topitoriei pentru extragerea aurului - „Logolda”. Topitoria Logolda a fost construită în anul 1862 și a devenit în scurt timp renumită datorită tehnologiei cianurării, utilizată pentru extragerea aurului, metoda fiind folosită în premieră în această regiune a lumii. Deși acest obiectiv este demn de atenție și, printr-o amenajare adecvată ar fi putut deveni un magnet pentru turiști, deocamdată nu a făcut obiectul niciunui proces de restaurare. Până se va întâmpla acest lucru, merită totuși să alocați timp vizitării acestui loc în care, zidurile pustii, răpuse de timp, au făcut loc naturii sălbatice. Dintre vechile arhetipuri tehnologice ale Cavnicului, cu o importanță istorică deosebită, fac parte și flotația de metale neferoase, datată în jurul anilor 1810-1820, împreună cu ansamblul de locuințe și administrația minei Cavnic, ridicate între secolele XVIII-XX, în cartierul Handal. Datorită vechimii lor și, mai mult, a importanței pe care au avut-o în parcursul industrial al orașului, toate acestea se regăsesc și pe lista monumentelor de patrimoniu. Încă nu părăsim perioada în care localitatea constituia un important centru minier și vizităm Muzeul Born și Papp, o modestă instituție care îi omagiază pe Ignaz Edler von Born, metalurgist reputat, dedicat studiului mineralelor și Papp Simon, un geolog ilustru, de al cărui nume se leagă tehnologia de extracție a țițeiului. Aici veți putea descoperi documente, fotografii, lucrări științifice, precum și o colecție de minerale care au aparținut celor două personalități. De asemenea, muzeul adăpostește și o serie de unelte și obiecte minerești. Deși industria mineritului a avut beneficii economice de necontestat, munca asiduă din minele de la Cavnic constituie o față mai puțin cunoscută a acestei povești. Pe lângă forța de muncă locală, aici erau siliți să muncească și deținuți politici, o parte dintre aceștia sfârșind în mine. În amintirea deținuților și liderilor partidelor istorice, care în perioada 1951-1955 au fost exploatați în Galeria Rainer, în anul 1993 a fost ridicat un monument din beton. Am păstrat pentru final aprecierile cu privire la peisajul pitoresc, descris de munții care străjuiesc așezarea, asemeni unor gardieni impunători, dar și de arborii ce concurează voinicește pentru a se uni cu cerul. Din stațiune, în orice parte ați cuteza să vă îndreptați, veți putea alege dintre numeroasele trasee de drumeții, deja bătătorite de pașii curioși ai iubitorilor de natură. Nu vă mai rămâne decât să vă luați doza de energie, trăgând adânc în piept aerul aspru și curat de munte și să vă lăsați purtați printr-o experiență completă, cu iz de istorie bogată și natură și mai minunată.

Sfatul bătrânilor este un grup statuar alcătuit din cinci personaje, realizat de artistul Gheza Vida, în anul 1973. Opera este amplasată în fața Palatului Administrativ din Baia Mare, fiind clasată ca monument istoric. Prima versiune a lucrării a fost realizată în lemn, în anul 1972 și se află, în prezent, în colecția Muzeului Județean de Artă Centrul Artistic Baia Mare. Sfatul Bătrânilor a fost un for decizional care a funcționat în Maramureș din perioada medievală până la începutul secolului XX, după datina străbună.

Clădirea monument istoric în care a trăit și și-a elaborat valoroasa operă marele jurist, istoric și academician Dr. Ioan Mihalyi de Apşa, dezvăluie un dublu rol expozițional. La parterul acesteia a fost amenajată o Galerie de Artă a Muzeului Maramureșului în care sunt expuse lucrări ale unor mari artiști din Sighetu Marmației, dar și lucrări aparținând unor școli renumite, din țară sau străinătate. La etajul clădirii poate fi vizitată o expoziție de istorie și cultură locală, dar și casa muzeu amenajată în amintirea Dr. Ioan Mihalyi de Apşa, deschisă publicului încă din anul 1984. Ioan Mihalyi s-a dedicat cercetării și adunării documentelor medievale ale românilor maramureșeni, eforturile sale fiind transpuse în celebra lucrare „Istoria Comitatului Maramureș, tomul I, Diplome maramureșene din secolul XIV și XV”. Păstrând un aer de epocă ce poartă vizitatorii în alte timpuri, casa memorială menține nealterată ambianța vremurilor în care a găzduit şedinţele Asociaţiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureş, servind și drept sediu pentru Societatea de Lectură „Dragoşiana”. Aici mai pot fi văzute biblioteca Asociaţiunii pentru Cultura Poporului Român, precum și impresionante colecții de memorialistică.

Piatra de temelie a așezământului a fost pusă în anul 1995, biserica cu hramul "Nașterea Maicii Domnului" fiind finalizată trei ani mai târziu. Micul lăcaș de cult a fost ridicat din cărămidă, în formă de cruce, pictura interioară în stil bizantin fiind realizată în perioada 2000-2001. De-a lungul vremii, ansamblul a fost extins cu diferite construcții, în anul 2015 fiind lărgită și biserica, prin adăugarea unui pronaos și a unui pridvor în stil brâncovenesc. Acest loc binecuvântat, construit prin depășirea multor provocări, constituie o adevărată punte spre divinitate.

Ruinele de la Logolda amintesc de perioada de glorie a orașului minier, când se spune că în Cavnic era extras cel mai pur aur din lume. Topitoria Logolda a fost construită în anul 1862 și a devenit în scurt timp renumită datorită tehnologiei cianurării utilizată pentru extragerea aurului, metoda fiind folosită în premieră în această regiune a lumii. Deși topitoria a încetat să funcționeze la începutul anilor 1900, poveștile născute în jurul său au supraviețuit timpului.

În imediata vecinătate a orașului Borșa găsim cea mai mare rezervație naturală geomorfologică, faunistică și floristică din această parte a României, aceasta întinzându-se pe o suprafață de 3300 de hectare. Rezervația înglobează golul alpin și pădurile de conifere din Masivul Pietrosu Rodnei, dezvăluind totodată un relief glaciar de o importanță deosebită.

Rezervația naturală Coloanele de la Limpedea se află în cartierul Ferneziu al municipiului Baia Mare. Situl este o rezervație naturală de tip geologic, declarată arie protejată de interes național în anul 2000. Stânca vulcanică are un aspect spectaculos, fiind încadrată de păduri de fagi, carpeni, pini și mesteceni. Rezervația se întinde pe o suprafață de trei hectare, la o altitudine medie de 300 metri. Există aici mici terase pe care s-au format petece de vegetație ierboasă, astfel că locul duce cu gândul la perioada preistorică, când toată natura era sălbatică, neatinsă de om. ”Orga de piatră” are mare căutare în rândul alpiniștilor. Traseele de cățărare din zonă sunt extrem de apreciate de către cei care vin aici pentru a-și încerca limitele. Cariera de piatra vulcanica are organizate trasee cu un grad de dificultate ridicat, astfel ca, doar cei pregătiți o pot escalada.

Rezervația naturală mixtă, geologică și peisagistică, Peștera și Izvorul Albastru al Izei este una dintre cele mai vizitate dintre ariile protejate de interes național din județul Maramureș. Această arie protejată face parte din Parcul Național Munții Rodnei și se întinde pe o suprafață de aproximativ 100 de hectare, cuprinzând peșteri, stâncării și canioane. Denumirea este dată de unul dintre afluenții râului Iza, a cărui apă este de un albastru - verzui rar întâlnit pe teritoriul României. Deși se află pe teritoriul administrativ al comunei Săcel, cel mai accesibil traseu pornește din localitatea Moisei, străbătând o zonă cu văi și coline de o frumusețe rară.

Pe aproximativ 50 de kilometri se întinde drumul care leagă Maramureșul de Bucovina, dezvăluind una dintre cele mai frumoase trecători din România. Situat la altitudinea de 1413 metri, Pasul Prislop este mai abrupt în zona județului Maramureș, panta devenind mai lină spre sud. Zona pitorească, dar și faimosul festival Hora de la Prislop care se organizează anual aici, atrag numeroși turiști.